Insurer’s appeal in credit-life payout dispute rejected; heir’s standing to enforce beneficiary payment upheld, case remanded.

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 20 iulie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. şi C. S.A. Sucursala Judeţeană Dolj şi D. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A., potrivit Certificatului de Asigurare nr. x/11-03-2016, la plata sumei rămase de rambursat din Contractul de Credit nr. x din 11 martie 2006 încheiat cu D. S.A. pentru suma de 68.626,66 Euro către C. S.A. Sucursala Judeţeană Dolj - C. S.A..

Prin sentinţa civilă nr. 2648 din 23 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B. S.A., D. S.A. şi C. S.A. Sucursala Judeţeană Dolj, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuala activă şi a fost obligată reclamanta către pârâta B. S.A. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată, fiind respinse restul cheltuielilor ca nefondate.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 472A din 11 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2648 din 23 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum şi art. 9, art. 36, art. 40 C. proc. civ., art. 1284, art. 1560, art. 1561, art. 2204, art. 2230 C. civ.

Recurenta-pârâtă susţine în temeiul acestor dispoziţii legale că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, aplicând greşit dispoziţiile art. 1284 C. civ., referitoare la stipulaţia pentru altul.

Se reproşează instanţei de apel că a modificat temeiul de drept al acţiunii, fără a-l pune în discuţia părţilor, încălcând principiul disponibilităţii reglementat de art. 9 C. proc. civ., potrivit căruia, reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual, atât din punct de vedere al părţilor cât şi obiectul cauzei.

Constatând că temeiul de drept este diferit faţă de cel invocat de reclamantă, instanţa de apel trebuia să respingă acţiunea ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, recurenta susţine că aceasta se referă la inadmisibilitatea încadrării în temeiul de drept al unei acţiuni oblice.

În considerarea dispoziţiilor art. 1350 C. civ., acţiunea oblică ar trebui intentată de E. în numele debitorului său C. S.A., ori în cazul de faţă este evident că aceste calităţi sunt inversate, iar reclamanta nu îndeplineşte condiţiile pentru intentarea unei acţiuni oblice, neavând calitatea de creditor, instanţa aplicând corect dispoziţiile art. 1560 C. civ.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, recurenta arată că aceasta a fost în mod corect admisă, eventualele drepturi de despăgubire se cuvin Băncii şi nu moştenitoarei asiguratului.

Doar pârâta C., în calitate de beneficiar al asigurării, are eventual dreptul de a solicita indemnizaţia de asigurare în caz de producere a evenimentului asigurat, respectiv în caz de deces al asiguratului.

Dreptul pretins de reclamantă nu este susceptibil să fie transmis pe cale succesorală, fiind unul sub condiţie suspensivă a decesului membrului asigurat.

Titularul dreptului subiectiv afirmat şi dedus judecăţii, acela de a încasa indemnizaţia de asigurare este C. S.A. Sucursala Dolj şi doar ea are teoretic posibilitatea de a-i acţiona în justiţie în calitate de reclamant pentru plata acesteia.

Recurenta face trimite la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv la deciziile nr. 3277 din 15 octombrie 2013 şi 853 din 18 martie 2015.

Sub al treilea aspect recurenta susţine inadmisibilitatea acţiunii raportat la temeiul reţinut de instanţă privind stipulaţia pentru altul.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a deciziei atacate.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat să se respingă apărările intimatei şi să se admită recursul astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 18 martie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 22 martie 2021, recurenta depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 20 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 472A din 11 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a acordat termen la data de 21 octombrie 2021, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest context recurenta susţine, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, că aceasta a fost în mod corect admisă de prima instanţă, care a apreciat că reclamanta nu are calitatea de creditor, prin raportare la art. 1560 C. civ., ci pe cea de debitor faţă de obligaţia de restituire a creditului, precum şi pe cea de coplătitor, astfel că în raportul contractual invocat, singurul creditor este C. S.A. şi nicidecum reclamanta.

Totodată, se susţine că atât prin contractul de asigurare iniţial cât şi din dispoziţiile art. 2230 C. civ., rezultă că beneficiarul desemnat al asigurării este C. S.A. şi numai în situaţia în care nu ar fi fost desemnat un beneficiar codul face trimitere la situaţia în care, indemnizaţia de asigurare va intra în masa succesorală şi prin urmare moştenitorii ar avea calitate procesuală într-un eventual litigiu.

