Cassation appeal inadmissible: re-litigation of factual evidence and expert valuation precluded under non-devolutive review of material law.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the cassation appeal filed by a municipality against the Court of Appeal’s decision, thereby leaving the appellate ruling intact which had upheld the first-instance order obligating the municipality to pay approximately 360,917 RON in damages for eviction to the buyer. The dispute concerned a civil liability claim for eviction arising from the purchase of a property through a public auction, where the buyer alleged that the seller municipality failed to disclose that the land was subject to retrocession litigation, a fact the municipality argued the buyer should have known, thereby exempting the seller from liability under the guarantee against eviction. The supreme court determined that the appeal was inadmissible because the appellant failed to demonstrate a specific violation of material law within the strict limits of Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure, noting that arguments seeking to re-evaluate factual findings, such as the buyer’s knowledge of the legal risk or the reliability of expert valuation reports, pertain to the merits and evidence assessment rather than legal error, and thus cannot be reviewed by a non-devolutive cassation instance.
Legislator headnote
AI generatedart. 1337 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1340 C. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Cassation appeal inadmissible: re-litigation of factual evidence and expert valuation precluded under non-devolutive review of material law: The dispute concerned a civil liability claim for eviction arising from the purchase of a property through a public auction, where the buyer alleged that the seller municipality failed to disclose that the land was subject to retrocession litigation, a fact the municipality argued the buyer should have known, thereby exempting the seller from liability under the guarantee against eviction. The supreme court determined that the appeal was inadmissible because the appellant failed to demonstrate a specific violation of material law within the strict limits of Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure, noting that arguments seeking to re-evaluate factual findings, such as the buyer’s knowledge of the legal risk or the reliability of expert valuation reports, pertain to the merits and evidence assessment rather than legal error, and thus cannot be reviewed by a non-devolutive cassation instance.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited to determine the inexistence of public order motives requiring the application of ex officio review, thereby justifying the annulment of the appeal rather than its dismissal on merits.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 30 iunie 2015 pe rolul Tribunalului Constanţa, sub număr de dosar x/2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Mangalia, legal reprezentat prin Primar, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 202.618,45 RON, reprezentând daune interese cuvenite societăţii reclamante, cu cheltuieli de judecată.
La 16 aprilie 2018, reclamanta şi-a majorat câtimea obiectului cererii de chemare în judecată, la suma de 360.917 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 1013 din 19 iunie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Mangalia prin Primar; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 360.917 RON, reprezentând daune - interese; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8.388 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru şi onorariu expert).
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Municipiul Mangalia a declarat apel, solicitând admiterea apelului şi modificarea sentinţei civile atacate în sensul respingerii acţiunii şi înlăturarea antrenării răspunderii civile a pârâtei pentru evicţiunea terţului ca urmare a neîndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 1337 C. civ.
Prin decizia civilă nr. 165 din 22 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat, apelul formulat de pârâtul MUNICIPIUL MANGALIA, împotriva sentinţei civile nr. 1013 din 19 iunie 2018 pronunţate de Tribunalul Constanţa, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.
Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Municipiul Mangalia prin Primar a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 165 din 22 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, în argumentarea recursului, susţine, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1340 C. civ. privind exonerarea de răspundere a vânzătorului bunului.
În acest context, consideră că instanţa în mod greşit a apreciat că este suficient ca reclamanta să fi fost de bună-credinţă la momentul perfectării vânzării, deoarece din formularea legiuitorului rezultă că existenţa bunei-credinţe nu este o condiţie suficientă pentru a beneficia de garanţia pentru evicţiune.
Câtă vreme legiuitorul nu condiţionează exonerarea răspunderii vânzătorul de "cunoaşterea cauzei de evicţiune", ci de cunoaşterea "pericolului evicţiunii", în opinia recurentului, interpretările instanţelor de fond şi de apel sunt excesiv de restrânse, în favoarea reclamantei.
Apreciază că în cauză au fost administrate suficiente probe din care să rezulte că la momentul adjudecării societatea A. a cunoscut sau ar fi trebuit în mod rezonabil să cunoască faptul ca imobilul ce face obiectul vânzării este în litigiu.
Pericolul evicţiunii rezultă clar din lipsa unor documente necesare oricărei licitaţii publice, respectiv o adeverinţă eliberată de vânzător din care să rezulte că terenul nu face obiectul vreunei cereri de retrocedare în temeiul Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 18/1991.
Consideră că o corectă interpretare a dispoziţiilor legale presupunea ca instanţa să sancţioneze în mod corect, prin aplicarea legii, lipsa minimelor diligenţe în ceea ce priveşte vânzarea, diligenţe referitoare nu doar la existenţa notificării pentru teren, ci la "existenţa unui litigiu pe rolul instanţelor cu privire la teren".
Precizează că, în susţinerea argumentelor, a făcut referire şi la o decizie de speţă, întemeiată pe dispoziţiile art. 1337 C. civ., respectiv la decizia nr. 77R din 11.02.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IX-a civilă, pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală.
Totodată, în ceea ce priveşte valoarea de circulaţie a bunului, în opinia recurentului, în mod greşit instanţa a respins criticile vizând raportul de expertiză efectuat în cauză.
În raportul de expertiză efectuat, precizează recurentul-pârât, există lacune privind cauza care a determinat aplicarea unui coeficient de corecţie în cuantum exagerat, fapt ce a determinat o valoare excesiv de mare a bunului ce face obiectul litigiului.
Or, în condiţiile în care instanţa nu era lămurită în legătură cu valorile raportului de expertiză, judecătorul putea solicita, în condiţiile legii, lămuriri expertului desemnat în cauză şi, eventual, să admită o parte dintre obiectiuni pentru lămurirea aspectelor neclare.
Lămurirea aspectelor privind valoarea de circulaţie a bunului, fie prin contraexpertiză, fie prin admiterea obiecţiunilor, putea avea ca rezultat obţinerea unei valori inferioare celei stabilite în expertiza efectuată în fond, lipsa oricăror clarificări conducând la neaflarea adevărului în cauză, principiu ce ţine de esenţa oricărei judecăţi.
Solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea apelului cu consecinţa respingerii acţiunii, ca nefondată.
Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 9 iunie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Recurentul-pârât MUNICIPIUL MANGALIA - PRIN PRIMAR a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, susţinând, în esenţă, că argumentele aduse în susţinerea recursului se încadrează în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de recurs formulată de recurentul-pârât MUNICIPIUL MANGALIA - PRIN PRIMAR din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiului de drept invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Se constată că recurentul-pârât a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.
Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Este de amintit că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.
Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentului cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.
Din expunerea argumentelor evocate de recurent rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.
Se observă că recurentul a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.
În speţă, recurentul tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele (expertiza efectuată în cauză) şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, iar faptul că se indică anumite dispoziţii legale (ex: art. 1337, art. 1340 C. civ.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.
Aşa fiind, motivul de nelegalitate instituite de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a restabili situaţia de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.
În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentului nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL MANGALIA - PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 165 din 22 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL MANGALIA - PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 165 din 22 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2021.