Inadmissibility of recourse in civil liability for motor vehicle damage under insurance matters

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 28.03.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B. - reprezentat legal de mama sa A., C. - reprezentat legal de mama sa A., D., E., F., G., H. şi I., în contradictoriu cu pârâta J. S.A., au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei J. S.A. la plata următoarelor sume:

1. Către reclamanta A., în calitate de concubină a defunctului K.: - 800.000 (opt sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plaţii, cu titlu de daune morale în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) teza ultimă C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017; - 25.000 (douăzeci şi cinci de mii) de RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomeniri creştineşti în temeiul disp. art. 1390 alin. (2) C. civ., art. 1392 C. civ., art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017;

2. Către reclamantul B., în calitate de fiu al defunctului K.: - 800.000 (opt sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017; - 165.453 RON cu titlu de daune materiale constând în suplinirea cheltuielilor de creştere şi educare, întreţinere de care beneficia din partea tatălui său în timpul vieţii, calculate de la data decesului tatălui şi până la împlinirea majoratului reclamantului (04.11.2029), calculate astfel: 1.263 RON (salariul minim net pe economie) x 131 luni = 165.453 RON în temeiul disp. art. 1390 alin. (1) C. civ. raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017;

3. Către reclamanta L., în calitate de fiică a defunctului K.: - 800.000 (opt sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017; - 191.976 RON cu titlu de daune materiale constând în suplinirea cheltuielilor de creştere şi educare, întreţinere de care beneficia din partea tatălui său în timpul vieţii, calculate de la data decesului tatălui şi până la împlinirea majoratului reclamantei (03.08.2031), calculate astfel: 1.263 RON (salariul minim net pe economie) x 152 luni = 191,976 RON, în temeiul disp. art. 1390 alin. (1) C. civ. raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017;

4. Către reclamantul C., în calitate de fiu al defunctului K.: - 800.000 (opt sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, în temeiul disp. art. 1391 alin, 2 teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017; - 233.655 RON cu titlu de daune materiale constând în suplinirea cheltuielilor de creştere şi educare, întreţinere de care beneficia din partea tatălui său în timpul vieţii, calculate de la data decesului tatălui şi până la împlinirea majoratului reclamantului (16.05.2034), calculate astfel: 1.263 RON (salariul minim net pe economie) x 185 luni = 233.655 RON, în temeiul disp. art. 1390 alin. (1) C. civ. raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017;

5. Către reclamanta D., în calitate de mamă a defunctului K.: -800.000 (opt sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plaţii, cu titlu de daune morale, în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit, a Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017;

6. Către reclamantul E., în calitate de tată vitreg al defunctului K.: - 800.000 (opt sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plaţii, cu titlu de daune morale, în temeiul disp, art. 1391 alin. (2) teza ultima C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017;

7. Către reclamanta F., în calitate de soră a defunctului K.: - 500.000 (cinci sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plaţii, cu titlu de daune morale, în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017;

8. Către reclamanta G., în calitate de soră a defunctului K.: - 500.000 (cinci sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plaţii, cu titlu de daune morale, în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017;

9. Către reclamanta H., în calitate de soră a defunctului K.: - 500.000 (cinci sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plaţii, cu titlu de daune morale, în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017;

10. Către reclamanta I., în calitate de soră a defunctului K.: - 500.000 (cinci sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plaţii, cu titlu de daune morale, în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 152/03.02.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea.

A obligat pârâta la plata către reclamanţi a următoarelor sume:

- A. - 150.000 RON cu titlu de daune morale şi 25.000 RON daune materiale;

- B. - 200.000 RON daune morale şi 25260 RON daune materiale;

- L. - 200.000 RON daune morale şi 30.312 RON daune materiale;

- C. - 200.000 RON daune morale şi 49 257 RON daune materiale;

- D. - 80.000 RON daune morale;

- E. - 80.000 RON daune morale;

- F. - 50.000 RON daune morale;

- G. - 50.000 RON daune morale;

- H. - 50.000 RON daune morale;

- I. - 50.000 RON daune morale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, care au solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.

Au susţinut că sentinţa nu este motivată în privinţa daunelor morale, fiind expuse doar considerente de ordin general.

De asemenea, a fost criticat cuantumul sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, arătându-se că acesta este prea mic.

Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, dar şi a încheierii din data de 11.11.2019, a declarat apel şi pârâta, care a solicitat anularea parţială a încheierii din data de 11.11.2019, în sensul constatării ca nelegală a scutirii de la plata taxei de timbru, cu consecinţa obligării intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, şi schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal, ori al diminuării daunelor materiale şi morale acordate, în subsidiar.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 215A din 05 februarie 2021 a constatat nul apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B., L., C., D., E., F., G., H., şi I., împotriva sentinţei civile nr. 152/03.02.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâtă J. S.A..

A admis apelul declarat de apelanta-pârâtă J. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 152/03.02.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu reclamanţii A., B., L., C., D., E., F., G., H. şi I..

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că:

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul E..

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. în privinţa sumei de 25.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei şi ale încheierii apelate.

