Arbitral award upheld as appeal annulled for challenging facts outside cassation grounds

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul de arbitraj nr. 159/2014, astfel cum a fost precizată la 19 februarie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. - Societate în insolvenţă, lider al asocierii formate din S.C. A. S.R.L. - S.C. DRUMURI BIHOR S.A. - S.C. DRUMURI PODURI MARAMUREŞ S.A. Baia Mare - S.C. B. S.R.L. Oradea - prin administrator special C. a chemat în judecată pe pârâta UNITATEA ADMINSITRATIV-TERITORIALĂ JUDEŢUL MARAMUREŞ, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

1) în principal, anularea Adresei-înştiinţare de reziliere emisă de pârâtă şi înregistrate sub nr. x CJMM/285 SMIS 1419 din 30.03.2012, iar, în subsidiar, obligarea pârâtei UAT MARAMUREŞ la repararea prejudiciului încercat de subscrisa prin transmiterea adresei respective cu nerespectarea clauzelor Acordului Contractual nr. x/18.02.2010, având ca obiect executare lucrări de "Reabilitări traseu de drum judeţean Baia Sprie (DN18) - Cavnic (DJ184) - Ocn Şugatag (DJ109) - Călineşti (DJ185) - Bârsana (DJ185);

2) Constatarea în consecinţă că Acordul Contractual x/18.02.2010 este reziliat din culpa exclusivă a Beneficiarul^ conform prevederilor Sub-Clauzei 16.2 - Rezilierea Contractului către Antreprenor cu aplicarea prevederilor art. 16.4 - Plata di Rezilierea de către Antreprenor, potrivit Adresei-înştiinţare reziliere nr. 1318/21.03.2012;

3) Restituirea de către pârâtă a garanţiei de bună execuţie în cuantum de 2.493.172,55 RON sau restituirea de către pârâtă a 70% din garanţia de bună execuţie reţinută în baza contractului mai sus menţionat, în sumă de 1.745.220,79 RON, plus dobânda legală începând cu data pronunţării sentinţei arbitrale şi până la plata efectivă a debitului;

4) obligarea pârâtei la plata sumei de 1.185.202,63 Iei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de către subscrisa şi certificate de pârâtă conform situaţiilor de lucrări nr. x/31.10.2011 şi nr. y/30.11.2011 pe baza cărora s-au emis facturile fiscale nr. x/11.11.2011 şi nr. y/21.12.2011, precum şi la plata penalităţilor de întârziere calculate conform Sub-Clauzei 14.8 în cuantum de 3z,02 RON, dar şi pentru viitor până la momentul plăţii efective a debitului;

5) obligarea pârâtei la plata sumei de 5.693.278,53 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor certificate de Beneficiar potrivit Certificatului de plată nr. x pe baza căruia s-a emis factura fiscală nr. x/12.03.2014 conform prevederilor Sub-Clauzei 16.4 .lit. (b) din Acordul Contractual nr. x/18.02.2010, precum şi la; plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 9.889.224,71 RON, dar şi pentru viitor până la momentul plăţii efective a debitului;

6) obligarea pârâtei la plata sumei de 4.143.069,88 RON pentru care s-a emis factura nr. x/12.03.2014, precum şi la plata dobânzii legale începând cu data pronunţării sentinţei arbitrale şi până la plata efectivă a debitului, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate pentru optimizarea proiectului;

7) obligarea pârâtei la plata sumei de 15.578.806,79 Iei + TVA, cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea pierderilor de profit şi a celorlalte pierderi suportate ca urmare a rezilierii contractului din culpa pârâtei, în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 16.4 lit. (c) din Acordul Contractual nr. x/18.02.2010, plus dobânda legală până la plata efectivă a debitului; 8) obligarea pârâtei şi la plata cheltuielilor arbitrale.

Prin sentinţa arbitrală nr. 21 din 4 aprilie 2019, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis în parte cererea de arbitrare principală şi în consecinţă:

A constatat ineficacitatea absolută a înştiinţării de Reziliere nr. 1497 CJMM/285 SMIS 1419/30.03.3012, emisă de pârâta-reclamantă Unitatea - Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş.

A constatat rezilierea Acordului Contractual nr. x/18.02.2010 prin refuzul manifest al ambelor părţi de a continua executarea lui.

A obligat pârâta-reclamantă Unitatea - Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş la restituirea garanţiei de bună execuţie în cuantum de 2.493.172,55 RON, plus dobânda legală începând cu data pronunţării sentinţei arbitrale şi până la plata efectivă a debitului principal.

