Construction contract payment dispute: cassation appeal annulled for lack of valid legal grounds, maintaining lower court's dismissal

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la 21 decembrie 2017, societatea reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 363.614.66 RON, reprezentând contravaloarea parţiala a lucrărilor contractate, efectuate şi facturate de reclamantă şi neplătite în totalitate de aceasta.

Prin sentinţa nr. 102/2019 din 9 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. şi a fost obligată pârâta C. S.R.L. la plata sumei de 98.507,48 RON, sumă reţinută de pârâtă cu titlu de garanţie de bună execuţie şi la dobânda legală de la data reţinerii la data plăţii efective; s-a constatat că reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată proporţional cu câtimea cererii admise, în cuantum de 1.571,28 RON, iar pârâta proporţional cu câtimea cererii neadmise, în cuantum de 1.093,63 RON şi s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată, urmând ca pârâta să achite suma de 477,65 RON.

Împotriva sentinţei nr. 102/2019 din 09.10.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a Ii-a Civilă, în dosarul nr. x/2017, au declarat apel pârâta C. S.R.L. şi reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B..

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 621 din 10 decembrie 2020 a admis apelul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 102/2019 din 9 octombrie 2019 pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

A schimbat sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea.

A obligat apelanta-reclamantă A. S.R.L. către apelanta-pârâtă C. S.R.L. la 3.038 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva deciziei nr. 621/2020 din 10 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a declarat recurs reclamata A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi în rejudecare admiterea apelului propriu, schimbarea în parte a sentinţei în sensul admiterii în totalitate a acţiunii şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorarii de expert şi onorariu de avocat, plătite în apel.

În preambulul recursului, recurenta prezintă istoricul cauzei, cu referire la petitul acţiunii, soluţiile pronunţate de instanţa de fond şi apel, precum şi considerentele relevante care au format convingerea instanţei asupra soluţiei pronunţate, cu trimitere la actele anexate în susţinerea acţiunii.

În raport cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că motivarea instanţei de apel este străină de natura pricinii, detaliind criticile faţă de pretenţiile reprezentând contravaloarea parţială a lucrărilor contractate.

Astfel, în ceea ce priveşte suma de 100.000 RON, recurenta susţine că în mod greşit instanţa a reţinut că reclamanta nu a depus o situaţie a lucrărilor efectuate aferentă acestei facturi. Se arată că reclamanta a procedat corect emiţând factura de completare nr. 384 din 9 septembrie 2016 pentru diferenţa în sumă de 100.000 RON, sumă justificată prin lucrările efectuate cuprinse în devizul certificat de către persoana legal responsabilă cu acest aspect.

Prin urmare este străină de natura pricinii reţinerea situaţiei de fapt în modalitatea prezentată de pârâtă şi însuşită în totalitate de instanţa de apel, potrivit căreia nu s-a realizat dovada efectuării lucrărilor aferente sumei de 100.000 RON, ca parte a facturii fiscale nr. x din 6 noiembrie 2014 în valoare totală de 855.264,69 RON, reţinere nereală în condiţiile în care lucrările efectuate de reclamantă aferente acestei facturi fiind recepţionate şi neplătite în totalitate.

Cu referire la suma de 165.107,18 RON, instanţa de apel nu s-a pronunţat, singura menţiune fiind în sensul că această sumă nu poate forma obiectul judecăţii, nefiind solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Recurenta susţine că din eroare în acţiunea iniţială a fost menţionată factura nr. x din 28 ianuarie 2016 în loc de factura nr. x din 26.06.2017, suma fiind identică, respectiv 165.107,18 RON.

De altfel, această eroare a fost menţionată şi de către expertizele efectuate în cauză, aşadar suma de 165.107,18 RON este o sumă certă, lichidă şi exigibilă pe care pârâta trebuie să o plătească şi reprezintă contravaloarea lucrărilor cuprinse în situaţia vizată de dirigintele de şantier, fiind emisă în acest sens factura fiscală nr. x din 26.06.2017.

În ceea ce priveşte suma de 98.507,48 RON reprezentând garanţie de bună execuţie, în mod nelegal a fost reţinută de pârâtă, în condiţiile în care aceasta nu a fost achitată de pârâtă către autoritatea contractantă.

