Subcontract price-difference award upheld; defendant's appeal annulled as procedurally invalid for unsubstantiated grounds

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 7 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta MAGENTA B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: obligarea pârâtei debitoare la plata sumei de 465.973,14 RON, reprezentând diferenţa de preţ neachitată potrivit contractului de subantrepriză nr. x/20.08.2015, conform facturii seria x 16 nr. 126 din 22.08.2016; obligarea pârâtei la plata penalităţilor în cuantum de 0,01% pe zi de întârziere, calculate până la plata efectivă a debitului principal, conform art. 16.3 din contractul de subantrepriză mai sus menţionat; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1350 din C. civ., art. 192 şi art. 194 din C. proc. civ.

Prin încheierea de cameră de consiliu din 25 noiembrie 2016, instanţa a dispus, în temeiul art. 200 alin. (4) C. proc. civ., anularea celui de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, pentru neîndeplinirea obligaţiei de a indica suma solicitată cu titlu de penalităţi de întârziere până la momentul sesizării instanţei, cu depunerea modului de calcul şi achitarea taxei judiciare de timbru aferente valorii ce urma a fi precizată.

Prin sentinţa civilă nr. 2184 din 10 iulie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 370.515 RON, reprezentând diferenţă de preţ a lucrărilor executate şi menţionate în factura fiscală seria x nr. x/22.08.2016. Totodată, a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 7.310,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru achitată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, pârâta MAGENTA B. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 504/A/2019 din 21 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 2184 din 10 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă. Totodată, a respins, ca nefondată, cererea intimatei-reclamante privind obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală.

Împotriva acestei decizii, pârâta MAGENTA B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. C., a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că este fondată pe motive contradictorii ori străine de natura pricinii, precum şi că a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a nomelor de drept material.

După expunerea relaţiilor dintre părţi şi a parcursului litigiului, recurenta-pârâtă a criticat decizia instanţei de apel pentru reţinerea eronată în considerente a faptului că nu ar fi contestat în apel situaţiile de lucrări ce au stat la baza emiterii facturii fiscale deduse judecăţii, situaţii întocmite de inginerul antreprenorului, respectiv de prepusul pârâtei.

În acest sens, recurenta a precizat că instanţa de apel i-a încuviinţat doar proba cu înscrisuri, constatând decăderea sa din dreptul de a solicita verificarea de scripte. De asemenea, a arătat că instanţa de prim control judiciar nu a analizat în detaliu înscrisurile depuse în probaţiune, între care corespondenţa purtată cu intimata-reclamantă, respectiv obiecţiile comunicate prin adresa din 10 august 2016, prin care i-a returnat intimatei-reclamante atât factura fiscală nr. x din 4 iulie 2016, cât şi situaţiile de lucrări.

În continuare, autoarea recursului de faţă a arătat că, la 22 august 2016, faţă de lipsa răspunsului intimatei-reclamante referitor la rectificarea facturii fiscale nr. x/04.07.2016, i-a transmis acesteia o nouă adresă cu privire la aprobarea situaţiilor de lucrări şi stornarea avansului.

Din perspectiva celor anterior expuse, recurenta-pârâtă consideră că instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei atacate exclusiv susţinerile intimatei-reclamante conform cărora, la 22 august 2016, a rectificat factura fiscală nr. x/04.07.2016 şi a emis factura fiscală seria x 16 nr. 126/22.08.2016 în valoare totală de 465.973,14 RON.

De asemenea, a criticat motivarea curţii, potrivit căreia "exigenţele instituite de art. 7.2 din contract, deşi au caracter formal, trebuie interpretate în contextul întregului contract, intenţia părţilor fiind aceea de a supune la plată doar acele facturi care au la bază lucrări efectiv executate. Prin urmare, condiţia impusă de această clauză contractuală nu vizează însăşi existenţa obligaţiei pârâtei de plată a preţului, ci are relevanţă probatorie. Or, atât timp cât nu s-a contestat execuţia corespunzătoare a lucrărilor de către intimata-reclamantă, acest aspect este considerat dovedit, iar simplul fapt că situaţiile de lucrări nu îndeplinesc formalităţile convenite nu este suficient pentru a socoti neîntemeiate pretenţiile reclamantei", susţinând că instanţa de apel a ignorat faptul că nu a fost stornată suma de 195.458 RON, plătită cu titlu de avans.

