Exclusive jurisdiction of execution court under Art. 892 C. proc. civ. for compensation due to impossibility of forced delivery

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la 15 iulie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţate, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 17.500 euro sau a echivalentului în RON la data plăţii al acestei sume.

În motivare, a arătat că prin sentinţa civilă nr. 6983 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, pârâta a fost obligată să restituie societăţii reclamante bunurile indicate în această hotărâre.

În continuare, a arătat că la 9 august 2019 reclamanta a înregistrat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc D. o cerere de executare silită a titlului executoriu sus-menţionat, fiind deschis dosarul de executare silită nr. x/2019.

Din cauza lipsei bunurilor ce fac obiectul predării către creditoare, prin încheierea din 22 iunie 2020 executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite în dosarul nr. x/2019, conform art. 703 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 891 şi art. 892 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1979 din 24 martie 2021, Judecătoria Piteşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că la data depunerii cererii de chemare în judecată nu exista o executare silită demarată de un executor judecătoresc în baza titlului executoriu, neexistând, astfel, acte de executare silită care să poată atrage competenţa Judecătoriei Piteşti în calitate de instanţă de executare.

În atare condiţii, prin raportare la natura reală a litigiului şi la faptul că faţă de reclamantă există deschisă procedura insolvenţei ce formează obiectul dosarului nr. x/2015, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 85/2014, pe care le-a evocat, o astfel de acţiune fiind de competenţa judecătorului-sindic, iar nu a instanţei de executare.

De asemenea, a constatat că şi acţiunea reclamantei ce a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 6983 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a fost formulată tot în baza dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 85/2014, iar în cadrul acesteia reclamanta formulase şi un petit subsidiar prin care a solicitat ca, în situaţia în care bunurile supuse restituirii nu mai există, pârâta să fie obligată la plata valorii acestora, petit identic celui din prezenta cauză.

Reţinând şi prevederile art. 41 alin. (1) din aceeaşi lege, pe care le-a evocat, a apreciat că Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă este competent material să soluţioneze cauza.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul tribunalului la 17 mai 2021 sub acelaşi număr unic.

Prin sentinţa civilă nr. 3273 din 10 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, în temeiul art. 892, coroborat cu art. 651 C. proc. civ. constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispoziţiile art. 891 şi art. 892 C. proc. civ., tribunalul a reţinut că dispoziţiile art. 892 din acelaşi Cod, care stabilesc în mod clar competenţa instanţei de executare, devin incidente ulterior încheierii procesului-verbal prin care executorul judecătoresc dispune încetarea executării silite, astfel că în această situaţie instanţa de executare este chemată să se pronunţe asupra unui litigiu născut tocmai ca urmare a unei situaţii care a determinat încetarea executării silite.

A mai reţinut că inexistenţa unei executări silite în curs la data depunerii cererii de chemare în judecată la Judecătoria Piteşti, în baza titlului executoriu mai sus menţionat, nu constituie un impediment în soluţionarea cererii de către judecătorie, iar faptul că în cuprinsul acţiunii reclamantei ce a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 6983 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în baza dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 85/2014, se formulase şi un petit subsidiar prin care s-a solicitat ca, în situaţia în care bunurile supuse restituirii nu mai există, pârâta să fie obligată la plata valorii acestora, petit identic celui din prezenta cauză, nu are relevanţă în stabilirea naturii prezentului litigiu, câtă vreme respectiva hotărâre a rămas definitivă fără a se fi soluţionat petitul subsidiar.

Mai mult, a apreciat că art. 117 alin. (2) din Legea 85/2014 stabileşte că scopul pentru care pot fi anulate actele sau operaţiunile frauduloase ale debitorului enumerate la lit. a)-g) ale aceluiaşi alineat este restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestaţii executate, textul de lege referindu-se nu la valoarea bunurilor transferate, ci la valoarea altor prestaţii executate. Or, prin titlul executoriu sus-menţionat pârâta a fost obligată să restituie reclamantei o serie de bunuri.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte apreciază că în cauză există conflict negativ de competenţă în accepţiunea art. 133 pct. 2 C. proc. civ., întrucât două instanţe s-au dezînvestit, declarându-se deopotrivă necompetente şi, în pronunţarea regulatorului de competenţă, reţine următoarele:

Divergenţa care a generat prezentul conflict negativ de competenţă între Judecătoria Piteşti şi Tribunalul Bucureşti a pornit de la stabilirea eronată a obiectului litigiului de către Judecătoria Piteşti, care, prin calificarea greşită a naturii cauzei, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 85/2014.

