Applicability of penalty interest ordinance to pre-enforcement debt installments and scope of cassation review

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursurilor civile de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Constanţa, prin Primar la, obligarea la plata următoarelor sume: 2.022.751,21 RON reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada 23.11.2017 - 24.05.2018, aferentă tranşei de plată nr. x a primului stadiu de execuţie al lucrărilor de urbanizare publică din cadrul falezei Nord; 5.054.524,54 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada 14.04.2016 - 17.04.2018, dobândă aferentă debitului de 25.771.279,32 RON corespunzător stadiului 4 de execuţie al lucrărilor; 1.272.411,74 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada 14.04.2016 - 19.10.2018, aferentă debitului de 5.111.634 RON corespunzător stadiului 4 bis de execuţie al aceloraşi lucrări.

În subsidiar s-a solicitat plata sumelor cuvenite cu titlu de dobândă aferentă aceloraşi debite principale, dar calculate conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, iar în subsidiarul secund, s-a solicitat plata sumelor cuvenite cu titlu de dobânzi aferente aceloraşi debite principale dar calculate însă conform art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 351 din 17.03.2020 Tribunalul Constanţa admite acţiunea şi obligă pârâta la plata sumelor solicitate în petitul principal.

Prin decizia nr. 106 din 4.03.2021 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal admite apelul pârâtului, schimbând în parte sentinţa tribunalului în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 4.916.665,85 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 pentru perioada 14 aprilie 2016 - 28 martie 2018, dobândă calculată asupra debitului de 25.771.279,32 RON aferent stadiului 4 de execuţie al lucrărilor de urbanizare publică din Faleza Nord şi la plata sumei de 1.248.779,19 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 pentru perioada 14.04.2016 - 2.10 2018, dobândă calculată asupra debitului de urbanizare publică din Faleza Nord. Au fost menţinute restul dispoziţiilor soluţiei apelate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Municipiul Constanţa, prin Primar, solicitând admiterea recursului, casarea în parte, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, în vederea aplicării corecte a normelor de procedură, a celor de drept material şi a deciziei civile nr. 1517 din 13.12.2012.

Motivele de recurs sunt circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., după cum urmează.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esenţă, criticile recurentei vizează aplicarea greşită a O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar.

Recurenta susţine că acest act normativ nu se aplică în cauză întrucât sumele care reprezintă debitul principal îşi au izvorul anterior intrării în vigoare a acestuia, ceea ce echivalează cu o aplicare retroactivă a legii.

Argumentele aduse în susţinerea acestei critici se raportează la faptul că cele două contracte care au stat la baza raporturilor dintre părţi au fost încheiate în anul 2000, titlul executoriu ce a stat la baza executării silite a debitelor principale a fost pronunţat la data de 27.05.2004 (sentinţa civilă nr. 4853/2004), devenind irevocabil la data de 23.05.2006 (decizia civilă nr. 1775 din 23.05.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), însăşi executarea silită fiind începută în anul 2008, inclusiv hotărârea prin care s-a dispus acordarea termenului de graţie (decizia civilă nr. 1517 din 13.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa), toate aceste acte ori fapte juridice au avut loc anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 13/2011 (5.04.2013).

Un alt argument vizează faptul că O.G. nr. 13/2011 nu se aplică cauzei de faţă, din perspectiva dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) şi alin. (2)1 din actul normativ, dispoziţii care reglementează sfera tranzacţiilor comerciale încheiate între profesionişti şi o autoritate contractantă.

În speţă, susţine recurenta, ne aflăm în situaţia unei executări silite a unor sume de bani şi nu în situaţia unui contract, deci în afara sferei de aplicare a normei legale.

Recurenta contestă cuantumul sumelor la care a fost obligată, data scadenţei atât a debitelor principale cât şi a modului de calcul al dobânzilor, caracterul cert şi exigibil al sumelor solicitate prin acţiune, toate argumentele invocate fiind subscrise aceluiaşi motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., se invocă încălcarea autorităţii de lucru judecat izvorâtă din decizia civilă nr. 1517 din 13.12.2012 sub aspectul sumei reprezentând debit, recurenta contestând cuantumul debitului aferent tranşei nr. 6 de plată şi, pe cale de consecinţă, cuantumul dobânzii penalizatoare la care a fost obligată.

Tot subsumat acestui motiv de recurs vizând încălcarea autorităţii de lucru judecat, recurenta contestă data scadenţei dobânzii penalizatoare aferentă ratei/tranşei nr. 6 din situaţia de lucrări, susţinând, în esenţă, că atâta vreme cât debitul principal a fost achitat anterior scadenţei, nu datorează nicio dobândă penalizatoare ori remuneratorie astfel cum prevede O.G. nr. 13/2011.

Circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este critica privind încălcarea principiului disponibilităţii reglementat de art. 22 şi art. 397 C. proc. civ.

Astfel, recurenta susţine că prin petitul cererii de chemare în judecată reclamanta nu a indicat faptul că sumele solicitate, atât în principal, cât şi în subsidiar, reprezintă dobânda legală penalizatoare/remuneratorie calculată asupra creanţei rămasă de plată, cum a reţinut în mod nelegal instanţa de apel, dimpotrivă, a arătat în mod expres că sumele solicitate sunt cu titlu de dobândă legală aferentă tranşei de plată nr. 6.

