Temporary forest occupation for transmission line: validity of Government Order mandating payment despite statutory expropriation tax exemptions

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Prin cererea înregistrată la data de 13 noiembrie 2019 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. a chemat în judecată pe pârâta COMUNA DOGNECEA, prin primar, solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 940.888,27 RON, reprezentând sumă încasată cu titlu de contravaloare pierdere de creştere pe anul 2015 - 758.906,19 RON şi chiria anuală pe anul 2017 - 181.982,08 RON; obligarea pârâtei şi la plata dobânzii legale aferente începând cu data achitării sumelor şi până la data restituirii sumei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 119 din 1 aprilie 2019, Tribunalul Caraş-Severin respinge acţiunea reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 818 din 28 octombrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, este admis apelul declarat de reclamantă, fiind schimbată sentinţa instanţei de fond, iar rejudecând, acţiunea reclamantei este admisă, pârâta fiind obligată la plata sumei de 940.888,27 RON, la care se adaugă dobânda legală, de la data plăţii, până la restituirea efectivă a debitului; a fost obligată pârâta şi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru în apel şi la fond.

Împotriva deciziei instanţei de apel se formulează recurs de către pârâta COMUNA DOGNECEA.

Prin memoriul de recurs s-a solicitat de către recurentă admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile atacate şi păstrarea hotărârii primei instanţe ca fiind legală şi temeinică.

Motivele de recurs invocate au fost încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În esenţă, recurenta invocă faptul că instanţa de apel a aplicat o lege care nu era în vigoare la data naşterii raportului juridic şi, ca atare, a înfrânt principiul constituţional potrivit cu care, legea civilă nu retroactivează.

Susţine recurenta, în argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., faptul că, urmare a Deciziei nr. 67/2017 a Curţii Constituţionale a României, în intervalul de timp 20 iulie - 2 septembrie 2017, dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 225/2010 au fost suspendate de drept, iar de la data de 3 septembrie 2017, efectele juridice ale acestuia au încetat în totalitate. Deşi intimata - reclamantă a achitat sumele pretinse în prezenta cauză, nu a înţeles să formuleze nicio plângere ori contestaţie ori cerere de chemare în judecată a vreunei entităţi implicate în procesul de expropriere prin care să îşi valorifice pretinsul drept ce ar rezulta din prevederile art. 14 din Legea nr. 225/2010, acceptând demararea lucrărilor aferente investiţiei în condiţiile stabilite - ca plata taxelor prevăzute de lege.

Consideră recurenta că, în măsura în care Guvernul României ar fi înţeles să scutească reclamanta de plata taxelor ar fi făcut-o în mod expres aşa cum a procedat în alte situaţii privind lucrări de interes public. Exceptarea statului de la plata de despăgubiri este opţiunea legiuitorului, astfel cum s-a şi reţinut în considerentele Deciziei nr. 67/2017 a Curţii Constituţionale, şi se materializează printr-un text de act normativ, iar dacă prin actul normativ prezent nu s-au acordat astfel de facilităţi concluzia este în sensul că plăţile făcute au fost datorate şi nu, astfel cum susţine intimata reclamantă, nedatorate.

Mai mult, susţine recurenta, instanţa de apel motivează că interpretarea dată de Curtea Constituţională în decizia menţionată, oricum nu este aplicabilă cauzei, nici în raport de situaţia dedusă judecăţii, dar nici în raport de data publicării acesteia în Monitorul Oficial, respectiv 20 iulie 2017, dar îşi motivează hotărârea pe dispoziţiile Legii nr. 233/2018, lege care este adoptată după momentul plăţilor, astfel încât nu se aplică pentru că nu poate retroactiva.

S-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii recursului, iar în completul de filtru a fost admis în principiu recursul, fixându-se termen pentru soluţionarea în şedinţă publică.

La data de 26 august 2021 intimata a formulat cerere prin care a invocat excepţia de nelegalitate a art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841/2015 susţinând, în esenţă, faptul că aceste prevederi încalcă dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 255/2010, act normativ cu putere superioară, aflat în categoria legilor organice, prin care este stabilită o exceptare de la plata unor despăgubiri.

Cu prioritate, Înalta Curte va analiza excepţia de nelegalitate invocată de către intimată, excepţie care vizează dispoziţiile art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015 în ceea ce priveşte condiţionarea "predării terenului de achitarea contravalorii pierderii de creştere determinate de exploatarea mase lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice şi a cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv".

Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate, instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză.

H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015 pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier naţional în suprafaţă de 51,6499 ha de către COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" - S.A., în vederea realizării obiectivului "LEA 400 kV Reşiţa (România) - Pancevo (Serbia), tronson I", beneficiar statul român - este un act administrativ cu caracter individual, producând efecte doar faţă de persoanele nominalizate în mod expres în conţinutul său şi nu conţine reglementări cu caracter general, care produc efecte erga omnes; de asemenea soluţionarea pe fond a litigiului depinde de acest act administrativ care a condiţionat predarea terenului de achitarea unor sume de bani, sume care sunt pretinse de către intimata reclamantă în cauza de faţă.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru soluţionarea pe cale incidentală a excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015.

