Labor conflict inadmissible for cassation due to statutory suppression of appeal under transition law

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale la 7 august 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 25.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru aplicarea sancţiunii disciplinare a retrogradării din funcţia de director calitate-mediu în cea de şef-serviciu calitate mediu, cu nerespectarea dispoziţiilor din materia dreptului muncii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 142, art. 248 alin. (1) şi art. 251-253 din Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 463/2019 din 5 februarie 2019, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; totodată, l-a obligat pe reclamant la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamantul a declarat recurs.

Prin încheierea din 9 septembrie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a calificat calea de atac exercitată de reclamant ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr. 3195/2019 din 9 septembrie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei primei instanţe; totodată, l-a obligat pe apelant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamantul a declarat recurs, fără să indice motivele de casare pe care îşi întemeiază recursul.

În motivare, recurentul a evocat dispoziţiile art. 142, art. 248 alin. (1), art. 251-252 şi art. 253 alin. (1) din Codul muncii, după care a susţinut, în esenţă, că a fost retrogradat pe termen nelimitat, fără a fi cercetat disciplinar.

Astfel, autorul recursului a menţionat că nu există nicio decizie emisă în formă scrisă care să stea la baza actului adiţional nr. x din 30 ianuarie 2018, prin care a fost retrogradat.

Aceeaşi parte a învederat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii angajatorului de natură a atrage obligarea acestuia la plata despăgubirilor.

În acest context, titularul recursului a arătat că fapta ilicită a intimatei-pârâte constă în neîndeplinirea procedurii prealabile a cercetării disciplinare.

Totodată, recurentul-reclamant a învederat că sunt îndeplinite şi condiţiile culpei angajatorului, a existenţei prejudiciului şi a legăturii dintre fapta ilicită şi prejudiciu, întrucât fapta ilicită i-a afectat atât reputaţia profesională, cât şi nivelul veniturilor viitoare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă în data de 18 noiembrie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Prin întâmpinarea depusă la dosar cu respectarea termenului legal, comunicată recurentului, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat.

Recurentul-reclamant nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14 iulie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Faţă de raportul comunicat, niciuna din părţi nu şi-a exercitat dreptul de a formula punct de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Totodată, reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie.

De asemenea, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În speţă, Înalta Curte constată că acţiunea are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 25.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru aplicarea sancţiunii disciplinare a retrogradării din funcţia de director calitate mediu în cea de şef-serviciu calitate mediu, cu nerespectarea dispoziţiilor din materia dreptului muncii, în drept, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 142, art. 248 alin. (1) şi art. 251-253 din Codul muncii.

Potrivit art. 1 lit. p) pct. (i) din Legea nr. 62/2011, sunt considerate conflicte individuale de muncă conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu.

Aşadar, reclamantul a învestit instanţa cu un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) pct. (i) din Legea nr. 62/2011.

Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar conform art. 214 din acelaşi act normativ, "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului".

Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate, rezultă că hotărârile pronunţate în litigiile de muncă sunt supuse numai apelului.

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 teza a doua şi teza finală, "………În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv (cazul în speţă), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Aşadar, textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea nr. 62/2011 şi art. XVIII alin. (2) teza a doua şi teza finală din Legea nr. 2/2013.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia civilă nr. 3195/2019 din 9 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I Civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 3195/2019 din 9 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 3195/2019 din 9 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2021.