Negative jurisdiction conflict in salary recalculation action resolved by assigning competence to workers' workplace court.

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

Prin acţiunea initial înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, la data de 29.10.2020, sub nr. dosar x/2021, disjunsa din dosar nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. şi BB. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timis, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, cu citarea obligatorie Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării au solicitat instantei recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi a sporurilor aferente în funcţie de salarizarea aferentă a procurorilor cu grad PÎCCJ, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 17.04.2008 (data rămânerii definitive a deciziei nr. 1681/17.04.2008), respectiv data numirii în calitate de procuror a fiecărui reclamant şi plata efectivă, în continuare, şi pentru viitor, respectiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, începând din data de 20.07.2018 (data publicării în Monitorul Oficial a Legii 207/2018 prin care a fost modificată Legea 304/2004, înfiinţându-se sectia de Investigare a Infracţiunilor in Justiţie) si pe viitor, recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi a sporurilor aferente în funcţie de salarizarea aferentă a procurorilor din cadrul CC.., aceasta incluzând, pe lângă salarizarea specifică gradului de Î.C.C.J.

şi drepturile salariale specifice personalului detaşat, care să fie incluse în indemnizaţia de încadrare, repararea prejudiciul creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 17.04.2008 (data rămânerii definitive a deciziei nr. 1681/17.04.2008), respectiv data numirii în calitate de procuror a fiecărui reclamant din prezenta cauză, si în continuare, pe viitor, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare (prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare, cu titlu de salariu lunar), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se a aplica dobânda legali penalizatoare, până la data plăţii efective.

Prin sentinţa nr. 178/LM/2021 din 4 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

S-a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (1) Codul muncii, art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, în raport de locul de muncă al reclamanţilor, competenţa teritorială aparţine Tribunalului Timiş, competenţa teritorială în materia soluţionării litigiilor de muncă fiind una exclusivă.

În speţă, a mai reţinut Tribunal Bihor, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează excepţia de necompetenţă teritorială de ordine publică doar în cazul în care judecătorul este reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau de competenţa unei instanţe inferioare celei la care judecătorul îşi desfăşoară activitatea, dispoziţii ce se aplică în mod corespunzător şi procurorilor. În cauză însă, competenţa de soluţionare a cererii aparţine Tribunalului Timiş, instanţă superioară judecătoriilor pe lângă care funcţionează unităţile de parchet în care reclamanţii îşi desfăşoară activitatea.

Pe de altă parte, în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 127 alin. (2) indice 1 C. proc. civ., ce vizează doar ipoteza în care instanţa competentă să soluţioneze cererea are şi calitatea de pârât în dosar nu şi cazul în care pârâtă este unitatea de parchet de pe lângă instanţa competentă.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată la data de 30.03.2021, sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 972/PI din 27 mai 2021, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenta teritoriala şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bihor; a constatat că s-a ivit un conflict negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că cererea formulata de către reclamanti împotriva pârâtilor se încadrează in materia conflictelor de munca, iar competenta teritoriala privind soluţionarea unor astfel de cereri revine, de regula, instanţei competente in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau reşedinţa ori, dupa caz, sediul, precum si locul de munca, asa dupa cum obliga dispozitiile prevazute de art. 269 alin. (2) din Codul muncii si art. 210 din Legea nr. 61/2011, aceasta competenta determinand capacitatea unei instante judecatoresti de a solutiona în exclusivitate conflictele de munca.

Însa, reclamantii la data formularii actiunii detineau calitatea de procurori in cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara si Parchetului de pe lângă Judecătoria Sannicolau Mare, astfel ca sunt aplicabile dispozitiile art. 127 alin. (1) si 3 C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Timiş, secţia I civilă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţele aflate în conflict negativ de competenţă au fost sesizate cu o acţiune având ca obiect plata unor drepturi salariale. Având în vedere cele solicitate în cuprinsul cererii de chemare de judecată, rezultă faptul că prezentului litigiu i se aplică dispoziţiile legii speciale referitoare la conflictele de muncă.

În cauza dedusă judecăţii, reclamanţii la data formulării acţiunii aveau calitatea de procurori in cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara si Parchetului de pe lângă Judecătoria Sannicolau Mare.

Dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de dispoziţiiile art. 266-275 din Codul muncii şi Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează:

"Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanţele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziţii legale reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

Potrivit art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (…)

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Se reţine că Legea nr. 310/2018, aplicabilă în raport de data introducerii acţiunii 29 octombrie 2020, a modificat dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competenţa facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, ci şi atunci când cererea este de competenţa unei instanţe inferioare celei la care magistratul îşi desfăşoară activitatea.

Or, reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sannicolau Mare, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă tribunalului.

Prin urmare, dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile şi nu pot justifica învestirea unui alt tribunal cu judecarea litigiului.

În consecinţă, aşa cum s-a arătat în precedent, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora este competentă, instanţa de la domiciliul reclamantului sau instanţa de la locul de muncă, respectiv Tribunalul Timiş.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2021.