A mai susţinut recurenta că, în contextul în care intimata-reclamantă nu a oferit nicio explicaţie cu privire la neconcordanţa semnăturilor, instanţa de apel i-a respins apelul fără să aibă în vedere că situaţiile de lucrări reflectă verificarea din punct de vedere cantitativ a lucrărilor executate conform unui deviz şi că, în urma aprobării situaţiilor de lucrări, se întocmesc situaţiile de plată, care stau la baza întocmirii facturii.

În final, recurenta-pârâtă a subliniat relevanţa acestor înscrisuri şi a susţinut că ele trebuiau să însoţească factura înregistrată în contabilitate pentru a justifica suma facturată şi a o îndreptăţi pe reclamantă la plata acesteia.

Prin urmare, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante A. S.R.L. la 3 iulie 2019.

La 8 august 2019, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, fără să anexeze dovada efectuării acestor cheltuieli.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 19 august 2019, fără ca aceasta să formuleze răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 14 iulie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Faţă de raportul comunicat, niciuna din părţi nu a înţeles să îşi manifeste poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere.

Prin rezoluţia din 23 septembrie 2020, a fost stabilit termen la 2 februarie 2021, în vederea examinării recursului, în complet de filtru.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în forma avută înainte de modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, se constată că memoriul de recurs cuprinde o prezentare amplă a situaţiei de fapt, o expunere a parcursului procesual, în care autoarea recursului a prezentat diverse aspecte pe care le-a relevat în etapele procesuale anterioare. În fapt, la o simplă analiză comparativă a cererii de apel şi a memoriului de recurs, se constată că mare parte din memoriul de recurs (până la pct. iii) nu este altceva decât o reproducere a ceea ce s-a susţinut/solicitat prin cererea de apel.

Singura critică ce vizează exclusiv decizia recurată se referă la faptul că instanţa de apel ar fi reţinut în mod greşit împrejurarea că autoarea prezentului demers judiciar nu a contestat în apel situaţiile de lucrări ce au stat la baza facturii fiscale deduse judecăţii. În susţinerea respectivei critici, recurenta a arătat că, în faza de apel, în probatoriu, a fost încuviinţată doar proba cu înscrisuri, instanţa constatând decăderea apelantei-recurente din dreptul de a solicita verificarea de scripte şi fără a analiza în detaliu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, astfel încât, potrivit celor susţinute de recurentă, instanţa a avut în vedere doar susţinerile intimatei reclamante. Totodată, autoarea prezentului demers judiciar apreciază că, prin respingerea cererii de verificare de scripte, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că situaţiile de lucrări reflectă verificarea din punct de vedere cantitativ a lucrărilor executate, conform unui deviz.

Având în vedere că recurenta-pârâtă nu aduce în discuţie motive de nelegalitate, ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a procedat la administrarea şi aprecierea probatoriului, Înalta Curte reţine că susţinerile formulate se circumscriu exclusiv laturii de temeinicie, necenzurabile în recurs prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Aşadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, adică fără posibilitatea de a se determina o nouă judecată în fond a pricinii, în care instanţa de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.

Prin urmare, chiar dacă autoarea recursului a indicat drept motive de recurs cele corespunzătoare pct. 6 şi 8 ale ar. 488 alin. (1) C. proc. civ., niciuna din criticile formulate nu se circumscrie motivelor de casare indicate, dar nici altor motive de nelegalitate.

