Revocatory action inadmissibility due to failure to prove buyer complicity at lower instances in cassation review

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, secţia Civilă la 18 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E. S.R.L., pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa să dispună: inopozabilitatea Contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtul B. şi F., în calitate de vânzători şi C. şi D., în calitate de cumpărători, contract autentificat sub nr. x din data de 10 august 2016 prin care a fost transmis dreptul de proprietate a imobilului situat în Craiova, str. x (fost nr. 14A), judeţul Dolj, compus din teren intravilan în suprafaţă de 216 mp cu nr. cadastral x şi construcţia C1-casă de locuit, cu o suprafaţă construită la sol de 94 mp, cu regim de înălţime P+M, construite din BCA, cu nr. cadastral x, CF nr. x Craiova, notat în cartea funciară la data de 11 august 2016; inopozabilitatea Contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtul B. şi F., în calitate de vânzători şi E. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, contract autentificat sub nr. x din data de 11 august 2016, prin care a fost transmis dreptul de proprietate a imobilului situat în Craiova, str. x nr. 18 (fost Prelungirea Brestei nr. 447), judeţul Dolj, compus din teren intravilan în suprafaţă de 325 mp cu nr. cadastral x, CF nr. x Craiova, notat în cartea funciară la data de 14 august 2016; indisponibilizarea bunurilor imobile descrise la petitul I şi II până la încetarea executării silite a creanţei pe care se întemeiază acţiunea; obligarea pârâţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu, constând în taxă judiciară de timbru, onorariu avocaţial, etc, conform art. 451-453 din C. proc. civ.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1562 şi următoarele din C. civ., precum şi pe textele legale invocate, în apărare, în cuprinsul acţiunii revocatorii.

Prin sentinţa civilă nr. 1151 din 06 februarie 2018, Judecătoria Sectorul 2 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta societatea A. S.R.L. în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 23 februarie 2018, sub nr. x/2018.

Prin încheierea din 11 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a III-a Civilă a Tribunalului Bucureşti şi a declinat cauza privind reclamanta SOCIETATEA A. S.R.L. la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, secţie competentă în soluţionarea litigiilor cu profesionişti.

Dosarul a fost înaintat pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie care, prin încheierea nr. 21 F din 8 august 2018, a constatat că nu există conflict negativ de competenţă, ci doar declinare de competenţă din partea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti către Tribunalul Bucureşti şi, ulterior, o declinare din partea secţiei a III-a Civilă a Tribunalului Bucureşti către secţia a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, motiv pentru care a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, dosarul fiind înaintat din eroare către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Ulterior, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 24 august 2018, sub nr. x/2018.

Prin încheierea din 16 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii cererii.

Prin sentinţa civilă nr. 3543/2018 din 27 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de societatea A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 3543/2018 din 27 noiembrie 2018, societatea A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecinţa admiterii în tot a acţiunii introductive, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1129 din 19 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3543 din 27 noiembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei instanţei de apel, societatea A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei nr. 1129 din 19 iunie 2019 şi, în raport de prevederile art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei pentru rejudecarea pe fond la instanţa de apel care a pronunţat hotărârea.

Prealabil dezvoltării motivelor de recurs, autoarea recursului arată că, prin decizia atacată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul societăţii A. S.R.L., apreciind că sentinţa primei instanţe, ce stabilea netemeinicia acţiunii introductive, este temeinică şi legală.

Totodată, se arată că instanţa de apel a apreciat că Tribunalul Bucureşti a reţinut corect că nu este îndeplinită cerinţa admisibilităţii referitoare la complicitatea la fraudă a terţului, respectiv faptul că acesta cunoştea că debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate prin încheierea actului (pag. 4 paragraful 5 din decizie), reproşându-se apelantei că nu a administrat nicio dovadă de natură să confirme legătura de rudenie dintre intimaţii persoane fizice, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 249 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă critică pentru nelegalitate decizia instanţei de apel în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., cu precizarea că, dacă motivul prevăzut de pct. 5 vizează aplicarea greşită a unor texte de lege (chiar reguli de procedură), motivul prevăzut de pct. 8 vizează aplicarea greşită a normelor de drept substanţial.

Se mai arată că, în condiţiile caracterului devolutiv al căii de atac, instanţa de apel era obligată să analizeze cauza sub toate aspectele, după cum, tot în baza rolului activ, în temeiul art. 22 alin. (4) teza finală şi a art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel trebuia să pună în discuţia părţilor probatoriile specifice şi calificarea juridică exactă a cererii de chemare în judecată propriu-zise şi a apelului, părţile având posibilitatea ca, în temeiul art. 478 alin. (4) C. proc. civ. să îşi expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe.

