Law firm's challenge to insolvency judge rejected; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 2 mai 2018, sub nr. x/2015/a7, modificată la 23 mai 2018, CABINET DE AVOCAT A., în calitate de titular al unei creanţe curente asupra averii debitoarei B. S.A., în privinţa căreia s-a deschis procedura insolvenţei în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Braşov, a formulat contestaţie împotriva măsurilor inserate în raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar C. şi D. S.P.R.L., în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei B. S.A., respectiv împotriva refuzului administratorului judiciar de a soluţiona cererea de plată a creanţei în sumă de 334.200 RON, solicitând, în principal, obligarea administratorului judiciar să plătească suma de 334.200 RON, conform măsurii luate prin raportul din 8.06.2016, iar, în subsidiar, anularea măsurii administratorului judiciar de a nu soluţiona cererea de plată a creanţei curente, pe fondul ei şi obligarea administratorului judiciar de a soluţiona cererea de plată pe fondul său.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 85/2014.

Faţă de contestaţia formulată de CABINETUL DE AVOCAT A. împotriva Raportului de activitate al administratorului judiciar nr. 13 publicat în B.P.I. nr. 8793 din 02.05.2018, C. şi D. S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar al debitoarei B. S.A. - în insolvenţă, a formulat întâmpinare prin care a solicitat judecătorului sindic admiterea excepţiei lipsei de interes în formularea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei ca lipsită de interes, formulând, totodată, şi apărări pe fondul cauzei, în sensul respingerii contestaţiei ca nefondată.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, E. S.A., în calitate de creditor, dar şi membru al comitetului creditorilor debitoarei B. S.A., a invocat excepţia lipsei de interes în formularea contestaţiei CABINETULUI DE AVOCAT A. împotriva Raportului de activitate nr. 13 al administratorului judiciar, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestaţiei, ca nefondată.

Prin cererea înregistrată la 9 octombrie 2018, contestatorul CABINET DE AVOCAT A. arată că înţelege să renunţe la capătul de cerere subsidiar referitor la contestaţia împotriva măsurii administratorului judiciar.

Prin sentinţa civilă nr. 1241/SIND din 24 octombrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes a contestatorului CABINET DE AVOCAT A.. Totodată, a respins contestaţia formulată de contestatorul CABINET DE AVOCAT A. împotriva refuzului administratorului judiciar de a achita suma de 334.200 RON cu titlu de creanţă curentă; a luat act de cererea de renunţare la judecată formulată de contestator în privinţa capătului de cerere subsidiar, având ca obiect contestaţia formulată împotriva măsurii administratorului judiciar de a nu soluţiona pe fond cererea de plată a creanţei curente.

Împotriva sentinţei nr. 1241/SIND din 24 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal contestatorul CABINET DE AVOCAT A. a formulat apel, ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă, sub acelaşi număr de dosar.

La 5 martie 2019, dată la care, prin încheierea de şedinţă din 26 februarie 2019, instanţa a dispus amânarea pronunţării cauzei, apelantul CABINET DE AVOCAT A. a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, motivată de lipsa înştiinţării sale, prin citaţie, cu privire la termenul din 26 februarie 2019.

Prin încheierea din 5 martie 2019, instanţa a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelantul contestator CABINET DE AVOCAT A.. Totodată, a dispus amânarea pronunţării cauzei la data de 12 martie 2019.

La 8 martie 2019, apelantul CABINET DE AVOCAT A. a depus la dosar o cerere de recuzare a domnului judecător F., întemeiată pe dispoziţiile art. 42 pct. 13 C. proc. civ., arătând elementele care, în viziunea sa, nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Prin încheierea din 11 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins cererea formulată de apelantul contestator CABINET DE AVOCAT A. privind recuzarea domnului judecător F. în soluţionarea apelului înregistrat în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 324/Ap din 12 martie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins apelul declarat de contestatorul CABINET DE AVOCAT A. împotriva sentinţei civile nr. 1241//SIND din 24 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a păstrat-o.

La 20 martie 2019, CABINET DE AVOCAT A. a declarat recurs împotriva încheierii din 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, prin care a arătat că demersul său judiciar este întemeiat pe dispoziţiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., fiind declarat înainte de comunicarea hotărârii definitive, întrucât, în încheierea de respingere a recuzării, s-a consemnat termenul de atac de 5 zile, care ar curge de la comunicarea încheierii.

Recurentul susţine că, prin cererea de recuzare, a arătat că domnul judecător F. se afla în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 42 pct. 13 C. proc. civ., asupra sa planând bănuiala că nu poate fi imparţial.

În concret, recurentul a arătat că, împotriva domnului judecător, a formulat o sesizare către Inspecţia Judiciară, în care a descris modalitatea defectuoasă în care acesta şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu ocazia soluţionării unor cauze în care recurentul a avut calitatea de parte sau a reprezentat altă parte. În acest sens, a arătat că, în dosarul civil nr. x/2015, în care a avut calitatea de apelant, a fost prejudiciat, cu intenţie, de domnul judecător F., cu suma de 14.660,80 RON.

