Conflict of jurisdiction: validity of attributive competence clause in B2B contracts for annulment of sales and leasing agreements

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, la 08.12.2020, sub nr. x/2020, reclamanta S. C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare din data de 29.06.2015 încheiat între S.C. C. S.R.L. în calitate de vânzător şi B. S.A. în calitate de cumpărător pentru lipsă cauză şi lipsa obiectului material şi anularea următoarelor contracte de leasing financiar:

1. Contract de leasing nr. x/29.06.2015 pentru bunul mobil maşină echilibrat;

2. Contract de leasing nr. x/29.06.205 pentru bunul mobil CEMB/C218/maşina echilibrat camion;

3. Contract de leasing nr. x/29.06.2015 pentru bunul mobil echipament jantat roti camion;

4. Contract de leasing nr. x/29.06.2015 pentru bunul mobil echipament jantat roti supersport;

5. Contract de leasing nr. x/29.06.2015;

6. Contract de leasing nr. x/29.06.2015 pentru bunul mobil aparat climă;

7. Contract de leasing nr. x/29.06.2015 pentru bunul mobil diagnoză;

8. Contract de leasing nr. x/29.06.2015 pentru bunul mobil set echipament service roti moto;

9. Contract de leasing nr. x/29.06.2015 pentru bunul mobil set echipament service roti camioane;

10. Contract de leasing nr. x/29.06.2015 pentru bunul mobil set echipament service roti autoturisme.

A mai solicitat obligarea pârâtelor în solidar la restituirea către reclamantă a tuturor sumelor încasate în urma contractelor de leasing financiar menţionate la petitul II, respectiv a sumei totale de 286.184,36 RON şi obligarea pârâtelor în solidar la plata tuturor cheltuirilor de judecată.

La data de 09.02.2021, pârâta B. S.A. şi-a formulat apărarea prin întâmpinare, solicitând admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată faţă de B. S.A., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 169/2021 din 5 aprilie 2021, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că părţile au ales prin convenţiile încheiate (art. 12.2 teza finală din Contractul de vânzare cumpărare din 29.09.2015 şi art. 25.1 din Condiţiile generale ale contractelor de leasing), ca litigiile care se nasc între acestea să fie soluţionate de instanţa competentă din Bucureşti, iar pârâta S.C. B. S.A. a invocat prin întâmpinarea depusă în termenul legal excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş, excepţie care este de ordine privată, solicitând în temeiul prevederilor contractuale evocate, ca soluţionarea cauzei să fie efectuată de Tribunalul Bucureşti.

De asemenea, Tribunalul Timiş a apreciat că susţinerile reclamantei conform cărora în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1203 C. civ. nu pot fi primite, întrucât potrivit art. 25.12 din Condiţiile generale ale contractelor de leasing anterior enumerate şi a art. 13.10 din Contractul de vânzare cumpărare din 29.09.2015, reclamanta a acceptat, în mod expres, în scris clauza care se referă la competenţa de soluţionare a litigiilor care derivă din contractele încheiate între părţi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 23.04.2021.

Prin încheierea din 30 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, că respectiva clauză de la art. 12.2 din contractul încheiat între părţi este una neuzuală, conform art. 1203 C. civ., după cum s-a prevăzut şi în cuprinsul contractului (art. 13.11).

Instanţa a apreciat că, pentru a produce efecte, o astfel de clauză trebuie, conform textului de lege citat anterior, să fie acceptată în mod expres, în scris, de cealaltă parte şi anume, să existe măcar o semnătură a acesteia în dreptul clauzelor neuzuale, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, contractul fiind semnat doar la finalul acestuia, deşi cuprinde mai multe clauze neuzuale.