În speţă, reclamanta - prin lichidator judiciar, a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unei acţiuni în despăgubire, întemeiată pe dispoziţiile art. 891 şi art. 892 C. proc. civ., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 17.500 euro, reprezentând echivalentul valoric al bunurilor din titlul executoriu sentinţa civilă nr. 6983 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, ca urmare a încetării executării silite împotriva pârâtei pentru lipsa bunurilor ce făceau obiectul predării către reclamantă.

Potrivit art. 891 C. proc. civ. "În cazul în care predarea silită a unui bun a devenit imposibilă din cauza distrugerii, ascunderii sau deteriorării acestuia ori a altor asemenea împrejurări, executorul va consemna aceasta într-un proces-verbal întocmit în condiţiile art. 890, şi, totodată, va dispune, prin încheiere, încetarea executării silite.,,

Art. 892 alin. (1) C. proc. civ. prevede că (1) Dacă în titlu executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii bunului în cazul imposibilităţii predării acestuia sau, după caz, echivalentul despăgubirilor datorate în cazul neexecutării obligaţiei de a face ce implică faptul personal al debitorului, instanţa de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părţilor, în termen scurt. În toate cazurile, la cererea creditorului, instanţa va avea în vedere şi prejudiciile ocazionate prin neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei, înainte ca aceasta să devină imposibil de executat.

Din analiza dispoziţiilor art. 891 şi art. 892 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că instanţa de executare, anume judecătoria şi nu judecătorul-sindic, este competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar în temeiul art. 892 C. proc. civ., urmare a unei situaţii care a determinat încetarea executării silite în condiţiile art. 891 C. proc. civ., legiuitorul instituind o competenţă exclusivă în favoarea acestei instanţe.

Totodată, textele de lege evocate relevă faptul că iniţierea unui asemenea proces nu este condiţionată de existenţa unei executări silite în curs la data sesizării instanţei de judecată.

Aşa fiind, având în vedere că, în cauză, obiectul acţiunii derivă dintr-o executare silită încetată în condiţiile art. 891 C. proc. civ., iar cererea reclamantei privind echivalentul valoric al bunurilor nu fusese soluţionată anterior printr-o hotărâre definitivă, competenţa de soluţionare a cauzei va aparţine instanţei de executare, în speţă Judecătoria Piteşti, care este şi instanţa care a încuviinţat executarea silită a bunurilor în natură .

Este de subliniat că art. 892 C. proc. civ. nu vizează naşterea unui drept având un izvor diferit de cel din titlul executoriu a cărui executare silită a fost încetată, prin acest text de lege asigurându-se, în realitate, executarea obligaţiei prin echivalent, când predarea bunurilor a fost imposibilă în cadrul procedurii de executare silită.

Din această perspectivă, incidenţa dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 85/2014 în stabilirea instanţei competente cu soluţionarea cauzei nu poate fi reţinută, având în vedere că textul de lege vizează doar cazurile de anulare a actelor şi operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor. Or, în cauză cererea de chemare în judecată nu pleacă de la premisa actelor frauduloase încheiate de debitor în perioada suspectă, scopul acţiunii fiind obligarea pârâtei la plata contravalorii bunurilor la care reclamantul era îndreptăţit potrivit titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 6983 din 26 noiembrie 2018 şi a căror predare nu a putut fi realizată în cadrul procedurii de executare silită ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 în cadrul Biroului Executorului Judecătoresc D..

Aşadar, în raport cu dispoziţiile legale evocate care instituie o competenţă exclusivă în favoarea instanţei de executare în soluţionarea acţiunii promovate în condiţiile art. 892 alin. (1) C. proc. civ. şi cu faptul că, în speţă, Judecătoria Piteşti este instanţa de executare, potrivit art. 651 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine acestei instanţei.

Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) Cod procedură, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2021.