Appeal annulled for lack of valid grounds; unpaid invoice claim rejected.

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2019, reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 522.000 RON, reprezentând rest de plata din factura nr. x/27.06.2016 si a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1270, art. 1516, art. 1164 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3325 din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL, solicitând schimbarea în tot a sentinţei în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 1907/2020 din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 3325 din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1907/2020 din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În argumentarea recursului, se susţine, în esenţă, că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1350 alin. (1) C. civ., raportat la probele existente la dosar.

Astfel cum a arătat şi în apel, recurenta subliniază că factura de storno nr. x/01.11.2016 nu a fost menţionată în evidenţa contabilă a A. S.R.L., fiind depusă în acest sens fişa clientului C. S.R.L din care rezultă că această factură nu a fost înregistrată. S-a mai învederat că în această fişă a fost înregistrată doar factura nr. x/01.07.2016 în valoare de 522.000 RON şi plata parţială în sumă de 18.000 RON, soldul fiind de 522.000 RON.

Or, dacă factura de storno nr. x/01.11.2016 ar fi reprezentat realitatea, susţine recurenta, ar fi fost înregistrată în contabilitate. De observat că suma este semnificativă, iar înregistrarea în evidenţa contabilă ar fi avut impact deosebit asupra TVA-ului de recuperat şi alte implicaţii asupra profitului şi asupra impozitului aferent.

Menţionează că la deschiderea procedurii insolvenţei faţă de A. S.R.L., ANAF a efectuat un control în urma căruia s-a constatat că factura de storno x/01.11.2016 nu a fost înregistrată în contabilitate, iar în urma acestui control, ANAF a formulat şi o plângere penală.

Neînregistrarea în contabilitate a acestei facturi a ridicat semne de întrebare. Nu este vorba despre o factura cu o valoare mică, ci este vorba de o sumă semnificativă, de 522.000 RON.

Astfel, administratorul judiciar a solicitat explicaţii atât de la A. S.R.L., cât şi de la C. S.R.L., iar explicaţiile furnizate nu au fost convergente.

În timp ce administratorul statutar al societăţii A. S.R.L. a arătat că lucrările au fost oprite din cauza timpului nefavorabil în luna noiembrie 2016 şi nu au mai fost reluate, întrucât a fost deschisă procedura insolvenţei reclamantei, intimata-pârâtă C. S.R.L a menţionat în adresa nr. x/20.02.2019 că diferenţa de avans nu a mai fost achitată din lipsă de lichidităţi, şi nu din cauza faptului că reclamanta nu şi-ar mai fi îndeplinit obligaţiile.

A mai arătat intimata-pârâtă în cuprinsul acestei adrese faptul că din aceste considerente, a apreciat contractul ca rămas fără obiect, astfel încât la data de 01.11.2016 s-ar fi procedat la stornarea diferenţei de avans. În schimb, din susţinerile administratorului statutar al reclamantei, rezultă că nu a mai putut derula contractul în luna martie- aprilie 2017 pentru că nu mai putea asigura cazarea şi masa pentru muncitori.

În consecinţă, în raport de susţinerile neconcordante ale administratorului special al apelantei reclamante respectiv ale intimatei pârâte, s-a apreciat că există semne de îndoială cu privire la faptul că A. S.R.L. nu ar fi executat şi restul de lucrări din factura nr. x/27.06.2016.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. A solicitat în principal anularea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL a depus răspuns la întâmpinare, prin care a susţinut, în esenţă, că argumentele aduse prin cererea de recurs se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiului de drept invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţa de control judiciar în fundamentarea acesteia.

În susţinerea recursului au fost invocate formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Faptul că se indică anumite dispoziţii legale (ex: art. 1350 alin. (1) C. civ.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Aşa fiind, motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a restabili situaţia de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

De altfel, în privinţa recursului dedus judecăţii ne aflăm în faţa unei duplicări a susţinerilor din cuprinsul cererii de apel, mărturie fiind similitudinea dintre cererea de recurs şi cererea de apel, formulate de aceeaşi parte în cauză. Aceleaşi motive au fost deduse Curţii de Apel Bucureşti spre judecată şi sunt acum readuse în discuţie în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ignorarea instituţiei recursului.

Simpla reiterare în cererea de recurs a susţinerilor din cuprinsul cererii de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întruneşte cerinţa ce se cere a fi îndeplinită.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL împotriva deciziei civile nr. 1907/2020 din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL împotriva deciziei civile nr. 1907/2020 din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2021.