Scope of insolvency suspension to unincorporated associations and violation of party autonomy via denial of waiver of judgment

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 2017, pe rolul Tribunalului Satu-Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. Satu Mare, prin administrator judiciar B. I.P.U.R.L., în contradictoriu cu Asocierea C. & D. & E., prin liderul asocierii C., a solicitat instanţei, în principal, să oblige pârâtele debitoare, membre ale asocierii, la plata în solidar a sumei de 263.509,45 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/01.02.2017, a penalităţilor de întârziere de 0,5%/zi de întârziere, calculate de la data scadenţei datoriei şi până la data plăţii efective a debitului principal, la care se adaugă cheltuielile de judecată; în subsidiar, în cazul în care se va constata că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile privind răspunderea solidară a asociaţilor faţă de terţi, din asocierea mai sus menţionată, pârâta C. să fie obligată la plata sumelor solicitate.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 109, art. 113 alin. (1) pct. 3, art. 453, art. 663 alin. (2), (3), (4) şi art. 1014 şi următ. din C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 229/14.11.2018 a Tribunalului Satu-Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal cererea reclamantei a fost admisă în parte, pârâtele, membre ale asocierii, fiind obligate la plata în solidar către reclamantă a sumei de 263.509,45 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/01.02.2017, capătul de cerere privind penalităţile de întârziere şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată fiind respinse.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel A. S.R.L., prin administrator judiciar B. I.P.U.R.L.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de reprezentantul apelantei, iar în baza art. 412 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006, coroborat cu art. 15 din Regulamentul CE nr. 1346/2000, a constatat suspendarea de drept a cauzei.

La data de 17 martie 2020, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. I.P.U.R.L. a declarat recurs împotriva încheierii din 14 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că încheierea de suspendare este nelegală, fiind pronunţată cu greşita aplicare a legii, temeiul de drept reţinut de instanţă, respectiv art. 36 din Legea nr. 85/2006, nefiind incident în cauză, întrucât nu debitorul în insolvenţă C. are calitate procesuală pasivă în litigiu, ci Asocierea C. & D. & E., asociere fără personalitate juridică, care poate sta în judecată în temeiul art. 56 alin. (2) din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a subliniat faptul că asocierea menţionată are calitate procesuală pasivă întrucât există identitate de părţi între subiectele raportului litigios, contractul în baza căruia a fost pornit litigiul fiind încheiat cu această asociere.

A mai susţinut că, pe lângă debitorul C., în cauză mai există alţi debitori ai A. S.R.L., şi anume D. şi E. S.R.L., care nu sunt în procedura de insolvenţă. Prin urmare, suspendarea cauzei şi faţă de aceştia este nelegală, fiind o împiedicare în atragerea răspunderii acestora pe perioada insolvenţei celuilalt membru al asocierii, C., cu atât mai mult cu cât nu această societate are calitate procesuală pasivă în cauză.

Conform art. 1953 alin. (2) din C. civ., dacă asociaţii acţionează în numele asocierii faţă de terţi, aceştia sunt ţinuţi solidar pentru actele încheiate de oricare dintre ei, iar potrivit art. 1426 alin. (1) din acelaşi cod, solidaritatea debitorilor sau creditorilor nu atrage, prin ea însăşi, indivizibilitatea obligaţiilor.

Aşadar, existenţa răspunderii solidare a membrilor asocierii faţă de terţi, pentru obligaţiile contractate de către oricare dintre aceştia în numele asocierii, nu atrage indivizibilitatea obligaţiilor, ceea ce duce la concluzia că fiecare dintre membrii asocierii este obligat să achite toate datoriile contractate faţă de terţi în numele asocierii de către oricare dintre ei, astfel încât suspendarea cauzei faţă de D. S.A. şi E. S.R.L. este nelegală deoarece aceşti doi membri ai asocierii nu sunt în insolvenţă, fiind ţinuţi să răspundă faţă de terţi pentru obligaţiile asocierii. Or, acest lucru este imposibil de realizat în condiţiile în care cauza ar fi suspendată de drept în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, suspendarea operând doar faţă de debitorul C., care este în insolvenţă, nu şi faţă de ceilalţi doi debitori - D. şi E. S.R.L.

Recurenta a arătat şi faptul că în şedinţa din data de 14 ianuarie 2020 a solicitat instanţei amânarea cauzei pentru a face în scris renunţarea la judecată faţă de debitorul C., pentru ca judecata să continue în contradictoriu cu ceilalţi doi membrii ai asocierii, însă instanţa de apel i-a respins în mod nelegal cererea de amânare, fără a i se da posibilitatea, după respingerea cererii de amânare, să facă renunţarea la judecată, cu toate că a depus în scris la dosarul cauzei o astfel de solicitare.

Curtea de apel a pronunţat în mod intempestiv suspendarea, menţionând la finalul încheierii de şedinţă o notă în care se arată, în mod nereal, că "după ce instanţa a constatat suspendarea de drept a prezentei cauze, în condiţiile în care s-a dat posibilitatea reprezentantului apelantei să îşi exprime opţiunea privind exercitarea dreptului de a renunţa la judecarea apelului, opţiune pe care nu şi-a manifestat-o anterior măsurii dispuse, reprezentantul apelantei arată ca doreşte să depună la dosarul cauzei o cerere de renunţare la judecata apelului faţă de C. şi continuarea judecăţii apelului faţă de ceilalţi doi membrii ai asocierii pârâte".