A obligat parata-reclamanta Unitatea - Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş la plata sumei de 1.185.202,63 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de către reclamanta-pârâtă şi certificate de pârâta-reclamantă conform situaţiilor de lucrări nr. x/31.10.2011 şi nr. y/30.11.2011 pe baza cărora s-au emis facturile fiscale nr. x/11.11.2011 si nr. y/21.12.2011, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 3.059.124,02 RON, calculate de la scadenţă şi până la data de 18.02.2019, şi în viitor până la momentul plăţii efective a debitului principal.

A obligat pârâta-reclamantă Unitatea - Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş la plata sumei de 5.693.278,53 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor certificate de Beneficiar potrivit Certificatului de plată nr. x pe baza căruia s-a emis factura fiscală nr. x/12.03.2014, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 9.889.224,71 RON, calculate de la scadenţă şi până la data de 18.02.2019, şi în viitor până la momentul plăţii efective a debitului principal.

A respins ca neîntemeiate capetele 6 şi 7 ale cererii de arbitrare principale.

A respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă Unitatea - Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş.

A obligat pârâta-reclamantă Unitatea - Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş la plata sumei de 1.102.111,62 RON, plus TVA, precum şi a sumei de 132.000 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Împotriva acestei sentinţe a formulat acţiune în anulare pârâta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş, prin Consiliul Judeţean Maramureş solicitând anularea, în parte, a sentinţei arbitrale nr. 21/04.04.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2014; iar, în rejudecare, să se dispună: respingerea ca neîntemeiate a capetelor nr. 1-5 din cererea de arbitrare; obligarea A. la restituirea sumei de 2.493.172,55 RON (reprezentând contravaloarea garanţiei de bună-execuţie), a sumei de 1.102.111,62 RON+TVA (reprezentând taxă arbitrală şi taxă de înregistrare) şi a sumei de 132.000 RON (reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare) - aceste sume fiind achitate de către pârâta-reclamantă ulterior pronunţării sentinţei arbitrale; admiterea cererii reconvenţionale şi obligarea A. la plata sumei de 19.315.473,46 RON reprezentând: penalităţi şi garanţie de bună-execuţie şi contravaloarea lucrărilor de întreţinere executate pe traseul de drum Baia Sprie-Cavnic-Ocna Sugatag-Bârsana în perioada septembrie 2012 - iunie 2014; obligarea A. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei în faţa Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, Menţinând dispoziţiile Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în ceea ce priveşte respingerea ca neîntemeiate a capetelor nr. 6 şi 7 din cererea de arbitrare. Totodată, solicită obligarea A. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

Totodată, pârâta-reclamantă a solicitat şi suspendarea executării sentinţei arbitrale, în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere şi a dobânzilor legale, până la soluţionarea acţiunii în anulare formulate.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 34/F din 17 iunie 2020 a respins excepţia lipsei de interes ca neîntemeiată.

A respins acţiunea în anulare formulată de pârâta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş, prin Consiliul Judeţean Maramureş, împotriva sentinţei arbitrale nr. 21/04.04.2019, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. S.R.L. prin administrator special şi prin administrator judiciar D. SPRL, ca neîntemeiată.

A obligat reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş, prin Consiliul Judeţean Maramureş, la plata către intimata A. S.R.L. a sumei de 80.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 10 iunie 2020, intimata a invocat şi excepţia lipsei de interes în formularea/susţinerea acţiunii în anulare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş - prin Consiliul Judeţean Maramureş.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta susţine că prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti a considerat în mod nelegal şi neîntemeiat că motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. nu este fondat, reţinând că pretinsa încălcare a egalităţii de tratament al părţilor nu reprezintă decât un pretext pentru a supune controlului judecătoresc situaţia de fapt stabilită de tribunalul arbitral şi modalitatea de apreciere a probelor.

De asemenea, s-a reţinut că interpretarea unor clauze contractuale diferite, extensivă în cadrul uneia şi strictă în cazul alteia, nu înseamnă încălcarea egalităţii de tratament.

Din acest punct de vedere, recurenta apreciază că sentinţa atacată este contradictorie şi pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a principiului egalităţii de tratament a părţilor.

Motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. apreciază că este incident în raport cu încălcarea art. 969 C. civ., art. 973 şi 978 C. civ.

Analizând declaraţia unilaterală emisă de A., Tribunalul arbitral a constatat în mod corect, ineficacitatea acesteia prin raportare la faptul că a fost făcută cu nesocotirea condiţiei privind acordarea termenului de preaviz.