Raportat la excepţia lipsei calităţii procesuale active evocată de către recurenta-pârâtă B. S.A., se constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin cererea de apel, intimata-reclamantă a justificat calitatea sa procesuală de a acţiona împotriva recurentei-pârâte, prin invocarea răspunderii civile contractuale ce decurge din contractul de asigurare încheiat cu autorul intimatei-reclamante, în calitate de asigurat.

În acest context, se reţine că prezentul litigiu nu are ca obiect dreptul succesorului asiguratului de a încasa indemnizaţia de asigurare, instanţa fiind învestită cu dreptul acestuia de a pretinde îndeplinirea obligaţiei asumate prin contractul de asigurare prin plata indemnizaţiei de asigurare către beneficiarul D. S.A..

Astfel, în mod corect, instanţa de apel a considerat că este întemeiat motivul de apel prin care intimata-reclamantă a invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 36 C. proc. civ., prin raportare la faptul că acţiunea a fost formulată de succesorul în drepturi al asiguratului F., care a fost parte la contractul de asigurare constatat prin Certificatul de asigurare nr. x din 11 martie 2016.

Din această perspectivă, se constată că nu poate fi primită susţinerea recurentei, potrivit căreia, doar beneficiarul poate solicita plata despăgubirii născute din contractul de asigurare, având în vedere considerentele cuprinse în decizia civilă nr. 95A din 25 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că reclamanta poate să îl acţioneze pe asigurător, în virtutea raporturilor generate de contractul de asigurare, numai pentru executarea obligaţiei de plată a indemnizaţiei faţă de terţa persoană beneficiară - C. S.A. - iar nu faţă de reclamanta însăşi.

Aşadar, reclamanta a justificat calitatea procesuală activă de a pretinde executarea contractului de asigurare, respectiv acoperirea riscului produs ca urmare a decesului autorului său, prin plata indemnizaţiei de asigurare către beneficiarul determinat prin contract şi, având în vedere că obiectul prezentei cauze este reprezentat de dreptul de a cere executarea contractului de asigurare prin plata indemnizaţiei de asigurare către beneficiar, există identitate între reclamantă, în calitate de moştenitor al asiguratului faţă de care societatea de asigurare şi-a asumat această obligaţie contractuală şi titularul dreptului dedus judecăţii, context în care, în mod corect a apreciat instanţa de apel că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 36 C. proc. civ. raportat la art. 2199 alin. (1) C. proc. civ., cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanţe.

În critica prin care recurenta susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se arată că, în mod greşit instanţa de apel a modificat temeiul de drept al acţiunii, fără a-l pune în discuţia părţilor, încălcând astfel principiul disponibilităţii reglementat de art. 9 C. proc. civ., potrivit căruia, reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual, atât din punct de vedere al părţilor cât şi obiectul cauzei.

Din această perspectivă, se constată că nu poate fi primită susţinerea recurentei, întrucât, aşa cum corect a apreciat şi instanţa de apel, indicarea greşită de către reclamantă a procedurii acţiunii oblice nu este suficientă pentru admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, având în vedere că, reclamantă a justificat calitatea sa procesuală de a acţiona împotriva intimatei-pârâte B. S.A., prin invocarea răspunderii civile contractuale ce decurge din contractul de asigurare încheiat cu autorul reclamantei, în calitate de asigurat.

Tot în acest context, se reţin şi dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., ce consacră principiul aflării adevărului în procesul civil, deziderat al oricărei proceduri judiciare într-un stat de drept.

Aşadar, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, judecătorul va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel principiul legalităţii, independent de normele juridice invocate de părţi. De altfel, partea nu este obligată să indice chiar textele de lege corespunzătoare pretenţiei deduse judecăţii, fiind suficientă enunţarea fundamentului juridic al cererii, încadrarea acesteia în textele de lege fiind opera judecătorului.

Totodată, art. 22 alin. (7) C. proc. civ., prevede că "ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, judecătorul va ţine seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă".

Aşadar, pentru ca susţinerile dezvoltate în memoriul de recurs să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., B. S.A. trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită, aspecte ce nu au fost valorificate din această perspectivă de către recurenta-pârâtă.

În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 472A din 11 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 472A din 11 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. şi intimatele-pârâte C. S.A. - Sucursala Judeţeană Dolj şi D. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2021.