Contractual damages claim quashed and remanded for failure to analyze defenses and motivate judgment

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.10.2014, pe rolul Tribunalului Constanţa, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A. reprezentată legal prin administrator B. (ulterior intrată în insolvenţă, conf. încheierii nr. 729/18.11.2015 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2015, administrator judiciar C.) a solicitat obligarea pârâtei D. S.R.L. la plata daunelor-interese convenite potrivit dispoziţiilor art. 10, 11 şi 12 din Contractul de comercializare produse nr. 4417/16.09.2011, pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a contractului şi până la data sesizării instanţei cu prezenta acţiune, daune evaluate provizoriu la suma de 210.000 RON; obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumei determinate potrivit capătului 1 de cerere, cu începere de la momentul generării fiecărui prejudiciu ce compune suma totală şi până la data achitării integrale a acestuia, dobânzi evaluate provizoriu la suma de 10.000 RON; precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1459 din 30 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în insolvenţă prin administrator judiciar C. în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.572.602,78 RON, reprezentând daune interese contractuale aferente perioadei cuprinse între data intrării în vigoare a contractului şi până la data sesizării instanţei.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 199.872,53 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă sumei reprezentând daunele interese contractuale, dobândă calculată până la data sesizării instanţei, precum şi la plata în continuare a dobânzii legale penalizatoare, până la data achitării integrale a sumei reprezentând daunele interese contractuale.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.910 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru şi onorariu expert).

Împotriva sentinţei menţionate, precum şi împotriva tuturor încheierilor de şedinţă din acest dosar, inclusiv încheierea din data de 21.04.2016 prin care a fost disjunsă cererea reconvenţională, în temeiul art. 466 şi urm. din C. proc. civ., a formulat apel D. S.R.L. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

În subsidiar, a solicitat admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru judecarea unitară a acţiunii şi a cererii reconvenţionale.

Prin decizia civilă nr. 477 din 9 octombrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul promovat de apelanta-pârâtă societatea D. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 1459 din 30 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. S.A., prin administrator judiciar C. SPRL, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 210.000 RON reprezentând daune-interese şi la suma de 10.000 RON reprezentând dobândă legală; a menţinut celelalte dispoziţii.

La 10 martie 2020, recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 477 din 9 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel spre rejudecare; în subsidiar, admiţând recursul şi păstrând cauza spre analiză, solicită admiterea apelului şi respingerea acţiunii.

În drept, au fost indicate motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă prezintă situaţia de fapt, obiectul cererii de chemare în judecată, apărările şi soluţiile pronunţate în cauză, expunând pe larg motivele invocate în apel.

Cu privire la nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că hotărârea nu arată motivele pe care se întemeiază şi este fondată pe motive contradictorii.

Astfel, recurenta susţine că, deşi instanţa de apel a reţinut că numai comenzile confirmate obligă la livrare, că se admite o marjă de +/- 10% din comanda confirmată şi că s-a livrat marfă însumând 93,12% din cantităţile comandate, contrar motivării şi fără nicio explicaţie obiectivă, instanţa conchide că s-a încălcat contractul, întrucât aşa ar rezulta din existenţa contractului şi din notificările reciproce ale părţilor.

Consideră că hotărârea nu arată motivele pe care se întemeiază, nu se face referire la nicio dovadă obiectivă (comenzi, confirmări, livrări), ci doar la susţinerile părţilor, dar şi acestea sunt în contradicţie cu soluţia instanţei.

Recurenta susţine că instanţa de apel nu a arătat considerentele pentru care a înlăturat apărările sale şi a păstrat raportul de expertiză de la fond, deşi a încuviinţat refacerea expertizei în apel.

Totodată, recurenta-pârâtă invocă faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care instanţa a înlăturat apărările sale, susţinând că instanţa nu a analizat 5 motive de apel din cele 6 motive de apel distincte invocate (care au cuprins, în realitate, 10 critici).

Invocând prevederile de la art. 22 alin. (6) şi art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de apel nu a analizat decât motivul de apel de la punctul I din apel, găsind întemeiat acest motiv; sub acest aspect, al admiterii primului motiv de apel, hotărârea este corectă.

Apreciază recurenta-pârâtă că hotărârea instanţei de apel este însă, complet nemotivată, în privinţa respingerii celorlalte motive de apel, pe care instanţa nu le-a analizat deloc şi nu a arătat în hotărâre motivele pentru care le înlătură, procedând doar la o reluare a hotărârii instanţei de fond.

