Borrower-claimants prevail on mortgage extinction claims as creditor's appeal lapses and intervener's challenge dismissed as moot

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la 25 iulie 2016 sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.., să se constate stingerea obligaţiilor născute în baza contractului de credit ipotecar pentru persoane fizice nr. x din 30 iulie 2008 şi din contractul de ipotecă din data de 30.07.2008, autentificat sub nr. x de Biroul Notarilor Publici D. şi E., încheiate între reclamanţi şi F. S.A., precum şi obligarea pârâtei ca, de la data rămânerii definitive a hotărârii să elibereze reclamanţilor o adeverinţă din care să rezulte stingerea oricărei obligaţii izvorâte din contractele menţionate.

In drept, au mai fost invocate dispoziţiile art. 194 şi 254 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2416 din 26 martie 2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti a fost respinsă ca neîntemeiată cererea ca formulat de reclamanţii A. şi B..

Împotriva acestei soluţii au formulat apel reclamanţii A. şi B..

Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 2834 din 21 noiembrie 2018 a admis apelul formulat de reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu intimata pârâtă C..

A schimbat în tot sentinţa civilă nr. 2416 din 26 martie 2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, iar în urma rejudecării, a admis cererea de chemare în judecată şi a constatat stingerea oricărei obligaţii izvorâte din Contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr. x din 30 iulie 2008 şi din Contractul de ipotecă din 30 iulie 2008, autentificat sub nr. x de D. şi E., încheiate între apelanţi şi intimata-pârâtă.

A obligat intimata-pârâtă să elibereze dovada stingerii obligaţiilor rezultate din contractele menţionate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C..

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la 3 noiembrie 2020, instanţa a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu s-a depus nota de timbraj raportat la cuantumul creditului apreciat neachitat şi nu s-a timbrat în consecinţă recursul.

La data de 2 martie 2021 intervenienta G. a depus la dosar cerere precizatoare prin care solicită respunerea cauzei pe rol şi fixarea unui nou termen de judecată, cu citarea părţilor, în vederea continuării judecăţii.

În şedinţa din 7 aprilie 2021, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au invocat excepţia netimbrării cererii de repunere pe rol a cauzei, motivat de faptul că taxa judiciară de timbru a fost achitată de către un terţ de proces, respectiv H. S.R.L., iar nu de către debitorul taxei.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă prin încheierea din 7 aprilie 2021 a admis excepţia de netimbrare a cererii de repunere pe rol.

A anulat ca netimbrată cererea de repunere pe rol formulată de intervenienta G., privind recursul declarat de intervenienta G., cesionara în drepturi a pârâtei C. împotriva deciziei nr. 2834 din 21 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B..

A menţinut suspendarea cauzei.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a Civilă prin decizia nr. 230 din 15 septembrie 2021 a admis excepţia de perimare a recursului.

A constatat perimat recursul declarat de pârâta C., împotriva deciziei nr. 2834 din 21 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Recurenta-intervenient G. a formulat recurs împotriva încheierii din 7 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., context în care recurenta apreciază că instanţa de recurs în mod eronat a anulat ca netimbrată cererea de repunere pe rol a cauzei.

Prealabil, arată că prin decizia nr. 7/2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 137/2015 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii a statuat că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil ori netimbrabil al cererii de chemare în judecată, ori modul de stabilire a taxei judiciare de timbru exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar pe calea apelului sau recursului.

Debitorului taxei judiciare de timbru i-a fost respectat dreptul de a formula cerere de reexaminare în condiţiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, iar în acest context se apreciază că încheierea atacată este nelegală, întrucât procedura judiciară desfăşurată în prima instanţă, creditorul nu a fost informat cu privire la pretinsa nelegalitate a plăţii taxei judiciare de timbru anexată cererii, neavând astfel posibilitatea de a formula critici în acest sens, pe calea cererii de reexaminare.

Ataşat cererii de repunere pe rol a cauzei a fost depusă taxa judiciară de timbru în valoare de 3.669,50 RON, precum şi taxa de timbru din recurs în cuantum de 7.339 RON în contul DITL Sector 3 de către H. S.R.L., în calitate de administrator de portofoliu al creditorului G. mandatat în baza procurii autentice speciale.

Recurenta mai arată că societatea H. S.R.L. deţine împuternicire prin care a primit puteri depline în vederea îndeplinirii activităţilor din împuternicirea ataşată. Taxa judiciară de timbru ataşată cererii de repunere la rol a fost achitată de către H. S.R.L., în calitatea sa de mandatar al creditorului la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 3 Bucureşti.

H. S.R.L. a reprezentat recurenta în faţa unei instituţii publice prin achitarea unei taxe judiciare de timbru. Folosirea taxei achitată de către H. S.R.L. pentru recurentă nu implică şi reprezentarea în faţa instanţei de către H. S.R.L..

Recurenta citează dispoziţiile art. 40 din O.U.G. nr. 80/2013 şi menţionează că sediul persoanei juridice este în sectorul 3, Splaiul Unirii 165 TN Offices 2, prin urmare taxa judiciară de timbru a fost achitată în mod corect în contul unităţii administrative de la sediul debitorului taxei.

Obligaţia de plată anticipată a taxelor judiciare de timbru incumbă şi reclamanţilor persoane fizice cu domiciliul în străinătate, unităţile administrativ teritoriale în contul cărora se face plata fiind acelea în a căror rază teritorială reclamanţii şi-au ales domiciliul procesual în România, conform art. 19 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 112 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Recurenta mai face trimitere la decizia nr. 1094/2011 a Curţii Constituţionale, potrivit căreia, persoanele juridice nerezidente au obligaţia să achite taxa judiciară de timbru în contul unităţii administrativ teritoriale de la sediul/domiciliul reprezentantului acestora.

