Contractual penalties for late delivery: burden of proof for exception of non-performance and limits of res judicata from insolvency proceedings

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 24 septembrie 2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată B. S.R.L., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 282.653 euro, reprezentând penalităţi de întârziere, echivalentul sumei de 1.249.524,12 RON, la cursul BNR din ziua introducerii cererii, în baza clauzei penale prevăzute în art. 10 din contractul de vânzare-cumpărare comercială, montaj şi punere în funcţiune nr. 1064/11.07.2014, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat prevederile art. 194 şi următ. din C. proc. civ., art. 1270 şi următ. din C. civ., precum şi contractul de subantrepriză nr. x/11.12.2013.

Prin sentinţa civilă nr. 3423/06.06.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta la plata sumei de 89.698 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pe perioada 4 mai - 29 iulie 2015, la care se adaugă suma de 14.446,27 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Totodată, reclamanta a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 4.800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, urmând ca după compensarea cheltuielilor de judecată, pârâta să plătească reclamantei suma de 9.646,27 RON, cu acest titlu.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 969/A din 26 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C. I.P.U.R.L., admiţând, în schimb, apelul pârâtei B. S.R.L., dispunând schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată. Totodată, apelanta-reclamantă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.050 RON.

Împotriva deciziei civile nr. 969/A din 26 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au declarat recurs ambele părţi.

Prin decizia nr. 1591 din 3 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C. I.P.U.R.L. şi prin administrator special D., respectiv de pârâta B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 969/A din 26 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a casat-o, trimiţând cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2015*, la data de 18 noiembrie 2019.

Prin decizia nr. 514/2020 din 9 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3423/06.06.2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, admiţând, în schimb, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în tot cererea de chemare în judecată şi a obligat societatea pârâtă la plata sumei de 282.653 euro, reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei 30.10.2014 - 29.07.2015, la care se adaugă suma de 39.637,24 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, la data de 27 august 2020, a formulat recurs pârâta B. S.R.L., indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel, potrivit deciziei de casare, trebuia să analizeze criticile aduse sentinţei tribunalului referitoare la excepţia de neexecutare a contractului.

Cu toate acestea, prin decizia recurată, instanţa de apel a efectuat doar o analiză formală, respectiv a analizat doar un singur motiv din cele patru invocate, neanalizând şi nepronunţându-se asupra obligaţiilor nerespectate.

Astfel, s-a arătat că au fost invocate, în faţa primei instanţe şi reiterate instanţei de apel, patru motive în cadrul excepţiei de neexecutare a contractului, şi anume: nerespectarea obligaţiei de achitare prealabilă a contravalorii produselor comandate, neachitarea obligaţiei de emitere a unei file E., drept garanţie, neexecutarea obligaţiei de lansare a comenzilor conform FAM-urilor aprobate de firma de consultanţă din partea beneficiarului, respectiv neexecutarea prealabilă a lucrărilor de construcţii civile.

Aceste patru apărări prin care a fost invocată neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către reclamantă, obligaţii ce condiţionau îndeplinirea de către pârâtă a propriilor obligaţii, reprezintă o excepţie de neexecutare a contractului în raport cu care trebuie evaluată temeinicia pretenţiilor reclamantei potrivit art. 1556 din C. civ., fiind vorba de o veritabilă apărare de fond, esenţială pentru evaluarea temeiniciei pretenţiilor afirmate.

Neexecutarea prealabilă a lucrărilor de construcţii civile a fost singurul motiv analizat de instanţa de rejudecare, însă asupra acestuia instanţa de apel s-a pronunţat fără a avea în vedere numeroasele adrese existente la dosar prin care reclamantei i se aducea la cunoştinţă tocmai neexecutarea lucrărilor de construcţii civile.