Astfel, recurenta susţine că instanţa nu a analizat motivul de apel II.1 privind încălcarea normelor de interpretare a contractului; motivul de apel expus la punctul II.2 din apel, privind aplicarea prioritară a art. 54 din Contract, potrivit căruia clauza penală prevăzută de art. 11 şi 12 din Contract nu se aplică fără ca societatea reclamantă să facă dovada că ar fi suferit un prejudiciu; motivul de apel expus la punctul II.3, privind greşita interpretare şi aplicare a clauzei penale prevăzută de art. 11 şi 12 din Contract; motivul de apel de la punctul II.4 şi nu a motivat respingerea (netemeinicia) motivului de apel privind obligarea pârâtei la daune pe motiv că reclamanta ar fi cumpărat şi preluat la unele livrări cantităţi de marfă în plus faţă de cele comandate, situaţie care, fireşte, că nu i-a produs daune, atât timp cât a acceptat marfa, nu a cerut retur, a preluat marfa şi a valorificat-o.

De asemenea, consideră că instanţa nu a analizat şi nu a motivat respingerea motivului de apel expus la punctul II.5 din apel, privind clauzele prevăzute la art. 16, art. 33 şi art. 34 din Contract, referitoare la efectele faptului ca nu s-au formulat contestaţii cantitative la livrări; înlăturarea ca nefondat a motivului de apel dezvoltat la punctul III al apelului, privind excepţia de neexecutare şi nici măcar nu a făcut vorbire în motivare despre probele pe care le-a încuviinţat şi le-a administrat pe excepţia de neexecutare a Contractului şi care dovedesc faptul ca intimata nu a achitat marfa livrată; nu a analizat nici motivul de apel privind disjungerea cererii reconvenţionale cu încălcarea dreptului la compensarea creanţelor reciproce (dacă se constata că şi reclamanta ar avea o creanţă asupra pârâtei).

Totodată, arată că instanţa nu a analizat excepţia prescripţiei invocată de pârâtă - punctul V din apel; nu a analizat motivul de apel de la punctul VI al apelului, privind obiecţiunile la raportul de expertiză şi nu a motivat de ce a păstrat concluziile raportului de expertiză de la fond, care este esenţial eronat, în condiţiile în care chiar a admis refacerea raportului de expertiză; nu a motivat de ce a menţinut obligaţia pârâtei la plata cheltuielilor de judecată stabilite la fond, în condiţiile în care a schimbat în parte hotărârea fondului, cum nu a arătat nici de ce nu i-a acordat cheltuielile de judecată din apel, în limitele admiterii apelului.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă solicită casarea în parte a deciziei recurate, să fie păstrate dispoziţiile privind admiterea apelului pe temeiul punctului I din apel şi să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea şi a celorlalte motive de apel.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că decizia recurată este pronunţată cu încălcarea art. 969, art. 977, art. 979, art. 983, art. 1020, art. 1081, art. 1084, art. 1143 şi art. 1144 C. civ. şi Decretului nr. 167/1958.

Astfel, cu privire la încălcarea Decretului nr. 167/1958, recurenta a invocat faptul că în apel a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală, în privinţa pretenţiilor raportate la perioada de contract 16.09.2011-28.10.2011, dreptul material la acţiune fiind prescris, însă Curtea nu a analizat susţinerile sale şi nu a înlăturat pretenţiile aferente perioadei respective.

Recurenta consideră că hotărârea recurată este nelegală, deoarece a fost obligată la plata unor sume de bani 210.000 RON, "reprezentând daune-interese" şi la suma de 10.000 RON " dobânda legală", în general, fără a se arata la ce perioadă se refera şi la ce operaţiuni, fără a se analiza prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada arătată.

Recurenta-pârâtă mai susţine şi faptul că hotărârea instanţei de apel este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1143-1144 C. civ. şi art. 85 din Legea insolventei.

Arată că prin motivul de apel dezvoltat la pct. IV al apelului a criticat încheierea de disjungere şi de suspendare a cererii reconvenţionale, care a avut ca efect imposibilitatea de invocare şi de constatare a compensaţiei legale a creanţelor reciproce, izvorâte din acelaşi contract, în condiţiile admiterii acţiunii principale.

Recurenta consideră că sunt incidente dispoziţiile art. 1143 şi art. 1144 C. civ., potrivit cărora compensaţia operează de drept şi stinge creanţele reciproce până la cotitatea respectivă, " chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta".

