State Assets Authority loses appeal over privatized buyer's investment claims; ruling upheld on lack of interest, prescription, and untimely amendment.

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 iunie 2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la îndeplinirea întocmai a planului de afaceri, aşa cum acesta a fost asumat prin contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 67 din 30 octombrie 2007 şi prin oferta tehnică depusă la momentul privatizării, ce constituie anexă la contractul susmenţionat şi la plata de daune interese reprezentând prejudiciul cauzat statului român, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor asumate de pârâtă, ce urma a fi stabilit de instanţă printr-o expertiză, evaluate provizoriu la valoarea de 1.000 euro.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia lipsei de interes şi a solicitat, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 22553 din 25 noiembrie 2015 s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2016.

La 6 aprilie 2016, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a enumerat încă o dată obligaţiile pe care pârâta şi le-a asumat, prin oferta tehnică şi prin planul de afaceri şi pe care nu le-a adus la îndeplinire.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la 8 aprilie 2016, s-a dispus suspendarea judecăţii, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de indicare clară a obiectului cererii şi a valorii acestuia.

Prin cererea de repunere pe rol formulată la 10 octombrie 2016, reclamanta a precizat că, în principal, solicită menţinerea pe o perioadă de 5 ani a numărului de angajaţi pe care societatea privatizată îi avea la momentul încheierii contractului, respectiv 2.635 de angajaţi şi obligarea pârâtei la îndeplinirea planului de afaceri asumat prin contract şi prin oferta tehnică depusă la momentul privatizării, enumerând obligaţiile avute în vedere, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata de daune-interese în cuantum de 384.949.350 euro, reprezentând prejudiciul suferit de statul român, aşa cum s-a raportat reclamanta la calculul acestui prejudiciu efectuat în cuprinsul unui raport de expertiză contabilă extrajudiciară, pe care l-a anexat cererii de repunere pe rol. Reclamanta a mai precizat în mod expres că "prejudiciul constă în investiţiile asumate de pârâtă şi nerealizate, precum şi în nerespectarea planului de producţie şi vânzări la care aceasta s-a obligat".

La termenul de judecată de la 18 noiembrie 2016, reclamanta a precizat că a solicitat daune-interese "numai pentru acele obligaţii care nu mai pot fi asumate şi îndeplinite în natură." .

Prin încheierea de şedinţă din 18 noiembrie 2016, instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol, apreciind că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de a preciza obiectul cererii, precum si valoarea prejudiciului pretins şi modul lui de calcul, prin raportare la datele cuprinse în raportul de expertiză extrajudiciară.

Prin încheierea de şedinţă din 22 noiembrie 2016, instanţa a admis excepţia lipsei de interes în ce priveşte capătul 1 de cerere şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, numai în ceea ce priveşte daunele-interese în sumă de 223.732.890 de euro, reprezentând diferenţa nerealizată de producţie vânzări aferentă anilor investiţionali I-IV, respectiv perioadei 13 noiembrie 2007-12 noiembrie 2011.

Prin concluziile orale, reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei la plata sumei de 2.581.173,2 euro, prin raportare la clauza penală prevăzută de art. 14.4 din contract, reprezentând prejudiciul suferit pentru neexecutarea integrală a obligaţiei de efectuare a investiţiilor pentru dezvoltare, a sumei de 5.962.500 euro/an pentru nerespectarea obligaţiei de menţinere a numărului de salariaţi, precum şi la plata diferenţei nerealizate cât priveşte producţia de vânzări.

Prin sentinţa civilă nr. 2304 din 19 iulie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia tardivităţii cererii modificatoare formulată de reclamantă, a respins cererea modificatoare, ca tardiv formulată, a respins capătul 1 de cerere ca lipsit de interes, a respins capătul 2 de cerere în ceea ce priveşte daunele interese în sumă de 223.732.890 euro, reprezentând diferenţa nerealizată de producţie de vânzări aferentă anilor investiţionali I-IV, respectiv perioadei 13 noiembrie 2007-12 noiembrie 2011, ca fiind prescris dreptul la acţiune, a respins restul pretenţiilor care fac obiectul capătului 2 de cerere ca neîntemeiate, a admis cererea de majorare a onorariului de expert şi a obligat reclamanta la plata diferenţei de onorariu de expert în cuantum de 13.895 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 441 din 22 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de completare a hotărârii nr. 2304 din 19 iulie 2018, formulată de pârâta A.., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 22.363,25 euro, în echivalent în RON, la cursul Băncii Naţionale a României din data plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, şi a respins în rest cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a declarat apel împotriva încheierii din 22 noiembrie 2016, a sentinţei nr. 2304 din 19 iulie 2018 şi a sentinţei nr. 441 din 22 februarie 2019.

