Appeal quashed as inadmissible; insurer's subrogation award for fire damage upheld.

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 30 septembrie 2016, reclamanta A. S.A. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. Satu Mare, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să o oblige să-i plătească suma de 206.003,03 RON echivalentul despăgubirilor plătite asiguratului S.C. C. S.R.L. Satu Mare în dosarele de daună x, respectiv y, cu dobânzi legale începând cu data de 23.04.2016 şi cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 şi ale art. 2210 C. civ.

Prin sentinţa nr. 150/22.07.2019, pronunţată de Tribunalul Satu Mare s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5750 RON reprezentând onorariu de experţi cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 148/C/2020-A din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 150/22.07.2019, pronunţată de Tribunalul Satu Marejpe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. şi, în consecinţă, a fost oblicată pârâta S.C. B. S.R.L. să achite reclamantei suma de 206.003,03 RON reprezentând despăgubiri achitate de reclamantă asigurătorului său S.C. C. S.R.L., în dosarul de daună nr. x şi y, cu dobândă legală, calculată începând cu data de 23.04.2016 şi până la achitarea efectivă a sumei datorate.

A fost obligată intimata S.C. B. S.R.L. să plătească apelantei suma de 7.837 RON, reprezentând cheltuieli de judecata în fond şi apel.

Pârâta S.C. B. S.R.L a declarat recurs împotriva deciziei nr. 148/C/2020-A din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Recurenta-pârâtă se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

In argumentarea cererii de recurs, arată că potrivit art. 1270 C. civ. "contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege".

În opinia recurentei, a fost grav nesocotit de instanţa de apel, care a interpretat contractul intervenit între părţi după bunul său plac în contradicţie cu prevederile legii, cu conţinutul acestuia însuşit de părţi prin semnătură şi în contradicţie cu voinţa concordantă a părţilor, dovedit prin probaţiunea administrată în cauză.

In cadrul înţelegerii contractuale, susţine recurenta, au fost schimbate ventilatoarele utilajelor, pentru a face faţă solicitărilor deosebite, ca urmare a unei activităţi de exploatare şi folosinţă intensă. Lucrările au fost efectuate nu doar cu ştirea şi acordul persoanelor cu atribuţii în domeniu din cadrul S.C. C. S.R.L., ci la solicitarea expresă a acestora, aspect ce rezultă din achiziţionarea de către beneficiarul C. S.R.L. a ventilatoarelor ce urmau să fie montate, fapt recunoscut în mod expres în cauză şi din corespondenţa din 4.08.2015. In aceste condiţii, angajaţii recurentei s-au deplasat la faţa locului, în incinta C. S.R.L. pentru efectuarea lucrării. Aceste aspecte, apreciază recurenta, se impun fi subliniate, ţinând cont de starea de fapt iniţial prezentată, potrivit căreia intimata-reclamantă a susţinut că lucrarea ar fi fost executată fără ştirea şi acordul beneficiarului. In mod evident, recurenta nu ar fi efectuat aceste lucrări fără a exista o solicitare expresă în acest sens.

Conform prevederilor contractuale, menţionează recurenta, beneficiarul lucrărilor C. S.R.L. "se obligă să predea amplasamentele libere de orice sarcini, inclusiv fronturile de lucru".

Apărarea recurentei, însuşită în tot de prima instanţă şi înlăturată apoi de instanţa de apel s-a bazat în principal pe această prevedere contractuală, susţinând că având în vedere natura lucrărilor efectuate în favoarea societăţii beneficiare, prin această prevedere contractuală, se înţelege predarea utilajelor în vederea efectuării lucrărilor comandate în starea în care asupra acestora să se poată realiza lucrările în mod corespunzător şi în siguranţă, conform reglementărilor în vigoare.

Din ambele expertize tehnice judiciare efectuate în cauză a rezultat faptul că principalul factor care a determinat declanşarea incendiului reprezintă depunerile reziduale din interiorul utilajului, rezultat ca urmare a unei substanţe de adezivare, denumit Chemosil, care este un material cu pronunţat caracter inflamabil.

Or, în contradicţie cu materialul probator administrat în cauză şi în contradicţie cu dispoziţiile art. 1266, 1267 şi 1268 C. civ., instanţa de apel a stabilit că, această clauză contractuală nu poate fi interpretată în sensul invocat de pârâtă.

Aşa fiind, consideră că în cauză instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a clauzelor contractuale, ca urmare a greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 1266, 1267 şi art. 1268 C. civ.

In speţă, având în vedere obiectul concret al contractului, natura lucrărilor ce urmau sa fie executate este evident că noţiunea "se obligă să predea amplasamentele libere de orice sarcini, inclusiv fronturile de lucru" trebuie interpretat în sensul punerii la dispoziţia executantului lucrării a utilajelor în starea în care asupra acestora să se poată realiza lucrările, respectiv montarea ventilatoarelor. Recurenta a angajat doar montarea acestor ventilatoare, nu curăţarea şi aerisirea utilajelor beneficiarului.