Astfel, susţine că hotărârea instanţei de fond şi implicit a instanţei de apel, sunt nelegale, în condiţiile în care, pe de o parte, prin disjungerea cererii reconvenţionale, instanţele au refuzat sa analizeze cererea de compensare a creanţelor reciproce, iar pe de altă parte, pentru că nu au luat act de compensarea de drept, deşi au constatat două creanţe reciproce, certe, lichide, exigibile.

Pentru aceste motive, recurenta solicită casarea hotărârii pentru compensarea creanţelor, în situaţia în care se păstrează soluţia admiterii acţiunii.

O altă critică se referă la faptul că hotărârea instanţei de apel, precum şi hotărârea instanţei de fond, sunt pronunţate cu încălcarea art. 1020 C. civ.

Recurenta arată că din actele depuse la dosar rezultă că a livrat marfa către intimata-reclamantă, dar aceasta nu i-a achitat preţul, fapt confirmat prin hotărâre judecătorească definitivă şi prin înscrierea în tabelul de creanţe al debitoarei.

În aceste condiţii, apreciază că hotărârea recurată este nelegală, deoarece încălcând dispoziţiile art. 1020 C. civ. şi art. 56, art. 24 şi art. 39 din Contract, instanţa a obligat-o pe recurentă la daune pentru executarea contractului (oricum, nedovedite), în condiţiile în care nu este ţinută de contract cât timp cumpărătorul nu a achitat marfa livrată.

Recurenta-pârâtă susţine că decizia atacată este pronunţată cu încălcarea art. 969 art. 970, art. 982, art. 983 şi art. 1086 C. civ. de la 1864 şi cu interpretarea şi aplicarea greşită a clauzelor contractului prevăzute la art. 11, art. 12, art. 16, art. 33, art. 34 şi art. 54.

Aşadar, existând în acelaşi timp în contract două clauze, respectiv una care spune că daunele sunt prestabilite convenţional, iar alta care spune că daunele sunt echivalente cu prejudiciul efectiv creat, care trebuie dovedit, interpretarea contractului se face prin corelarea clauzelor şi "în favoarea celui care se obligă", potrivit art. 982 şi art. 983 C. civ. de la 1864.

Astfel, recurenta consideră că instanţa nu putea ignora art. 54 din Contract şi nu putea acorda daune reclamantei fără ca aceasta să fi făcut dovada prejudiciului şi fără a se fi stabilit că a existat un prejudiciu pentru reclamantă. În acest sens, invocă Decizia nr. 824/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, depusă la dosar.

Recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea recurată este pronunţată cu încălcarea art. 969 C. civ. privind efectele convenţiei părţilor, întrucât, deşi instanţa a reţinut că numai neonorarea comenzilor confirmate atrage răspunderea pentru daune în caz de neexecutare, cu toate acestea a obligat-o la plata daunelor pretinse de reclamantă, în condiţiile în care aceasta nu a făcut dovada că ar fi avut vreo comanda confirmată şi neonorată integral în limita marjei de toleranţă admisă, sens în care invocă art. 11 şi art. 12 din contract.

De asemenea, consideră că hotărârea este pronunţată cu încălcarea art. 969, art. 970, art. 982, art. 983. art. 1086 şi art. 1864 C. civ., raportate la art. 54 din contract, în condiţiile în care instanţa a obligat-o la daune pe recurentă şi pentru că intimata-reclamantă ar fi cumpărat marfă în plus faţă de cea comandată.

Astfel, în acord cu art. 1086 C. civ., prin art. 54 din contract, părţile au convenit că oricare parte poate cere daune-interese numai "în raport cu gravitatea prejudiciilor create" (art. 982, art. 983 C. civ.).

Pentru aceste considerente, recurenta-pârâtă susţine că în mod cu totul greşit şi cu încălcarea art. 969, art. 982 şi art. 983, art. 977 şi art. 1086 C. civ. de la 1864, instanţa a obligat-o la plata sumei de 395.279,80 RON cu titlu de "daune" pentru că intimata-reclamantă ar fi cumpărat de la recurentă şi altă marfă decât care ar fi făcut obiectul contractului, fapt pe care l-a convenit şi care i-a produs evident un beneficiu, iar nu o daună. În speţă, prin hotărârile pronunţate, s-a ajuns la situaţia absurdă ca reclamanta să-şi însuşească marfa livrată, să o vândă, iar pârâta să-i plătească şi valoarea acesteia, dar şi penalităţi.

