Calculation of contractual payment deadlines under Civil Code term computation rules for railway infrastructure access penalties

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 06.01.2020, sub nr. x/2020, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. a chemat în judecată pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.096.124.76 RON, reprezentând penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi non TUI, actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă, la care se adaugă cheltuielile de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 813/25.06.2020 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.061.754,11 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate potrivit contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 148/07.12.2018, până la data de 31.10.2019, sumă care va fi actualizată cu rata inflaţiei până la plata efectivă. Totodată, pârâta a fost obligată şi la plata sumei de 14.222,54 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Tribunalul a apreciat că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate în parte, astfel că, în temeiul art. 1270 alin. (1), art. 1516 alin. (1) şi (2) şi art. 1535 alin. (1) din C. civ., a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.061.754,11 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate potrivit contractului mai sus menţionat, până la data de 31.10.2019, sumă ce a fost actualizată cu rata inflaţiei până la plata efectivă. În temeiul art. 453 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a pârâtei, faţă de admiterea în parte a cererii reclamantei, pârâta a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, aferentă pretenţiilor admise.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., solicitând admiterea apelului şi, în urma rejudecării fondului, schimbarea în parte a sentinţei atacate, conform art. 480 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtei şi la plata sumei de 34.370.65 RON, reprezentând diferenţă penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi non TUI, actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă, precum şi a sumei de 343,7 RON, constând în diferenţa cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 435 din 10 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, cu opinie majoritară, a fost admis apelul reclamantei Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., dispunându-se schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 813/25.06.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020, în sensul că pârâta a fost obligată şi la plata sumei de 34.370,65 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate potrivit contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 148/07.12.2018, până la data de 31.10.2019, sumă care va fi actualizată cu rata inflaţiei până la plata efectivă, la care se adaugă suma de 343,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în diferenţa de taxă judiciară de timbru achitată în primă instanţă, precum şi suma de 818 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată în apel, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva deciziei civile nr. 435 din 10 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a formulat recurs pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17.06.2021.

Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., considerând că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 2551 din C. civ., care prevede modul de calcul al termenelor.

Astfel, în ceea ce priveşte termenul stabilit pe zile, prin art. 2553 alin. (1) din C. civ., se arată că nu se ia în calcul prima şi ultima zi a termenului, iar potrivit art. 2554 din cod, dacă ultima zi a termenului este o zi lucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează.

Faţă de aceste dispoziţii, în conformitate cu care legiuitorul nu diferenţiază tipul zilelor ca fiind calendaristice sau lucrătoare, iar pe de altă parte este reglementat modul de calcul al termenelor, indiferent de natura sau izvorul acestora, recurenta solicită să se constate netemeinicia deciziei atacate prin care s-a reţinut că părţile au înţeles să deroge fără echivoc de la dispoziţiile art. 2553 alin. (1) din C. civ.

Se mai susţine că, chiar dacă termenul de scadenţă a fost însuşit de părţi prin contract, atâta timp cât acesta se supune dispoziţiilor C. civ., prevederile art. 2551 şi 2553 rămân aplicabile în speţă. Nu există nicio raţiune pentru a se considera că legiuitorul a limitat aplicarea modalităţii de calcul, lăsând nelegiferată modalitatea de calcul a termenelor legale sau convenţionale aplicabile în raporturile juridice de drept civil. Noţiunea de zile calendaristice semnifică zile din calendar şi este opusă noţiunii de zile lucrătoare, nu şi celei de zile libere, astfel încât calcularea termenului pe zile se realizează conform prevederilor art. 2553 din C. civ., legiuitorul consacrând modalitatea de calcul al termenelor de drept material civil pe zile libere.

În raport cu aceste susţineri, recurenta consideră că este neîntemeiat argumentul instanţei de apel în conformitate cu care termenul de zi este interpretat ca fiind zi calendaristică. Ca atare, în lipsa unei clauze contractuale exprese, derogatorii de la modalitatea de calcul stabilită de legiuitor, luarea în calcul a termenului de plată a zilei în care a fost primită factura şi a zilei în care s-a împlinit termenul, contravine atât prevederilor art. 2553 alin. (1) din C. civ., cât şi voinţei părţilor, întrucât recurenta, în calitate de creditor, nu ar avea la dispoziţie un termen de 30 de zile pentru efectuarea plăţii, ci un termen de 28 de zile, la care se adaugă partea rămasă din ziua în care s-a primit factura şi partea ulterioară momentului plăţii din ultima zi în care se putea efectua plata.

