Contractual Eligibility Conditions vs. Evidentiary Pacts: Interpretation of Insolvency Verification Clauses in Guarantee Agreements

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 267.886,408 RON reprezentând 80% din finanţarea garantată restantă acordată de A. S.A beneficiarului C.., finanţare garantată de către Fond în temeiul confirmării notificării de includere în plafonul de garantare de garantare nr. x din data de 18.03.2015, şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate asupra capitalului menţionat, de la data de 14.04.2017 şi până la momentul plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 475/28.05.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, a fost admisă cererea de chemare in judecata formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., şi a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 267.886,408 RON, reprezentând 80% din finanţarea garantată de pârâtă pentru C. S.R.L. precum şi la plata dobânzii legale prevăzute de art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, aferente acestei sume, calculate de la data de 17.04.2017 si până la data plăţii efective, şi la plata către reclamantă a sumei de 8.760 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, luându-se act că onorariul de avocat s-a solicitat pe cale separată.

Împotriva sentinţei civile nr. 475/28.05.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019 a declarat apel pârâta B., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 73A din 15 ianuarie 2021 a respins apelul declarat de apelanta B., împotriva sentinţei civile nr. 475/28.05.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata A. S.A., ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 73A din 15 ianuarie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a declarat recurs pârâta B..

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Detaliind motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu nesocotirea cerinţelor legale de motivare.

Sub un prim aspect se critică faptul că instanţa de apel reţine fără să motiveze că art. 3.1.1. lit. a)3) nu poate fi considerat o convenţie asupra probei criteriul privind insolvenţa, deşi clauza este clară, în sensul că "analiza acestei condiţii se face prin verificarea de către bancă a site-ului Buletinului insolvenţei, făcută la momentul aprobării respectivului credit".

Mai reţine instanţa fără a motiva soluţia, că nu rezultă intenţia neechivocă a părţilor de a exclude posibilitatea dovedirii îndeplinirii criteriului cu alte mijloace de probă. Or, dacă părţile au înţeles să stipuleze în mod precis documentul probator şi data acestuia, convenţia asupra probei este evidentă.

De asemenea, lipseşte motivarea instanţei de apel prin care se reţine îngreunarea probaţiunii pentru consultarea online a site-ului BPI. În decizia instanţei de apel se reţine că nu pot fi primite convenţiile prin care părţile nu ar admite pentru dovada faptelor în litigiu, anumite mijloace de probă care sunt admisibile potrivit legii, prin care s-ar urmări îngreunarea probaţiunii.

În final, critica privind nemotivarea se referă la lipsa motivelor pentru care nu a fost reţinută aplicarea art. 256 C. proc. civ., din moment ce instanţa ar putea admite orice mijloc de probă, indiferent de înţelegerea expresă, legală şi care vizează drepturi de la care părţile pot să dispună în mod liber.

În concret, nu se arată de ce respectarea convenţiei asupra probei, legal încheiate, ar aduce atingere rolului activ al judecătorului, deşi instanţa a fost investită cu examinarea faptelor prin raportare strictă la cerinţele de probă prevăzute de art. 3.1.1 lit. a)3) din Convenţie.

Or, câtă vreme instanţa nu a pus în discuţie valabilitatea convenţiei asupra probei era obligată să o aplice întocmai.

Procedând la motivarea deciziei în acest mod, instanţa ajunge la concluzia greşită că pârâta este culpabilă.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14, art. 1170, art. 1267 şi art. 1272 C. civ.

Recurenta-pârâtă face trimitere la caracterul sinalagmatic al obligaţiilor prevăzute de Convenţia-cadru, prin urmare arată că obligaţia de plată a pârâtei îşi are cauza juridică în obligaţia corelativă a reclamantei de a executa prestaţiile la care s-a obligat.

Obligaţia reclamantei este una de rezultat, fiind obligată să probeze că a verificat eligibilitatea beneficiarului în condiţiile stipulate la art. 3.1 şi art. 3.2 şi că a transmis către pârâtă toate documentele prevăzute la art. 9.2 lit. a)-j) din Convenţie.

Pentru exonerarea de obligaţii, Banca ar trebui să demonstreze că s-a aflat într-o situaţie de forţă majoră sau caz fortuit, în caz contrar, fapta fiindu-i imputabilă.

Recurenta-pârâtă face trimitere la prevederile art. 9.2 din Convenţia nr. 156/2011 care prevede documentele care trebuie să însoţească cererea de plată. În mod greşit se arată că a reţinut instanţa de apel faptul că banca a îndeplinit obligaţiile prevăzute la art. 9.2 lit. e), f) şi h) din Convenţie.

Trei dintre condiţiile de plată nu au fost îndeplinite, deoarece la cererea de plată au fost ataşate situaţiile financiare aferente anului 2011 neconforme, consultare CIP şi extras BPI emise la o altă dată decât cea convenită contractual, neputând fi îndeplinite condiţiile de eligibilitate prevăzute de art. 3.1.1 lit. a)1), lit. a) 3) şi lit. d).

