Cassation appeal annulled for failure to substantiate grounds beyond merits-based dispute over traffic accident liability

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 5 aprilie 2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 701,51 RON, reprezentând cheltuieli materiale globale provizorii, obligarea pârâtelor la plata sumei de 90.000 Euro, echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile suferite în accidentul rutier din 1 noiembrie 2011, soldat cu vătămarea corporală a reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6883 din 1 noiembrie 2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia dreptului material la acţiune, a respins ca neîntemeiată excepţia netimbrării acţiunii şi a respins ca prescrisă acţiunea reclamantei A..

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 507A din 13 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul reclamantei A., anulând sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare.

Prin sentinţa civilă nr. 2296 din 8 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. A respins ca nefondată acţiunea reclamantei A..

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 18 din 8 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei A. împotriva sentinţei civile nr. 2296 din 8 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A..

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia nr. 1658 din 3 octombrie 2019 a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 18 din 8 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 306/2021 din 22 februarie 2021 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2296 din 8 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

La data de 20 mai 2021, reclamanta A. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei nr. 306/2021 din 22 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Normele de drept încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel în rejudecare indicate de recurenta-reclamantă sunt art. 22, art. 476, art. 478, art. 479 C. proc. civ., art. 31, art. 41, art. 48, art. 72 alin. (2)-(4) din O.U.G. nr. 195/2002.

În raport cu textele de lege invocate, recurenta-reclamantă arată că în cadrul dosarului civil nr. x/2017, în rejudecare s-a dispus de către instanţa de apel efectuarea unei expertize tehnice auto în vederea lămuririi dinamicii accidentului rutier din data de 1 noiembrie 2011 din Bucureşti, expertul desemnat de către instanţă fiind inginerul D..

Împotriva concluziilor expertizei s-au formulat obiecţiuni, care au fost respinse de către instanţa de apel.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel nu a stăruit în aflarea adevărului şi implicit în înlăturarea oricăror greşeli, refuzând administrarea probelor reclamantei, iar prin respingerea obiecţiunilor nu s-a permis solicitarea de lămuriri şi completări, fiind îngrădit dreptul de a corecta posibile erori ale expertizei efectuate.

În baza prevederilor art. 337 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa putea şi avea obligaţia legală de a solicita expertului desemnat să lămurească aspectele contradictorii din cuprinsul lucrării sale, faţă de datele tehnico-ştiinţifice utilizate din documentele de la dosarul cauzei, astfel cum au solicitat şi susţinut în mod argumentat la primul termen după depunerea expertizei auto. Se impunea ca instanţa de apel să trimită obiecţiunile reclamantei către expertul D. în vederea formulării unui răspuns pertinent la acestea, lămurind astfel contribuţia reală şi efectivă a acesteia, precum a intervenienţilor forţaţi în producerea accidentului.

In ceea ce priveşte aplicarea greşită a legii, recurenta-reclamantă face trimitere la dispoziţiile art. 31 din O.U.G. nr. 195/2002 care, deşi au fost invocate de către instanţă, au fost interpretate greşit, ordinea de prioritate stabilită de acest articol nu se aplică trecerilor de pietoni, caz în care, în accepţiunea acestei instanţe, marcajul are prioritate stabilită legal, unde toţi participanţii la trafic trebuie să-i respecte sensul legal, nicidecum cel stabilit greşit de instanţa de apel.

In continuare, recurenta-reclamantă relevă neconcordanţele evidente între raportul de expertiză şi mijloacele de probă ce fac obiectul dosarului.

Deşi expertul a preluat din realitatea locului accidentului, constată că marcajul pietonal este oblic, totuşi acesta când fixează locul impactului, ignoră acest reper şi calculează deviaţia de la unghiul drept la cel oblic la o distanţă de 1 m faţă de bordură, ca şi cum locul impactului s-ar fi produs Ia această distanţă, ceea ce este în mod evident fals. Din acest reper fals reiese adăugarea în mod incorect a unei distanţe importante în plus.

Se mai reproşează instanţei de apel că nu a coroborat concluziile raportului de expertiză cu declaraţiile conducătorului auto E. din care rezultă că locul impactului a fost la 1,2-2 m după marcajul pietonal.

Deşi expertul auto trăgător menţionează că a procedat la oprirea maşinii după accident, expertul concluzionează că ansamblul de autovehicule a fost oprit de al doilea conducător auto, cel tractat, prin frânare.

Aprecierea expertului ignoră probele existente la dosar, precum şi legi ale fizicii şi mecanicii, din care se concluzionează în sensul că ipoteza expertului nu este fondată.

Din analiza probelor existente la dosar rezultă că locul impactului indicat de cei doi conducători auto cu ocazia cercetării la faţa locului este situat la o distanţă de 16 m calculată de la punctul de reper de la care se efectuează toate măsurătorile către înainte, în direcţia de mers a vehiculelor, astfel cum este indicat şi în schiţa locului accidentului. Totodată, poziţionarea începutului marcajului pietonal din direcţia de mers a ansamblului de vehicule este de 9,5 m distanţă de la punctul de reper.

Din toate aceste date rezultă că locul impactului identificat de cei doi şoferi este de 16-14,61-1,39 m după sfârşitul marcajului pietonal şi nicidecum 5,5 masa cum reţine în mod vădit eronat expertul. Aceste date rezultă cu certitudine din probele existente la dosar.