Pentru toate aceste considerente, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, păstrarea dispoziţiilor privind admiterea apelului (pe temeiul punctului I din apel) şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea şi a celorlalte motive de apel; în subsidiar, admiţând recursul şi păstrând cauza spre analiză, solicită admiterea apelului şi respingerea acţiunii.

Potrivit art. 497 C. proc. civ., în condiţiile în care se va reţine ca fiind întemeiat motivul de recurs şi de apel privind greşita disjungere a cererii reconvenţionale, recurenta-pârâtă apreciază că se impune casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei la instanţa de fond.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport reţinându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 16 decembrie 2020 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheiere din 7 aprilie 2021, constatându-se că recursul este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru soluţionarea acestuia la 6 octombrie 2021, cu citarea părţilor.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

În mod prioritar, se cuvine menţionat că potrivit art. 499 C. proc. civ. "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Aşadar, obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Trebuie reamintit că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia.

Obligaţia de motivare, statuată de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. impune analiza apărărilor formulate în susţinerea cauzei; motivarea unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic de natură a explica inteligibil hotărârea luată având în vedere apărările formulate.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că unele motive de apel invocate de pârâtă prin cererea de apel nu au fost în niciun fel analizate prin decizia recurată, deşi vizau aspecte esenţiale ale pricinii.

În acest sens, se constată că instanţa de apel nu a analizat critica dezvoltată la punctul III al apelului privind excepţia de neexecutare.

O atare apărare presupunea un răspuns specific din partea instanţei prin raportare la regulile de drept incidente raportului juridic dedus judecăţii şi probelor încuviinţate şi administrare pe excepţia de neexecutare a contractului.

Instanţa de apel nu a avut în vedere şi nu a analizat prescripţia dreptului material la acţiune pentru pretenţiile ce vizează perioada 16 septembrie 2011 - 28 octombrie 2011 invocată de pârâtă prin punctul V din apel.

Totodată, instanţa nu a răspuns nici motivului de apel dezvoltat la punctul IV privind disjungerea cererii reconvenţionale cu încălcarea dreptului la compensarea creanţelor reciproce.

Instanţa de apel nu a lămurit şi nici nu a argumentat înlăturarea criticilor pârâtei ce ţin de probatorul administrat; de dovezile avute în vedere de expert la întocmirea expertizei la instanţa de fond; de obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză în condiţiile în care instanţa de apel a dispus refacerea expertizei, apoi a revenit asupra probei cu o motivare lipsită de pertinenţă "respinge solicitarea privind înlocuirea doamnei expert E. şi întrucât constată că este mai bine de un an de zile de când s-a dispus efectuarea acestei expertize, în baza art. 259 C. proc. civ. revine asupra probei astfel încuviinţată", dând eficienţă fără nicio motivare expertizei omologate de instanţa de fond, contestată şi la fond şi prin motivele de apel.

De asemenea, se reţine că instanţa de apel a făcut un examen incomplet al clauzelor contractuale fără a se raporta şi la prevederile art. 33, 34, 16, 54 din contractul încheiat de părţi invocate de pârâtă prin motivele de apel.

Instanţa de apel a procedat doar la o reluare a hotărârii instanţei de fond, exercitând un control judiciar incomplet în fapt şi în drept asupra ceea ce apelanta a înţeles să atace prin motivele de apel, astfel că, hotărârea este nemotivată în privinţa acestor motive cu încălcarea art. 22 (6) C. proc. civ., ce atrage nulitatea hotărârii conform art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine ca fiind fondate criticile recurentei formulate sub aspectul nemotivării, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că prin neanalizarea de către instanţa de apel a tuturor motivelor de apel hotărârea nu răspunde, din această perspectivă, exigenţelor instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Faţă de împrejurarea că hotărârea este nemotivată sub aspectul unor elemente de fapt şi de drept esenţiale este de prisos a mai analiza celelalte critici subscrise tezei referitoare la motivarea contradictorie.

Referitor la criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material) Înalta Curte va avea în vedere împrejurarea că faţă de soluţia adoptată şi considerentele reţinute anterior acest motiv nu va mai fi analizat.

Aşa fiind, potrivit art. 497 raportat la art. 496 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa decizia recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei instanţei de apel, care în rejudecare, va examina susţinerile părţilor invocate prin motivele de apel, întâmpinarea depusă în apel şi va ţine cont de prevederile art. 502 C. proc. civ. raportat la art. 481 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 477 din 9 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2021.