Cassation appeal nullified for failure to articulate grounds of illegality in civil delictual liability and bank fraud damages dispute

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 01.11.2004, sub nr. x/2004, reclamanta Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, lichidator al A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata de 8.128.800.000 RON, la care se adaugă dobânda legală până la stingerea datoriei.

Prin sentinţa civilă nr. 2673/26.09.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

S-a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată şi precizată de reclamanta A. prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar), în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A, ca neîntemeiată.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a apreciat că nu sunt reunite condiţiile impuse de legiuitor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei, neputând fi reţinută săvârşirea faptei ilicite imputate de către reclamantă.

În cauza dedusă judecăţii, reclamanta a susţinut prin cererea sa că prejudiciul suferit este consecinţa faptei pârâtei, care a utilizat sumele de bani provenite din fraudarea băncii, astfel că în sarcina acesteia incumbă obligaţia de dezdăunare, ca urmare a conduitei sale ilicite.

Verificând realitatea susţinerilor reclamantei, Tribunalul a constatat că nu s-a dovedit de către societatea bancară-reclamantă că operaţiunile frauduloase indicate ar fi fost comise de către societatea-pârâtă, ea însăşi susţinând că prepuşii săi au efectuat operaţiunile incriminate, aceştia fiind condamnaţi în mod definitiv de către instanţa penală. În schimb, în privinţa reprezentantului legal al pârâtei s-a dispus clasarea de către organele de cercetare penală.

Şi în cazul în care fapta ilicită, culpa pârâtei şi raportul de cauzalitate ar fi fost stabilite, întinderea prejudiciului nu este cunoscută, prin raportul de expertiză efectuat în faţa organelor de cercetare penală neputând fi stabilit decât prejudiciul global pe ansamblul creditelor acordate de către reclamantă entităţilor juridice şi persoanelor fizice. Or, sarcina probei în această privinţă incumba în totalitate reclamantei.

Mai mult, în demersul său procesual, reclamanta se prevalează de existenţa unor plăţi fictive efectuate din sursele proprii ale băncii pentru rambursarea creditelor, pârâta primind în cont fără acte justificative aceste sume de bani, în detrimentul băncii.

Or, asupra acestor elemente instanţa de judecată s-a pronunţat în mod irevocabil într-o judecată anterioară, ce a făcut obiectul deciziei nr. 867/14.10.2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut neîndeplinirea în cauza dedusă judecăţii a cerinţelor impuse de dispoziţiile legale amintite pentru naşterea obligaţiei de restituire, câtă vreme creditarea contului pârâtei nu s-a realizat din eroare de către reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel apelanta-reclamantă A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare prin care a solicitat verificarea modalităţii de stabilire a situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă; admiterea apelului, astfel formulat/motivat, şi, după caz, anularea sentinţei civile de fond, iar, în subsidiar, schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 2673 din 26.09.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul civil nr. x/2004, ca fiind neîntemeiata/nefondată; evocând fondul, admiterea acţiunii civile a A., astfel precizată, şi, pe cale de consecinţă, obligarea S.C. B. S.A. să plătească A. S.A.: cu titlu de damnum emergens, suma de 812.880 RON (8.128.800.000 RON vechi); cu titlu de lucrum cessans, dobânda legala aferentă datoriei de 812.880 RON (8.128.800.000 RON vechi), atât cât va curge aceasta până la data stingerii datoriei prin plată.

Apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. a formulat de asemenea, apel, prin care a solicitat admiterea apelului astfel formulat, schimbarea în tot a soluţiei atacate şi respingerea cererii reclamantei ca fiind prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 1255 din 30 iunie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă, a respins apelurile promovate de apelanta-reclamantă A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 2673/26.09.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2004, ca nefondate, reţinând următoarele:

Analizând apelul promovat de S.C. B. S.A., care viza modalitatea în care prima instanţă a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Curtea a stabilit că actul normativ incident cauzei de faţă sub aspectul prescripţiei extinctive este Decretul nr. 167/21 aprilie 1958, privind prescripţia extinctivă, respectiv dispoziţiile art. 8 din actul normativ menţionat, care prevăd că prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.

Instanţa a reţinut că dispoziţiile articolului citat se aplică prin asemănare şi în cazul îmbogăţirii fără just temei şi al plăţii nedatorate.

Cum faptele pretinse de apelanta A. au fost săvârşite la nivelul anului 2001 (ambele părţi nu contestă acest moment), iar falimentul băncii-apelante a fost declarat la data de 16.04.2002, Curtea a reţinut că lichidatorul judiciar al societăţii-apelante, Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare) a respectat termenul general de prescripţie de 3 ani pentru introducerea pe rolul instanţelor a prezentei acţiuni civile, termen care a început a curge de la data numirii sale ca lichidator, întrucât acţiunea de faţă a fost promovată pe rolul Tribunalului la data de 26.10.2004.

În consecinţă, Curtea a respins apelul promovat de S.C. B. S.A. ca nefondat.

Procedând la analiza apelului promovat de A., denumită în continuare A., Curtea a constatat neîndeplinirea condiţiilor de existenţă a plăţii nedatorate la speţa concretă dedusă judecăţii.