O altă critică adusă deciziei atacate se referă la aprecierea locului impactului între pieton şi auto tractat, prin care expertul încearcă să convingă că acesta s-a produs la 0,5 m înainte de oprirea ansamblului de vehicule.

Un alt aspect ignorat şi de organul de cercetare penala şi trecut cu vederea este reprezentat de calitatea şi implicit vizibilitatea marcajului pietonal.

Cât priveşte proiecţia indicatoarelor pe partea carosabilă şi nu a marcajelor, aşa cum înţelege în mod neîntemeiat expertul, proiecţie despre care expertul menţionează că în bogata sa experienţă nu a întâlnit aşa ceva, arată că necunoaşterea legii privind circulaţia pe drumurile publice, mai ales din partea unui expert tehnic auto, reprezintă un alt element de apreciere a calităţii expertizei.

În cazul analizat, fie din lipsa vizibilităţii marcajului, fie din cauza particularităţilor de amplasare, dacă pietonii au traversat în interiorul zonei delimitată de indicatoarele trecere pietoni, atunci aceştia au traversat regulamentar.

Recurenta-reclamantă constată că toate aspectele esenţiale care privesc dinamica producerii accidentului sunt viciate, astfel încât consideră că nici răspunsul expertului la prezentele obiecţiuni nu vor putea fi de natură a aduce o îmbunătăţire a lucrării întocmite.

În faţa instanţei de apel, recurenta susţine că a evidenţiat existenţa unor situaţii total diferite faţă de cele reţinute de expert şi a făcut trimitere la probe esenţiale, care contrazic în totalitate concluziile expertizei efectuate în apel, însă cu toate acestea, instanţa de apel nu a înţeles deloc situaţia reală, fie a interpretat legea în mod evident greşit, fie a ignorat-o, în ambele cazuri rezultatul fiind pronunţarea unei soluţii neîntemeiate, contrară prevederilor legale obligatorii care privesc rolul instanţei, regulile de aplicare şi interpretare a textelor legale.

Instanţa de apel a respins cererea reclamantei fără a motiva propriu-zis cu claritate şi pertinenţă măsura astfel dispusă, încălcându-se în mod flagrant dreptul la un proces echitabil.

Instanţa de apel fie a ignorat, fie a evaluat întreg materialul probator la care s-a făcut referire în cauză, aspect de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil, care echivalează cu ceea ce instanţa supremă a reţinut a reprezenta o necercetare a fondului.

În concluzie, recurenta apreciază că pentru respectarea exigenţelor impuse de art. 6 din CEDO nicio măsură nu poate fi dispusă de instanţă fără a fi fundamentată pe mijloace de probă administrate în cursul judecăţii şi totodată înlăturarea cererii de probatorii, fără a motiva măsura astfel dispusă, impune casarea deciziei recurate.

În acest context, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi judecarea în fond a cauzei, cu consecinţa schimbării deciziei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată.

La data de 10 august 2021, intimata-pârâtă Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca organism de plată a despăgubirilor Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din 27 ianuarie 2022, în Completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unui dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situaţia de fapt şi probatoriul administrat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În acest context, referitor la criticile întemeiate pe pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., se constată că în cadrul memoriului de recurs nu se indică normele de procedură ce ar fi fost nerespectate de instanţa de apel, sens în care se apreciază că acestea au fost invocate în mod formal.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea hotărârii atacate.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În cadrul acestui motiv de casare, se constată că susţinerile recurentei-reclamante nu au avut în vedere detalierea niciunei teze a motivului invocat, care să facă posibilă analiza instanţei de control judiciar.

În acest context, se apreciază că dispoziţiile evocate nu pot fi reţinute întrucât instanţa de apel şi-a expus într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a apelului reclamantei şi de menţinere a hotărârii instanţei de fond.

Se constată, aşadar, că în cauză, instanţa de apel a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, în raport şi cu criticile invocate în apel, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată de instanţă, astfel că nu se poate susţine cu temei că este vorba de nemotivarea hotărârii, cum susţine recurenta.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

In acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se arată, în mod concret, cum au fost încălcate sau cum au aplicat greşit instanţele inferioare normele de drept material, referitoare la dispoziţiile art. 22, art. 476, art. 478, art. 479 C. proc. civ., art. 31 art. 41, art. 48, art. 72 alin. (2)-(4) din O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, recurenta-reclamată nu dezvoltă, în cuprinsul cererii de recurs, motivele de casare invocate, limitându-se la simpla reluare a argumentelor care ţin exclusiv de fondul litigiului dintre părţi.

Astfel, simpla nemulţumire a părţii cu privire la modul în care instanţa a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea aceloraşi susţineri din faţa instanţei de apel cu privire la interpretarea probatoriului administrat în cauză, respectiv expertiza tehnică judiciară şi respingerea obiecţiunilor formulate cu privire la aceasta.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecinţă, se constată că recurenta-reclamantă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel în raport cu soluţia pronunţată.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 306/2021 din 22 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 306/2021 din 22 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA CA ORGANISM DE PLATĂ A DESPĂGUBIRILOR DIRECŢIA FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII şi B. S.A. şi intimatul-intervenient F..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2022.