În concret, recurenta arată că situaţiile financiare aferente anului 2011 nu respectă cerinţele legale, iar consultarea CIP şi extrasul BPI sunt emise la o altă dată decât cea convenită contractual.

De asemenea, eronat se reţine faptul că criteriul de eligibilitate prevăzut de art. 3.1.1. lit. d) trebuie îndeplinit la data aprobării finanţării. Este îndeplinit acest criteriu de eligibilitate dacă la data acordării/majorării garanţiei, finanţatorul transmite o consultare CIP de la data aprobării finanţării, respectiv prelungirea/majorarea finanţării.

Raţionamentul eronat al instanţei de apel, încalcă dispoziţiile art. 1270 C. civ., instanţa substituind voinţa comună a părţilor cu propria opinie, într-un mod nepermis.

Obligaţia Fondului de plată a garanţiei ia naştere doar în urma parcurgerii procedurii prevăzute la art. 9.2 din Convenţie, procedură în cadrul căreia societatea pârâtă era îndreptăţită să analizeze dacă cererea de plată şi documentele anexate îndeplinesc cerinţele stabilite, având totodată posibilitatea de a invoca excepţia de neexecutare.

Reclamanta este cea care trebuia să execute obligaţiile principale prevăzute la art. 3.1.1. şi art. 9.2 din Convenţie, care sunt obligaţii esenţiale potrivit contractului încheiat între părţi.

În final, recurenta-pârâtă arată ca argument suplimentar faptul că în cazul plăţii unei garanţii, cu încălcarea evidentă a prevederilor convenţiei cadru, există posibilitatea ca în urma unui control al Curţii de Conturi, să fie reţinute erori/abateri de la legalitate şi regularitate.

Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, în eventualitatea admiterii recursului.

În combaterea recursului, intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului şi în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata-pârâtă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA-B. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat să se constate că apărările intimatei sunt neîntemeiate.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă se constată că aceasta a încadrat criticile aduse deciziei Curţii de Apel Bucureşti, sub un prim aspect, în cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., apreciind că aceasta este nelegală în raport de modalitatea în care a fost analizată cerinţa prevăzută la art. 3.1.1 lit. a) 3) din Convenţie, potrivit căreia Banca avea obligaţia de a verifica criteriul insolvenţei la momentul aprobării creditului, întrucât nu cuprinde motivele cu privire la această chestiune tranşată.

Critica recurentei-pârâte este nefondată.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reţinute în cauza de faţă, întrucât instanţa de apel şi-a expus într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a apelului pârâtei şi de menţinere a hotărârii instanţei de fond.

Instanţa de apel, în analiza efectuată, reflectată în considerentele hotărârii, a prezentat motivele pentru care a considerat că această clauză nu poate fi considerată o convenţie a părţilor asupra probei. Instanţa de apel a reţinut că din cuprinsul acestei clauze contractuale nu rezultă intenţia neechivocă a părţilor de a exclude posibilitatea dovedirii îndeplinirii criteriului de eligibilitate cu alte mijloace de probă decât extrasul BPI de la data aprobării finanţării.

Instanţa de apel evidenţiază că pentru acordarea garanţiei este esenţială îndeplinirea efectivă a criteriului de eligibilitate, transmiterea extrasului BPI reprezentând doar o modalitate de dovedire a îndeplinirii criteriului.

Sub al doilea aspect, recurenta-pârâtă formulează critici faţă de neaplicarea dispoziţiilor art. 256 C. proc. civ. criteriului de eligibilitate prevăzut de art. 3.1.1 lit. a) 3) din Convenţia cadru.

Recurenta-pârâtă critică considerentele instanţei de apel privind cerinţele de probă prevăzute de art. 3.1.1. lit. a) 3) din Convenţie, având în vedere că nu a fost reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 256 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, recurenta-pârâtă susţine că prin clauza de eligibilitate menţionată, părţile au limitat posibilitatea dovedirii acestui criteriu la extrasul BPI de la data aprobării finanţării.

Prealabil, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 256 C. proc. civ., reglementează posibilitatea încheierii unor convenţii asupra probelor în cadrul litigiului judiciar. Textul legal nu vizează documentele/actele prevăzute într-un contract ca fiind necesare în îndeplinirea unei obligaţii asumate prin acel act juridic.

Instanţa de apel a argumentat această critică, cu referire la limitele dreptului de a încheia aceste convenţii şi la excepţiile de la regula libertăţii de a conveni asupra probelor. Instanţa a arătat că art. 256 C. proc. civ. nu este aplicabil în raport de cele invocate, având în vedere convenţiile asupra probelor ce pot fi administrate în procesul civil.

În acest sens, pentru îndeplinirea condiţiei de eligibilitate, instanţa a raportat prevederile convenţiei-cadru la probele administrate, care atestă îndeplinirea cerinţei respective.

Pentru aceste considerente, critica este nefondată.

Susţinerile recurentei-pârâte privind lipsa rolului activ al instanţei de apel în cercetarea procesului au fost argumentate faţă de neexaminarea faptelor prin raportare la cerinţele de probă prevăzute de art. 3.1.1. lit. a)3) din convenţie.

