Confidentiality allowance claim sent to Dâmbovița Tribunal after jurisdictional conflict resolved.

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 7 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la recunoaşterea şi plata drepturilor salariale cu includerea unui spor la salariul de bază de 25%, corespunzător nivelului maxim de secretizare (SSID) pe care îl deţin reclamanţii, în exercitarea funcţiei cu acces la informaţii clasificate, în condiţiile legii, plata către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 157/2020 pentru completarea anexei nr. VI la Legea cadru nr. 153/2017, respectiv 30 iulie 2020, şi până la recunoaşterea drepturilor de către pârât sau apariţia unei modificări legislative, precum şi pentru viitor, drepturi-actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală corespondentă, calculată de la data exigibilităţii sumelor până la data plăţii efective a drepturilor.

În ceea ce priveşte competenţa instanţei, reclamanţii au relevat că Tribunalul Dâmboviţa este competent material şi teritorial să judece prezenta cerere, având în vedere dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, coroborate cu dispoziţiile art. 95 pct. 4 şi ale art. 127 C. proc. civ., sens în care, potrivit competenţei facultative în raport de calitatea părţilor, respectiv faţă de calitatea reclamantei F. de judecător al Curţii de Apel Bucureşti, aceasta revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate.

În drept, reclamanţii au invocat Legea nr. 157/2020 pentru completarea anexei nr. VI la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, dispoziţiile art. 253 alin. (1) şi (2), art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275 din Codul muncii, Decizia nr. 685 din data de 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 594 din data de 14 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din data de 15 noiembrie 2016, Decizia nr. 667 din data de 9 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din data de 19 ianuarie 2017, Decizia nr. 318 din data de 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din data de 23 iulie 2019, prevederile art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi cele statuate prin Decizia nr. 46 din data de 15 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite privind recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la acordarea sporului de confidenţialitate judecătorilor, procurorilor şi personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din data de 16 iulie 2009.

Prin sentinţa civilă nr. 587 din 4 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. pentru a se stabili competenţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, întrucât la data introducerii cereri de chemare în judecată, reclamanţii îşi desfăşurau activitatea în mod efectiv la Consiliului Superior al Magistraturii şi nu la instanţele de judecată şi parchetele de la care au fost aleşi.

Prin urmare, instanţa a concluzionat că potrivit normelor generale de competenţă teritorială cuprinse în art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 269 din Codul muncii, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se soluţionează de tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei apaţine Tribunalului Bucureşti, prezumându-se că cel puţin unul dintre reclamanţi are domiciliul în raza teritorială a acestei instanţe.

2. Cauza a fost înregistrată la 28.04.2021 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 5015 din 22.06.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în consecinţă, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., întrucât ceea ce afectează aparenţa de imparţialitate a instanţei, în situaţia în care unul dintre reclamanţi are calitatea de judecător la o instanţă superioară, nu este faptul funcţionării efective a părţii în cadrul instanţei superioare, competente să judece cauza, ci însăşi calitatea acesteia de judecător la acea instituţie.

Prin urmare, câtă vreme partea nu şi-a pierdut această calitate, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile, instanţa competentă să soluţioneze cauza fiind Tribunalul Dâmboviţa.

3. Dosarul a fost înregistrat la 3 decembrie 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Dâmboviţa, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată formulată priveşte un conflict de muncă, prin care reclamanţii, în calitate de judecători şi procurori, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, au solicitat recunoaşterea şi plata drepturilor salariale cuvenite prin includerea unui spor la salariul de bază.

Având în vedere dispoziţiile art. 95 pct. 4, art. 100 şi art. 127 alin. (1) C. proc. civ., reclamanţii au introdus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Dâmboviţa, în virtutea calităţii de judecător la Curtea de Apel Bucureşti a uneia dintre reclamante.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Legiuitorul a intervenit ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 290/2018, de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., textele legale respective primind o nouă formulare prin Legea nr. 310/2018, de modificare şi completare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., de strictă interpretare şi aplicare, au o dublă semnificaţie şi anume, pe de o parte instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţelor la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul care are calitatea de reclamant al unei pricini şi, pe de altă parte se prevede o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Curtea Constituţională a motivat că, de principiu, competenţa instituită prin aceste norme speciale este o expresie a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 124 însă, prin limitarea sferei sale de aplicare la instanţa la care îşi desfăşoară "efectiv" activitatea reclamantul-judecător, nu este aptă să acopere într-un mod complet, toate situaţiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăţi.

Astfel, cum corect a reţinut Tribunalul Bucureşti, măsura instituită prin art. 127 alin. (1) C. proc. civ. privind necompetenţa teritorială de ordine publică era incidentă în cauză, în măsura în care nu era cazul încetării din funcţia de judecător al Curţii de Apel Bucureşti. Deşi pe durata mandatului de membru C.S.M. - mandat limitat temporal - este suspendată activitatea de judecător în cadrul instanţei, aplicarea art. 127 C. proc. civ. îşi păstrează raţiunea asigurării climatului de imparţialitate şi obiectivitate, necesar soluţionării cauzelor în conformitate cu legea şi adevărul, fiind îndeplinită situaţia premisă a calităţii uneia dintre reclamante, de judecător al acestei instanţe.

În aceste condiţii, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamanţii au ales în mod corect să sesizeze dintre instanţele deopotrivă competente, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Bucureşti, respectiv Tribunalul Dâmboviţa.

Faţă de considerentele anterior expuse, şi prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2022.