Defendant’s appeal upheld: contract shortfall award vacated and remanded for review of route-change defenses.

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3597 din 28.11.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ având ca obiect plata de către pârâta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. a creanţei în cuantum de 14.810.497,19 RON, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadentei lunare pană la data plăţii efective, la care se adaugă penalităţile datorate pentru întârzierea în plată aferentă începând cu data de 18 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Prin decizia civilă 286 din 18 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamantă, s-a dispus schimbarea în parte a sentinţei în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, obligării pârâtei la plata sumei de 5.415.335,99 RON, ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi a sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii întrucât, deşi instanţa de apel a reţinut restituirea către apelantă a sumei de 1.070.319,39 RON, nu a ţinut cont de aceasta atunci când a obligat-o la plata integrală a sumei de 5.415.335,99 RON, reprezentnd al doilea capăt de cerere din acţiunea reclamantei.

În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 ali. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor legale şi convenţionale care guvernau raportul juridic dintre părţi, care impuneau ambelor părţi obligaţia de a asigura pachetul minim social, modificarea acestuia nefiind supusă principiului disponibilităţii. Astfel, atunci când cerinţa pieţii sau lucrările de infrastructură feroviară o impuneau, operatorul feroviar avea obligaţia de a întocmi Nota prevăzută de Anexa 5 la Metodologia de calcul, anexă la OMT nr. 484/2017, constatând că propunerea de modificare a pachetului minim se circumscrie uneia din cele două condiţii şi se încadrează în volumul anual aprobat, iar autoritatea publică responsabilă avea obligaţia de a aproba modificarea solicitată, refuzul nejustificat fiindu-i pe deplin opozabil.

În ceea ce priveşte argumentele instanţei de apel potrivit cărora contractul dintre părţi nu cuprinde clauze referitoare la aprobarea necondiţionată a acestor note de modificare şi că, în consecinţă, s-ar fi impus acordul ambelor părţi pentru modificarea rutelor avute în vedere în contractul iniţial, recurenta a susţinut că toate clauzele contractului au fost stabilite printr-un act normativ (Anexa 1 la H.G. nr. 231/2016), părţile neavând libertatea de a le negocia, iar acesta avea natura unui veritabil contract de adeziune.

Recurenta - pârâtă a criticat totodată reţinerea naturii contractului ca fiind administrativ, precum şi faptul că, şi în aceste condiţii, instanţa de apel ar fi fost ţinută de principiul priorităţii interesului public, care impunea în primul rând autorităţii reclamante asigurarea funcţionării serviciului public prin realizarea pachetului minim de servicii materializată şi prin aprobarea notelor de modificare a rutelor atunci când anumite condiţii sunt îndeplinite.

La 16 octombrie 2020, intimata-reclamantă AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a deciziei atacate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., comunicat părţilor la data de 8 februarie 2021, recurenta depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 20 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată fondat recursul pentru urmatoarele considerente:

Recursul de faţă priveşte doar soluţia asupra capetelor de cerere având ca obiect plata sumei de 5.415.335,99 RON, actualizată cu rata inflaţiei, sub aspectul pretenţiilor în sumă de 10.465.480,58 RON şi accesoriilor aferente, soluţia instanţelor de fond rămnnd definitivă prin nerecurare.

Între pârâtă şi Ministerul Transporturilor s-a încheiat Contractul de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019, conform H.G. nr. 231/2016, care a fost modificat şi completat prin actul adiţional nr. x/10.05.2017 (aprobat prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 516/2017), prin actul adiţional nr. x/28.11.2017 (aprobat prin Decizia nr. 164/28.11.2017 a Autorităţii pentru Reformă Feroviară) şi actul adiţional nr. x/14.12.2017 (aprobat prin Decizia nr. 175/15.12.2017 a Autorităţii pentru Reformă Feroviară).

Restituirea sumei de 5.415.335,99 RON a fost solicitată ca urmare a neîndeplinirii indicatorului tren/km, astfel cum rezultă din calculul anexei la adresa nr. x Conform susţinerilor necontestate ale pârâtei, diferenţa se datorează modificărilor de rute, neaprobate de reclamantă.

În legătură cu aceasta, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 6 alin. (1) din contract, anexa ce cuprinde lista trenurilor şi rutelor face parte din contractul părţilor, constituind prestaţia intimatei în acest contract. Modificarea acesteia presupunea implicit modificarea obiectului contractului, ce nu se putea realiza decât cu acordul ambelor părţi. Instanţa de apel a constatat că, deşi contractul în litigiu şi actele normative care îl completează, astfel cum au fost invocate de părţi, permiteau aprobarea notelor de modificare a rutelor, acestea nu obligau reclamanta la această conduită, iar, cât timp nu conţin reglementări în ce priveşte condiţiile de aprobare a acestor note, este de presupus că reclamanta avea deplină libertate de decizie în aprobarea acestor note în mod necondiţionat.

În aceste condiţii, contrar celor reţinute de prima instanţă, instanţa de apel a constatat culpa pârâtei pentru nerealizarea indicatorilor tren/km corespunzător celor 297.000 unităţi constatate, în conformitate cu rutele stabilite contractual. În ciuda susţinerilor repetetate din partea pârâtei, niciuna dintre instanţele de fond nu a verificat însă în concret modificările de rute solicitate de pârâtă prin nota adresată reclamantei, caracterul justificat al acestora din perspectiva şi în limitele condiţiilor contractuale şi legale evocate, rezumându-se la a recunoaşte sau nu posibilitatea unui refuz nemotivat din partea acesteia din urmă. Mai mult, instanţa de apel a susţinut că aceste apărări depăşesc obiectul dedus judecăţii, urmărind constatarea caracterului nejustificat al unor manifestări de voinţă din partea autorităţii publice contractante în sensul suplinirii acordului acesteia pentru modificarea contractului.

Faţă de cele enunţate de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că apărările pârâtei aveau relevanţă în prezenta cauză şi nu conduceau la modificarea cadrului procesual dedus judecăţii, tinzând la a demostra, în esenţă, absenţa unei încălcări a contractului din perspectiva pârghiilor oferite de acesta şi de normele incidente pentru modificarea listei trenurilor incluse în pachetul social minim în scopul adaptării la cerinţele concrete de piaţă ale serviciului public social de transport feroviar, cu repectarea condiţiilor impuse şi fără depăşirea volumului total tren-km.

Se impunea în consecinţă, analiza temeiniciei acestor apărări, inclusiv cu prealabila suplimentare a probatoriului dacă înscrisurile depuse la dosar nu erau suficiente pentru lămurirea situaţiei de fapt asupra căreia intanţa de apel era ţinută să se aplece. În absenţa acestei analize, instanţa de recurs constată că nu s-a realizat o aplicare corectă şi temeinic motivată a dispoziţiilor contractuale şi legale asumate sau obligatorii ambelor părţi.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată caracterul fondat al recursului şi îl va admite în temeiul art. 496-497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 Cos procedură civilă, urmând a casa decizia atacată şi a trimite cauza spre rejudecarea în fond a apelului pentru analizarea aspectelor anterior evidenţiate şi a celor privind întinderea efectivă a sumelor ce ar putea fi pretinse, inclusiv din perspectiva argumentelor invocate în cadrul celuilalt motiv de recurs, a cărui analiză devine inutilă în acest stadiu procesual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. împotriva deciziei civile nr. 286 din 18 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2021.