Mootness of civil rent enforcement action following final opening of insolvency liquidation under Article 75 of Law No. 85/2014

Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 17 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata debitului restant în suma de 109.896,40 euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, respectiv: 60.528,47 euro, în RON la cursul BNR din data plăţii, dar nu mai puţin de 213.683,66 RON, conform extrasului de cont nr. x/12.08.2015, debit ce reprezintă majorări chirie şi majorări TVA, calculate la soldul câştigat prin sentinţa civilă nr. 857/23.01.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2013, calculate conform H.C.G.M.B. nr. 32/2007, modificată şi completată prin H.C.G.M.B. nr. 268/2010, pentru spaţiul situat în str. x, sector 3 Bucureşti, aferent perioadei ianuarie 2013 - iulie 2015; 49.367,93 euro, plătibili în RON la cursul BNR din data plăţii, dar nu mai puţin de 174.293,48 RON, conform extrasului de cont nr. x/12.08.2015, debit ce reprezintă chirie, TVA, majorări chirie şi majorări TVA, sume care au început să curgă ulterior sentinţei mai sus menţionate, calculate conform aceloraşi hotărâri de consiliu, pentru acelaşi spaţiu, aferent perioadei ianuarie 2013 - iulie 2015.

În drept, a invocat art. 1350, 1797, 1381, 1385 alin. (1) şi (3), art. 1386, 1796, 1797 din C. civ., dispoziţiile contractului de închiriere nr. x/05.04.1990 şi H.C.G.M.B. nr. 32/2007, modificată şi completată prin H.C.G.M.B. nr. 268/2010.

Prin sentinţa civilă nr. 5955 din 3 octombrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar a formulat apel, care a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 1688 A din 16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul admiterii acestuia, fiind schimbată în tot hotărârea atacată şi admisă în parte cererea de chemare în judecată, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 60.528,47 euro, reprezentând majorări chirie şi TVA, aferente perioadei ianuarie 2013 - iulie 2015 inclusiv.

La datele de 17 noiembrie 2017, respectiv 4 decembrie 2017, reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar, respectiv pârâta A. S.R.L. au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel.

Recurenta-reclamantă Administraţia Fondului Imobiliar şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat casarea în parte a deciziei civile nr. 1688 A din 16 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu consecinţa admiterii în tot a acţiunii, în sensul obligării pârâtei şi la plata sumei de 49,367,93 euro, plătibilă în RON la cursul BNR din data plăţii, dar nu mai puţin de 174.293,48 RON, conform extrasului de cont nr. x/12.08.2015.

În motivarea recursului a susţinut că debitul în valoare de 49.367.93 euro a fost calculat în conformitate cu dispoziţiile H.C.G.M.B. nr. 32/2007, modificată şi completată prin H.C.G.M.B. nr. 268/2010, pentru spaţiul situat în str. x. sector 3 Bucureşti, aferent perioadei ianuarie 2013 - iulie 2015. A mai învederat că, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, s-a statuat cu putere de lucru judecat că a existat consimţământul expres şi neechivoc al pârâtei pentru încheierea contractului de închiriere în temeiul dispoziţiilor H.C.G.M.B. nr. 32/2007.

În accepţiunea reclamantei, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1350 C. civ., potrivit cărora "(1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii".

Având în vedere că legea părţilor aplicabilă în cauză este reprezentată de H.C.G.M.B. nr. 32/2007, modificată şi completată prin H.C.G.M.B. nr. 268/2010, trebuie avut în vedere că, potrivit dispoziţiilor H.C.G.M.B. nr. 268/2010 Anexa 1, Capitolul V - Plata chiriei, art. 5.2, "pentru neplata chiriei (...) locatorul datorează majorări de întârziere (...) până la achitarea integrală a debitului datorat inclusiv datei de plată". Mai mult, s-a susţinut că, în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, locatarul are "obligaţia să elibereze necondiţionat spaţiul şi să predea locatorului cu proces-verbal, liber de orice sarcini, achitând chiria până la data predării spaţiului cu proces-verbal".