Astfel, având în vedere că recurenta şi-a întemeiat calea extraordinară de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut în art. 488 pct. 6 vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Recurenta încearcă să combată ceea ce a reţinut instanţa de apel, şi anume faptul că autoarea recursului nu a contestat în apel situaţiile de lucrări ce au stat la baza facturii fiscale deduse judecăţii, susţinând faptul că a arătat şi depus la dosar care i-au fost obiecţiile comunicate intimatei-reclamante atunci când a returnat acesteia atât factura fiscală nr. x din 04.07.2016, cât şi situaţiile de lucrări.

În realitate, Înalta Curte constată că obiecţiile recurentei, conform propriilor susţineri, de altfel, vizau aspecte de ordin formal, procedural (semnătură/stampilă) a facturilor emise de subantreprenor, obiecţii care purtau inclusiv asupra situaţiilor de lucrări care însoţeau facturile respective.

Faptul că aceste obiecţiuni de ordin formal/procedural vizau inclusiv situaţiile de lucrări nu înseamnă că autoarea recursului de faţă a contestat însuşi conţinutul situaţiilor de lucrări prezentate. Altfel spus, nu a invocat neexecutarea lucrărilor sau caracterul necorespunzător al acestora.

Mai mult, se constată că instanţa de apel a analizat apelul recurentei nu numai din perspectiva aspectelor formale învederate de aceasta, asimilând şi analizând, totodată, obiecţiunile acesteia faţă de nerespectarea prevederilor art. 7.2 din contract şi ca o excepţie de neexecutare a contractului.

Relevant în acest sens este ultimul paragraf de la pagina 6 din decizia recurată, în care instanţa de apel a reţinut faptul că "Exigenţele instituite de art. 7.2 din contract, deşi au caracter formal, trebuie interpretate în contexul întregului contract, intenţia părţilor fiind aceea de a supune la plată doar acele facturi care au la bază lucrări efectiv executate. ………………, iar simplul fapt că situaţiile de lucrări nu îndeplinesc formalităţile convenite nu este suficient pentru a socoti neîntemeiate pretenţiile reclamantei."

Mai reţine Curtea că "……., excepţia de neexecutare invocată de către apelanta-pârâtă prin raportare la nerespectarea prevederilor art. 7.2 din contract trebuie analizată prin prisma dispoziţiilor art. 1556 alin. (2) C. civ. din 2009, conform cărora executarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit împrejurărilor şi ţinând seama de mica însemnătate a prestaţiei neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credinţe. Or, în condiţiile în care nu s-a reclamat neexecutarea lucrărilor de către intimată, caracterul defectuos al acestora şi, mai mult, astfel cum a reţinut prima instanţă, nefiind contestat în cauză, apelanta-pârâtă a primit integral preţul de la beneficiarul final, apare ca fiind contrar bunei-credinţe refuzul acesteia de a achita suma cuvenită reclamantei. Apelanta-pârâtă contestă, sub aspect formal, situaţiile de lucrări ataşate facturii fiscale de către intimata-reclamantă, însă s-a folosit, la rândul său, de aceste lucrări faţă de beneficiarul final, încasând preţul integral de la acesta, astfel că în mod evident atitudinea apelantei-pârâte nu poate fi considerată ca fiind una caracterizată prin bună-credinţă. În plus, deficienţele formale invocate de către apelanta-pârâtă, chiar reale de ar fi, sunt de mică însemnătate, atât timp cât prestaţia principală (execuţia lucrărilor) a fost îndeplinită de către intimata-reclamantă integral, în mod corespunzător şi la timp."

În altă ordine de idei, criticile formulate de recurentă nu pot fi circumscrise nici celuilalt motiv de casare indicat, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Se constată că motivul de casare a fost invocat pur formal, fără a se arăta, în concret, care ar fi normele de drept material pretins încălcate sau greşit aplicate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Reţinând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că, nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că autoarea recursului nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă MAGENTA B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. C., împotriva deciziei civile nr. 504/A/2019 din 21 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs conform art. 494 C. proc. civ., instanţa supremă constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinarea la recurs.

Nefiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. privind obligarea recurentei-pârâte MAGENTA B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. C. la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă MAGENTA B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. C., împotriva deciziei civile nr. 504/A/2019 din 21 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge cererea intimatei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2021.