Nullity of real estate sales contracts: non-appealability of litigation cost proportionality as a cassation ground under Article 488 Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2021

Deliberând asupra cererii de recurs, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, secţia Civilă, la 24 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., a chemat în judecată pârâţii C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate nulitatea parţială a contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 27 noiembrie 2001, nr. 9552 din 29 noiembrie 2005, nr. 1901 din 23 iulie 2010, nr. 2705 din 29 octombrie 2010, nr. 603 din 18 februarie 2011 şi nr. 4727 din 28 octombrie 2011, precum şi a actelor subsecvente acestora.

Prin aceeaşi cerere, reclamanta a solicitat să se constate şi nulitatea actului de dezmembrare-apartamente nr. x din 28 octombrie 2011, nulitatea parţială a certificatului de moştenitor nr. x din 21 martie 2014, precum şi a actelor subsecvente acestora, repunerea părţilor în situaţia anterioară, obligarea actualilor proprietari la predarea imobilului, precum şi rectificarea cărţii funciare, în sensul înscrierii acesteia în calitate de proprietar.

În drept, a invocat prevederile art. 966 şi 1254 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2819 din 4 aprilie 2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018, cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului Prahova, urmare admiterii excepţiei necompetenţei materiale, invocate prin întâmpinare, de către pârâta G..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 10 iunie 2019, sub nr. x/2018*.

Prin sentinţa nr. 1379 din 10 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., a fost respinsă ca neîntemeiată. Totodată, a fost respinsă şi cererea pârâtei G. privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, la 13 decembrie 2019, reclamanta a declarat apel, solicitând, în esenţă, schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii sale de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 114 din 26 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată calea de atac formulată, reclamanta fiind obligată la plata sumelor de 2.000 de RON, către intimatul H., respectiv 2.400 de RON, către intimata G., cu titlu de cheltuieli de judecată.

La 21 mai 2020, reclamanta A. S.A., prin lichidatorul judiciar B. S.P.R.L., a declarat recurs împotriva deciziei nr. 114 din 26 martie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a acestei hotărâri, în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare doar sub aspectul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată şi, în consecinţă, în principal, exonerarea sa de la plata acestora, iar în subsidiar, diminuarea cuantumului lor la suma de 500 RON pentru fiecare intimat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că din cuprinsul considerentelor lipsesc argumentele instanţei pentru care a considerat legal şi oportun acordarea unor cheltuieli de judecată în cuantum de 4.400 RON, pentru o cauză care s-a judecat la primul termen de judecată, fără a se administra o probaţiune complexă.

Referitor la acest motiv, a mai precizat că, în condiţiile în care în cuprinsul hotărârii s-au reţinut motive de ordine publică, apreciază că a acţionat în scopul protejării şi valorificării unui interes public şi, prin urmare, este nelegală măsura de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat că acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut cu nesocotirea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din acelaşi cod şi fără a fi analizată întreaga activitate juridică de reprezentare, desfăşurată de apărătorul pârâtelor şi criteriile necesare la stabilirea onorariului.

La 14 august 2020, intimata-pârâtă G. a depus întâmpinare solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca neîntemeiat şi nelegal, menţinerea deciziei recurate şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată din recurs.

La 1 septembrie 2020, au depus întâmpinare şi intimaţii-pârâţi H. şi I., solicitând, la rândul lor, respingerea recursului ca nefondat, menţinerea ca legală a deciziei atacate şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată din recurs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 13 aprilie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) din cod, părţile neînţelegând să uzeze de acest drept.

În cauză a fost acordat termen, în complet de filtru, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu a recursului.

La termenul din 28 septembrie 2021, analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 şi art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare doar sub aspectul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată şi, în consecinţă, în principal exonerarea sa de la plata acestora, iar în subsidiar, diminuarea cuantumului la suma de 500 RON pentru fiecare intimat.

Aşadar, recursul priveşte exclusiv cheltuielile de judecată, recurenta înţelegând să atace decizia instanţei de apel doar sub acest aspect.

Conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar art. 487 alin. (1) din acelaşi cod statuează că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în această etapă procesuală. Totodată, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate trebuie să permită încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege. Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, iar autorul acesteia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

După cum s-a arătat deja, criticile recurentei se referă exclusiv la dispoziţia instanţei de apel cu privire la cheltuielile de judecată. Prin urmare, este vorba de critici care au în vedere temeinicia şi reaprecierea probelor administrate, aspecte care nu mai pot fi cenzurate în calea de atac a recursului, în cauză nefiind incident niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 din C. proc. civ.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 3/20.01.2020, în dosarul nr. x/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 181/05.03.2020, statuând că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din acelaşi cod, asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

În considerentele acestei decizii, instanţa supremă a reţinut că stabilirea în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prin urmare, data publicării deciziei în Monitorul Oficial este cea de la care hotărârea dată în interesul legii devine obligatorie pentru instanţe, ceea ce înseamnă că, de la acest moment, în soluţionarea cauzelor care ridică problema de drept rezolvată prin decizia în interesul legii, instanţele trebuie să ţină seama de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta fiind aplicabilă atât cauzelor pendinte, cât şi celor care se introduc ulterior pe rolul instanţelor.

Raportat la considerentele expuse, reţinând că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din cod, Înalta Curte va anula recursul societăţii reclamante.

Totodată, va respinge şi cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimaţii I., H. şi G. având în vedere că nu a fost depusă la dosar nicio dovadă a efectuării acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva deciziei nr. 114 din 26 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimaţii I., H. şi G. privind cheltuielile de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2021.