Cu valoare de principiu, Curtea de Apel a reţinut că raportat la aceeaşi situaţie de fapt nu pot coexista atât plata nedatorată cât şi răspunderea civilă delictuală.

În ce priveşte plata nedatorată, instanţa devolutivă de atac, după prezentarea condiţiilor legale ale acesteia, a concluzionat că în cauză a fost executată o obligaţie de restituire care exista din punct de vedere juridic.

Cu privire la răspunderea civilă delictuală, instanţa de apel a reţinut că nu s-a dovedit în ce constau faptele faptele imputate apelantei-pârâte B. S.A. şi nici care din organele sale de conducere le-a săvârşit.

A mai reţinut că aspectele invocate de apelanta-reclamantă, vizând o posibilă participaţie a organelor de conducere ale apelantei-pârâte la o operaţiune de delapidare nu au fost dovedite, nefiind indicat mecanismul concret de delapidare.

Totodată, susţinerile referitoare la neregularităţi în acordarea celor două credite prin raportare la un depozit bancar constituit de o persoană fizică au fost apreciate ca privind răspunderea propriilor organe de conducere ale apelantei-reclamante.

De asemenea, Curtea de Apel a concluzionat că tot acest mecanism fraudulos ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, dar în speţă nu există o hotărâre penală în acest sens, deşi cauza a fost suspendată tocmai ca urmare a existenţei procesului penal.

Lipsa hotărârii penale, precum şi omisiunea indicării oricăror norme de natură civilă încălcate ori a însăşi faptei imputate reprezentanţilor apelanţie-pârâte au condus instanţa de prim control judiciar la constatarea lipsei elementelor necesare pentru existenţa faptei ilicite.

Împotriva deciziei nr. 1255 din 30 iunie 2921 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a declarat recurs reclamanta A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoilenic al acestuia, cu referire la creditul nr. 46 din 15.02.2001 care a fost primit şi utilizat în mod real de societatea intimată, efectuând plăţi interbancare, ieşiri de sume din bancă prin semnarea OP nr. x din 15.02.2001 şi OP nr. x din 19.02.2001, dar nu a fost rambursat în mod real din sursele proprii ale S.C. B. S.A. ci doar scriptural, fără documente justificative, iar pentru acoperirea fraudei au fost folosite, fără a avea la baza documente justificative, sursele proprii A., prin delapidarea acestora şi în interesul societăţii intimate.

Existenţa prejudiciului a fost constatată în raportul de expertiză judiciară efectuată în dosarul de urmărire penală nr. 34/D/2005 al DICOT-PICCJ, unde experţii judiciari au concluzionat că prejudiciul s-a materializat în utilizarea sumelor din credite pentru plăţi în afara A. şi rambursarea acestora din alte credite acordate din sursele proprii şi atrase ale A. şi nu din sursele proprii ale împrumutatului.

În ce priveşte creditul nr. 78 din 20.04.2001, recurenta arată că şi acest credit nu a fost rambursat în mod real din sursele proprii ale S.C. B. S.A..

Susţine că recurenta-reclamantă a probat starea de fapt delictuală, însă atât instanţa de fond cât şi cea de apel, urmare unei interpretări eronate, insuficientă a probatoriului administrat, nereţinând concret întregul mecanism al delapidării, au reţinut motive străine de natura cauzei, mai puţin caracterul fraudulos al faptelor reclamate, schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acţiunii A..

În dezvoltarea motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă face trimitere la dispoziţiile art. 1663 C. civ. pentru a demonstra că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Fapta ilicită constă în utilizarea în interes propriu a unei sume de bani delapidate de bancă.

Prejudiciul există în patrimoniul societăţii reclamante şi este cert, fiind probat cu fişele de cont, expertiza judiciară contabilă din dosarul penal nr. x/2005, documentele bancare. Prejudiciul este direct şi actual şi nu a fost reparat până în prezent.

Potrivit principiului reparării integrale de a prejudiciului, prevăzut de art. 1064 C. civ., recurenta-reclamantă susţine că autorul trebuie să repare atât prejudiciul efectiv, cât şi beneficiul nerealizat, pentru a se asigura restabilirea situaţiei patrimoniale anterioare a victimei şi eliminarea integrală a pierderii, iar potrivit art. 1088 alin. (1) C. civ., creanţa este purtătoare şi de dobânzi.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, recurenta-reclamantă punctează faptul că aceasta constă în însuşirea sumelor de delapidate şi utilizarea prin efectuarea de plăţi din acele resurse în interes propriu, în ceea ce priveşte caracterul ilicit al faptei, potrivit art. 999 C. civ.

Este îndeplinită şi condiţia legăturii de cauzalitate, care a condus la ieşirea din patrimoniul A. a sumei de bani respective, ceea ce a produs un prejudiciu.

De asemenea, fapta a fost produsă cu vinovăţie sun forma intenţiei directe.