În continuare, se menţionează că scopul procesului este aflarea adevărului şi aplicarea corectă a legii pentru a se pronunţa o hotărâre legală şi temeinică, instanţele având posibilitatea de a schimba temeiul juridic al cererii formulate de reclamant prin punerea în discuţie a oricăror împrejurări de drept sau de fapt, chiar nemenţionate în cerere, dacă acestea sunt de natură să lămurească pricina. În acest sens, recurenta face trimitere la decizia civilă nr. 213 din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Oradea pronunţată în dosarul nr. x/2007, publicată pe site-ul www.x.com.

În altă ordine de idei, autoarea recursului apreciază ca fiind în mod corect reţinute de instanţa de apel (la pagina 3, penultimul paragraf din decizie) condiţiile de admisibilitate ale acţiunii revocatorii (pauliene) ce trebuie îndeplinite cumulativ: existenţa prejudiciului suferit de creditor ca urmare a încheierii actului translativ de către debitor, frauda debitorului şi complicitatea terţului la fraudă.

Legat de acest aspect şi contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenta consideră că toate aceste condiţii sunt îndeplinite cumulativ în cauză, după cum urmează: deţine creanţă certă, lichidă şi exigibilă anterioară vânzărilor asupra debitorului PFA B. şi asupra avalistului persoană fizică cu acelaşi nume; la 14 iulie 2016, anterior celor două vânzări imobiliare, societatea A. S.R.L. a chemat în judecată PFA B. printr-o cerere în anulare înregistrată la Tribunalul Dolj, secţia a II-a Civilă, dosar nr. x/2016 care s-a soluţionat la 16 noiembrie 2016. Legat de acest aspect recurenta arată că, ştiindu-se acţionat în judecată pentru recuperarea debitelor, creditorul a trecut în luna august la vânzarea imobilelor sale, astfel încât nu se poate reţine că nu a fost de rea-credinţă sau că nu a fraudat efectiv interesele societăţii A. S.R.L.; soţia debitorului B., F., este sora intimatei din prezenta cauză, C., astfel încât casa din Craiova, Aleea x, zona A (central), compusă din teren de 216 mp şi construcţie de 94 mp cu regim de înălţime P+M s-a vândut între surorile F. şi C. şi, suprinzător, terţul, soră a vânzătoarei nu are nicio complicitate la fraudă, cu toate că a plătit pentru o casă din centrul Craiovei preţul de 200.000 RON, adică sub 50.000 euro.

Recurenta face vorbire, totodată, şi de un aspect ce ar putea crea suspiciuni, respectiv, preţul vânzării, care este sub nivelul grilelor notariale pentru acea zonă, dovadă fiind, în acest sens, grilele notariale pentru anii 2015-2017 publicate pe site-ul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România sau pe site-ul olx.ro de care recurenta arată că înţelege să se folosească în recurs.

Se mai arată că, o altă dovadă a complicităţii terţului la fraudă este dată de faptul (pretins a fi necunoscut de societatea recurentă) că B. şi F. locuiesc şi în prezent în casa din Craiova, Aleea x, ceea ce înseamnă că, după ce au vândut casa intimaţilor C. şi D. în anul 2016, au acelaşi domiciliu în anul 2019.

Sub aspectul prejudiciului suferit de creditor, se arată că acesta este dovedit în condiţiile în care, începând cu luna octombrie 2016, societatea A. S.R.L. se află în faza executării silite împotriva debitorilor H. şi B., iar executarea continuă şi în prezent împotriva avalistului persoană fizică.

Se mai arată că, pentru a aprecia asupra existenţei sau inexistenţei complicităţii terţului la fraudă, recurenta precizează faptul că administratorul E. S.R.L. a fost angajatul H. până la momentul intrării PFA în insolvenţă.

În continuare, recurenta reiterează faptul că instanţele de fond şi de apel nu au dat curs principiului rolului activ, prin aceea că au refuzat să pună în vedere I. să depună Certificatul de căsătorie şi certificate de naştere, iar intimatului B. să depună certificatul de căsătorie şi de naştere al soţiei, menţionând că, în contextul incidenţei legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal, recurenta nu poate obţine de la Starea Civilă fotocopii conforme cu originalul după certificatele de naştere sau de căsătorie, acestea eliberându-se numai instanţelor de judecată sau parchetelor, la cererea expresă.