În ceea ce priveşte analiza înştiinţării de reziliere nr. 1497/30.03.2012 emisă de recurentă, Tribunalul arbitral a reţinut că aceasta este ineficace deoarece a fost luată intempestiv, cu încălcarea prevederilor sub clauzei 15.2 par. 2, iar pe de altă parte a fost luată cu încălcarea vădită a prevederilor sub clauzei 15.2 par. 1 din Acordul contractual.

În ceea ce priveşte încălcarea sub clauzei 15.2 par. 2 recurenta arată că în mod nelegal a reţinut Tribunalul arbitral că această clauză nu a fost respectată de recurentă, întrucât termenul de 14 zile la care face referire această clauză a fost făcută cu respectarea acestei condiţii.

În ceea ce priveşte încălcarea sub clauzei 15.1 par. 1 în mod nelegal a reţinut Tribunalul arbitral faptul că recurenta a declarat rezilierea Acordului contractual pentru nesocotirea altor prevederi contractuale decât cele enumerate limitativ de sub clauza menţionată mai sus.

În contextul acestei clauze, recurenta a prezentat înştiinţarea de reziliere şi faptul că A. nu a respectat o serie de sub clauze, iar unele dintre acestea se subsumează sub clauzei 15.2 par. 1 lit. b), potrivit căreia beneficiarul va fi îndreptăţit să rezilieze contractul şi dacă antreprenorul demonstrează în alt fel intenţia de a nu continua îndeplinirea obligaţiilor din cadrul Contractului, motiv pentru care în mod nelegal şi cu respectarea întocmai a prevederilor contractuale privind înştiinţarea de reziliere şi preavizul de 14 zile, recurenta nu a dispus rezilierea Acordului contractual din culpa exclusivă a A., aspect confirmat şi prin decizia CAD.

Înştiinţarea de reziliere este temeinică şi legală, aceasta fiind urmată de adresa nr. x/17.09.2012 prin care recurenta a procedat la rezilierea Acordului cu respectarea întocmai a dispoziţiilor contractuale privind rezilierea din culpa Antreprenorului.

A. a încălcat clauzele referitoare la programul de execuţie (art. 8.3), la ritmul evoluţiei lucrărilor (art. 8.6), optimizarea proiectului (art. 13.2), toate aceste aspecte fiind reţinute de Tribunalul arbitral cu ocazia respingerii capătului 6 de cerere privind obligarea recurentei la plata sumei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate pentru optimizarea proiectului.

Din toate aceste considerente, rezultă că A. nu a respectat şi prevederile clauzelor de mai sus, motiv pentru care recurenta a emis în mod legal înştiinţarea de reziliere nr. 1497/30.03.2012 cu respectarea sub clauzei 15.2 par. 1 lit. b) din Acordul contractual, potrivit cărora, beneficiarul va fi îndreptăţit să rezilieze contractul şi dacă antreprenorul demonstrează în alt fel intenţia de a nu continua îndeplinirea obligaţiilor din cadrul Contractului.

Prin urmare, rezilierea Acordului de către recurentă, din culpa Antreprenorului este legală.

Astfel, se susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 969 C. civ., fiind încălcat principiul forţei obligatorii, Tribunalul arbitral în mod nelegal schimbând înţelesul şi aplicarea clauzei contractuale privind rezilierea din culpa antreprenorului.

De asemenea, recurenta solicită să se aibă în vedere caracterul de contract administrativ al Acordului contractual încheiat între părţi în vederea satisfacerii unui interes public de interes judeţean, dar şi caracterul public al fondurilor care au fost cheltuite în vederea efectuării lucrărilor ce constituiau obiectul obligaţiilor contractuale ale A..

Sub al doilea aspect, recurenta susţine că Tribunalul arbitral a pronunţat sentinţa cu încălcarea art. 1073 şi art. 1075 C. civ., fiind incident motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Se impune desfiinţarea sentinţei arbitrale şi pentru respingerea cererii recurentei de obligare a societăţii A. la plata sumei de 4.263.968,73 RON cu titlu de contravaloare lucrări de întreţinere executate pe traseul de drum Baia Sprie Cavnic Ocna Şugatag Bârsana în perioada septembrie 2012- iunie 2014.

Se arată că acest capăt de cerere trebuia admis ca o consecinţă firească a constatării rezilierii Acordului contractual prin transmiterea înştiinţării de reziliere nr. 1497/2012 şi a adresei nr. x/2012, în temeiul prevederilor contractuale enunţate în cadrul art. 15.4 lit. c).