Intimata depune întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, formulând totodată, în cadrul întâmpinării şi recurs incident care vizează în exclusivitate soluţia instanţei de apel de admitere în parte a apelului, promovat de către reclamantă sub aspectul datei plăţilor efectuate.

Se invocă interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 1497 C. civ., arătând că debitorul trebuie să ştie că, făcând plăţile numai ca urmare a executării silite, de la momentul virării banilor către executor urma să treacă un interval de timp până la alimentarea conturilor creditorilor, or acest interval de timp rămâne tot în sfera culpei debitorului, nicidecum a culpei creditorului ori a executorului judecătoresc.

Ambele recursuri sunt nefondate.

În ceea ce priveşte recursul principal, reţinem că recurenta-pârâtă şi-a întemeiat motivele de nelegalitate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ., memoriul de recurs reprezentând o detaliere atât a aspectelor de nelegalitate cât şi a multor aspecte de netemeinicie care vizează îndeosebi şi situaţia de fapt şi care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Astfel, se invocă depăşirea de către instanţa de apel a limitelor învestirii, considerându-se astfel că s-a încălcat principiul disponibilităţii prevăzute de art. 22 C. proc. civ. şi ale art. 397 C. proc. civ., în ceea ce priveşte suma asupra căreia se stabileşte dobânda.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea de către instanţa de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, ori recurenta face trimitere la încălcarea dispoziţiilor art. 22 referitoare la rolul judecătorului în aflarea adevărului şi la cele prevăzute de art. 397 C. proc. civ. care reglementează obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra tuturor cererilor deduse judecăţii, nefiind indicată vreo normă de procedură a cărei încălcare se atragă sancţiunea nulităţii şi care să fie încadrată în motivul de casare indicat.

Textele de lege invocate de către recurentă cuprind dispoziţii de principiu, dispoziţii care reglementează desfăşurarea procesului civil, criticile invocate cuprinzând în realitate nemulţumiri ale recurentei cu privire la soluţia primită şi care reprezintă aspecte de netemeinicie privitoare la situaţia de fapt reţinută în cauză.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta invocând în acest context nesocotirea deciziei civile nr. 1517/2012 din perspectiva stabilirii faptului că dobânda datorată este cea penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2)1 din O.U.G. nr. 13/2011, nefiind respectate nici termenele de scadenţă instituite, Înalta Curte constată că nu pot fi identificate în mod real critici de nelegalitate, recurenta invocând un amalgam de susţineri care nu pot fi asimilate acestei categorii de critici.

Instanţa de apel a reţinut că în litigiile anterioare desfăşurate între părţi, toate generate de achitarea cu întârziere a sumelor datorate de către recurentă intimatei, s-a statuat în mod constant că eşalonarea sumei de plată din titlul executoriu pentru stadiul I al lucrărilor pe o perioadă de 15 ani, în rate anuale egale, începând cu anul 2013, nu afectează dreptul intimatei-reclamante la plata daunelor-interese moratorii constând în dobânda legală pentru neexecutarea întocmai a obligaţiei debitorului său.

Referitor la natura dobânzii datorate, cu putere de lucru judecat, într-un alt dosar purtat între părţi, având aceeaşi cauză juridică, instanţa de recurs a stabilit că este vorba despre dobânda penalizatoare.

Nu pot fi reţinute nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi care vizează aplicabilitatea O.G. nr. 13/2011.

În mod corect a reţinut instanţa de apel că reclamantei i se cuvine dobânda legală penalizatoare în cuantumul prevăzut de art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011 pentru perioadele ulterioare intrării în vigoare a acestui text de lege.

O.G. nr. 13/2011 este aplicabil în cauză având în vedere că se solicită plata unor sume cu titlu de dobânzi penalizatoare pentru perioade ulterioare intrării în vigoare a dispoziţiilor actului normativ.

De la data intrării în vigoare a dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011 dobânzile se calculează potrivit acesteia, dispoziţiile O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, fiind abrogate, ca atare nu se mai aplică.

De altfel, recurenta a primit în mod constant această dezlegare şi în celelalte dosare care vizau plata altor tranşe aferente aceleiaşi lucrări.

Restul criticilor invocate nu reprezintă critici de nelegalitate, susţinerile recurentei cuprinzând în realitate, nemulţumirile acesteia faţă de hotărârea pronunţată de instanţa de apel şi de aspectele de fapt reţinute de către aceasta.

Recurenta tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului în cadrul căruia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei cauzei.

Referitor la recursul incident prin care se invocă interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1497 C. civ., în sensul că debitorul trebuia să fie obligat la plata dobânzilor legale până la momentul alimentării conturilor creditorului întrucât plăţile au fost efectuate ca urmare a executării silite şi nu în mod benevol, aceste susţineri nu pot fi reţinute.

Astfel, motivul de casare invocat nu poate fi încadrat în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dispoziţii care fac referire la încălcarea sau aplicarea, prin hotărârea dată, a normelor de drept material, nu şi de interpretarea eronată a acestor norme.

Recurenta nu contestă faptul că instanţa de apel a aplicat o normă în mod greşit, respectiv dispoziţiile art. 1497 C. civ., ci se raportează la elemente care configurează situaţia de fapt. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL CONSTANŢA PRIN PRIMAR şi recursul incident declarat de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 106 din 4 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 29 septembrie 2021.