Pentru a fi aplicabil în cauză art. 1548 din C. civ. şi a se prezuma culpa neexecutării obligaţiei sau executarea defectuoasă, instanţa de apel trebuia să verifice mai întâi îndeplinirea obligaţiilor de către reclamantă, deoarece acestea condiţionau executarea lucrărilor de către pârâtă, potrivit art. 1548 din C. civ. şi art. 7 pct. 1 lit. a), e) şi g) din contract.

În privinţa acestui motiv instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a notificat reclamanta cu privire la neexecutarea lucrărilor pregătitoare de construcţii, nefăcând însă referire şi omiţând să analizeze notele prin care recurenta a adus la cunoştinţă tocmai neefectuarea lucrărilor de construcţii civile. Mai mult decât atât, nu au fost avute în vedere şi nu au fost analizate toate înscrisurile celorlalte societăţi implicate, printre care proiectantul şi dirigintele de şantier, care indicau expresis verbis că lucrările de construcţii au fost efectuate cu întârziere, la aproximativ 10 luni de la termenul stabilit iniţial, iar în lipsa acestora pârâta nu putea realiza lucrările de instalaţii.

Or, a susţinut recurenta, pe de o parte, dispoziţiile deciziei de casare sunt obligatorii pentru instanţa de trimitere, aceasta trebuind să procedeze în consecinţă, iar pe de altă parte, aceste patru motive au fost reiterate instanţei de apel, fiind esenţiale în soluţionarea cauzei, întrucât obligaţia reclamantei era de plată anticipată a contravalorii produselor comandate, de lansare a comenzilor pentru aceste produse şi de constituire a unei garanţii, reclamanta fiind şi notificată în acest sens în timpul derulării contractului.

Analiza criticilor înseamnă ca fiecare critică în parte să fie examinată de către instanţa de apel, şi nu doar parţial, fiind evident că soluţia pronunţată este doar în mod formal circumscrisă deciziei de casare.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat invocate în cauză.

Astfel, excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată prin note de şedinţă, a fost susţinută în dezbaterile orale, a fost detaliată în concluziile scrise, însă instanţa de apel nu a analizat, nu a menţionat invocarea acestei excepţii şi nici nu s-a pronunţat cu privire la ea.

Recurenta a susţinut că în cauză există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte aspectele ce formează obiectul judecăţii, respectiv prelungirea termenelor contractuale prin Revizia 16 - Anexa 112, îndeplinirea conformă şi la termen a obligaţiilor de către B. S.R.L. şi imposibilitatea executării lucrărilor de instalaţii electrice de către aceasta în lipsa lucrărilor de construcţii civile.

După redarea dispoziţiilor art. 430 din C. proc. civ., recurenta a arătat că în dosarul nr. x/2016 privind procedura insolvenţei societăţii reclamante a fost întocmit tabelul definitiv de creanţe. Pentru a fi înscrise în tabel, creanţele altor societăţi implicate în realizarea lucrărilor din prezentul contract - proiectul F., G. antreprenor general asociat al A. S.R.L., H., subcontractor executant de lucrări de construcţii civile, precum şi creanţa sa, au fost soluţionate de către Tribunalul Bucureşti, prin hotărâri ramase definitive la Curtea de Apel Bucureşti.

În acest sens, a indicat sentinţa civilă nr. 793/27.02.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, privind creanţa creditoarei B. S.R.L., definitivă prin decizia civilă nr. 1483/06.10.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, sentinţa civilă nr. 2197/18.04.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, privind creanţa G., definitivă prin decizia civilă nr. 1957/17.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, sentinţa civilă nr. 2199/18.04.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, privind creanţa H., definitivă prin decizia civilă nr. 1484/06.10.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, precum şi decizia civilă nr. 1484/06.10.2017 a Curţii de Apel Bucureşti privind creanţa I..