Având în vedere că respectiva clauză de alegere a competenţei nu a fost acceptată expres, iar partea care nu a acceptat-o a introdus cererea la instanţa competentă de drept comun, tribunalul a reţinut că această clauză nu produce efecte, astfel că Tribunalul Timiş este instanţa competentă să judece prezentul litigiu, ca instanţă competentă de drept comun.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Obiectul litigiului este reprezentat de cererea de chemare în judecată, prin care reclamanta S. C. A. S.R.L. a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare din data de 29.06.2015 încheiat între S.C. C. S.R.L. în calitate de vânzător şi B. S.A. în calitate de cumpărător şi anularea mai multor contracte de leasing financiar, precum şi restituirea către reclamantă a tuturor sumelor încasate în urma acestor contracte de leasing financiar, respectiv a sumei totale de 286.184,36 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1225 alin. (2) şi art. 1226 alin. (2), art. 1237 şi art. 1695 alin. (1) din C. civ.

Conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ.:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Totodată, art. 112 C. proc. civ. prevede că:

"1) Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

(2) Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanţei competente pentru el, oricare dintre pârâţi poate invoca necompetenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

În materie contractuală, competenţa teritorială este alternativă, legiuitorul prevăzând în cuprinsul dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. că, "în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente, (...) instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract."

Totodată, dispoziţiile art. 116 C. proc. civ. stipulează în sensul că "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Prin clauza prevăzută la art. 12.2 teza finală din Contractul de vânzare cumpărare din 29.09.2015, precum şi la art. 25.1 din Condiţiile generale ale contractelor de leasing, părţile au convenit ca partea nemultumită să se adreseze instanţei judecătoreşti de drept comun din Bucureşti, în cazul în care intervin neînţelegeri între părţile contractante.

Potrivit art. 126 din C. proc. civ.:

"(1) Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă. (2) În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă."

Aşadar, este legală convenţia părţilor privitoare la competenţă, întrucât legea procesuală civilă permite părţilor să convină, în scris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca pricinile privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţă teritorială, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă, ceea ce nu este cazul în speţă.

Art. 129 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura". Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată".

Din interpretarea normelor legale menţionate rezultă că este absolută competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă, iar competenţa teritorială în pricinile privitoare la bunuri (cu excepţia celor prevăzute de art. 117-121 din C. proc. civ. privitoare la imobile, moştenire, societăţi, insolvenţă sau concordat preventiv şi împotriva unui consumator) şi la cele referitoare la alte drepturi de care părţile pot să dispună, este relativă.

În ceea ce priveşte obiectul litigiului dedus judecăţii, prin raportare la prevederile art. 129 alin. (2) din C. proc. civ., norma de competenţă aplicabilă în cauză este de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că prin întâmpinarea depusă la data de 2 februarie 2021 (data depunerii prin poştă şi transmiterii pe e-mail), în termenul prevăzut de art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., pârâta B. S.A. a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş, prin raportare la art. 25.1, teza finală din contractele de leasing financiar nr. x/29.06.2015, în cuprinsul cărora părţile au prevăzut că "toate litigiile rezultate de acest Contract în legătură cu acest Contract/care se referă la executarea, anularea sau rezilierea, interpretarea etc. se supun exclusiv competenţei teritoriale a instanţelor de drept comun din Bucureşti, de la sediul Locatorului."

În condiţiile în care competenţa analizată nu este exclusivă, iar conduita pe care o pretinde reclamanta prin demersul judiciar iniţiat are la bază contractul părţilor, acesta generând litigiul, devine aplicabilă clauza atributivă de competenţă amintită, din perspectiva dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din C. proc. civ.

Atât Contractul de vânzare cumpărare din 29.09.2015, cât şi contractele de leasing sunt semnate pe fiecare pagină de reprezentantul legal al reclamantei şi poartă ştampila societăţii, iar clauza atributivă de competenţă este formulată într-o manieră clară şi precisă, fiind acceptată expres de reclamantă.

Înalta Curte constată că prin includerea în convenţiile încheiate între profesionişti, deduse litigiului, a clauzei atributive de competenţă în favoarea pârâtei, au fost excluse competenţa alternativă a instanţelor prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi, deci, şi alegerea reclamantei întemeiată pe dispoziţiile art. 116 C. proc. civ.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2021.