Nu în ultimul rând, recurenta consideră nemotivată în fapt şi în drept soluţia instanţei de apel privind obligarea sa la actualizarea cu rata de inflaţie a sumei de 34.370,65 RON până la plata efectivă, raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. Prin admiterea cererii accesorii de actualizare a penalităţilor de întârziere cu indicele de inflaţie se acordă daune-interese în cuantum mai mare decât cel prevăzut de părţi prin contractul de acces pe infrastructură.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat întrucât instanţa de apel nu a aplicat eronat dispoziţiile art. 2551 şi 2553 din C. civ.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a învederat că părţile nu au înţeles să deroge de la regulile de calcul al termenelor stabilite de C. civ.

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din cod, recurenta-pârâtă a susţinut că părţile nu au derogat de la modalitatea de calcul al termenelor, reglementată de dispoziţiile art. 2553 alin. (1) şi art. 2554 C. civ.

Critica este fondată în raport cu dispoziţiile art. 2551 din C. civ. din care reiese că durata oricăror termene în materie civilă, fără deosebire de natura şi izvorul lor, fie că sunt legale, fie că sunt convenţionale se calculează potrivit regulilor stabilite de Titlul III - Calculul termenelor, din Cartea a VI a C. civ., motiv pentru care modul de calcul al termenelor se aplică şi contractului încheiat de părţi.

Faptul că în cuprinsul clauzei 5.2 din contract s-a menţionat că termenul scadent pentru plata facturilor TUI este de 30 de zile calendaristice de la data primirii facturilor, nu înseamnă că părţile au înţeles să deroge de la dispoziţiile art. 2553 alin. (1) din C. civ., conform cărora, "Când termenul se stabileşte pe zile, nu se ia în calcul prima şi ultima zi a termenului", în condiţiile în care prin contract nu s-a prevăzut un alt mod de calcul al termenului de plată decât cel stabilit de lege, iar din cuprinsul clauzei contractuale de la pct. 5.6 rezultă că penalităţile de întârziere se calculează începând cu prima zi după expirarea termenului de plată, ceea ce înseamnă că nu este luată în calcul ultima zi a termenului de plată. Aceasta înseamnă că nu se ia în calculul termenului nici ziua când el a început să curgă (dies a quo), nici ziua când acesta se sfârşeşte (dies ad quem).

Instanţa de apel nu a ţinut seama de prevederile art. 2551 din C. civ., şi nu a determinat scadenţa obligaţiei de plată în raport de modul de calcul al termenelor reglementat de dispoziţiile art. 2553 alin. (1) din acelaşi cod.

Stabilirea unor termene pe zile calendaristice nu reprezintă o derogare de la dispoziţia de drept comun, consacrată legal, ci doar indicarea termenului cu luarea în considerare a zilelor din calendar, iar nu doar a zilelor lucrătoare.

Termenul de plată a fost calculat corect în modalitatea reglementată de art. 2553 alin. (1) din C. civ., fără a se lua în calcul prima şi ultima zi a termenului, cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legale şi clauzelor din contract.

Dispoziţiile art. 2551 din C. civ. exclude, aşa cum s-a menţionat mai sus, orice deosebire privind modalitatea de calcul al termenelor în funcţie de natura şi izvorul acestora, ceea ce înseamnă că prevederile Titlului III - Calculul termenelor, din Cartea a VI a C. civ., se aplică şi termenelor de scadenţă convenite printr-un contract civil.

Înalta Curte va califica drept critică întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susţinerea recurentei că instanţa de apel nu a motivat soluţia privind obligarea acesteia la actualizarea cu rata de inflaţie a sumei la plata căreia a fost îndatorată.

Având în vedere caracterul accesoriu al acestei critici, în raport cu cea întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte nu o va mai analiza, urmând ca aceasta să fie avută în vedere la rejudecarea apelului, ca de altfel şi solicitarea recurentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Faţă de cele ce preced, se constată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material incidente, respectiv a prevederilor art. 2551, art. 2553 alin. (1) şi art. 2554 din C. civ.

În consecinţă, reţinând incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul în temeiul dispoziţiilor art. 496 şi 497 din acelaşi cod, va casa decizia recurată şi va dispune trimiterea cauzei pentru o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. împotriva deciziei civile nr. 435 din 10 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2021.