Or, arată recurenta, prin aceste hotărâri judecătorul-sindic, având posibilitatea şi analizând toate înscrisurile şi apărările tuturor părţilor din proiectul F., a stabilit cu autoritate de lucru judecat că termenele au fost prelungite prin Anexa nr. 112/21.04.2015, că prelungirea termenelor a fost determinată de imposibilitatea de realizare a lucrărilor provocate de aspecte particulare identificate pe parcursul efectuării lucrărilor de construcţii, că şi la data de 08.06.2015 au mai fost făcute comenzi pentru efectuarea de lucrări civile suplimentare, că recurenta şi-a executat la termen şi în totalitate obligaţiile contractuale, precum şi că reclamanta nu a efectuat plata lucrărilor efectuate de societatea pârâtă.

Aşadar, o altă instanţă nu poate ulterior să constate o altă situaţie, contrară celei reţinute în mod definitiv, ceea ce deja s-a stabilit exprimând adevărul şi neputându-se relua judecata.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a analizat şi nu a avut în vedere o serie de înscrisuri din care rezultă că lucrările civile efectuate în cele două şantiere sunt realizate în mod defectuos sau lipsesc, iar din procesele-verbale de verificare şi de intervenţie rezultă că instalaţiile electrice efectuate de pârâta B. S.R.L. în perioada contractuală există şi au fost realizate corespunzător, lucru atestat de experţi.

La 27 octombrie 2020, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând anularea recursului în baza art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.. Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 martie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiaşi text.

Prin încheierea din 15 iunie 2021 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă şi a fost admis în principiu recursul.

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Cu titlu prealabil, raportat la prevederile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., se reţine că, prin decizia civilă nr. 1591 din 3 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus, urmare casării deciziei civile nr. 969/A din 26 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, rejudecarea apelurilor constatând că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale în materie, fără a ţine seama de faptul că un contract valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. De asemenea, prin decizia de casare s-a mai reţinut că instanţa de apel nu a analizat aplicabilitatea clauzei penale şi a motivat decizia raportându-se exclusiv la rezoluţiunea contractului, în condiţiile în care acest lucru nu a fost solicitat de niciuna dintre părţi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că, în rejudecarea cauzei, instanţa de apel a avut în vedere dezlegările date de instanţa de recurs cu privire la aplicabilitatea clauzei penale prevăzute de art. 10 din convenţia încheiată între părţi, şi anume contractul de vânzare-cumpărare comercială, montaj şi punere în funcţiune nr. 1064/11.07.2014.

Astfel, potrivit cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 282.653 euro, reprezentând penalităţi de întârziere.

Conform clauzei penale prevăzute de art. 10 din contract, pentru neexecutarea totală sau parţială, precum şi pentru executarea necorespunzătoare a uneia sau mai multor obligaţii asumate care îi revin, la termenele convenite, vânzătorul datorează cumpărătorului, cu titlu de penalităţi de întârziere, suma de 0,1% pe zi de întârziere din valoarea contractului, până la îndeplinirea obligaţiilor.

Totodată, prin decizia de casare s-a dispus să se verifice dacă reclamanta avea obligaţii de executat anterior obligaţiei recurentei de a efectua lucrările de instalaţii, obligaţii pe care reclamanta nu le-ar fi îndeplinit şi care condiţionau îndeplinirea obligaţiilor de către recurentă.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel nu a respectat dezlegările date prin decizia de casare, prin decizia atacată nefiind analizate toate criticile referitoare la excepţia de neexecutare a contractului.

Critica adusă deciziei în ceea ce priveşte greşita analiză a excepţiei de neexecutare a contractului nu este fondată.

Recurenta a indicat, în dezvoltarea acestei critici, dispoziţia de drept material care reglementează excepţia de neexecutare a contractului, şi anume art. 1556 din C. civ.

Critica recurentei vizează faptul că pârâta nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii contractuale, însă modul în care reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, cu trimitere la probatoriul administrat în cauză, nu reprezintă un motiv de nelegalitate, care să poată face obiect de analiză pentru instanţa de recurs.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor de drept material incidente, se reţine că instanţa de apel a analizat condiţiile invocării excepţiei de neexecutare a contractului, reţinând că acestea nu sunt respectate deoarece recurenta nu s-a prevalat de neexecutarea de către reclamantă a obligaţiilor corelative, la momentul când i s-a adus la cunoştinţă de către aceasta din urmă, că nu a respectat termenele de livrare, conform art. 7.2 din contract.