Recurenta face trimitere şi la situaţia de fapt a cauzei, precum şi la probele administrate, respectiv expertiza judiciară efectuată în dosarul penal nr. x/2005, din care rezultă că depozitele constituite în garanţia celor două credite sunt constituie din alte credite, acordate fraudulos pe alte conturi bancare, prin delapidarea A., prin urmare tot din sursele A. şi nu ale B. S.A., aşa încât în realitate, cele două credite nu au fost restituite A. din sursele B. S.A., ci din sursele proprii ale A..

Pentru toate aceste considerente, recurenta-reclamantă consideră că hotărârea recurată este nelegală, în sensul că a creat o stare falsă de legalitate unor fapte de delapidare a A. de care a beneficiat intimata cu consecinţa ilegală a absolvirii acesteia de obligaţia de rambursare a celor două credite prin folosirea ilegală a altor resurse ale Băncii fiind încălcate/neaplicate normele de drept material prevăzute de art. 982, 994, 998 şi 999 C. civ. din 1864.

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ. din 1865, raportat la art. 3021 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, şi a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, per a contrario, dacă dezvoltarea memoriului de recurs nu face posibilă identificarea unor critici şi încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ. din 1865, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele strict prevăzute de lege - art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. din 1865, prin care se realizează un control judiciar al deciziei atacate sub aspectul legalităţii acesteia din perspectiva motivelor de nelegalitate mai sus arătate.

În speţă, recurenta-reclamantă A., în dezvoltarea motivelor de recurs, nu a formulat critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare sau casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. din 1865.

De altfel, se constată că nu se poate da eficienţă dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. din 1865 pentru ca instanţa să încadreze susţinerile dezvoltate în cererea de recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. din 1865.

Din expunerea argumentelor aduse deciziei, rezultă că deşi au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. din 1865, criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, fără posibilitatea de a fi subsumate acestor motive de nelegalitate.

Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanţei nu îi revine obligaţia să examineze legalitatea şi temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate şi argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.

Prin criticile invocate în cererea de recurs, recurenta-reclamanta şi-a exprimat nemulţumirea privind modul de soluţionare a cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 8.128.800.000 RON, produsă prin presupuse fapte delictuale intrate iniţial sub incidenţa legii penale, astfel cum rezultă din rechizitoriul din 15.12.2010 produs în dosarul penal nr. x/2005 al DICOT/PICCJ.

În esenţă, Înalta Curte reţine din dezvoltarea criticilor prezentate de către recurenta-reclamantă că au fost antamate aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate ale deciziei recurate.

Astfel, critica vizând greşita respingere a acţiunii, a cărei natură ar fi fost schimbată - subsumată motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865 - a fost argumentată cu trimitere la interpretarea improprie a împrejurărilor de fapt privind caracterul fraudulos al faptelor reclamate. Din acest punct de vedere, se constată că, aspectele legate de probarea stării de fapt delictuale nu pot fi examinate din punct de vedere al nelegalităţii, în condiţiile în care acest motiv de recurs a fost întemeiat pe modul de interpretare al unor situaţii de fapt.

În raport de acelaşi motiv de nelegalitate recurenta-reclamantă deşi invocă faptul că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, făcând trimitere la expertiza judiciară efectuată în dosarul de urmărire penală nr. 34/D/2005 al DICOT-PICCJ pentru a dovedi existenţa prejudiciului, recurenta-reclamantă nu formulează, în mod real, critici care să permită examenul de legalitate a deciziei atacate, neindicând argumente din care să rezulte ipotezele motivului de nelegalitate invocat.

Argumentaţia recurentei-reclamante vizează presupusa existenţă a constatării penale a faptei şi a vinovăţiei corelative şi la situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză.

În ce priveşte argumentele recurentei-reclamante prin care a criticat respingerea cererii de chemare în judecată raportat la aplicarea/interpretarea greşită a normelor legale reprezentate de art. 1683 C. civ. din 1864 subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din 1865, se constată că au fost reiterate situaţii de fapt, iar în virtutea caracterului nedevolutiv al acestei căi de atac, instanţa nu poate proceda la exercitarea controlului judiciar, în lipsa indicării încălcărilor de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

Trimiterile la unele dispoziţii legale, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 304 C. proc. civ. din 1865, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Deşi invocă nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, din perspectiva statuărilor instanţei de apel cu privire la presupusa faptă ilicită imputată pârâtei şi organelor sale de conducere, recurenta nu arată, în concret, motivele de nelegalitate, dispoziţiile legale interpretate eronat sau greşit aplicate, argumentaţia adusă în susţinere vizând exclusiv starea de fapt proprie cauzei şi probatoriul administrat.

Înalta Curte constată că textul de lege a fost invocat strict formal, în contextul în care nu este susţinut de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluţiei pronunţate din perspectiva încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material incidente speţei.

În concluzie, simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea atacată, exprimată în afirmaţii generale că aceasta ar fi nelegală, nu este suficientă pentru a face posibilă cenzura instanţei de control, fiind necesar ca cererea de recurs să cuprindă critici referitoare la considerentele reţinute de instanţa a cărei hotărâre se atacă în susţinerea raţionamentului său logico-juridic, concretizat în soluţia pronunţată.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii şi va constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. din 1865.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii.

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE împotriva deciziei civile nr. 1255 din 30 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2021.