Territorial competence in labor disputes against an appellate court: applicability of the discretionary choice under Art. 127 CPC versus exclusive jurisdiction of the court of domicile

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă, sub număr de dosar. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta CURTEA DE APEL BACĂU, solicitând instanţei obligarea pârâtei să-i elibereze o nouă adeverinţă-tip, prin care să anuleze şi să înlocuiască adeverinţa-tip nr. 3219/I/A/16 din 23 septembrie 2015, în vederea calculării pensiei de serviciu, cu luarea în considerare a indemnizaţiei de încadrare lunară brută stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu data de 09.04.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 621 din 9 decembrie 2020, Tribunalul Bacău a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bacău a reţinut că acţiunea reclamantei, aşa cum a fost formulată, se încadrează în prevederile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, obiectul acesteia fiind o obligaţie de "a face" care intră în sfera conflictelor individuale de muncă, a căror competenţă de soluţionare este dată de prevederile art. 210 din acelaşi act normativ "tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

S-a apreciat că - raportat la calitatea pârâtei - sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., conform cărora:

"(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii; (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Prin urmare, s-a arătat că, în speţă, calitatea de pârâtă a Curţii de Apel Bacău atrage aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (2 ind. 1) C. proc. civ., întrucât cererea a fost introdusă împotriva unei instanţe superioare în grad celei căreia îi revine, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Bacău).

Luând act de faptul că reclamanta şi-a manifestat expres opţiunea acordată de art. 127 alin. (2) C. proc. civ. şi a înţeles să atribuie Tribunalului Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei din dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bacău a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub acelaşi număr de dosar.

Pornind de la prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 269 alin. (1) şi alin. (2) Codul muncii, Tribunalul Iaşi a reţinut că în ceea ce priveşte conflictele de muncă, competenţa teritorială nu este alternativă, ci revine exclusiv instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul sau locul de muncă reclamantul.

Astfel, în condiţiile în care domiciliul reclamantei, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, era în Bacău, judeţul Bacău, s-a apreciat că Tribunalul Bacău este instanţa competentă în soluţionarea prezentei cauze, raportat la dispoziţiile legale sus-menţionate.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., raportat la alin. (2) şi (21) ale acestui text de lege, s-a apreciat că Tribunalul Bacău şi-a declinat în mod eronat competenţa, operante în cauză fiind normele de competenţă absolută şi exclusivă de la art. 210 din Legea nr. 62/2011, coroborate cu cele de la art. 208 şi 201 din Legea nr. 62/2011, iar nu competenţa facultativă/alternativă prevăzută de art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

S-a arătat că în considerentele deciziei nr. 290/2018 pronunţate de Curtea Constituţională a fost reţinut că prin art. 127 alin. (2) C. proc. civ. se acordă un beneficiu reclamanţilor, de care aceştia pot uza, sau nu. Acest beneficiu - competenţa facultativă - este menit să evite cererile de strămutare, reclamantul alegând în cunoştinţă de cauză ca instanţă competentă însăşi instanţa pârâtă (par. 47).

În concluzie, dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ. prevăd o competenţă facultativă opţională, în temeiul căreia doar reclamantul poate să aleagă să sesizeze fie instanţa care are şi calitate de pârâtă, fie o instanţă competentă din raza teritorială a unei curţi de apel învecinate.

Or, în cauză, reclamanta a ales să judece litigiul Tribunalul Bacău, astfel că nu se poate reţine faptul că reclamanta şi-ar fi manifestat expres opţiunea acordată de art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. şi că ar fi înţeles să atribuie Tribunalului Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei, câtă vreme această precizare a fost făcută de către reclamantă la solicitarea Tribunalului Bacău, sub sancţiunea suspendării judecăţii (încheierea de şedinţă din 09.09.2020:

"să precizeze instanţa în favoarea căreia urmează să se decline competenţa de soluţionare a cauzei prin raportare la art. 127 C. proc. civ., sub sancţiunea suspendării judecăţii").

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 1449/2021 din 10 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bacău competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei CURTEA DE APEL BACĂU la eliberarea unei noi adeverinţe-tip, prin care să anuleze şi să înlocuiască adeverinţa-tip nr. 3219/I/A/16 din 23 septembrie 2015, în vederea calculării pensiei de serviciu.

Prin urmare, reclamanta, grefier statician pensionar la data introducerii acţiunii, a învestit Tribunalul Bacău cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâtă fiind Curtea de Apel Bacău, în circumscripţia căreia se află prima instanţă sesizată.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Alin. (3) ale aceluiaşi articol, prevede că:

"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Totodată, conform art. 127 alin. (2) ind. 1 C. proc. civ.:

"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speţă, reclamanta, cu domiciliul în Bacău, este fost grefier statician la Curtea de Apel Bacău, iar competenţa aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă, respectiv Tribunalului Bacău.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât cererea a fost introdusă împotriva unei instanţe superioare în grad, celei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Bacău), este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) şi (2) ind. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018:

"legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege".

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

Reclamanta a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Bacău, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Bacău.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că aceasta şi-a manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Aşadar, dreptul de opţiune aparţine, în mod exclusiv, părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce partea reclamantă şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea chiar la instanţa din circumscripţia Curţii de Apel Bacău, ce are calitatea de pârât în cauză, rezultă că această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune, neexistând nicio prevedere legală în acest sens.

Pentru raţiunile înfăţişate, cu aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2021.