Raportat la dispoziţiile legale evocate, recurenta-reclamantă a învederat că pârâta A. S.R.L. nu a predat spaţiul pe care îl ocupă, astfel încât este îndreptăţită să-i solicite plata chiriei până la data predării spaţiului.

Recurenta-pârâtă A. S.R.L. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, iar în subsidiar, casarea ei în parte şi, în rejudecare, să se dispună respingerea apelului în totalitate.

Criticile de nelegalitate întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează faptul că decizia instanţei de apel conţine motive contradictorii, în sensul că prin primul capăt de cerere se reţine ca fiind câştigată cauzei existenţa unui raport juridic guvernat pe dispoziţiile H.C.G.M.B. nr. 32/2007, iar al doilea capăt de cerere a fost respins deoarece s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. x/1990, prin sentinţa civilă nr. 857/23.01.2013 pronunţată de către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

Motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. are legătură cu faptul că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor privind incidenţa aplicării autorităţii de lucru judecat, respectiv cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere că prezenta cauză a fost promovată sub imperiul noului C. proc. civ. şi în materia instituţiei autorităţii de lucru judecat se aplică exclusiv dispoziţiile art. 430-432.

În acest sens, s-a susţinut că instanţa de apel a reţinut greşit că o altă hotărâre se bucură de putere de lucru judecat relativă şi, prin urmare, a apreciat că apărările pârâtei privind inexistenţa unui raport juridic guvernat de dispoziţiile H.C.G.M.B. nr. 32/2007 nu mai pot face obiectul analizei în prezentul litigiu, având în vedere că, chiar dacă pentru opunerea lucrului judecat anterior, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, se impunea ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, fie prin dispozitiv, fie prin considerente.

Pârâta a mai învederat că nu poate fi invocată autoritatea de lucru judecat provizorie deoarece reclamanta nu s-a prevalat de prevederile H.C.H.M.B. nr. 32/2007 în dosarul anterior, de la momentul introducerii acţiunii, iar schimbarea apărării în căile de atac nu este posibilă. Oricum, în speţă s-ar fi impus suspendarea judecăţii, dacă instanţa de apel ar fi pus în discuţia părţilor autoritatea de lucru judecat relativă, instanţa de apel trebuind să pună în discuţia părţilor excepţia puterii de lucru judecat provizorie, în conformitate cu prevederile art. 6 din C. proc. civ., în vederea acordării dreptului la un proces echitabil, ceea ce nu s-a făcut, îngrădind astfel dreptul pârâtei la apărare.

Având în vedere că probatoriul pe care l-a propus a fost respins în totalitate de instanţa de apel, pârâta a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea dosarului spre rejudecare, pentru administrarea probelor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 24 noiembrie 2017.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 15 martie 2018, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiaşi text.

Prin încheierea din 17 septembrie 2019 au fost admise în principiu recursurile declarate de reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar, respectiv de pârâta A. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1688 A din 16 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Ulterior, prin încheierea din 11 februarie 2020, în temeiul art. 75 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, a fost suspendată judecata recursului declarat de reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar, totodată, fiind anulat recursul pârâtei A. S.R.L.

Înalta Curte, referitor la recursul pârâtei A. S.R.L., reţine faptul că prin încheierea din 11 februarie 2020, acesta a fost anulat pentru lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu, în condiţiile în care lichidatorul judiciar B. a depus la dosar note scrise prin care a precizat că nu înţelege să îşi însuşească recursul declarat de societatea pârâtă. Ca atare, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 57 alin. (4) teza I din C. proc. civ., raportat la cele din art. 64 şi art. 85 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În ceea ce priveşte recursul reclamantei Administraţia Fondului Imobiliar, se reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 75 teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, normă care prevede fără echivoc că, la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează.

Având în vedere că faţă de recurenta-pârâtă A. S.R.L a fost deschisă procedura insolvenţei, prin încheierea din 16 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2019, în calitate de lichidator judiciar fiind desemnat B., această încheiere rămânând definitivă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, motiv pentru care va dispune încetarea judecării recursului declarat de reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar împotriva deciziei civile nr. 1688 A din 16 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1688 A din 16 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Încetează recursul declarat de reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2021.