Health insurance pharmaceutical reimbursement dispute: inadmissibility of appeal against dismissal of arbitration annulment due to temporal application of procedural law

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2021

Deliberând asupra cererii de recurs, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată la data de 4 decembrie 2013 la Comisia Centrală de Arbitraj, sub dosar nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ la primirea şi înregistrarea facturilor ce conţin contravaloarea medicamentelor eliberate pe baza reţetelor gratuite în regim compensat şi gratuit şi a medicamentelor care se eliberează în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi la plata sumei de 85.069,38 RON, reprezentând contravaloarea medicamentelor compensate şi gratuite eliberate în luna noiembrie 2010, conform facturii fiscale storno seria x nr. x/25.02.2011, la care se adaugă suma de 17.651,60 RON, reprezentând contravaloarea medicamentelor gratuite şi compensate eliberate în luna decembrie 2010, conform facturii fiscale storno seria x nr. x/25.02.2011.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 6 alin. (3) şi (4) din H.G. nr. 262/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 6 alin. (3) şi (4) din H.G. nr. 117/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin hotărârea arbitrală nr. 64/15.09.2016, Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a admis cererea de arbitrare şi a obligat pârâta la primirea şi înregistrarea facturilor ce conţin contravaloarea medicamentelor eliberate pe baza reţetelor gratuite în regim compensat şi gratuit şi a medicamentelor care se eliberează în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi să plătească reclamantei sumei de 85.069,38 RON, reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate în luna noiembrie 2010, conform facturii fiscale storno seria x nr. x/25.02.2011, la care se adaugă suma de 17.651,60 RON, reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate pentru luna decembrie 2010, conform facturii fiscale storno seria x nr. x/25.02.2011.

Împotriva acestei hotărâri a formulat acţiune în anulare Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ, care a fost înregistrată pe rolul secţiei a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, la data de 26 septembrie 2019, sub nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 164/10.03.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal şi-a declinat competenţa în favoarea uneia dintre secţiile civile ale aceleiaşi instanţe, specializate în litigii cu profesionişti.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată sub dosar nr. x/2020, iar prin sentinţa civilă nr. 116F/2020 din 30 septembrie 2020 acţiunea în anulare a fost respinsă ca neîntemeiată.

La data de 2 noiembrie 2020, Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, fără a indica vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că acţiunea în anulare a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 608 lit. h) din C. proc. civ., având în vedere că prin hotărârea atacată au fost încălcate norme de drept imperative în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, reglementate de Contractul-cadru şi Normele de aplicare ale acestuia.

Contractul-cadru aprobat prin hotărâre de Guvern reprezintă norma legală prin care se reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate elaborează, în temeiul art. 217 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, norme metodologice de aplicare a contractului-cadru.

Atât Contractul-cadru cât şi Normele de aplicare ale acestuia au caracterul unei norme imperative în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, întrucât reglementează, în mod neechivoc, conduita părţilor contractante, respectiv a caselor de asigurări sociale de sănătate judeţene şi a furnizorilor de servicii medicale şi medicamente în beneficul interesului public al asiguraţilor sistemului.

Recurenta a arătat că a încheiat cu intimata A. S.R.L. contracte succesive de furnizare de medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate şi, în consecinţă, deşi este un contract juridic civil, clauzele acestuia au o natură juridică imperativă, obligând părţile la o conduită care vizează interesul persoanelor asigurate în sistemul public de asigurări sociale de sănătate.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat să se constate că acţiunea în anulare pe care a formulat-o este întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 608 lit. h) din C. proc. civ.

La data de 17 decembrie 2020, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la faptul că recurenta nu a prezentat critici care să se subscrie motivelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., astfel încât se impune aplicarea sancţiunii nulităţii, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 11 mai 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiaşi text.

În cauză a fost acordat termen, în complet de filtru, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu a recursului.

La termenul din 28 septembrie 2021, analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este declarat împotriva sentinţei civile nr. 116F/2020 din 30 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost respinsă acţiunea în anulare formulată de Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ împotriva hotărârii arbitrale nr. 64/15 septembrie 2016.

Dispoziţiile art. 613 alin. (4), coroborat cu art. 613 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că numai hotărârea prin care curtea de apel a admis acţiunea în anulare şi a anulat hotărârea arbitrală este supusă recursului.

Prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, care a intrat în vigoare la data de 24 martie 2017, alin. (4) al art. 613 din C. proc. civ. a fost modificat, în sensul că "hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului".

Conform prevederilor art. 24 din acelaşi cod, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii procesului, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 116F/2020 din 30 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă nu poate fi exercitată nicio cale de atac, raportat la faptul că cererea arbitrală a fost înregistrată la data de 4 decembrie 2013 pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj, la momentul înregistrării acţiunii fiind în vigoare dispoziţiile art. 613 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile curţii de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acţiunii în anulare.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac, consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ., cel din urmă text statuând că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Înalta Curte constată că dispozitivul hotărârii atacate cuprinde menţiunea "Cu drept de recurs (...)", însă o asemenea împrejurare nu îndreptăţeşte recurenta să declare calea de atac indicată pentru că aceasta nu este prevăzută de lege, faţă de dispoziţiile legale mai sus redate.

Excepţia inadmisibilităţii căii de atac este prioritară excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, întrucât, pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ împotriva sentinţei civile nr. 116/F din 30 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ împotriva sentinţei civile nr. 116/F din 30 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2021.