Astfel, înlăturarea obligaţiei stabilite de instanţa de fond este străină de natura pricinii, în condiţiile în care pârâta nu a formulat o cerere reconvenţională în acest sens.

Raportat la prevederile art. 1266 C. civ., faţă de clauzele contractuale indicate şi de precizările achizitorului, reţinerea sumei de bani ca procent din valoarea facturată cu titlu de garanţie de bună execuţie pentru lucrările executate în baza contractului încheiat cu Primăria Alimpeşti, pârâta nu a avut niciun suport convenţional în acest sens.

Prin precizările achizitorului exprimate prin adresa din 25 septembrie 2018 s-a arătat că nu s-a reţinut o garanţie de bună execuţie şi nici nu a fost restituit cuantumul acesteia, rezultând că pârâta nu este îndreptăţită la reţinerea din valoarea facturată de reclamantă a procentului de 5% pentru constituirea garanţie de bună execuţie.

În opinia recurentei, instanţa de apel a procedat şi la încălcarea normelor de drept material reprezentate de art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 1 alin. (2) şi art. 49 din Legea nr. 101/2016 şi art. 1270, art. 1272, art. 1350, art. 1516, art. 1522, art. 1525, art. 1530, art. 1549 şi art. 1635 C. civ., prin respingerea acţiunii reclamantei.

O ultimă critică adusă deciziei recurate vizează cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond, în condiţiile în care instanţa a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată.

In opinia recurentei, toate aceste aspecte se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea, depusă la 18 martie 2021, intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a solicitat pe cale de excepţie anularea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., faţă de lipsa motivelor de nelegalitate, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 27 mai 2021, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se nulitatea recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 7 iunie 2021, lichidatorul judiciar al recurentei depunând punct de vedere.

La termenul din 23 septembrie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Prin memoriul de recurs formulat de recurentă a fost invocat motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere când, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii" în cadrul căruia, recurenta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată au fost respinse în totalitate de către instanţa de apel, iar instanţa nu ar fi stabilit starea de fapt corectă, astfel că motivarea cauzei este străină de natura pricinii.

Aceste susţineri reprezintă chestiuni ce vizează de fapt reanalizarea probatoriului şi implicit starea de fapt dedusă judecăţii, aspecte ce nu se circumscriu motivului de recurs evocat, sens în care, Înalta Curte apreciază că acesta a fost invocat formal în cauză.

Din analiza memoriului de recurs, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că acesta nu poate fi analizat din perspectiva dispoziţiilor evocate, întrucât argumentele recurentei au făcut trimitere la dispoziţii de drept material, însă fără a proceda la analizarea acestora din perspectiva hotărârii recurate.

De asemenea, critica privind stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată de către instanţa de fond, nu poate fi analizată din perspectiva unei critici de nelegalitate, aceasta reprezentând o chestiune de fapt privind un aspect de apreciere lăsat la îndemâna instanţelor devolutive.

În acest context, se constată că aspectele relevate de către recurentă referitoare la starea de fapt şi fondul cauzei nu corespund motivelor de nelegalitate care să determine casarea unei hotărâri, întrucât în cuprinsul cererii de recurs sunt formulate critici de netemeinicie a deciziei recurate, ce privesc modul în care instanţa de apel a interpretat actul juridic dedus judecăţii şi critici privind modul în care instanţele au apreciat probele administrate. Totodată, prezintă aspecte de fapt care ţin de derularea relaţiilor dintre părţi, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Prin urmare, se constată că prin cererea de recurs, recurenta nu a indicat şi nici nu a dezvoltat în memoriul de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., pentru a se putea efectua controlul de legalitate de către instanţa de recurs.

În acest sens, se apreciază că motivele indicate de către recurentă în cuprinsul cererii de recurs nu se numără printre cele prevăzute în mod expres şi limitativ de legiuitor.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport cu dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Aşadar, recurenta nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

În consecinţă, se constată că recurenta nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel atunci când a admis apelul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 102/2019 din 9 octombrie 2019 pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 şi a respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din acelaşi cod va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 621/2020 din 10 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 621/2020 din 10 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2021.