Desfiinţarea sentinţei arbitrale se impune şi pentru respingerea cererii recurentei de obligare a societăţii A. la plata sumei de 12.457.380 RON cu titlu de penalităţi de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere înregistrată între data de terminare a lucrărilor contractuale şi data specificată în procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

În contextul în care lucrările privind drumuri de interes public implică resurse din bugetul public, dispoziţiile art. 1073 C. civ. ocrotesc un interes general, nu doar particular.

Temeiul contractual în baza căruia a fost solicitată această sumă este sub clauza 8.7 din Acord, iar întârzierea în executarea lucrărilor rezultă din solicitarea repetată de accelerare a lucrărilor, încălcarea acestei clauze fiind confirmată şi de expertul tehnic.

În continuare, se susţine că se impune anularea sentinţei recurate şi pentru respingerea cererii recurentei de a obliga A. la plata sumei de 2.594.123,73 RON cu titlu de garanţie de bună execuţie.

Soluţia dată acestui capăt de cerere din cererea reconvenţională s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor contractuale şi anume sub clauza 4.2 lit. d), potrivit căreia, recurenta este îndreptăţită să beneficieze de garanţia de bună execuţie atunci când se creează circumstanţe care să îndreptăţească beneficiarul să rezilieze contractul potrivit prevederilor sub clauzei 15.2.

O altă critică adusă sentinţei recurate se referă la admiterea capătului 3 şi 4 al cererii, în acest fel fiind încălcat principiul egalităţii de tratament al părţilor.

Tribunalul arbitral trebuia să aibă în vedere finalitatea înştiinţărilor emise către reclamantă şi contextul în care acestea au fost emise, A. luând cunoştinţă de acestea, şi în acest context dispoziţiile art. 1073 C. civ. ocrotesc un interes general, nu doar unul particular.

Se mai argumentează în sensul că, Tribunalul arbitral prin admiterea capătului 5 al cererii de arbitrare principale a încălcat principiul egalităţii de tratament al părţilor astfel că se impune anularea sentinţei sub acest aspect, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Având în vedere faptul că instanţa arbitrală a constatat încetat Acordul contractual dintre părţi, trebuia să aibă în vedere acest aspect şi la analiza afirmaţiilor recurentei potrivit cărora pentru a fi îndreptăţită la plata sumelor precizate în capătul 5 de cerere, A. ar fi trebuit să întocmească o scrisoare de descărcare.

La încetarea contractului, în vederea stabilirii lichidităţii şi exigibilităţii creanţei, trebuia analizată situaţia lucrărilor, care trebuia prezentată într-o scrisoare de descărcare fără de care cele două cerinţe nu pot fi analizate.

Recurenta arată că interpretarea gramaticală a prevederilor sub clauzei 14.2 nu ar trebui să fie unica modalitate de a da eficienţă acestor prevederi contractuale, fiind evident faptul că o asemenea scrisoare de descărcare ar trebui prezentată nu numai la momentul stabilirii situaţiei finale de lucrări, ci în oricare altă situaţie de încetare a raporturilor contractuale, fiind documentul justificativ în vederea achitării contravalorii lucrărilor efectuate.

Prin urmare, tribunalul arbitral a oferit tratament diferit părţilor, întrucât la soluţionarea capătului de cerere nr. x a avut în vedere o finalitate a prevederilor contractuale care nu este prevăzută în mod expres, pe când la soluţionarea capătului de cerere nr. x a avut în vedere doar o interpretare strictă a clauzelor.

Un alt motiv de anulare a sentinţei pronunţată de Curtea de Apel vizează dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., raportat la art. 9, art. 575 alin. (2) C. proc. civ., fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Este incidentă prima teza a articolului 608 lit. f) C. proc. civ., întrucât Tribunalul s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Astfel, ambele părţi au formulat declaraţii de reziliere, excluzând rezilierea judiciară a Acordului contractual.

Cu toate acestea, după ce Tribunalul a constatat ineficacitatea ambelor adrese, fără a fi investit cu rezilierea judiciară a contractului, totuşi în speţă a constatat că a operat o reziliere de fapt, astfel încât prin sentinţă s-a constatat rezilierea acordului contractual prin refuzul manifest al ambelor părţi de a continua executarea lui, începând cu 30.03.2012.