Prin decizia civilă nr. 1871A/2019 din 13 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelurile formulate ca nefondate şi a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei nr. 1871A/2019 din 13 noiembrie 2019, reclamanta a declarat recurs, solicitând instanţei să caseze decizia atacată şi să trimită cauza spre rejudecare instanţei de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă face o prezentare a situaţiei de fapt şi critică soluţia instanţei de apel atât în ceea ce priveşte apelul formulat împotriva încheierii de şedinţă din 22 noiembrie 2016 (pe aspectul excepţiei lipsei de interes şi pe aspectul excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune), cât şi soluţia pronunţată asupra fondului cauzei.

Cu referire la soluţionarea apelului împotriva încheierii de şedinţă din 22 noiembrie 2016, prin care Tribunalul Bucureşti a admis excepţia lipsei de interes şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru suma reprezentând daune-interese solicitate pentru perioada 13 noiembrie 2007 - 12 noiembrie 2011.

Apreciază autoarea recursului că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal că nu este îndeplinită condiţia de a fi actual a interesului său şi că s-a bazat pe motive contradictorii şi străine de natura cauzei atunci când a menţionat că, pe de o parte, reclamanta nu poate cere obligarea pârâtei la îndeplinirea unor obligaţii a căror scadenţă este depăşită şi a căror îndeplinire a devenit imposibilă, iar, pe de altă parte, că reclamanta poate cere acest lucru, dar în interiorul termenului de prescripţie. Mai arată recurenta-reclamantă că prin cererea de chemare în judecată nu a solicitat obligarea îndeplinirii unei obligaţii în trecut, ci a solicitat obligarea intimatei-pârâte la îndeplinirea planului de afaceri asumat prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni şi că există contrarietate între soluţia de respingere a cererii ca lipsită de interes şi constatarea că acţiunea nu este prescrisă pentru ultima tranşă investiţională.

Se mai susţine că instanţa de apel a dat o interpretare proprie, străină cauzei atunci când a reţinut că reclamanta nu urmăreşte un folos practic şi actual şi că nu s-a pronunţat pe criticile aduse prin intermediul apelului referitoare la interesul reclamantei de a fi executată în natura obligaţia investiţională, decizia fiind nemotivată. Instanţa de apel ar fi reţinut numai două din complexul de obligaţii neîndeplinite indicate de recurenta-reclamantă, analizând în mod trunchiat primul capăt de cerere. Astfel au fost încălcate, în opinia aceleiaşi părţi, dispoziţiile din art. 969, art. 1073 şi art. 1078 C. civ. din 1864, dar şi dispoziţiile art. 1634 din C. civ., principiile ce stau la baza procesului de privatizare şi normele privind posibilitatea îndeplinirii cu întârziere a obligaţiilor şi posibilitatea existenţei altor mijloace pentru remedierea unei executări defectuoase.

Cu referire la soluţia pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, recurenta-reclamantă afirmă că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. Se mai arată în memoriul de recurs că obligaţiile de realizare a investiţiilor şi de producţie vânzări nu ar fi trebuit analizate separat şi că ambele tipuri de obligaţii au fost defalcate pe ani, conform dispoziţiilor contractului, dar instanţa de apel nu a reţinut acest lucru.

În ceea ce priveşte aspectele care ţin de fondul cauzei, autoarea recursului învederează că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii de chemare în judecată, deoarece a schimbat obiectul cererii pe care l-a restrâns la îndeplinirea obligaţiilor estimate provizoriu şi la numai două componente şi a lăsat nesoluţionat restul capetelor de cerere. Recurenta-reclamantă susţine că prin apelul împotriva sentinţei a atacat şi toate încheierile premergătoare, criticând modul în care instanţa de fond a apreciat asupra admiterii sau respingerii probelor, respectiv asupra expertizelor solicitate de parte.