Având în vedere că prin motivele de recurs se aduc critici cu privire la aplicarea greşită a mai multor norme de drept material pe care instanţa de apel şi-a întemeiat decizia recurată, printre care şi H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015, critici pe care Înalta Curte trebuie să le analizeze, ţinând seama şi de interdependenţa problemelor ce formează obiectul recursului şi al excepţiei de nelegalitate, considerentele care vor urma sunt comune dezlegărilor ce se vor da celor două aspecte.

Recurenta apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, invocându-se dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greşită a art. 14 din Legea nr. 225/2010, interpretarea eronată a Deciziei nr. 67/2017 a Curţii Constituţionale, dar şi încălcarea dispoziţiilor legale din H.G. nr. 841/2015.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Prin H.G. nr. 700 din 19 august 2014 au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici şi a fost declanşată procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii "LEA 400 KV de interconexiune Reşiţa (România) - Pancevo (Serbia)", linie electrică aeriană care traversează terenuri aparţinând fondului forestier administrate de unităţile administrative şi de Romsilva - Direcţia Silvică Caraş-Severin şi 11 unităţi administrativ teritoriale (UAT), inclusiv Comuna Dognecea.

Potrivit acestei hotărâri de guvern, expropriator al imobilelor proprietate privată este statul român, reprezentat de Secretariatul general al Guvernului, prin COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" - S.A.

Ulterior, în vederea scoaterii temporare din fondul forestier a terenurilor necesare realizării acestui obiectiv de interes naţional, a fost adoptată H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015 "pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier naţional în suprafaţă de 51,6499 ha de către COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" - S.A., având ca beneficiar statul român, pentru suprafaţa necesară realizării obiectivului.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 841/2015 s-a aprobat ocuparea temporară a terenului care face parte din fondul forestier naţional, teren compus din terenuri care sunt proprietate publică a statului, cât şi din terenuri aflate în proprietatea publică a unor unităţi administrativ-teritoriale, printre care şi Comuna Dognecea, recurenta din prezenta cauză.

Hotărârea de Guvern arătată, a condiţionat predarea terenurilor de achitarea contravalorii pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice şi a cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei şi de întreţinere a acesteia până la revenirea la situaţia anterioară, sume pe care intimata le-a achitat şi pe care le solicită a-i fi restituite în considerarea efectuării unei plăţi nedatorate.

La momentul edictării H.G. nr. 841/2015 exista Legea nr. 225/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, lege care prevedea la art. 14 alin. (1) că scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţean şi local din circuitul agricol şi respectiv, din fondul forestier naţional, se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, respectiv a taxelor şi a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 şi art. 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic şi art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004.

În speţă, fiind vorba despre ocuparea temporară a unor terenuri din fondul forestier naţional, scutirea se referă la taxele prevăzute în art. 42 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 46/2008 (taxa (garanţia) pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier, chiria care se achită proprietarului, contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii, valoarea obiectivelor dezafectate de pe terenurile respective, cheltuielile de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv).

Legea nr. 255/2010 este legea specială în materie de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, în cuprinsul ei fiind stabilit cadrul juridic pentru luarea măsurilor necesare executării lucrărilor de utilitate publică, modalitatea în care sunt stabilite despăgubirile cuvenite celor expropriaţi, procedura de efectuare a plăţilor şi de contestare a tuturor actelor emise în aplicarea legii, precum şi situaţiile în care legiuitorul a considerat că există situaţii de excepţie în care nu se achită taxele şi despăgubirile aferente.

O astfel de excepţie este cea prevăzută în art. 14 alin. (1) potrivit cu care scoaterea definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţean ori local din circuitul agricol ori forestier naţional, se exceptează de la plata taxelor prevăzute în Legea fondului funciar, în Codul Silvic şi în Legea îmbunătăţirilor funciare.

Prin Decizia nr. 67/2017 Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 255/2010 privind exceptarea de la plata despăgubirilor, dar numai în privinţa despăgubirilor cuvenite persoanelor fizice şi persoanelor juridice private.

În mod corect instanţa de apel a reţinut faptul că Decizia nr. 67/2017 a Curţii Constituţionale nu este aplicabilă cauzei deoarece este vorba despre terenuri aflate în proprietatea publică a acestei unităţi administrativ-teritoriale, respectiv Comuna Dognecea.