În acest sens, recurenta menţionează că actele de înstrăinare active sunt nelegal încheiate, fiind efectuate în frauda autoarei recursului, în sensul scoaterii bunurilor imobile din patrimonial debitorului prin crearea şi, totodată, mărirea unei stări de insolvabilitate prin raportare la situaţia juridică a P.F.A.-ului cu privire la care s-a dispus intrarea în faliment prin procedură simplificată.

În drept, recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 483 şi următoarele şi art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

La solicitarea instanţei, recurenta a menţionat că nu este de acord cu soluţionarea recursului în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ. .

La 17 septembrie 2019, cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor E. S.R.L., B., D., C..

La 14 octombrie 2019, cu respectarea termenului legal, intimaţii-pârâţi C. şi D., prin avocat, au depus întâmpinare, solicitând constatarea nulităţii recursului, întrucât acesta nu se încadrează în niciunul dintre motivele prevăzute de lege, sancţiune prevăzută de art. 489 C. proc. civ., urmând a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, fără a preciza în mod expres dacă sunt de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru, în situaţia în care recursul este considerat admisibil în principiu.

La 11 octombrie 2019, cu respectarea termenului legal, intimata-pârâtă E. S.R.L. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, fără a preciza în mod expres dacă este de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru, în situaţia în care recursul este considerat admisibil în principiu.

La 11 octombrie 2019, cu respectarea termenului legal, intimatul-pârât B., prin avocat, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea în tot a sentinţei apelate, cu obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a invocat şi inadmisibilitatea recursului, având în vedere, pe de o parte, că înscrisurile solicitate a fi depuse nu au fost depuse odată cu cererea de recurs, iar, pe de altă parte, pentru faptul că motivele invocate pentru prima dată în recurs (preţ sub grile, terţul-cumpărător administrator E. S.R.L. - angajatul H. până în momentul intrării în insolvenţă) nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, dar şi pentru faptul că motivele invocate de recurentă în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Întâmpinările au fost comunicate recurentei-reclamante în data de 21 octombrie 2019, fără ca recurenta-reclamantă să uzeze de dreptul procedural de a formula răspuns la întâmpinările ce i-au fost comunicate.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 7 aprilie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Faţă de raportul comunicat, la 6 octombrie 2020, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a transmis prin mijloace electronice (e-mail) un înscris intitulat "note de şedinţă" prin care arată că îşi însuşeşte în totalitate concluziile din raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Totodată, faţă de întâmpinările depuse de intimaţi, solicită a fi respinse apărările/excepţiile invocate, atâta timp cât motivele de recurs invocate sunt susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.. Separat, printr-o altă corespondenţă transmisă la 6 octombrie 2020, recurenta-reclamantă a transmis şi dovada demersurilor efectuate către Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Craiova pentru comunicare date personale persoane fizice, menţionând că, până la acea dată, nu a primit răspuns la cerere.

Prin încheierea completului de filtru din 6 octombrie 2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului şi a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1129 din 19 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, stabilind termen de judecată la 2 februarie 2021, ora 1000 în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La 30 octombrie 2020, la dosarul cauzei a fost înregistrată o corespondenţă din partea Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Adminstrarea Bazelor de Date prin care au fost comunicate informaţii cu privire la numele purtat anterior anterior căsătoriei, numele şi prenumele complet al părinţilor pentru numitele C. şi F..

La 23 ianuarie 2021, reprezentantul convenţional al recurentei-reclamante a transmis prin mijloace electronice (e-mail) o adresă de înaintare acte, motivată sub aspectul tezei probatorii însoţită de înscrisuri.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

În esenţă, autoarea recursului a invocat faptul că instanţa de apel era obligată să analizeze cauza sub toate aspectele, în condiţiile caracterului devolutiv al căii de atac. Mai mult, recurenta a arătat că niciuna din instanţele de fond nu a dat curs principiului rolului activ prin aceea că au refuzat să pună în vedere I. să depună certificatul de căsătorie şi certificatul de naştere, iar, intimatului B. să depună certificatul de căsătorie şi certificatul de naştere al soţiei.

În privinţa rolului activ al judecătorului în procesul civil, se impune precizarea că, pe de o parte, prin procesul civil se urmăreşte, de regulă, protecţia judiciară a unor interese private, ceea ce înseamnă că părţile au un rol important nu numai în declanşarea procesului, ci şi în desfăşurarea acestuia, iar, pe de altă parte, asigurarea unui echilibru procesual, precum şi aflarea adevărului presupun posibilitatea judecătorului de a influenţa cursul procesului, însă numai în cazuri şi condiţii, stabilite expres de lege.