Prin fundamentarea acţiunii arbitrale pe un alt temei decât cel invocat de părţi, se încalcă prevederile imperative ale art. 9 şi art. 575 alin. (2) C. proc. civ., sentinţa recurată fiind dată cu încălcarea vădită a principiului disponibilităţii, în condiţiile în care A. a solicitat în mod expres că se constate faptul că Acordul contractual este reziliat din culpa exclusivă a beneficiarului, iar nu rezilierea din culpa părţilor.

În rejudecare, recurenta solicită instanţei respingerea ca neîntemeiată a capetelor nr. 1 şi 5 din cererea de arbitrare.

Ca urmare a constatării de către instanţă a legalităţii înştiinţării de reziliere nr. 1497/2012 se impun ca aplicabilitate dispoziţiile contractuale ce reglementează obligaţiile antreprenorului în cazul rezilierii din culpa sa.

Recurenta arată în continuare nelegalitatea pretinselor încălcări imputate recurentei de către A. şi care s-ar subsuma sub clauzelor 1.9, 2.1, 4.12, 8.5, 13, 17.3 lit. g) şi h) şi conchide prin a preciza că adresa nr. x a fost emisă cu nerespectarea termenului de preaviz, fiind totodată şi neîntemeiată pentru motivele dezvoltate anterior, astfel încât solicită respingerea capătului de cerere privind constatarea rezilierii Acordului contractual din culpa exclusivă a recurentei.

În ce priveşte solicitarea de obligarea a recurentei la plata restituirii garanţiei de bună execuţie plus dobânda legală, recurenta arată că este neîntemeiată.

Eliberarea garanţiei trebuie să se facă la data recepţiei finale, întrucât la data recepţiei finale şi a prelucrării lucrărilor ia naştere o obligaţie de garanţie, care însă nu mai este asigurată şi de o garanţie în numerar, ci numai de acţiune în garanţie.

Pe perioada derulării Acordului, beneficiarul a transmis numeroase solicitări ce au rămas fără răspuns până la data rezilierii contractului din vina antreprenorului, solicitări ce fac aplicabile prevederile art. 4.2 lit. d) din Acordul contractual încheiat, circumstanţe ce îi conferă beneficiarului dreptul de a reţine garanţia de bună execuţie.

Totodată, nu s-a încheiat un proces-verbal de recepţie finală, ci un proces-verbal de predare lucrări ca urmare a rezilierii contractului, ca atare nu sunt incidente prevederile sub clauzei art. 16.4 din Acordul contractual încheiat, reglementări invocate de A. în susţinerea acestui capăt de cerere, aspect ce conduce la respingerea capătului de cerere privind obligarea recurentei la restituirea garanţiei de bună-execuţie.

Recurenta critică şi capătul de cerere admis privind obligarea sa la plata sumei de 1.185.202,63 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de către reclamantă şi certificate conform situaţiilor de lucrări nr. x şi 7 din 2011, pe baza cărora s-au emis facturile fiscale nr. x/2011 şi y/2011 precum şi plata penalităţilor de întârziere calculate conform sub clauzei nr. 14.8 dar şi pentru viitor până la momentul plăţii efective susţinând că este neîntemeiat.

Motivul neachitării parţiale a celor două facturi, astfel cum a constatat şi expertul tehnic este aplicarea de penalităţi prevăzute la sub clauza 8.3 din contract, ca urmare a neprezentării de către reclamantă a graficului de execuţie care să reflecte modificările apărute în decursul execuţiei şi care să conţină măsurile de recuperare a întârzierilor de execuţie.

Din acestea rezultă faptul că A. şi-a încălcat obligaţiile contractuale, iar solicitarea la plata restului celor două facturi fiscale de către recurentă este neîntemeiată, motiv pentru care solicită respingerea acestui capăt de cerere.

În continuare, arată că solicitarea privind obligarea recurentei la plata sumei de 5.693.278,53 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor certificate de beneficiar potrivit certificatului de plată nr. x pe baza căruia s-a emis factura fiscală nr. x/12.03.2014 conform prevederilor sub clauzei 16.4 lit. b) din Acordul contractual nr. x din data de 18.02.2010, precum şi plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 9.889.224,71 ei, dar şi pentru viitor până la momentul plăţii efective este neîntemeiată.

O ultimă critică adusă deciziei recurate se referă la cererea reconvenţională, solicitând admiterea acesteia.

Din situaţia reţinută de CAD reiese fără echivoc legătura de cauzalitate dintre neexecutarea de către reclamantă a obligaţiilor contractuale, obligaţii de natură a genera rezilierea Acordului contractual şi prejudiciul încercat de recurentă în baza căruia solicită daunele interese.