Potrivit art. 1556 din C. civ., atunci când obligaţiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părţi nu execută sau nu oferă executarea obligaţiei, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze, executarea propriei obligaţii, afară de cazul în care din lege, din voinţa părţilor sau din uzanţe, rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi.

Din aceste prevederi rezultă că invocarea excepţiei are loc direct între părţi, fără a fi nevoie de intervenţia instanţei; ca atare, în condiţiile ivirii unui litigiu decurgând din executarea contractului, partea care susţine că obligaţia acesteia era subsecventă altei obligaţii, asumate de partea adversă, este ţinută să facă dovada opunerii acestei excepţii.

Întrucât recurenta nu a făcut dovada că a opus reclamantei neexecutarea unor obligaţii şi nu a indicat ce obligaţii trebuiau să fie îndeplinite de către reclamantă, aceasta nu se poate prevala de excepţia de neexecutare a contractului, cum în mod corect a reţinut instanţa de apel.

Contrar susţinerilor recurentei, prima instanţă de control judiciar a analizat obligaţiile contractuale asumate de recurentă, precum şi susţinerile acesteia privind neîndeplinirea obligaţiilor care incumbau reclamantei şi a concluzionat că recurenta nu a respectat obligaţia de livrare, care nu era condiţionată de îndeplinirea unei obligaţii de către reclamantă.

Faţă de faptul că recurenta nu a dovedit că întârzierea în livrarea echipamentelor s-ar fi datorat neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale care reveneau reclamantei, în mod corect s-a reţinut că, de vreme ce prin contract au fost stabilite termene ferme pentru executarea obligaţiilor, împlinirea acestora, fără executare, dă dreptul cocontractantului la penalităţi, potrivit art. 1538 alin. (1) din C. civ.

Sunt nefondate şi criticile întemeiate pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., prin care s-a susţinut că instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat invocate în cauză, în ceea ce priveşte prelungirea termenelor contractuale prin Revizia 16 - Anexa 112, îndeplinirea conformă şi la termen a obligaţiilor de către B. S.R.L. şi imposibilitatea executării lucrărilor de instalaţii electrice de către aceasta în lipsa lucrărilor de construcţii civile.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa de apel a analizat aspectele în legătură cu care se susţine de către recurentă autoritatea de lucru judecat.

Astfel, relativ la susţinerea privind depăşirea termenelor contractuale, instanţa de apel a reţinut că nu sunt relevante relaţiile reclamantei cu alţi parteneri contractuali, importanţă având faptul că recurenta nu a semnalat ce obligaţii neîndeplinite de către reclamantă au determinat nerespectarea termenelor de livrare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect", iar art. 430 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod prevăd că "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Aşadar, pentru existenţa excepţiei autorităţii de lucru judecat trebuie îndeplinite, cumulativ, condiţiile privind identitatea de părţi, obiect şi cauză.

În cauză, însă, astfel cum judicios a reţinut şi instanţa de apel, depăşirea termenelor contractuale în relaţia cu alţi parteneri contractuali nu sunt aspecte relevante şi concludente în cauză faţă de raporturile juridice deduse judecăţii, şi anume solicitarea de daune interese sub forma penalităţilor de întârziere pentru nerespectarea termenelor de livrare stabilite convenţional de părţi.

Chiar dacă recurenta face referire la o lucrare complexă având mai mulţi parteneri contractuali, invocarea autorităţii de lucru judecat nu poate fi reţinută întrucât nu vizează în mod strict relaţiile contractuale deduse judecăţii.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca recursul societăţii pârâte.

Totodată, reţinând culpa procesuală a acesteia, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit documentelor justificative depuse la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 514/2020 din 9 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L., prin J., suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2021.