Critica nu poate fi reţinută, instanţa de apel argumentând că analizarea îndeplinirii cerinţei de eligibilitate impuse de art. 3.1.1. lit. a)3) din convenţia-cadru nu trebuia să se raporteze exclusiv la clauzele contractuale şi la un extrs BPI de la data aprobării finanţării, ci putea lua în considerare orice înscrisuri atestând îndeplinirea sau nu a cerinţei respective.

Se constată, aşadar, că în cauză, instanţa de apel a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, în raport şi cu criticile invocate în apel, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată de instanţă, astfel că nu se poate susţine cu temei că este vorba de nemotivarea hotărârii, sau de o motivare contradictorie, cum susţine recurenta.

În concluzie, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a procedat la o examinare efectivă şi reală a cauzei din perspectiva criticilor formulate, împrejurare în raport cu care motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 14, art. 1267, art. 1270 şi art. 1272 C. civ., atunci când a analizat îndeplinirea condiţiilor de plată prevăzute de art. 9.2 din Convenţia nr. 156/2011.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează că analiza criticilor de nelegalitate invocate din perspectiva regulilor de interpretare a contractului, statornicite în art. 1266 - 1268 C. civ., se realizează exclusiv din perspectiva verificării aplicării lor în raport de convenţie, privită în sens de negotium.

În esenţă, recurenta-pârâtă susţine că interpretarea instanţei de apel este în dezacord cu voinţa reală a părţilor, întrucât nu pot fi considerate condiţiile de eligibilitate îndeplinite de art. 3.1.1 lit. a)1), lit. a) 3) şi lit. d) C. proc. civ.

Totodată, în ceea ce priveşte interpretarea nesistematică efectuată de instanţa de apel, recurenta-pârâtă arată că, potrivit art. 3.1.1. şi art. 9.2 din Convenţie, intimata este cea care trebuie să-şi execute obligaţiile principale.

Prealabil, se impune a se arăta că art. 1266-1269 şi art. 1272 din noul C. civ. stabilesc anumite reguli referitoare la interpretarea contractelor.

Interpretarea sistematică, reglementată în art. 1267 din noul C. civ., constă în faptul că, într-un contract, clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului.

Contractul încheiat de părţi trebuie privit ca un tot unitar, clauzele chiar dacă sunt interpretate fiecare în parte, trebuie să exprime înţelesul întregului act, iar dacă sunt susceptibile de mai multe înţelesuri, ele se interpretează în sensul ce se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului contractului, conform art. 1268 alin. (1) C. civ.

Interpretarea nu trebuie, însă, să conducă la o depăşire a efectelor pe care părţile şi le-au dorit, deoarece contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părţile şi-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii folosiţi, conform art. 1268 alin. (4) C. civ.

În raport de aceste consideraţii teoretice şi de criticile invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a aplicat în mod corect regulile instituite de art. 1266 şi art. 1267 C. civ.

Astfel, cercetând ansamblul contractului şi coroborând prevederile art. 9.2 din Convenţie cu art. 3.1.1., instanţa de apel, în mod corect a reţinut că dreptul la plată nu ar fi fost condiţionat de îndeplinirea efectivă a formei prevăzute de clauza de la art. 9.2 din Convenţie, ci de verificarea îndeplinirii îndeplinesc condiţiilor de eligibilitate.

Pornind de la scopul încheierii Convenţiei, respectiv garantarea de către Fond a obligaţiilor de rambursare a finanţărilor acordate de bancă beneficiarilor INM care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute de art. 3.1.1. din Convenţie, se constată că instanţa de apel a respectat voinţa părţilor astfel cum a fost exprimată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a valorificat prevederile contractuale pentru a aprecia că cererea de plată a garanţiei a fost respinsă în mod neîntemeiat.

In ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate prevăzute la art. 3.1.1. din Convenţie, dreptul la plată a fost analizat în considerarea documentaţiei menţionate la art. 9.2.

Astfel, în ceea ce priveşte criteriul stabilit de art. 3.1.1. lit. d) din Convenţie, potrivit consultării CIP efectuate la 07.03.2012, beneficiarul nu se afla în interdicţie bancară de a emite cecuri, acest motiv de refuz fiind neîntemeiat.

În ceea ce priveşte extrasul BPI, reclamanta a probat faptul că beneficiarul nu era subiect al procedurii de insolvenţă, la data aprobării finanţării, astfel încât motivul de refuz întemeiat pe dispoziţiile art. 3.1.1. lit. a) 3) este neîntemeiat.

De asemenea, în ce priveşte neprezentarea corespunzătoare a situaţiilor financiare ale beneficiarului finanţării, erorile invocate nu prezintă relevanţă pentru verificarea îndeplinirii cerinţei de eligibilitate, reclamanta neavând atribuţii pentru verificarea regularităţii acestora.

În considerarea documentelor transmise pârâtei, din care rezultă îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate de către beneficiarul finanţării, la data aprobării finanţării, fără ca respectarea formei pervăzute de art. 9.2 din Convenţie să reprezinte un aspect esenţial al înţelegerii, criticile privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1270 C. civ. vor fi apreciate ca nefondate.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 73 A din 15 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 73 A din 15 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2021.