Annulment of extra-judicial appeal for failure to pay judicial stamping fee in property exchange dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the defendant's appeal (recurs) for lack of judicial stamping, thereby leaving in force the Court of Appeal's decision that upheld the trial court's finding of resolution of the exchange contract, ordered mutual restitution of the real properties, and awarded the plaintiffs the full penalty clause sum of 33,357 Euros; the Court further ordered the appellant to pay 2,000 RON in litigation costs to the opposing party. The dispute concerned the resolution of an authenticated exchange agreement involving land parcels in Ialomița and Ilfov counties, where the defendant appealed the appellate court's modification regarding the retention of the penalty sum, but failed to cure the procedural defect. Relying on Articles 32 and 33(2) of Government Emergency Ordinance No. 80/2013 concerning judicial stamping fees and Article 486(2) of the Code of Civil Procedure, the Court determined that the mandatory prior payment of the stamp fee was a prerequisite for the court to be legally seized of the appeal, and the appellant's failure to pay within the set deadline or to obtain legal aid justified the annulment of the un-stamped petition.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013; Annulment of extra-judicial appeal for failure to pay judicial stamping fee in property exchange dispute: Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâta C. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 433 din 28 mai 2020 pronunţată de Curtea de Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C., au solicitat instanţei: să constate că a intervenit rezoluţiunea contractului de schimb încheiat între reclamanţi şi pârâtă la data de 16.05.2018, autentificat sub nr. x/16.05.2018 la D.; să dispună revenirea părţilor la situaţia anterioară încheierii contractului în sensul că C. S.R.L. reintră în dreptul de proprietate asupra imobilului format din teren situat în intravilanul comunei Sineşti, judeţul Ialomiţa, tarla x, parcelele 20,21 şi 22, în suprafaţă de 223 mp. categoria de folosinţă "arabil" imobil având număr cadastral x, intabulat la OCPI Ialomiţa - BCPI Slobozia în CF nr. x (număr CF vechi x), cu încheierea nr. 90293/09.11.2017 precum şi cota parte indiviză de 0,60 %, reprezentând suprafaţa indiviză de teren de 3,92 mp. din terenul în suprafaţă totală de 654 mp., având număr cadastral x, intabulat la OCPI Ialomiţa - BCPI Slobozia în CF nr. x (număr CF vechi x), cu încheierea nr. 90294/09.11.2017 cu menţiunea că pe terenul în suprafaţă de 223 mp. este edificată o construcţie la "ROŞU" având regim de înălţime P + IE, nerecepţionată şi neîntabulată în Cartea Funciară, iar A. şi B. reintră în dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat în extravilanul localităţii Afumaţi, jud. Ilfov, tarla x, parcela x, în suprafaţă de 50.000 mp., categoria de folosinţă "arabil", imobil având număr cadastral x (număr cadastral vechi x) intabulat la OCPI Ilfov - BCPI Buftea în CF x (număr CF vechi x), cu încheierea nr. 59902/18.03.2015; să dispună că suma achitată de către pârâtă, în cuantum de 33.357 Euro urmează a fi reţinută de către reclamanţi cu titlu de daune interese, conform clauzei penale din contract; să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.
Prin sentinţa civilă nr. 1073 din 22 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B. împotriva pârâtei C.. S-a constatat rezoluţiunea contractului de schimb încheiat între părţi la data de 16.05.2018, autentificat sub nr. x/16.05.2018 de către D. şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, în sensul că:
A fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor imobilul teren situat în extravilanul localităţii Afumaţi, jud. Ilfov, tarla x, parcela x, în suprafaţă de 50.000 mp, categoria de folosinţă arabil, având nr. cadastral x (nr. cadastral vechi x), intabulat în CF sub nr. x .
Au fost obligaţi reclamanţii să restituie pârâtei imobilul format din terenul situat în intravilanul comunei Sineşti, Jud. Ialomiţa, tarlaua x/6, parcelele 20-22, în suprafaţă de 223 mp, categoria de folosinţă arabil, având nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x şi din cota parte indiviză de 0,6%, reprezentând suprafaţa indiviză de 3,92 mp din terenul în suprafaţă totală de 654 mp, având nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x, pe terenul în suprafaţă de 223 mp fiind edificată o construcţie la roşu, având regim de înălţime P+1E, nerecepţionată şi neîntabulată.
S-a dispus ca reclamanţii să păstreze suma de 10.000 de euro în baza clauzei penale inserate în contract, urmând a restitui pârâtei suma de 23.357 euro.
A fost obligată pârâta să achite reclamanţilor suma de 9.927,95 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei civile nr. 1073 din 22 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A. şi B. au declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 433 din 28 mai 2020 pronunţată de Curtea de Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1073/22.04.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C..
A fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că s-a dispus ca reclamanţii să reţină în totalitate suma de 33.357 euro.
A fost menţinută, în rest, sentinţa apelată.
A fost obligată intimata la plata către apelanţi a sumei de 5.464 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâta C. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 433 din 28 mai 2020 pronunţată de Curtea de Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 2164,64 RON.
Prin încheierea din 9 iunie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Intimaţii-reclamanţi A. şi B. au depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, arătând, în esenţă, că îşi însuşesc concluzia raportului, în sensul că, sub rezerva timbrării, se impune anularea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
La termenul din 6 octombrie 2021, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii.
Recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 433 din 28 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă va fi anulat ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.:
"La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".
Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţa, reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, instanţa va anula cererea sau o va soluţiona în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.
Se constată că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat, iar recurenta, în mod nejustificat, nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 2164,64 RON, stabilită în sarcina sa, iar cererea de ajutor public judiciar i-a fost respinsă prin încheierea din 7 octombrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018.
Totodată, prin comunicarea raportului întocmit în cauză, recurenta a fost înştiinţată încă o dată asupra obligativităţii timbrării cererii.
De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării.
Este de amintit că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal sesizată.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de lege.
Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi să anuleze, ca netimbrată, cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 433 din 28 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatului A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acestuia, în sensul obligării recurentei-pârâte C. la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrată cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 433 din 28 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă C. la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A..
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2021.