Negative conflict of competence regarding payment order jurisdiction for non-consumer debtors and the prohibition of ex officio declination of relative territorial competence

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la 12 ianuarie 2021 sub nr. x/2021, creditoarea S.C. CEZ VÂNZARE S.A. a chemat-o în judecată pe debitoarea S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună emiterea unei ordonanţe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata către creditoare a sumei de 11.191,44 RON, reprezentând contravaloare energie electrică şi a cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru de 200 RON, onorariu de avocat de 45 RON şi orice alte cheltuieli înregistrate pentru soluţionarea litigiului.

Prin sentinţa civilă nr. 2194 din 10 martie 2021, Judecătoria Craiova, secţia Civilă, reţinând calitatea de consumator a debitoarei, astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 193/2000, precum şi incidenţa art. 121 C. proc. civ. şi constatând că debitoarea are sediul în municipiul Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă sub acelaşi număr unic la 20 aprilie 2021.

Prin sentinţa civilă nr. 6536 din 10 iunie 2021, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, a reţinut că debitoarea S.C. A. S.R.L. nu are calitate de consumator, astfel că dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. nu sunt incidente.

În susţinerea acestei concluzii, a reţinut că prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti si consumatori se adresează raporturilor juridice în care una dintre părţi este o persoană fizică sau un grup de persoane fizice constituite în asociaţii, iar pentru a fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 193/2000 este necesar ca titularul dreptului pretins ori a interesului legitim încălcat să fie în mod obligatoriu o persoană fizică, care îşi procură pentru uzul sau propriu sau familial bunuri şi servicii, în contrast cu persoana juridică care are un scop profesional şi care întotdeauna va fi exclusă de la incidenţa Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive.

În continuare, s-a reţinut că regimul juridic al competenţei de soluţionare a cauzei se stabileşte prin raportare la art. 39 din contract, art. 126 şi art. 1016 C. proc. civ., având în vedere că părţile prin contractul încheiat au stabilit ca litigiile ivite între acestea să fie soluţionate de instanţa de la sediul furnizorului.

Totodată, constatând că normele enunţate reglementează o competenţă teritorială relativă în sensul art. 129 alin. (3) C. proc. civ., care poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a apreciat că excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Craiova nu putea fi invocată din oficiu de către instanţă, Judecătoria Craiova, învestită iniţial de reclamantă cu soluţionarea cauzei devenind competentă absolut, cu excluderea competenţei oricărei alte instanţe.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte apreciază că în cauză există conflict negativ de competenţă în accepţiunea art. 133 pct. 2 C. proc. civ., întrucât două instanţe s-au dezînvestit, declarându-se deopotrivă necompetente şi, în pronunţarea regulatorului de competenţă, reţine următoarele:

Creditoarea S.C. CEZ VÂNZARE S.A. a învestit Judecătoria Craiova cu o cerere de emitere a unei ordonanţe de plată împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L. pentru suma de 11.191,44 RON, reprezentând contravaloare energie electrică.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa acestei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că legiuitorul a prevăzut că în categoria "consumatorilor" nu sunt incluse şi persoanele juridice, fiind necesar ca titularul dreptului pretins ori a interesului legitim încălcat să fie în mod obligatoriu o persoană fizică.

Reţinând că debitoarea este o persoană juridică, ce acţionează ca un profesionist, Înalta Curte constată că S.C. A. S.R.L. nu are calitatea de consumator, iar în consecinţă normele de competenţă exclusivă de la art. 121 C. proc. civ. nu sunt incidente.

Potrivit art. 1016 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de emitere a ordonanţei de plată aparţine instanţei competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Având în vedere că prin cererea formulată creditoarea urmăreşte recuperarea creanţei izvorâte dintr-un raport juridic contractul şi că părţile au prevăzut prin convenţia încheiată ca litigiile dintre acestea să fie soluţionate de instanţa de la sediul furnizorului, Înalta Curte, în stabilirea competenţei teritoriale, va avea în vedere prevederile art. 126 C. proc. civ., care instituie o competenţă alternativă în favoarea instanţei desemnate de părţi prin contract.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei se determină în condiţiile art. 1016, raportat la art. 126 C. proc. civ. şi la art. 39 din contract.

Totodată, potrivit art. 116 C. proc. civ. alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului.

Cum reclamanta S.C. CEZ VÂNZARE S.A., în calitate de furnizor în raportul juridic dedus judecăţii a înţeles să introducă cererea de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie are sediul, Înalta Curte constată că Judecătoria Craiova a fost legal învestită cu soluţionarea litigiului.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor când legea instituie norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speţă, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, nu sunt incidente norme de competenţă teritorială exclusivă, ci norme de ordine privată, potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., iar nerespectarea prevederilor referitoare la competenţă putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât, în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Altfel spus, întrucât necompetenţa teritorială a Judecătoriei Craiova era de ordine privată şi excepţia necompetenţei teritoriale era relativă, necompetenţa teritorială nu putea fi invocată de instanţă din oficiu.

Prin urmare, în condiţiile în care debitoarea nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Craiova, Înalta Curte constată că această instanţă a devenit singura competentă în soluţionarea cauzei.

Faţă de considerentele expuse anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Judecătoriei Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2021.