Este însă greşită susţinerea instanţei de apel, inclusiv raţionamentul logico-juridic utilizat, potrivit căreia atâta vreme cât legiuitorul a înţeles să instituie o dispoziţie derogatorie, o scutire acordată pentru realizarea obiectivelor de interes naţional, judeţean şi local, intimata TRANSELECTRICA S.A. nu avea obligaţia de a achita suma de 940.888,27 RON recurentei întrucât lipseşte temeiul legal pentru efectuarea acestei plăţi.

Astfel, instanţa de apel omite faptul că obligaţia de plată a fost stabilită în sarcina intimatei printr-un act normativ, respectiv H.G. nr. 841/2015 aflat în vigoare şi care îşi producea pe deplin efectele, atât la data plăţii, cât şi la momentul soluţionării apelului.

Modalitatea în care acest act administrativ poate fi lipsit de efectele sale şi înlăturat din circuitul civil, nu a fost pusă în discuţie în faza apelului astfel încât instanţa să nu ţină seama de existenţa acestuia, în cuprinsul deciziei nefiind regăsită nicio referire cu privire la înlăturarea acestuia.

Abia în recurs a fost invocată excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 841/2015, fapt însă care nu acoperă omisiunea instanţei de apel de a arăta de ce a considerat că actul normativ nu reprezintă temei legal pentru efectuarea plăţilor.

Într-adevăr intimata-reclamantă avea vocaţia de a beneficia de scutirile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 255/2010, ţinând seama că era vorba despre un obiectiv de interes naţional, terenul scos temporar din fondul forestier naţional aparţinea proprietăţii publice a unei comune, însă nu este nimic nelegal ca legiuitorul să deroge în mod expres printr-un act cu caracter individual ca predarea terenului să se facă după achitarea contravalorii pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice şi a cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv.

Înalta Curte consideră că indiferent de caracterul de act normativ inferior Legii nr. 255/2010, Hotărârea de Guvern nr. 841/2015, trebuie respectată voinţa legiuitorului, susţinută de interese economice, sociale, locale etc. ca, în cazurile speciale reglementate în mod individual, să se stabilească în sarcina expropriatorului, respectiv statul român prin TRANSELECTRICA S.A., obligaţia de a achita sume de bani care deservesc, în esenţă, tot interesul naţional, judeţean ori local, şi care constau în refacerea vegetaţiei forestiere distruse cu ocazia efectuării lucrărilor.

În Nota de fundamentare la H.G. nr. 841/2015 se arată faptul că ocuparea temporară a terenurilor se face cu defrişarea vegetaţiei forestiere pe suprafaţă de 51,5591 ha, iar perioada de 10 ani prevăzută pentru ocuparea temporară include în cazul terenurilor care au categoria de folosinţă pădure sau clasă de regenerare şi perioada necesară efectuării lucrărilor pentru redarea terenurilor în condiţii apte de a fi împădurite.

Este opţiunea legiuitorului de a excepta statul, prin reprezentanţii săi, de la plata unor taxe ori despăgubiri, având în vedere necesitatea realizării unor obiective de interes naţional şi local. De asemenea este tot opţiunea legiuitorului de a stabili în sarcina statului, prin reprezentanţii săi, obligarea la plata unor taxe ori despăgubiri, astfel cum în speţă a făcut-o, chiar printr-un act normativ de o putere inferioară legii, în considerarea unor raţiuni economico-sociale, eminamente de interes naţional ţinând seama de situaţia actuală a defrişărilor masive care au avut loc pe întreg teritoriul ţării.

Prin H.G. nr. 841/2015 (art. 1 alin. (12) sunt stabilite în sarcina statului, prin reprezentantul său TRANSELECTRICA S.A., plata a două taxe: contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, respectiv cheltuielile de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv (aceste cheltuieli sunt prevăzute în art. 42 alin. (1) lit. c) şi e) din Legea nr. 46/2008).

Având în vedere destinaţia acestor sume instituie prin H.G. nr. 841/2015 (refacerea fondului forestier afectat prin efectuarea lucrărilor stabilite) nu se poate concluziona decât în sensul că beneficiarul final al acestor cheltuieli va fi statul, în calitate de proprietar al fondului forestier naţional.

Faptul că intimata reclamantă solicită şi restituirea, cu titlu de plată nedatorată, şi a unor sume achitate cu titlu de chirie, care însă nu au fost stabilite în sarcina sa prin H.G. nr. 841/2015, urmează a fi analizat de instanţa de apel în rejudecare, funcţie şi de temeiurile de drept invocate.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că excepţia de nelegalitate invocată este neîntemeiată, iar în ceea ce priveşte recursul acesta urmează a fi admis, în temeiul art. 497 C. proc. civ. fiind reţinut motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nefiind stabilită situaţia de fapt corespunzătoare care să determine o corectă aplicare a normelor legale invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia de nelegalitate, invocată de intimata-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă COMUNA DOGNECEA împotriva deciziei civile nr. 818/A din 28 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2021.