Recurentul a mai arătat că, dată fiind sesizarea făcută de acesta către Inspecţia Judiciară şi propunerea de excludere din magistratură, domnul judecător F. ar fi trebuit să se abţină.

În lipsa abţinerii domnului judecător, recurentul arată că a înaintat o cerere de recuzare, care a fost respinsă cu motivarea că formularea unei sesizări către Inspecţia Judiciară nu se subsumează ipotezei prevăzute de art. 42 pct. 1 C. proc. civ.

Recurentul solicită instanţei de recurs să observe că cererea de recuzare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 42 pct. 13 C. proc. civ., iar nu pe cele ale art. 42 pct. l C. proc. civ.

Prin urmare, susţine că instanţa care a soluţionat cererea de recuzare nu a analizat dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 42 pct. 13 C. proc. civ., pronunţându-se asupra unui temei de recuzare care nu a fost invocat.

Mai arată că până şi modul în care a fost soluţionată cererea de recuzare naşte îndoieli cu privire la imparţialitatea completului de judecată, în condiţiile în care unul dintre judecătorii care au respins cererea de recuzare este colegul de complet al domnului judecător F..

Prin raportare la dispoziţiile art. 42 pct. 13 C. proc. civ., recurentul consideră că imparţialitatea judecătorului este o cerinţă a dreptului la un proces echitabil, atât din perspectiva dreptului intern, cât şi din perspectiva europeană, textul invocat având în vedere orice împrejurare de fapt care denotă sau are aptitudinea de a pune la îndoială imparţialitatea judecătorului.

Astfel, apreciază că imparţialitatea judecătorului trebuie să fie perfectă, iar orice dubiu trebuie înlăturat, de aceea prin cererea de recuzare a invocat fapte veritabile care permit suspectarea lipsei de imparţialitate a judecătorului recuzat.

Consideră că bănuiala sa, în sensul că judecătorul recuzat nu este imparţial în cauză, este obiectiv justificată, întrucât, deşi cunoştea solicitarea recurentului de excludere din magistratură, fiind în posesia soluţiei de clasare, domnul judecător F. nu a formulat cerere de abţinere. Aşadar, consideră că, dacă ar fi refuzat să soluţioneze o cauză în care este implicat cel ce-1 vrea exclus din magistratură, ar fi dat dovadă de bună-credinţă.

În concluzie, văzând că cererea de recuzare întemeiată pe dispoziţiile art. 42 pct. 13 C. proc. civ. a fost respinsă pentru că nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 42 pct. 1 C. proc. civ., că există suspiciuni concrete cu privire la lipsa de obiectivitate şi la lipsa de imparţialitate a judecătorului recuzat, recurentul solicită admiterea recursului.

În drept, recursul nu a fost întemeiat pe niciun motiv de nelegalitate din cele limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în data de 5 iulie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Prin întâmpinarea depusă, intimata Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Braşov a invocat excepţia prematurităţii, solicitând, în principal, admiterea excepţiei şi respingerea recursului, ca prematur formulat, iar, în subsidiar, a invocat excepţia nulităţii recursului şi anularea recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate de recurent în motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de lege; totodată, a formulat apărări şi pe fondul cauzei, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Faţă de întâmpinarea depusă, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând, în principal, înlăturarea apărărilor intimatei ca fiind făcute de o persoană fără calitate procesuală, iar, în subsidiar, ca nefondate. Totodată, susţine că, din economia recursului, sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 14 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Faţă de raportul comunicat, atât intimata U.A.T. Judeţul Braşov, cât şi intimata C. şi D. S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar al debitoarei B. S.A. şi-au manifestat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere.

Intimata U.A.T. Judeţul Braşov a arătat că îşi menţine ansamblul argumentelor prezentate în cuprinsul întâmpinării formulate, iar administratorul judiciar al debitoarei B. S.A. a arătat că, în viziunea sa, recursul este neîntemeiat şi inadmisibil în principiu.

Prin încheierea completului de filtru din 24 noiembrie 2020, au fost respinse atât excepţiile prematurităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimata U.A.T. Judeţul Braşov prin întâmpinare, cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale de parte în proces a intimatei U.A.T. Judeţul Braşov, invocată de recurentul-contestator prin răspunsul la întâmpinare. Totodată, recursul a fost admis în principiu, fiind stabilit termen de judecată la 2 februarie 2021, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor, dată la care instanţa de recurs a rămas în pronunţare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul pendinte este îndreptat împotriva încheierii din 11 martie 2019, prin care Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins cererea formulată de apelantul contestator CABINET DE AVOCAT A. privind recuzarea unui membru din completul căruia i-a fost repartizat spre soluţionare apelul înregistrat în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov.

În speţă, recurentul susţine că, deşi şi-a întemeiat cererea de recuzare pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., instanţa care a soluţionat cererea de recuzare s-a pronunţat asupra unui temei care nu a fost invocat, respectiv pe dispoziţiile art. 42 pct. 1 C. proc. civ.

