Payment claim appeal annulled as inadmissible for evidentiary, not legal, grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the defendant's appeal against the Court of Appeal Cluj's decision of 7 February 2020, which had upheld the first-instance ruling partially admitting the plaintiff's claim; the annulment leaves the lower courts' decisions in force, with the defendant ordered to pay the plaintiff principal debt of RON 391,094.91 plus contractual penalty interest, while the plaintiff's other claims were rejected. The dispute concerned a payment claim under a services contract, with the defendant arguing that the court below erred in rejecting its defences regarding the certainty of the debt, the invalidation of orders, the operation of set-off, and the calculation of penalties and legal interest. The High Court held, under Article 488(1)(6) and (8) of the Civil Procedure Code, that the defendant's grounds were essentially challenges to the factual assessment and evidence rather than legal errors, and that the proportionality of legal fees raised under Articles 451(2) and 453(2) is a matter of merit, not legality; consequently, the appeal was annulled as inadmissible for failure to invoke proper cassation grounds, pursuant to Articles 489(2) and 493(5) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 249 C. proc. civ, art. 1535 alin. (1) C. civ, art. 453 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ; Payment claim appeal annulled as inadmissible for evidentiary, not legal, grounds: The dispute concerned a payment claim under a services contract, with the defendant arguing that the court below erred in rejecting its defences regarding the certainty of the debt, the invalidation of orders, the operation of set-off, and the calculation of penalties and legal interest. The High Court held, under Article 488(1)(6) and (8) of the Civil Procedure Code, that the defendant's grounds were essentially challenges to the factual assessment and evidence rather than legal errors, and that the proportionality of legal fees raised under Articles 451(2) and 453(2) is a matter of merit, not legality; consequently, the appeal was annulled as inadmissible for failure to invoke proper cassation grounds, pursuant to Articles 489(2) and 493(5) of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for annulment of the appeal because the grounds invoked did not fall within the cases provided by law.
Applied to annul the appeal through the filter procedure.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în insolvenţă, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 870.172,39 RON debit principal, precum şi a sumei de 42.228,88 RON cu titlu de penalităţi de întârziere calculate asupra debitului principal de la scadenţa obligaţiei de plată şi obligarea pârâtei la plata sumei de 154.628,02 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare datorată între profesionişti, cu cheltuieli de judecată.
La 17 aprilie 2018, reclamanta a depus note de şedinţă prin care a precizat petitele cererii de chemare în judecată, respectiv a solicitat, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 763.793,56 RON debit principal, a sumei de 38.718,48 RON penalităţi de întârziere şi a sumei de 159.280,13 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare până plata efectivă a întregului debit, iar în subsidiar, pentru fiecare categorie de sume, a precizat valoarea în funcţie de data scadenţei creanţelor şi de data compensării lor.
Prin sentinţa civilă nr. 1668/2018 din 23 octombrie 2018, Tribunalul Specializat Cluj a admis, în parte, cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în insolvenţă, şi, în consecinţă, a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să-i plătească reclamantei suma de 391.094,91 RON, debit principal, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, în condiţiile prevăzute de art. 6.1 din contractul de prestări servicii încheiat între părţi la 18 mai 2015, şi a respins restul capetelor cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate. A constatat că pârâta deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva reclamantei, în cuantum de 9.000 RON, constând în onorariu avocaţial.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 75/2020 din 7 februarie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtă şi a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. la plata în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. a sumei de 5.664,40 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente etapei procesuale a apelului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei să admită calea de atac formulată, să caseze hotărârea atacată şi să trimită cauza spre rejudecare.
Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:
Prin memoriul de recurs se susţine că instanţa de apel a reţinut în considerentele hotărârii atacate un aspect străin de cadrul procesual dedus judecăţii în calea de atac, şi anume faptul că recurenta nu ar fi combătut caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei pretinse la plată de către intimata-reclamantă. Autoarea căii de atac afirmă că instanţa de apel nu a analizat înscrisurile depuse la dosarul primei instanţe, mai exact corespondenţa părţilor litigante care probează anularea comenzilor de către recurenta-pârâtă din cauza întârzierilor în executare, şi că au fost încălcate dispoziţiile art. 249 C. proc. civ., sarcina probei fiind inversată către recurentă. Aceeaşi parte arată că a contestat caracterul cert al creanţei deoarece nu a acceptat la plată facturile pretinse de către intimata-reclamantă şi acest aspect nu a fost avut în vedere de curtea de apel, constituind o aplicare eronată a normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală.
