Extinction of appellate interest due to prior peremption of the underlying appeal
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal as lacking legal interest, effectively leaving the first-instance appellate court's decision in force. The dispute concerned a procedural objection where the defendant challenged a first-instance court's order to suspend proceedings in a civil case due to the parties' absence without requesting a hearing in absentia, arguing that she was illegally summoned for the relevant hearing. The decisive legal basis was the doctrine that an appeal must possess a current, practical interest under the Code of Civil Procedure; the Court held that the appellate interest had extinguished because the underlying appeal was subsequently declared lapsed (*perimare*) by the first-instance court, rendering the challenge to the suspension order devoid of any final legal consequence.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ; Extinction of appellate interest due to prior peremption of the underlying appeal: Prin încheierea din 23 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost suspendată judecata cauzei având ca obiect apelul declarat de pârâta A. împotriva sentinţei nr. 1213 din 5 iulie 2018 a Tribunalului Iaşi, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 23 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost suspendată judecata cauzei având ca obiect apelul declarat de pârâta A. împotriva sentinţei nr. 1213 din 5 iulie 2018 a Tribunalului Iaşi, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs pârâtă A., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., admiterea recursului, invocând nelegala sa citare pentru termenul din 23 octombrie 2018.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.
Prin încheierea din 6 decembrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Părţile nu au depus la dosar puncte de vedere asupra raportului întocmit.
Prin încheierea din 3 aprilie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul declarat de recurenta-parată A. şi a constatat suspendarea de plin drept în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.
La termenul din 24 iulie 2020, având în vedere încetarea împrejurării care a condus la suspendarea de plin drept a judecăţii, Înalta Curte a dispus repunerea pe rol a cauzei. Faţă de împrejurarea că dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă a fost soluţionat prin decizia nr. 708/209 pronunţată la 3 decembrie 2019, în sensul constatării perimării cererii de apel, hotărâre care nu a fost atacată cu recurs, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes în soluţionarea recursului şi a amânat judecarea cauzei pentru a da posibilitatea părţilor să îşi exprime punctul de vedere asupra excepţiei invocate.
Prin încheierea din 16 decembrie 2020, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecata recursului a fost suspendată având în vedere că, deşi legal citate, părţile nu s-au prezentat şi nici nu au solicitat judecata cauzei în lipsă.
La 12 mai 2021, recurenta-pârâtă a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei şi a solicitat judecata recursului şi în lipsă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes, a reţinut următoarele:
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.
Astfel, printre condiţiile care se cer a fi îndeplinite în vederea exercitării acţiunii civile se numără şi existenţa interesului, prin interes înţelegându-se folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca acesta să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, astfel cum impun dispoziţiile art. 33 teza I C. proc. civ.
Cerinţa interesului trebuie să se verifice nu numai la data sesizării instanţei, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii civile (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac etc.).
Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii cererii în procedura specifică.
Conform art. 458 C. proc. civ.:
"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes (…)".
În speţă, prin încheierea recurată s-a dispus suspendarea judecării apelului declarat de pârâta A. împotriva sentinţei nr. 1213 din 5 iulie 2018 a Tribunalului Iaşi, în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, ulterior promovării prezentului recurs, prin decizia nr. 708/209 din 3 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, cauza a fost soluţionată în sensul constatării perimării cererii de apel.
În consecinţă, interesul promovării prezentei cereri de recurs nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul că nu mai este actual, recurenta nu mai poate justifica un interes în exercitarea căii de atac, întrucât apelul a fost soluţionat.
Astfel, cererea de recurs promovată de recurentă a rămas lipsită de interes, demersul procesual, iniţial justificat, a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluţia consacrată jurisprudenţial în atare situaţii este aceea a respingerii cererii ca fiind lipsită de interes.
Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva încheierii din 23 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva încheierii din 23 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2021.