În realitate, însă, aşa cum reiese din transcriptul înregistrării şedinţei de judecată, între momentul respingerii cererii de amânare a cauzei şi cel al pronunţării constatării suspendării cauzei, instanţa nu i-a dat posibilitatea de a renunţa la judecată, deşi a fost depus la dosar un înscris în acest sens, fiindu-i încălcat dreptul la apărare. Existenţa unei astfel de cereri, înainte de pronunţarea asupra suspendării cauzei, ar fi presupus comunicarea acesteia părţilor şi citarea lor pentru punerea în discuţie a renunţării la judecată, într-o atare situaţie nemaiexistând motivul de suspendare prevăzut de art. 36 din Legea nr. 85/2006, fapt care ar fi dus la pronunţarea unei cu totul alte soluţii.

În data de 28 august 2020 Asocierea C. & D. & E., prin liderul asocierii C., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile nulităţii recursului şi a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a asocierii, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 19 mai 2020.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 30 martie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiaşi articol, părţile neînţelegând să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 15 iunie 2021 au fost respinse excepţiile nulităţii şi lipsei capacităţii de folosinţă a asocierii şi a fost admis în principiu recursul, pentru considerentele menţionate în această încheiere.

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta contestă aplicarea măsurii suspendării de drept a judecării cauzei, susţinând că aceasta a fost luată cu aplicarea greşită a art. 412 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Înalta Curte constată că aceste dispoziţii legale reglementează norme de procedură şi, prin urmare, deşi recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile sale corespund, de fapt, motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, din perspectiva căruia ele vor fi analizate.

Conform acestui din urmă text, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Instanţa de apel a reţinut, drept temei al suspendării judecăţii, dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, de la data deschiderii procedurii insolvenţei se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Astfel, a fost justificată dispunerea măsurii suspendării de drept a judecării cauzei în faza de apel prin faptul că împotriva Societăţii C. a fost deschisă procedura de insolvenţă.

Înalta Curte reţine că, textul de lege care a constituit temeiul suspendării, respectiv art. 36 din Legea nr. 85/2006, are în vedere exclusiv societatea faţă de care s-a declanşat procedura de executare colectivă, iar nu şi posibilele forme de asociere în care respectiva debitoare ar fi intrat. Prin urmare, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că măsura suspendării de drept a judecăţii se aplică şi formei de asociere, respectiv Asocierea C. & D. & E., al cărui lider este C., această asociere având, în dosar, calitatea de pârâtă. Contractul în temeiul căruia a fost pornit litigiul este încheiat cu această asociere, entitate care are calitate procesuală pasivă întrucât există identitate de părţi între subiectele raportului litigios.

În concluzie, soluţia instanţei de apel de a extinde efectele incidenţei art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi faţă de asociere nu are suport legal, motiv pentru care este fondată critica pe acest aspect.

Totodată, se reţine ca fondată şi critica recurentei prin care reproşează instanţei de apel încălcarea principiului disponibilităţii, în sensul că nu i-a acordat posibilitatea de a-şi exprima voinţa cu privire la precizarea cadrului procesual prin raportare la starea de insolvenţă a uneia dintre părţile litigiului.

Într-adevăr, cum titularul dreptului subiectiv material are prerogativa exclusivă de exercitare a dreptului său, în plan procesual această prerogativă se manifestă prin posibilitatea părţii interesate de a dispune de mijloacele procedurale acordate de lege, care dau formă şi conţinut principiului disponibilităţii, reglementat prin art. 9 din C. proc. civ.

O astfel de manifestare a principiului disponibilităţii este reprezentată de cererea recurentei, formulată în faţa instanţei de apel în şedinţa din data de 14 ianuarie 2020, prin care a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a avea posibilitatea de a formula în scris o cerere de renunţare la judecată faţă de C., astfel încât judecata să continue în contradictoriu cu ceilalţi doi membrii ai asocierii, faţă de care nu a fost deschisă procedura de insolvenţă.

În aceste condiţii, în mod greşit i-a fost respinsă de către instanţa de apel cererea de amânare, recurentei fiindu-i îngrădit, nelegal, dreptul de a renunţa la judecată faţă de debitorul insolvent, prin nesocotirea principiului disponibilităţii, care este unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil şi care garantează părţilor că pot realiza acte de dispoziţie care, ca regulă, sunt obligatorii pentru instanţa de judecată, în sensul că nu pot fi refuzate (prin derogare, numai atunci când printr-o reglementare legală se prevede inadmisibilitatea renunţării la judecată, instanta nu poate lua act de o astfel de manifestare de voinţă - a se vedea, cu titlu de ex., art. 437 alin. (2) din C. proc. civ., însă nu este cazul în speţă). Aceasta, cu atât mai mult cu cât noul cod prevede expres, în cuprinsul art. 406 alin. (5), posibilitatea renunţării la judecată nu doar în apel, ci şi în căile extraordinare de atac.

În consecinţă, reţinând incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul în temeiul dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 din acelaşi cod, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. I.P.U.R.L., împotriva încheierii din 14 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2021.