Negative jurisdictional conflict resolved: former deputies’ allowance claims assigned to administrative litigation before Bucharest Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2020, la data de 03.04.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C. şi D. au chemat în judecată pe pârâţii Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, privind dreptul la indemnizaţie referitor la adresa din 12.02. 2020 nr. 2/637 şi lipsa răspunsului concret şi legal la adresa din 28.01.2020 cu acelaşi număr, 2/637 solicitând instanţei o analiză juridică, riguroasă şi legală pentru toţi 4 foşti deputaţi cu mandate incomplete asupra celor mai jos menţionate prin coroborarea instituţiilor îndrituite.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 17.03.2021, reclamanţii B. şi A. au arătat că solicită, în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.

I. Nulitatea Ordinelor nr. 949/20.05.2016 şi nr. 954/20.05.2016, emise de Secretarul General al Camerei Deputaţilor, fără menţiunea dreptului de contestaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 246 alin. (1) şi (2) şi art. 178 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

II. Obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, completată cu Legea nr. 356/29.12.2015 cu art. 481 alin. (3) şi (4), art. 171 din Codul Muncii pe ultimii 3 ani.

Prin sentinţa civilă nr. 1344/2020 din 4 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a hotărât declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În motivare, s-a constatat că obiectul litigiului principal este obligarea Camerei Deputaţilor (pârâta) la actualizarea pensiei de serviciu conform art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor; la data sesizării instanţei, calitatea de funcţionar public parlamentar a reclamantilor încetase prin pensionare.

Curtea de apel a reţinut dispoziţiile art. 731 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 7/2006 şi prevederile art. 152 şi art. 153 lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a statuat că respectivul conflict nu are legatură cu raporturile de serviciu ale unui funcţionar public, astfel că nu se pune problema aplicabilităţii prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 şi nici a art. 10 din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, ci vizează dreptul la pensie guvernat de dreptul comun în materie (Codul muncii), astfel că litigiul în discuţie aparţine sferei de competenţă material-funcţională a jurisdicţiei conflictelor de muncă organizată la nivelul tribunalului.

Astfel, s-a apreciat că ceea ce este esenţial nu este faptul că dreptul la pensie s-a născut ca efect al încetării unui raport juridic anterior de muncă sau de serviciu, ci faptul că litigiul are ca obiect un drept al pensionarului, decurgând din raporturile de asigurare socială, concluzionând că solutionarea prezentului litigiu este de competenţa jurisdicţiei muncii, iar nu a contenciosului administrativ.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 20 ianuarie 2021.

Prin încheierea din 8 iunie 2021, instanţa a luat act de cererile de renunţare pentru reclamanţii C. şi D., a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale şi a amânat pronunţarea la 22 iunie 2021.

Prin sentinţa civilă nr. 4681 din 22 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului instanţei competente să soluţioneze conflictul, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

În considerentele acestei sentinţe, contrar celor reţinute de către Curtea de Apel Bucureşti în motivarea sentinţei de declinare a competenţei, tribunalul a apreciat că obiectul litigiului principal nu reprezintă actualizarea pensiei de serviciu, ci nulitatea Ordinelor nr. 949/20.05.2016 şi nr. 954/20.05.2016, emise de secretarul general al Camerei Deputaţilor şi obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Prin urmare, instanţa a constatat că acţiunea formulată se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul Administrativ, sens în care a arătat şi faptul că, într-un alt dosar, s-a stabilit deja competenţa în favoarea instanţei de contencios administrativ.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 846/10.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşt, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 4712/11.10.2019, pronunţată în acelaşi dosar, a fost respinsă cererea formulată şi modificată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor, prin Preşedinte şi Secretarul General - E., având ca obiect anularea Ordinului nr. 954/2016 al Camerei Deputaţilor şi sesizarea Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea şi ambiguitatea dispoziţiilor art. 48 alin. (4) teza II din Legea nr. 96/2006 şi a Hotărârii Birourilor Permanente nr. 1/2016, ca inadmisibilă.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu a realizat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin urmare cererea de anulare a acestor acte administrative este inadmisibilă.

Conform dispoziţiilor art. 431 C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

S-a reţinut că, prin soluţia dată cererii formulate de reclamant, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a stabilit, în mod indirect, cu autoritate de lucru judecat, şi competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul A., pe de o parte prin faptul că s-a considerat competentă în judecarea litigiului, iar pe de altă parte prin considerentele expuse în susţinerea soluţiei, respectiv invocarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, a stabili în prezenta cauză (parţial identică cu cea care a făcut obiectul judecăţii în Dosarul nr. x/2016) o competenţă diferită de cea deja stabilită de către Curtea de Apel Bucureşti echivalează cu deschiderea unei noi căi de promovare a aceleiaşi acţiuni, ceea ce contravine dispoziţiilor 431 C. proc. civ.

În considerarea argumentelor expuse, instanţa a apreciat că în cauză competenţa de soluţionare a acţiunii aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii, astfel cum a fost precizat îl constituie cererea formulată de reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, prin care au solicitat Nulitatea Ordinelor nr. 949/20.05.2016 şi nr. 954/20.05.2016, emise de secretarul general al Camerei Deputaţilor, fără menţiunea dreptului de contestaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 246 alin. (1) şi 2) şi art. 178 alin. (1) şi 2) C. proc. civ. şi obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, completată cu Legea nr. 356/29.12.2015 cu art. 481 alin. (3) şi (4), art. 171 din Codul Muncii pe ultimii 3 ani.

Problema de drept care a determinat ivirea conflictului negativ de competenţă a fost generată de interpretarea diferită a instanţelor aflate în conflict asupra obiectului cererii deduse judecăţii, respectiv dacă se subsumează actelor administrative ce pot fi atacate în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 sau este de competenţa jurisdicţiei conflictelor de muncă şi de asigurări sociale.

Înalta Curte constată că, prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanţii B. şi A. au susţinut nelegalitatea Ordinelor nr. 949/20.05.2016 şi nr. 954/20.05.2016, emise de Secretarul General al Camerei Deputaţilor, prin care au fost respinse cererile acestora de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statul deputaţilor şi al senatorilor, indemnizaţie care nu este identică cu drepturile de asigurări sociale reglementate de Legea nr. 263/2010, plata fiind subsecventă constatării nelegalităţii ordinelor contestate.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

Art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 prevăd că litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

Actele sau faptele deduse judecăţii pot fi calificate de instanţă atunci când părţile le conferă acestora încadrări eronate în drept, o astfel de operaţiune, aplicată în scopul aflării adevărului fiind întotdeauna limitată de voinţa exprimată a reclamantului.

Tocmai de aceea, calificarea cererii şi stabilirea jurisdicţiei speciale subsecvente trebuie pusă în discuţia părţilor, iar în măsura în care reclamantul îşi menţine încadrarea iniţială în drept, instanţa rămâne sesizată potrivit deciziei titularului acţiunii.

Cu alte cuvinte, cât timp disponibilitatea are rang de principiu fundamental în procesul civil, judecătorul nu poate schimba cauza acţiunii deduse judecăţii, ci este ţinut ca, observând cauza acţiunii, astfel cum a fost construită de titularul acţiunii introductive, să îi aplice textul de lege incident, observându-se în cauză că reclamanţii şi-au întemeiat contestaţia pe dispoziţiile din legea contentenciosului administrativ.

Aşa fiind, constatând că pricina de faţă vizează un litigiu ce intră în sfera contenciosului administrativ, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2021.