Prin urmare, creditorul persoană juridică şi-a desemnat un reprezentant în România, potrivit unor prevederi legale şi întrucât sediul reprezentantului este asimilat sediul creditorului însuşi, motiv pentru care consideră că dispoziţiile invocate de prima instanţă pentru aprecierea cererii ca fiind netimbrată corespunzător nu sunt incidente.

Pentru aceste considerente, recurenta solicită instanţei să admită recursul şi pe cale de consecinţă să dispună repunerea pe rol a cauzei şi judecarea acesteia.

La data de 27 august 2021, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au invocat pe cale de excepţie nulitatea recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

La 16 septembrie 2021, recurenta-intervenientă G. a formulat răspuns la întâmpinare şi a solicitat înlăturarea susţinerilor intimaţilor ca fiind nefondate.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-intervenientă G. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar din criticile prezentate în cererea de recurs se constată că argumentele recurentei au făcut trimitere la dispoziţii de drept material, astfel că acesta poate fi analizat din perspectiva dispoziţiilor evocate, motiv pentru care excepţia nulităţii recursului este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Prin punctul de vedere depus de intimaţii-reclamanţi A. şi B., la 15 noiembrie 2021, s-a invocat excepţia lipsei de interes a recurentei în promovarea prezentului recurs, astfel că, Înalta Curte va analiza calea extraordinară de atac formulată în cauză, din această perspectivă.

Astfel, printre condiţiile ce se cer întrunite cumulativ pentru a fi parte în proces - alături de calitatea procesuală, capacitatea procesuală şi afirmarea unui drept pentru realizarea căruia calea justiţiei este obligatorie - se numără şi interesul.

Prin interes se înţelege folosul material sau moral pe care-l urmăreşte cel ce porneşte acţiunea sau săvârşeşte un act procedural. Acesta trebuie să fie legitim - în legătură cu pretenţia formulată - personal şi direct - folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală - născut şi actual - partea s-ar expune la un prejudiciu dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune.

Excepţia lipsei de interes este un mijloc procedural de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia din cerinţele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conţinutul acţiunii civile, respectiv cereri, exercitarea căilor de atac, executarea silită.

Această excepţie vizează fie inexistenţa interesului, fie cazul în care interesul nu îndeplineşte cerinţele evocate, fiind o excepţie de fond absolută şi peremptorie ce poate fi invocată şi de instanţă din oficiu.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Cerinţa interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe întreaga durată a raportului juridic de drept procesual.

Conform art. 458 C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes (…)".

În raport cu cele evocate, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurenta-intervenientă G. nu poate fi primită, fiind lipsită de interes.

În cauză, se constată că obiectul recursului formulat de recurenta-intervenientă G. este reprezentat de încheierea din 7 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, prin care a fost anulată ca netimbrată cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de intervenienta G., privind recursul declarat de intervenienta G., cesionara în drepturi a pârâtei C. împotriva deciziei nr. 2834 din 21 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B., fiind menţinută suspendarea cauzei.

Prin decizia nr. 230 din 15 septembrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia de perimare a recursului şi a constatat perimat recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 2834 din 21 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin punctul de vedere depus de intimaţii-reclamanţi, prin care s-a invocat excepţia lipsei de interes a recurentei în promovarea prezentului recurs, se arată că această decizie nu a fost atacată cu recurs, devenind definitivă la data de 22 septembrie 2021, astfel cum rezultă din copia depusă şi legalizată cu menţiunea definitivă prin nerecurare a deciziei nr. 230 din 15 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

In aceste condiţii, se constată că sunt incidente dispoziţiile art. 422 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "perimarea lipseşte de efect toate actele de procedură făcute în acea instanţă", iar unul dintre actele de procedură făcute este recursul declarat împotriva încheierii din 7 aprilie 2021, ce face obiectul prezentului dosar.

Aşadar, în condiţiile în care a fost stins litigiul în cadrul căruia a fost formulat recursul împotriva încheierii de anulare a cererii de repunere pe rol şi de menţinere a suspendării, orice act de procedură efectuat în cauză a devenit fără efect.

În speţă, Înalta Curte constată o lipsă de interes în susţinerea prezentului recurs, având în vedere că litigiul din care derivă a fost stins ca urmare a nerecurării hotărârii de perimare, astfel că nu mai există un folos practic actual, pe care recurenta să îl poată obţine prin susţinerea prezentului recurs.

În consecinţă, interesul promovării recursului de către recurenta-intervenientă G. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul că nu este actual, recurenta nemaijustificând un interes în exercitarea căii extraordinare de atac.

În acest context, Înalta Curte constată că în prezent recursul nu mai aduce niciun folos practic recurentei, motiv pentru care va admite excepţia lipsei de interes şi, pe cale de consecinţă, va respinge ca rămas fără interes recursul declarat de recurenta-intervenientă G. împotriva încheierii din 7 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare.

Admite excepţia lipsei de interes invocată de intimaţii-reclamanţi prin punctul de vedere depus la raport.

Respinge ca rămas fără interes recursul declarat de recurenta-intervenientă G. împotriva încheierii din 7 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B. şi A. şi intimata-pârâtă C..

Fără nico cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2022.