Cessation of insurance litigation upon finality of insurer insolvency proceedings under Law No. 85/2014

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 15.07.2013 pe rolul Tribunalului Suceava, sub număr de dosar x/2013, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. Bucureşti, au solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri civile, după cum urmează:

- pentru A. - soţia victimei, daune materiale în cuantum de 30.000 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu înmormântarea şi alte obiceiuri creştineşti şi daune morale în cuantum de 2.000.000 RON pentru suferinţa provocată de decesul soţului acesteia;

- pentru B. - fiul victimei, daune morale în cuantum de 2.000.000 RON ca o compensare pentru pierderea unui părinte şi prestaţii periodice în cuantum de 500 RON lunar începând de la data producerii accidentului rutier (26.08.2011) şi până la vârsta de 18 ani, respectiv până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani;

- pentru C. - fiul victimei, daune morale în cuantum de 2.500.000 RON având în vedere suferinţele fizice şi psihice pricinuite de decesul tatălui acestuia şi de vătămarea integrităţii corporale ale acestuia, ca şi pasager în autoturismul condus de către numitul B., precum şi prestaţii periodice în cuantum de 500 RON lunar începând de la data producerii accidentului rutier (26.08.2011) şi până la vârsta de 18 ani, respectiv până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani.

De asemenea, au solicitat obligarea la plata dobânzii legale stabilită la nivelul de referinţă BNR din momentul producerii riscului asigurat (26.08.2011) care coincide cu momentul naşterii dreptului de creanţă (potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 136/1996 privind asigurările şi reasigurările în România) şi până la momentul plăţii efective şi integrale a indemnizaţiei de către pârâtă.

Prin sentinţa nr. 678 din 14 aprilie 2014, Tribunalul Suceava, secţia Civilă a respins, ca nefondată, acţiunea având ca obiect "pretenţii" formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. "D." S.A. Bucureşti, prin Sucursala Suceava şi, admiţând, în parte, acţiunea formulată de reclamantul C., a obligat pârâta S.C. "D." S.A. la plata către acesta a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei nr. 678 din 14 aprilie 2014, pronunţată de Tribunalul Suceava, reclamanţii A., B. şi C. au declarat apel, care, prin decizia nr. 296 din 11 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat.

La data de 17 iulie 2015, recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. au declarat recurs împotriva deciziei evocate anterior, solicitând admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În cuprinsul acestuia, recurenţii-reclamanţi s-au raportat prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea recursului, recurenţii au susţinut, în esenţă, că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv ale art. 48, 49 şi 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, art. 26 alin. (1) pct. 3 şi art. 27 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010.

În opinia recurenţilor, instanţa de apel a interpretat în mod greşit Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România, respectiv dispoziţiile art. 50 alin. (3).

Au afirmat că în mod greşit Curtea de Apel Suceava a interpretat acest text de lege prin coroborare cu alin. (2) al aceluiaşi articol şi totodată cu art. 26 alin. (2) pct. 4 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 în sensul că dreptul la indemnizaţie este condiţionat de prezenţa membrilor familiei conducătorului auto în vehicul sau în exteriorul acestuia la momentul producerii accidentului precum şi de vătămarea directă a acestora în accident.

Totodată, recurenţii au considerat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 27 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 care reglementează expres şi limitativ cazurile de excluderi de la acordarea indemnizaţiei şi a ignorat faptul că în speţă este vorba despre un contract ce acoperă prejudiciile cauzate prin fapta lucrului asigurat, în considerarea art. 48 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 raportat la art. 26 alin. (2) pct. 3 din Ordinul C.S.A. aplicabil.

Practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au arătat recurenţii, a statuat constant că soţia sau persoanele care se află în întreţinerea conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului sunt îndreptăţite la a solicita şi obţine despăgubiri în temeiul art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 (decizia nr. 904/2013 pronunţată în dosarul nr. x/2011; decizia nr. 3239/11.10.2013 pronunţată in dosarul nr. x/2012).

La data de 9 februarie 2016 s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 296 din 11 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 24 februarie 2016, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului întocmit.

Prin încheierea din 22 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 296 din 11 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă şi a stabilit termen pentru soluţionarea acestuia la 12 octombrie 2016, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 7 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecata recursului, conform art. 75 din Legea nr. 85/2014, raportat la faptul că prin sentinţa civilă nr. 9661/03.12.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a fost dispusă deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. D. S.A. fiind desemnat lichidator judiciar E..

Urmare a referatului întocmit la 12 aprilie 2021, s-a fixat termen de judecată la 15.06.2021, în vederea efectuării verificărilor prevăzute de art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căruia "pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanţa verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare."

Examinând cu prioritate incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza finală raportat la art. 242 din Legea nr. 85/2014 referitoare la încetarea judecăţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Înalta Curte reţine că potrivit art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, "hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare (...)."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 242 din Legea nr. 85/1014, "prevederile cap. I, cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol."

Dispoziţiile art. 262 din Legea nr. 85/2014, în ceea ce priveşte creanţele de asigurări îşi găsesc aplicarea în coroborare cu cele ale art. 75 din aceeaşi lege.

Conform art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, aplicabile şi procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, conform dispoziţiilor art. 242 mai sus citat, "la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează."

Din interpretarea textelor de lege mai sus citate rezultă că măsura suspendării judecăţii produce efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, când acţiunea judiciară încetează.

În speţă, sentinţa civilă nr. 9661 din 3 decembrie 2016, prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. D. S.A., intimată-pârâtă în această cauză, a rămas definitivă, ca urmare a respingerii apelurilor declarate împotriva acesteia, prin decizia nr. 788A din 28 aprilie 1016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cum litigiul se află în etapa procesuală a recursului declarat de reclamanţi, ca formă de manifestare a acţiunii judiciare pentru realizarea creanţelor împotriva societăţii de asigurare-intimate aflate în faliment, Înalta Curte, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, cu aplicarea art. 242 din aceeaşi lege, urmează să înceteze judecata recursului declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 296 din 11 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursului declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 296 din 11 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2021.