Nerespectarea obligaţiilor de către A. a fost constatată de nenumărate echipe de control din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii şi Direcţiei de Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare conform rapoartelor de control nr. x/2010, y/2010 sauz/2011.

Ca o consecinţă directă a nerespectării de către A. a obligaţiilor contractuale şi a rezilierii Contractului, recurenta a fost obligată să contracteze cu un alt executant lucrările ce au făcut obiectul contractului.

În ceea ce priveşte punerea în întârziere a debitorului, recurenta arată că înţelege să facă aplicarea prevederilor sub clauzei 15.5 din Acordul contractual.

Recurenta argumentează temeinicia solicitării sumelor din cererea reconvenţională, reprezentând penalităţi, garanţie de bună execuţie şi lucrări suplimentare, ceea ce generează angajarea răspunderii contractuale a A. pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea obligaţiilor contractuale.

Se mai critică şi cuantumul cheltuielilor reprezentând onorariu de avocat, sentinţa fiind nelegală şi sub acest aspect, învederând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., faţă de valoarea şi complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei civile recurate, anularea în parte a sentinţei arbitrale şi în rejudecare respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere nr. x, obligarea A. la restituirea sumei de 2.493.172,55 RON şi a sumei de 132.000 RON, achitate ulterior pronunţării sentinţei arbitrale, admiterea cererii reconvenţionale aşa cum a fost formulată şi obligarea A. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei în faţa Curţii de Arbitraj, menţinerea dispoziţiilor privind respingerea capetelor 6 şi 7 din cererea de arbitrare şi a excepţiei lipsei de interes, şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În combaterea recursului, intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea parţială a recursului cu referire la motivul ce conţine critici împotriva soluţiei de acordare a cheltuielilor de judecată de către prima instanţă şi respingerea ca nefondat a recursului promovat împotriva sentinţei recurate.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată în cauză, recurenta Unitatea Administrativ Teritorială judeţul Maramureş prin Consiliul Judeţean Maramureş a solicitat înlăturarea susţinerilor ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 1 iulie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia, prin raport reţinându-se nulitatea recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 12 iulie 2021.

La termenul din 23 septembrie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Înalta Curte constată că recurenta deşi a indicat temeiurile de drept prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., din cuprinsul cererii de recurs nu rezultă modul în care instanţa ar fi încălcat dispoziţiile evocate, întrucât s-au formulat critici referitoare la fondul litigiului şi nu asupra considerentelor sentinţei recurate.

Astfel, deşi recurenta invocă nelegalitatea hotărârii din perspectiva încălcării dispoziţiilor legale privind existenţa motivelor contradictorii şi încălcarea dispoziţiilor materiale, aceasta nu argumentează încălcarea legii, ci faptul că au fost interpretate eronat probele administrate în cauză sau respingerea acestora, iar astfel de susţineri nu constituie critici de nelegalitate.

În realitate, susţinerile recurentei vizează temeinicia pretenţiilor reclamantei din cererea de arbitrare principală şi temeinicia cererii reconvenţionale în rejudecare.

Mai mult decât atât, se constată din cuprinsul cererii de recurs că au fost reluate într-o manieră identică argumentele prezentate prin acţiunea în anulare.

În acest context, se reţine că criticile evocate nu constituie motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci sunt critici de netemeinicie a sentinţei recurate ce privesc modul în care instanţele au apreciat probele administrate. Totodată, sunt prezentate aspecte de fapt care ţin de derularea relaţiilor dintre părţi, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport cu dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii atacate, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii referitoare la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţă, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia hotărârii atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport cu stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză. În speţă, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Aşadar, recurenta nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Faţă de această situaţie, Înalta Curte a constatat că recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel.

În consecinţă, se constată că recurenta nu indică motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de instanţă prin respingerea ca neîntemeiată a acţiunii în anulare formulate de pârâta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş - prin Consiliul Judeţean Maramureş,

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din acelaşi cod va anula recursul declarat de recurenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL MARAMUREŞ - prin CONSILIUL JUDEŢEAN MARAMUREŞ împotriva sentinţei nr. 34/F din 17 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL MARAMUREŞ - prin CONSILIUL JUDEŢEAN MARAMUREŞ împotriva sentinţei nr. 34/F din 17 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L. prin administrator special E. şi prin administrator judiciar D. SPRL.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2021.