Un prim aspect al rolului activ al judecătorului constă în dreptul de a ordona dovezile pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, în afara probelor propuse de părţi, însă, ordonarea unor probe din oficiu nu constituie o obligaţie pentru judecător, ci doar o facultate, aşa cum rezultă foarte clar din redactarea art. 254 alin. (5) teza a-II-a C. proc. civ.

Mai mult decât atât, Înalta Curte reţine că acest principiu trebuie interpretat şi aplicat în corelaţie cu restul principiilor fundamentale ce guvernează procesul civil, printre care cel reglementat de art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia" şi cu art. 254 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia "Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii".

Totodată, se cuvine amintit şi faptul că, potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. civ., "părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare."

În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate a acţiunii revocatorii sub aspectul complicităţii la fraudă a terţului dobânditor, Înalta Curte constată că, în faţa primei instanţe de fond, recurenta-reclamantă s-a limitat în a afirma faptul că pârâţii C. şi D. sunt în relaţie de afinitate cu vânzătorii, respectiv cu pârâtul de rang I, B., iar sub aspect probatoriu, reclamanta înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând două extrase de carte funciară şi două extrase de pe portalul instanţelor de judecată ce vizau dosarul de intrare în faliment prin procedură simplificată a PFA B., respectiv a dosarului asociat acestuia, având ca obiect "contestaţie la tabelul preliminar" formulată de PFA B. împotriva creanţei recurentei-reclamante.

Ştiut fiind că, potrivit art. 249 C. proc. civ., "cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege", Înalta Curte reţine că, potrivit art. 254 alin. (1) C. proc. civ., având ca denumire marginală "Propunerea probelor. Rolul instanţei", "probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată…..", iar potrivit art. 254 alin. (2) din Cod "dovezile care nu au fost propuse în condiţiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului, în afară de cazurile în care: 1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii; 2. nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi partea nu o putea prevedea; 3. partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute; 4. administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii; 5. există acordul expres al tuturor părţilor."

Având în vedere că, prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă nu a propus nicio probă în susţinerea afirmaţiei potrivit căreia pârâţii Diaconu sunt afini/rude cu pârâtul B. pentru a dovedi complicitatea la fraudă a terţului dobânditor, autoarea recursului nu poate susţine nici ipoteza că nevoia administrării probei reieşea din cercetarea judecătorească întrucât, în lumina dispoziţiilor art. 254 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu se poate admite faptul că partea nu era în măsură să o prevadă din moment ce ea însăşi a învederat acest aspect. De altfel, niciuna din ipotezele prevăzute de Cod la art. 254 alin. (2) pct. 1-5 nu se identifică în speţă.

În apel, recurenta-reclamantă a reiterat complicitatea la fraudă a terţului dobânditor prin aceeaşi afirmaţie făcută şi în faţa primei instanţe de fond, solicitând administrarea probei cu înscrisuri, fără a anexa înscrisuri noi.

Cum, şi în faza procesuală a apelului, recurenta-reclamantă a pretins ca fiind îndeplinită condiţia referitoare la complicitatea la fraudă a intimaţilor cumpărători, invocând ca unic argument o pretinsă legătură de rudenie existentă între intimatul vânzător şi intimaţii cumpărători Diaconu, Înalta Curte constată că autoarea recursului nu a înţeles nici măcar în apel să se folosească de alte mijloace de apărare decât cele de care a uzat în faţa primei instanţe, aşa cum, de altfel, prevăd dispoziţiile art. 478 alin. (2) din C. proc. civ. "părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare."

Cât priveşte, însă, probele noi de care recurenta-reclamantă doreşte să se folosească în această fază procesuală, Înalta Curte reţine că, prin înscrisurile depuse, recurenta-reclamantă tinde la stabilirea sau clarificarea unor împrejurări de fapt, respectiv relaţiile de rudenie învederate în fazele procesuale anterioare.

Având în vedere că recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, în care nu se rejudecă pricina sub toate aspectele sale, Înalta Curte reţine că aspectele de fapt, de temeinicie sunt incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului, iar ceea ce se încearcă a se dovedi este strict o chestiune de fapt care putea fi probată în faţa instanţelor devolutive.

Constatând, aşadar, că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1129 din 19 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1129 din 19 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2021.