Se mai susţine că nu au fost avute în vedere limitele învestirii, că a fost restrâns dreptul părţii la o judecată efectivă şi că a fost nesocotită cererea de obligare a pârâtei la executarea restului obligaţiilor asumate, iar argumentele în temeiul cărora instanţa de apel a admis excepţia tardivităţii cererii modificatoare nu au suport legal.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al aceluiaşi articol, se menţionează că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material deoarece instanţa de apel nu a făcut aplicarea art. 14.4 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 30 octombrie 2007 şi nici a dispoziţiilor art. 1270 C. civ./art. 969 C. civ. din 1864, art. 1073 şi art. 1078 C. civ. din 1864.

Mai arată recurenta-reclamantă că prima instanţă, deşi s-a considerat neînvestită, a analizat totuşi pe fond pretenţia dedusă judecăţii, dar instanţa de apel nu a analizat critica referitoare la interpretarea obligaţiei de a nu face ce se schimbă automat în dezdăunări şi nici lipsa nevoii de a se dovedi legătura de cauzalitate.

Se afirmă că instanţa de apel a rămas învestită cu critici privind soluţia de respingere a pretenţiilor reprezentând întinderea prejudiciului în cuantum derivat din identificarea şi întinderea investiţiilor realizate şi a apreciat că acesta era unicul criteriu propus de parte, motiv pentru care a respins aceste critici.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 9 decembrie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă şi intimata-pârâtă au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 31 martie 2021 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 1871A/2019 din 13 noiembrie 2019 şi s-a fixat termen de judecată la 29 septembrie 2021, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, se constată că prin decizia recurată, curtea de apel a analizat apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii de şedinţă din 22 noiembrie 2016, împotriva sentinţei nr. 2304 din 19 iulie 2018 şi a sentinţei nr. 441 din 22 februarie 2019. Prin recursul formulat, autoarea căii de atac critică soluţiile pronunţate de instanţa de apel cu privire la încheierea de şedinţă din 22 noiembrie 2016 şi la sentinţa nr. 2304 din 19 iulie 2018. Ca urmare, cele statuate de curtea de apel cu privire la sentinţa nr. 441 din 22 februarie 2019 au intrat în puterea lucrului judecat.

Recurenta-reclamantă a criticat soluţia de respingere a apelului formulat împotriva încheierii de şedinţă din 22 noiembrie 2016 din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. dispune că hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta arată că decizia instanţei de apel se sprijină pe considerente contradictorii în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes întrucât din motivarea deciziei atacate se desprind textele de lege şi succesiunea logică a argumentelor pe care s-a întemeiat soluţia pronunţată. Aceasta a reţinut, în esenţă, că faţă de obiectul primului capăt de cerere, prin care reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtei de a executa în viitor obligaţiile neîndeplinite în perioada relevantă, şi faţă de împlinirea termenului contractual de 5 ani la 13 noiembrie 2012, anterior formulării cererii de chemare în judecată, soluţia tribunalului de a respinge ca lipsit de interes acest petit este întemeiată.

Vor fi înlăturate şi susţinerile recurentei în sensul că decizia este nemotivată întrucât nu au fost avute în vedere toate afirmaţiile din memoriul de apel deoarece curtea de apel a analizat tot ceea ce partea a indicat în cererea de apel, iar cu referire la consideraţiile referitoare la principiile procesului de privatizare, în mod corect s-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că aceste afirmaţii sunt străine de raportul juridic dedus judecăţii.

Nu pot fi reţinute nici criticile prin care se arată că instanţa de apel s-a pronunţat numai cu privire la neîndeplinirea anumitor obligaţii, reţinând în mod greşit, în opinia recurentei, numai obligaţia de a menţine numărul de angajaţi pe o perioadă de 5 ani şi programul investiţional derulat pe o perioadă de 5 ani şi ignorând neîndeplinirea obligaţiilor din oferta financiară şi planul de afaceri. Contrar celor susţine de autoarea căii de atac, decizia este motivată în acord cu exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin raportare la limitele învestirii instanţei prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

Înalta Curte va înlătura şi criticile referitoare la nemotivarea soluţiei de respingere a apelului pe aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune, constatând că instanţa de apel a construit un raţionament coerent în cadrul căruia a demonstrat, prin raportare la conţinutul contractului, că cele două obligaţii, de realizare a investiţiilor şi de realizare a producţiei şi vânzărilor, sunt reglementate distinct. Recurenta-reclamantă supune atenţiei instanţei de recurs aspecte de fapt cum ar fi interpretarea clauzelor contractuale şi intenţia părţilor la încheierea contractului de privatizare referitor la dezvoltarea societăţii privatizate şi nu dezvoltă argumente de nelegalitate de natură a contrazice raţionamentul curţii de apel.

Astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa instanţei supreme, în motivarea unei hotărâri judecătoreşti este esenţială valoarea juridică a argumentelor şi corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei. Nu orice nemulţumire a părţii relativ la modul în care instanţa de apel a aplicat dispoziţiile legale la situaţia de fapt pe care a stabilit-o poate justifica reformarea hotărârii atacate.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecăţii, cu respectarea prevederilor legale incidente şi pe baza unui raţionament ce determină în mod logic soluţia din dispozitiv, respectând astfel exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanţa supremă constată că recurenta-reclamantă nu formulează critici concrete din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., simpla indicare în cererea de recurs a art. 969, art. 1073 şi art. 1078 C. civ. din 1864 sau invocarea formală a încălcării normei de procedură nefiind echivalente cu dezvoltarea unor motive de nelegalitate.

Referitor la susţinerile autoarei căii de atac în sensul că instanţa de apel, în mod contradictoriu, a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost analizată astfel cum a fost precizată, instanţa supremă apreciază că acestea pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., partea afirmând, în esenţă, că obiectul acţiunii a fost restrâns în mod nepermis.

Aceste critici vor fi înlăturate întrucât din analizarea de către curtea de apel a argumentelor similare susţinute în faţa instanţei de prim control judiciar rezultă că tribunalul a soluţionat cauza raportându-se la cererea de chemare în judecată şi la cererea de repunere pe rol prin care reclamanta a solicitat, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata prejudiciului rezultat ca urmare a nerespectării obligaţiei de realizare a investiţiilor asumate de pârâtă şi nerealizate, precum a nerespectării planului de producţie şi vânzări la care aceasta s-a obligat.

Conform dispoziţiilor art. 9 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (6) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite de părţi, iar instanţa nu se poate pronunţa în afara acestui cadru procesual.

Instanţa supremă nu va reţine criticile referitoarea la soluţia de respingere a apelului pe aspectul tardivităţii cererii modificatoare întrucât curtea de apel a analizat cererea de chemare în judecată, cererea de repunere pe rol şi concluziile orale ale reclamantei, raportat la obiectul acestora şi la temeiul pretenţiilor exprimate, şi a constatat că partea a invocat un temei diferit de cel precizat în cererea de chemare în judecată, şi anume clauza penală stipulată de art. 14.4 din contract. Astfel, se constată că în mod corect instanţa de apel a stabilit, raportat la dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., că reclamanta a modificat pretenţiile şi temeiul juridic al cererii de chemare în judecată precizate, menţinerea soluţiei de respingere ca tardivă a cererii modificatoare fiind justificată.

Deşi recurenta a invocat şi motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pentru existenţa unor motive străine de natura cauzei în ceea ce priveşte soluţia pe fondul apelului, prin memoriul de recurs partea afirmă că a solicitat acoperirea prejudiciului ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor şi face referire la legislaţia privatizării şi la calitatea de acţionar a reclamantei, dar nu arată în concret de ce decizia recurată nu îndeplineşte cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte nu va reţine susţinerile autoarei căii de atac referitoare la încheierile pronunţate de tribunal şi care nu au fost atacate cu apel, inclusiv cele relative la probele pe care instanţa de fond a înţeles să le încuviinţeze sau să le respingă, acestea fiind deja analizate şi respinse de instanţa de apel, care a statuat în mod corect că în raport de dispoziţiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., calea de atac trebuie declarată în mod expres.

Nu vor fi analizate criticile prin care se arată că nu au fost corect aplicate prevederile art. 14.4 din contractul de privatizare şi ale art. 969, art. 1073 şi art. 1078 C. civ. din 1864 la soluţionarea pe fond a apelului întrucât se solicită instanţei de recurs să interpreteze prevederile contractuale şi să stabilească modul în care părţile au înţeles să aplice clauza penală şi scopul pe care acestea l-au avut în vedere, devoluând astfel fondul. Recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul şi se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 1871A/2019 din 13 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 1871A/2019 din 13 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2021.