Recourse dismissed as inadmissible due to defendant's lack of procedural capacity, upholding perished appeal in unpaid wages dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's recourse, thereby upholding the appellate court's decision that had declared the appeal perished, resulting in a final operative outcome where the plaintiff's claim for unpaid wages and moral damages against the defendant company was not further adjudicated on the merits. The dispute originated from an employment conflict where the employer was dissolved and removed from the commercial registry before the litigation concluded; although a curator was appointed by the appellate court to represent the defunct entity, the plaintiff failed to pay the required fees, leading to the suspension of proceedings and subsequently the declaration of the appeal as perished due to the expiration of the statutory time limit. The decisive legal basis for the Supreme Court's ruling was the absolute exception of the defendant's lack of procedural capacity to act (capacitate procesuală de folosinţă), which the court analyzed with priority under Article 248(1) of the Code of Civil Procedure; the court held that because the company remained registered as radiated without an effective representation mechanism at the time of the recourse, it lacked the standing to be a party, rendering the recourse inadmissible and confirming the lower courts' procedural determinations regarding the inability to proceed against a non-existent legal entity.
Legislator headnote
AI generatedart. 242 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 56 alin. (1) C. proc. civ; Recourse dismissed as inadmissible due to defendant's lack of procedural capacity, upholding perished appeal in unpaid wages dispute: The dispute originated from an employment conflict where the employer was dissolved and removed from the commercial registry before the litigation concluded; although a curator was appointed by the appellate court to represent the defunct entity, the plaintiff failed to pay the required fees, leading to the suspension of proceedings and subsequently the declaration of the appeal as perished due to the expiration of the statutory time limit. The decisive legal basis for the Supreme Court's ruling was the absolute exception of the defendant's lack of procedural capacity to act (capacitate procesuală de folosinţă), which the court analyzed with priority under Article 248(1) of the Code of Civil Procedure; the court held that because the company remained registered as radiated without an effective representation mechanism at the time of the recourse, it lacked the standing to be a party, rendering the recourse inadmissible and confirming the lower courts' procedural determinations regarding the inability to proceed against a non-existent legal entity.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural ground cited in the dispositive for admitting the exception of lack of legal capacity to act and dismissing the appeal.
Substantive provision regarding legal capacity, explicitly cited in the dispositive as part of the legal basis for the decision.
Substantive provision defining who can be a party in court, explicitly cited in the dispositive to justify the dismissal due to lack of capacity.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 3 septembrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu diferenţa de salariu neacordat pentru perioada de la 1 august 2018 până la data plăţii efective, precum şi obligarea la plata daunelor morale.
Prin sentinţa civilă nr. 8502 din 21 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă sub acelaşi număr de dosar.
Prin sentinţa nr. 470 din 20 februarie 2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei B. S.R.L. şi a respins cererea ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A..
Deoarece din actele de la dosarul cauzei a rezultat că pârâta fusese radiată la 21 ianuarie 2019 în urma finalizării procedurii de dizolvare şi lichidare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin încheierea de şedinţă din 28 mai 2019, numirea unui curator în persoana dnei avocat C. şi a pus în vedere reclamantului să achite onorariul acesteia, sub sancţiunea suspendării cauzei. La termenul de la 25 iunie 2019, instanţa, constatând că reclamantul nu achitase onorariul curatorului, a dispus suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ.
La 13 decembrie 2020, prin cererea aflată la dosarul de apel, reclamantul a solicitat reluarea judecăţii.
Prin decizia nr. 1338/2020 din 10 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de redeschidere a judecăţii, ca neîntemeiată, a admis excepţia perimării apelului şi a constatat perimat apelul.
Împotriva deciziei nr. 1338/2020 din 10 iunie 2020, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei instanţei de apel spre continuarea judecăţii.
Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:
Recurentul formulează critici legate de modul în care instanţa a aplicat dispoziţiile din materia perimării, apreciind că numai în cazul în care partea formulează cerere de reluare a judecăţii după suspendare ulterior împlinirii termenului de perimare, instanţa poate pune în discuţie excepţia perimării. Mai arată că a formulat cererea de reluare a judecăţii înainte de expirarea termenului de 6 luni, ce curge de la data comunicării încheierii de suspendare.
Autorul căii de atac susţine că sancţiunea perimării se pronunţă de către instanţă numai după verificarea şi constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi se face o enumerare a acestor condiţii. Apreciază că perimarea nu poate opera dacă abandonarea cauzei în nelucrare nu se datorează vinei părţii.
În continuare, recurentul-reclamant prezintă istoricul cauzei, arătând că asociatul intimatei ar fi declarat fals în faţa Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ilfov că nu ar avea datorii faţă de terţi pentru a putea dizolva şi lichida societatea şi a nu plăti recurentului-reclamant sumele pe care acesta le pretindea.
Recurentul-reclamant a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.
Prin încheierea din 10 februarie 2021, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurentul-reclamant a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a apreciat că recursul este admisibil.
Prin încheierea din 26 mai 2021 s-a fixat termen în şedinţă publică la 29 septembrie 2021, cu citarea părţilor, în vederea discutării excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L.
Analizând cu prioritate excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei-pârâte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Potrivit art. 56 alin. (1) C. proc. civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile. Per a contrario, nu poate fi parte într-un proces civil persoana care nu are capacitate procesuală de folosinţă întrucât a fost radiată, cum este cazul în speţă.
Capacitatea procesuală de folosinţă este acea parte a capacităţii procesuale care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual; sancţiunea lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este nulitatea absolută a tuturor actelor de procedură săvârşite după momentul încetării capacităţii de folosinţă.
Radierea societăţii intimate are drept consecinţă lipsirea persoanei juridice de a avea drepturi şi obligaţii, reprezentând capacitatea de folosinţă, precum şi de capacitatea de a exercita aceste drepturi şi obligaţii, adică, de capacitatea de exerciţiu.
Condiţia existentei capacităţii procesuale de folosinţă este una din condiţiile de exercitare a acţiunii civile, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 32 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., iar această condiţie trebuie să se verifice nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, la momentul introducerii acţiunii, ci pe tot parcursul procesului, inclusiv în cazul exercitării unei căi de atac.
În cauză, se constată că intimata-pârâtă a fost radiată la 21 ianuarie 2019 şi că nu a fost numit un curator astfel că aceasta nu mai are capacitate procesuală de folosinţă la momentul soluţionării prezentului recurs.
Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este o excepţie de fond (vizează încălcarea unei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) şi peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluţionării fondului cererii).
Având în vedere cele de mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 40 alin. (1) şi art. 56 din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei-pârâte şi va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1338/2020 din 10 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei-pârâte.
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1338/2020 din 10 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2021.