Annulling appeal against expired cassation for failure to formulate specific grounds of illegality
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) annulled the appeal declared by three claimants against the Court of Appeal's decision to declare their prior appeal expired, a ruling that is final and unappealable. The dispute originated from a challenge to a forced execution procedure and a property adjudication, where the courts had previously dismissed the claimants' objection to enforcement as both late and unfounded; the claimants subsequently appealed the first-instance dismissal, which the tribunal rejected, and then appealed that decision, but the appellate court declared that second appeal expired. The ICCJ filtered and rejected the final appeal as null and void because the claimants failed to satisfy the statutory obligation to formulate specific legal criticisms referencing the appellate court's reasoning, instead relying on generic allegations of illegality and personal hardship (lack of housing, advanced age) without pointing to any specific grounds for cassation. The decisive legal basis was the application of Articles 486(1)(d), 488(1), 489(2), and 493(5) of the Civil Procedure Code, which impose a strict requirement for appeals to be grounded in specific legal errors or nullities and sanction non-compliance with the annulment of the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Annulling appeal against expired cassation for failure to formulate specific grounds of illegality: The dispute originated from a challenge to a forced execution procedure and a property adjudication, where the courts had previously dismissed the claimants' objection to enforcement as both late and unfounded; the claimants subsequently appealed the first-instance dismissal, which the tribunal rejected, and then appealed that decision, but the appellate court declared that second appeal expired. The ICCJ filtered and rejected the final appeal as null and void because the claimants failed to satisfy the statutory obligation to formulate specific legal criticisms referencing the appellate court's reasoning, instead relying on generic allegations of illegality and personal hardship (lack of housing, advanced age) without pointing to any specific grounds for cassation. The decisive legal basis was the application of Articles 486(1)(d), 488(1), 489(2), and 493(5) of the Civil Procedure Code, which impose a strict requirement for appeals to be grounded in specific legal errors or nullities and sanction non-compliance with the annulment of the appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the operative part as the legal basis for annulling the appeal due to the failure to formulate specific grounds of cassation.
Cited in the operative part to sanction the nullity of the appeal for non-compliance with the requirements of argumentation.
Cited in the operative part as the procedural basis for the filter court's decision to annul the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la 6 iunie 2017, sub nr. x/2017, contestatorii A., B. şi C. au formulat în contradictoriu cu intimata S.C. D. S.R.L. prin administrator E., contestaţie la executare împotriva executării silite din dosarul de executare nr. 218/2017 al BEJ F., respectiv împotriva somaţiei din 29 mai 2017, a actului de adjudecare nr. 3756 din 10 mai 2016 din dosarul de executare nr. 616/2012 al BEJ G., împotriva încheierii de şedinţă din 22 mai 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Bacău, împotriva încheierii de şedinţă nr. 218 din 29 mai 2017 din dosarul de executare nr. 218/2017 şi a somaţiei nr. x şi R 4198 emise de BEJ F., solicitând admiterea contestaţiei la executare împotriva actelor emise de BEJ F. în dosarul de executare nr. 218/2017, anularea actului de adjudecare nr. 3756 din 10 mai 2016 emis de BEJ G. în dosarul nr. x/2012 şi procesul-verbal de licitaţie nr. x/2016 emise ilegal, desfiinţarea întregii proceduri de executare silită în dosarul nr. x/2017 al BEJ F., nulitatea actelor de executare silită în dosarul nr. x/2017 al BEJ F., respingerea cererii de executare silită formulată de intimată, respingerea cererii de încuviinţare executare silită şi autorizare pentru intimată în dosarul de executare nr. 218/2017, respingerea încuviinţării executării silite a titlului executoriu reprezentând actul de adjudecare nr. 3756/2016 emis ilegal în dosarul nr. x/2012 de BEJ G., respingerea executării silite prin încheierea din 22 mai 2017 în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Bacău şi respingerea autorizării intimatei prin punerea în posesie asupra imobilului adjudecat ilegal. S-a solicitat şi suspendarea executării silite.
Prin încheierea de şedinţă din 25 octombrie 2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 12 decembrie 2017, Judecătoria Bacău, secţia I civilă a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect, a respins ca tardiv introdusă cererea având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatori împotriva actului de adjudecare nr. 3756 din 10 mai 2016 emis de BEJ G. în dosarul de executare nr. 616/2012 şi a respins cererea având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatori ca nefondată.
Împotriva încheierii din 25 octombrie 2017 şi a încheierii de îndreptare eroare materială din 12 decembrie 2017 au formulat apel contestatorii A., Rusu A. şi C..
Prin decizia civilă nr. 524/2018 din 16 aprilie 2018, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a respins apelurile formulate de A., B. şi C., împotriva încheierii din 25 octombrie 2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 12 decembrie 2017, ca nefondate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs C., A. şi B.. Recursul a fost înaintat de Tribunalul Bacău spre soluţionare instanţei supreme.
Prin decizia nr. 5262 din 7 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe în soluţionarea recursului şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bacău.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău la 1 februarie 2019 şi a avut primul termen de judecată la 13 mai 2019, când instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părţilor în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 179/2020 din 15 iunie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a constatat perimat recursul declarat de A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 524/2018 din 16 aprilie 2018.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs C., A. şi B..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2017*.
În cererea de recurs se arată că hotărârea atacată este nelegală, recurenţii menţionând că nu au unde să locuiască.
Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.
Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul declarat în cauză este nul.
Prin încheierea din 26 mai 2021, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenţii-reclamanţi au depus punct de vedere cu privire la raport.
Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:
Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.
Din analiza cererii de recurs reiese că autorii căii extraordinare de atac nu au indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care au atacat-o, aceştia susţinând la modul general că decizia curţii de apel nu este legală şi arătând că nu au locuinţă şi că sunt persoane în vârstă, fără însă a se raporta la considerentele expuse de instanţa de apel în susţinerea soluţiei de constatare a perimării recursului.
Instanţa supremă reţine că recurenţii-reclamanţi nu şi-au respectat obligaţia impusă de lege de a formula critici care să poată fi analizate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 179/2020 din 15 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 179/2020 din 15 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2021.