Recurenta-pârâtă critică modul în care a fost interpretat sensul şi scopul clauzelor contractuale, arătând că instanţa de apel nu a reţinut argumentele recurentei, dar le-a reţinut pe cele ale intimatei-reclamante, şi nu a stabilit în concret cuantumul care trebuie dedus din totalul facturilor emise, reprezentând poziţiile pentru care comenzile au fost anulate. Aceeaşi parte afirmă că una din facturile emise înainte de anularea comenzilor nu a fost emisă corect pe numele recurentei.
Autoarea căii de atac arată că motivarea cu privire la compensaţie este contradictorie deoarece pe de o parte, instanţa de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 90 din Legea insolvenţei nr. 85/2014, dar a avut în vedere şi compensarea convenţională. Mai arată că instanţa de apel nu a analizat corect modul de operare al compensaţiei deoarece s-a raportat numai la corespondenţa prelitigioasă dintre părţi din 4 februarie 2016, nu şi la restul corespondenţei, şi a interpretat contrar legii normele din materia compensaţiei convenţionale, stabilind în sarcina recurentei-pârâte un debit care nu este datorat.
Prin memoriul de recurs se critică şi stabilirea întinderii prejudiciului prin raportare la răspunsul la obiectivul nr. 4 al expertizei, susţinându-se că instanţa de apel nu a avut în vedere argumentele recurentei-pârâte referitoare la cuantumul sumelor compensate şi modalitatea de compensare a acestora.
Recurenta-pârâtă susţine că, în mod greşit, instanţa de apel nu a analizat motivul de apel referitor la petitul accesoriu privind stabilirea penalităţilor de întârziere, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1535 alin. (1) C. civ., neincidente în cauză, aceasta fiind consecinţa modului nelegal în care a fost stabilit debitul principal. A mai susţinut că instanţa de apel ar fi trebuit să stabilească un cuantum determinat, şi nu determinabil, al debitului accesoriu.
Într-o altă critică, se arată că motivarea instanţei de apel nu corespunde sensului şi scopului legii deoarece nu au fost analizate criticile recurentei referitoare la cuantumul până la care prima instanţă a redus cheltuielile de judecată în faza procesuală a fondului, încălcându-se astfel prevederile art. 451 alin. (2) şi art. 453 alin. (2) C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.
Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul declarat în cauză este nul, sub rezerva depunerii dovezii de achitare a taxei de timbru, în original.
La 15 martie 2021, recurenta-pârâtă a depus, în original, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.130,53 conform chitanţei de la dosar.
Prin încheierea din 31 martie 2021, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a arătat că nu este de acord cu concluziile acestuia.
Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:
Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.
Înalta Curte constată că, deşi recurenta critică decizia curţii de apel din perspectiva lipsei motivării şi a motivării contradictorii, susţinerile acesteia vizează aspecte de netemeinicie. Astfel, autoarea căii de atac afirmă că instanţa de apel a reţinut un fapt străin cadrului procesual dedus judecăţii, şi anume că nu ar fi combătut caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei ce face obiectul litigiului şi că nu a analizat prevederile acordului de compensare încheiat între părţi, solicitând instanţei de recurs să devolueze fondul cauzei.
Susţinerile recurentei subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu constituie critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate deoarece aspectele referitoare la lipsa caracterului cert al creanţei, la modul de stabilire a debitului şi a penalităţilor de întârziere aduc în discuţie situaţia de fapt şi tind la o nouă analiză asupra probatoriului. Faptul că partea nu este mulţumită de modul în care instanţa de apel a apreciat asupra raportului de expertiză întocmit în cauză şi asupra corespondenţei dintre părţi şi de modul în care a interpretat prevederile acordului de compensare nu constituie critici de nelegalitate în sensul prevăzut de lege.
Invocarea de către recurenta a încălcării prevederilor art. 451 alin. (2) şi art. 453 alin. (2) C. proc. civ. referitor la respingerea motivului de apel prin s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond de a reduce cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat este nelegală nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. întrucât, astfel cum a reţinut instanţa supremă în Decizia nr. 3/2020, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, "proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei si cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate."
Recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul şi se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.
Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-pârâtă nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 75/2020 din 7 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 75/2020 din 7 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2021.