A obligat apelantul-reclamant E. la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 1.352,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

A obligat apelanta-reclamantă A. la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 677,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

În temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, a dispus obligarea reclamanţilor la plata către stat a următoarelor sume, reprezentând taxă de timbru datorată pentru cererea de chemare în judecată şi neplătită în primă instanţă:

- reclamanta A. suma de 41.685 RON + 1.355 RON;

- reclamantul B. suma de 41.685 RON + 4.414 RON;

- reclamanta L. suma de 41.685 RON + 4.944,5 RON;

- reclamantul C. suma de 41.685 RON + 5.818 RON;

- reclamanta D. suma de 41.685 RON;

- reclamantul E. suma de 41.685 RON;

- reclamanta F. suma de 27.405 RON;

- reclamanta G. suma de 27.405 RON;

- reclamanta H. suma de 27.405 RON;

- reclamanta I. suma de 27.405 RON.

Sumele pentru care apelanţii-reclamanţi A., B., L., C., D., E. şi F. au beneficiat de ajutor public judiciar în apel rămân în sarcina statului.

Reclamanţii A., B., L., C., D., E., F., G., H. şi I. au declarat recurs, împotriva deciziei civile nr. 215A din 05 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că hotărârea atacată a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, sentinţa pronunţată fiind dată cu încălcarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil şi al contradictorialităţii.

Decizia este nulă absolut întrucât în mod greşit a fost soluţionat apelul reclamanţilor, în raport de excepţia nulităţii, deşi dispoziţiile aplicate de instanţă, respectiv art. 471 alin. (1) C. proc. civ. au fost apreciate a fi neconstituţionale.

Raportat la acelaşi motiv de casare, recurenţii au apreciat că instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece nu a analizat toate apărările invocate de reclamanţi.

În raport de motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi susţin că hotărârea atacată nu este motivată sub aspectul respingerii daunelor materiale.

În ceea ce priveşte aplicarea art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, recurenţii critică modul de soluţionare a cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, susţinând scutirea de la plata acesteia, întrucât despăgubirile privind prejudiciile morale şi materiale decurg dintr-o cauză penală.

Prin interpretarea extensivă şi prin adăugare la lege, recurenţii apreciază că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, transformându-se în legiuitor, critici care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ.

Recurenţii invocă excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013.

De asemenea, solicită sesizarea Înaltei Curţi cu pronunţarea unei hotărâri prealabile conform art. 519 C. proc. civ., chestiunea de drept fiind aceea dacă în cazul decesului şoferului vinovat de producerea accidentului, rudele victimei decedate sau victima vătămată beneficiază de scutire de la plata taxei judiciare de timbru.

Solicită admiterea recursului, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 4, 5 şi 6 C. proc. civ., casarea în parte a deciziei recurate.

Intimata-pârâtă J. S.A.. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii recursului raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului cu privire la criticile referitoare la cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, soluţionată prin încheiere definitivă.

A mai invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a tardivităţii faţă de această cerere.

De asemenea, a mai invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata J. S.A., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Se constată că în speţă, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 215A din 05 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost pronunţată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor (...)".

Înalta Curte constată că obiectul prezentului dosar înregistrat la data de 28 martie 2019, îl constituie acţiunea privind stabilirea răspunderii contractuale a asiguratorului, derivând din contractul de asigurare R.C.A, prin care reclamanţii A., B. - reprezentat legal de mama sa A., C. - reprezentat legal de mama sa A., D., E., F., G., H. şi I. solicită obligarea pârâtei J. S.A. la plata prejudiciilor materiale şi morale în urma unui accident de circulaţie.

Temeiurile de drept invocate sunt reprezentate de art. 1390 alin. (2) C. civ., art. 1392 C. civ., art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017, art. 1391 alin. (2) teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017.

Se observă, astfel, că litigiul dedus judecăţii este unul născut în materia asigurărilor, în condiţiile în care despăgubirile solicitate de reclamanţi, ca urmare a accidentului rutier, decurg dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat şi a producerii riscului asigurat, constând în săvârşirea unei fapte ilicite delictuale de către persoana care are calitatea de asigurat.

Totodată, se mai observă că în astfel de litigii, care consacră principiul protecţiei terţului păgubit, instanţele sunt învestite cu stabilirea răspunderii civile delictuale de către un terţ faţă de contractul de asigurare, ca urmare a antrenării răspunderii asigurătorului, derivând din contractul de asigurare RCA, în care autorul faptei ilicite a avut calitatea de parte.

În acelaşi sens, sunt şi considerentele Deciziei nr. 13 din 18 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin care se statuează că, acţiunile promovate de persoana vătămată împotriva asigurătorului RCA sunt incluse în categoria litigiilor în materia asigurărilor, întrucât asigurarea obligatorie aduce în discuţie din chiar momentul încheierii contractului de asigurare, răspunderea civilă a deţinătorului de vehicul, iar plata făcută de asigurător este o consecinţă a executării contractului de asigurare pe care l-a încheiat cu asiguratul său, în lipsa acestuia terţul vătămat neputând invoca în favoarea sa acţiunea directă reglementată de lege (Legea nr. 137/1995 sau Legea nr. 132/2017).

În aceste cazuri, instanţele sunt învestite distinct de un litigiu de drept comun în răspundere civilă delictuală, diferenţa constând în chestiunea privind existenţa şi întinderea răspunderii asigurătorului RCA, materia asigurărilor fiind individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 (paragrafele 84 şi 85 din decizie).

Art. 483 alin. (2) Cod procedură, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe, respectiv 14 ianuarie 2019, prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018.

Aşadar, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin acest act normativ - 21 decembrie 2018 - în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 310/2018.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

În acest context, cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în materia asigurărilor, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H. şi I., împotriva deciziei civile nr. 215A din 05 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a pentru Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi G., D., H., A., L., B., C., E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 215 A din 05 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă J. S.A. şi intimata-reclamantă I..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2021.