Aşa cum au relatat martorii audiaţi în cauză, până la producerea incendiului curăţirea exterioară a utilajelor s-a realizat de către muncitorii care au lucrat efectiv pe respectivele utilaje, zilnic la sfârşitul programului de muncă, iar curăţirea interioară, de acele depuneri reziduale produse ca urmare a exhaustării odată pe săptămână, de asemenea de către persoanele care au lucrat pe utilajul respectiv. Ulterior producerii incendiului, C. S.R.L. a angajat o societate comercială pentru curăţirea interioară a utilajelor. De altfel, niciodată, înainte sau după producerea incendiului, recurent-pârâtă nu a curăţat, aerisit utilajele beneficiarului C. S.R.L..

Principalul motiv pentru care s-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtei B. S.R.L., arată recurenta, era acela că pârâta ar fi efectuat lucrarea de înlocuire a ventilatorului, deci în primă fază montarea schelei metalice fără ştirea şi acordul beneficiarului C. S.R.L..

Or, acest motiv a fost infirmat, deoarece s-a dovedit că schimbarea ventilatoarelor utilajelor a avut loc conform planificării realizată de şeful de mentenanţă al societăţii beneficiare, planificare ce a fost comunicată recurentei prin email şi pe care aceasta susţine că a respectat-o.

Ambele expertize au concluzionat că beneficiarul C. S.R.L. are o contribuţie considerabilă la producerea incendiului şi că recurenta a executat lucrarea în mod corespunzător.

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de art. 490 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefandat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 mai 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus punct de vedere la raport.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 29 septembrie 2020.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, în raport de art. 490 alin. (1) C. proc. civ. şi excepţia tardivităţii recursului, invocate de intimata A. S.A.., pe care le-a respins având în vedere următoarele:

În speţă, cererea de recurs a fost transmisă direct Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 31 august 2020, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs.

Conform prevederilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ.:

"Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii, în condiţiile prevăzute la art. 83 alin. (3) şi art. 84".

Se reţine că, în conformitate cu prevederile art. XVII alin. (1) Secţiunea a 2 a -Măsuri tranzitorii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. din Legea nr. 2/2013, în procesele începute până la data de 31 decembrie 2015, termen prorogat până la data de 31 decembrie 2018 prin O.U.G. nr. 95/2016, se aplică dispoziţiile art. XIV-XVII din Legea nr. 2/2013.

Potrivit dispoziţiilor art. XVII alin. (1) Secţiunea a 2 a - Măsuri tranzitorii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. din Legea nr. 2/2013 "Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în condiţiile prevăzute la art. 83 alin. (3) şi art. 84 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată".

Aşadar, în condiţiile în care acţiunea dedusă judecăţii a fost demarată la 3 octombrie 2016, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 490 alin. (1) C. proc. civ., ci sunt aplicabile prevederile art. XVII din Legea nr. 2/2013, conform cărora "recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă", fără ca legea să impună sancţiunea nulităţii.

Dintr-o altă perspectivă, se constată că, în acord cu prevederile art. 136 alin. (4) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, recursul formulat în cauză a fost transmis instanţei care a pronunţat hotărârea atacată - Curtea de Apel Timişoara, iar aceasta din urmă a înaintat recursul Înaltei Curţi."

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimată, în condiţiile în care cererea de recurs a fost depusă la data de 31 august 2020, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, iar decizia atacată a fost comunicată recurentei la data de 30 iulie 2020, potrivit dovezii aflate la dosarul instanţei de apel, Înalta Curte reţine că recursul este formulat în cadrul termenului procedural prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, excepţia nulităţii recursului, în raport de art. 490 alin. (1) C. proc. civ. şi excepţia tardivităţii recursului, invocate de intimata A. S.A.., sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Apoi, Înalta Curte, luând în analiză, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, se constată că recurenta-pârâtă a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludentei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă ca recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

In speţă, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, iar faptul că se invocă anumite dispoziţii legale (ex: art. 1266, art. 1267, art. 1268 C. civ.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Criticile recurentei vizând greşita interpretare a clauzelor contractuale de către instanţa de apel se raportează la situaţia de fapt şi la probeleadminstrate, ceea ce reprezintă o evaluare de netemeinicie şi nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerinţelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, în raport de art. 490 alin. (1) C. proc. civ. şi excepţia tardivităţii recursului, excepţii invocate de intimata A. S.A..

Admite excepţia nulităţii recursului, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată de intimata A. S.A. prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 148/C/2020-A din 1 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2021.