Labor jurisdiction fixed at branch seat; negative conflict resolved for Timiș Tribunal.

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, sub nr. x/2021, reclamanta SNTFC CFR CĂLĂTORI S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar Călători Timişoara a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 3468,15 RON reprezentând daune datorate societăţii.

La primul termen de judecată, din data de 29.04.2021, Tribunalul Timiş a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

Prin sentinţa civilă nr. 818/PI din 29 aprilie 2021, instanţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a dispus declinarea soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în materia conflictelor de muncă, competenţa teritorială de soluţionare este exclusivă şi aparţine, în conformitate cu dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii coroborate cu cele prevăzute de art. 210 din Legea nr. 62/2011, instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamanta îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, precum şi locul de muncă.

Totodată, s-a constatat că reclamanta CNCF "CFR" S.A. Bucureşti care este angajatorul pârâtului, conform art. 20 alin. (1) lit. b) din Statutul anexa la Hotărârea nr. 581/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., are sediul în raza de competenţă a Tribunalului Bucureşti, iar sucursala Timişoara, care a formulat acţiunea, are doar drept de reprezentare conform art. 20 alin. (2) din Statutul anexa la Hotărârea nr. 581/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., în cauză fiind vorba despre o competenţă absolută astfel cum reiese din dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 09.06.2021.

Prin sentinţa civilă nr. 5525 din 20 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi s-a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiş; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei pentru soluţionarea acestuia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa a reţinut că, în speţă, este vorba de un conflict de muncă, ce intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 266 Codul muncii, conform cu care jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau colective de muncă.

Conform art. 269 alin. (2), cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Potrivit art. 210 din Legea 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Instanţa a constatat, astfel cum rezultă din antetul cererii de chemare în judecată, că reclamanta are sediul indicat în localitatea Timişoara, fiind lipsit de relevanţă în planul jurisdicţiei teritoriale, faptul că acest sediu este al unei subunităţi, deci al unei entităţi fără personalitate juridică.

În acest sens, s-a reţinut că dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii nu operează nicio distincţie în funcţie de natura sediului de a fi principal ori secundar iar, pe de altă parte, sediul subunităţii din Timişoara a societăţii reclamante este, deopotrivă, un sediu al însăşi companiei -mamă, întrucât subunitatea sa nu este un subiect de drept distinct ci o entitate în structura acesteia, la nivelul căreia s-au desfăşurat raporturile de muncă cu pârâtul, conform actului adiţional la contractul individual de muncă.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 din acelaşi cod, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict, Tribunalul Timiş şi Tribunalul Bucureşti, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, ultima instanţă învestită şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea primei instanţe care anterior s-a declarat necompetentă şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Litigiul se încadrează în materia conflictelor individuale de muncă, aspect asupra căruia instanţele care şi-au declinat reciproc competenţa nu sunt în divergenţă.

Potrivit art. 129 alin. (1) şi (2) pct. 3 C. proc. civ. "necompetenţa este de ordine publică sau privată. Necompetenţa este de ordine publică: […] în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii în faţa primei instanţe.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SNTFC CFR CALATORI S.A. Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timişoara a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 3468,15 RON, plătită nedatorat fostului salariat.

Potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, cererea se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul.

În materia conflictelor de muncă, competenţa teritorială este absolută, litigiul fiind dat în competenţa tribunalului în circumscripţia căruia reclamantul îşi are sediul.

Prin raportare la dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, în stabilirea competenţei interesează sediul reclamantei. Noţiunea de sediu la care fac referire aceste dispoziţii nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice ci şi la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale.

Considerentele Tribunalului Timiş, instanţă investită de reclamant cu soluţionarea cauzei, potrivit cu care este relevant în stabilirea competenţei teritoriale faptul că acţiunea a fost formulată de reclamantă printr-o sucursală regională fără personalitate juridică şi care nu poate sta în judecată în nume propriu, sunt greşite deoarece înfrâng dispoziţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

Faptul că reclamanta în speţă, Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timişoara, nu are personalitate juridică, este lipsit de relevanţă faţă de dispoziţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. care conferă sucursalelor legitimare procesuală activă în cadrul litigiului în speţă.

Totodată, se reţine că prin acţiunea introductivă reclamanta şi-a indicat sediul din municipiul Timişoara al uneia dintre subunităţile sale unde, de altfel, s-au şi desfăşurat raporturile de muncă cu pârâtul salariat, respectiv în raza instanţei mai întâi învestite. La sediul subunităţii se desfăşura activitatea în teritoriu a reclamantei Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timişoara fiind o entitate cuprinsă în structura teritorială a societăţii reclamante.

În considerarea celor ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că Tribunalul Timiş este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii coroborat cu art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2021.