Critica este nefondată, întrucât, din analiza încheierii recurate, Înalta Curte constată că instanţa, deliberând cu privire la cererea de recuzare formulată, s-a pronunţat asupra motivului de incompatibilitate invocat de recurent, constatând următoarele:

"Motivul privind existenţa încă din martie 2018 a unei plângeri adresate Inspecţiei Judiciare referitoare la judecătorul recuzat nu se încadrează în dispoziţiile art. 42 alin. (1) C. proc. civ. faţă de soluţia pronunţată deja în dosarul respectiv (Rezoluţie de clasarea sesizării cu privire la cererea petentului A. - depusă în extras la dosar)."

Prin urmare, în redactarea considerentului mai sus amintit, instanţa a făcut referire la art. 42 alin. (1) C. proc. civ., şi nu la pct. 1 din cuprinsul alin. (1) al articolului 42 C. proc. civ., aşa cum, în mod eronat, susţine recurentul.

Mai mult decât atât, în cuprinsul primului paragraf din considerentele încheierii recurate, instanţa a reţinut fără niciun fel de echivoc faptul că "prin cererea formulată de apelantul Cabinet de avocat A. în Dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov s-a solicitat recuzarea domnului judecător F. în soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătorului sindic în temeiul art. 42 pct. 13 C. proc. civ.. A arătat, după descrierea situaţiei de fapt a dosarelor sale, că împotriva judecătorului recuzat a formulat încă din martie 2018 o plângere adresată Inspecţiei Judiciare şi că acesta s-a pronunţat anterior într-o cauză care are o importanţă covârşitoare în soluţia apelului."

Prin urmare, faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte reţine că nu există niciun indiciu de natură a considera că instanţa a analizat alt motiv de incompatibilitate decât cel indicat de autorul cererii de recuzare, atât din perspectiva temeiului de drept, cât şi din perspectiva situaţiei învederate prin cererea de recuzare (existenţa unei plângeri adresate Inspecţiei Judiciare care îl viza pe judecătorul recuzat) care, de altfel, nu îşi găseşte corespondent în niciuna din situaţiile de incompatibilitate prevăzute de legiuitor la art. 42 alin. (1) pct. 1-12 din C. proc. civ.

Aşa fiind, critica prin care recurentul tinde la obţinerea unei soluţii de casare a încheierii recurate nu va fi reţinută.

Nu în ultimul rând, printr-o altă critică, autorul prezentului demers judiciar îşi exprimă nemulţumirea şi din perspectiva componenţei completului care a soluţionat cererea sa de recuzare, arătând că "până şi acest mod de a trata cererea de recuzare naşte îndoieli cu privire la imparţialitatea completului de judecată, în condiţiile în care unul dintre judecătorii care au respins cererea de recuzare este colegul de complet al domnului judecător F.."

Cu toate că autorul recursului nu şi-a încadrat respectiva critică într-unul din motivele de casare limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aceasta poate fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - "când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale", urmând a fi, astfel, analizată.

Cu titlu preliminar, se cuvine menţionat faptul că cererea de recuzare este un incident procedural faţă de care C. proc. civ. nu instituie regula repartizării aleatorii.

Astfel, art. 124 alin. (2) C. proc. civ. stabileşte regula soluţionării incidentelor procedurale de instanţa în faţa căreia acestea se invocă, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În aceste condiţii, art. 50 alin. (1) C. proc. civ. prevede o excepţie de la regula instituită de art. 124 alin. (2) din acelaşi Cod, în sensul că abţinerea sau recuzarea se soluţionează de un alt complet al instanţei respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine, iar nu de instanţa în faţa căreia acest incident a fost invocat.

Aşadar, dacă intenţia legiuitorul ar fi fost ca declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare să fie repartizată aleatoriu, ar fi trebuit să instituie o dispoziţie legală expresă, în acest sens.

În sprijinul concluziei prezentate, se cuvin a fi menţionate şi dispoziţiile art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17.12.2015, potrivit căruia, "În situaţia în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluţionarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliţi prin planificarea de permanenţă, pe materii, realizată cel puţin trimestrial."

Aşadar, din coroborarea dispoziţiilor C. proc. civ. şi a celor din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti mai sus amintite, reiese că, în situaţia în care este recuzat unul din membrii completului colegial, în alcătuirea completului care urmează a soluţiona un astfel de incident intră ceilalţi sau, după caz, celălalt membru ai/al completului iniţial şi judecătorul/judecătorii aflat/aflaţi în lista de planificare a permanenţei.

Cu toate acestea, în situaţia în care recurentul avea îndoieli asupra imparţialităţii membrilor completului de judecată care urma a soluţiona cererea de recuzare, acesta putea uza în aceleaşi condiţii de instituţia recuzării. Cum nu a procedat astfel, recurentul este decăzut din acest drept, nemaifiind îndreptăţit la a formula o astfel de critică.

În consecinţă, apreciind că nu subzistă niciunul din motivele de recurs formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator CABINET DE AVOCAT A. împotriva încheierii din 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator CABINET DE AVOCAT A. împotriva încheierii din 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2021.