Recourse inadmissible against final labor conflict judgment suppressing cassation appeal for Group I work certificate claim

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, la data de 10.10.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat ca, pe calea unei acţiuni în realizare - obligaţie de a face - deţinătorul de arhivă care este pârât, să fie obligat să îi elibereze o adeverinţă constatatoare a vechimii în muncă/încadrării în grupa I de muncă pentru munca prestată în perioada din data de 27.08.1986 până în data de 01.10.1998 (cât a fost angajat permanent ca inginer III la secţia L4 Titu din cadrul Regionalei CFR Bucureşti), arătând că această perioadă trebuie să-i fie recunoscută ca 100 % lucrată la grupa I de muncă din faptul că a desfăşurat o activitate muncă identică cu cea a şefului de district, care este prins prin Ordinul 50/1990 şi Ordinul 125/1990 poz. 123 din anexa I la grupa I de muncă pentru activitate în locurile de muncă încadrabile la grupa I de muncă şi din faptul că a desfăşurat o activitate în condiţii de muncă încadrabilă la pct. 6 din Ordinul 50/1990 republicat în 1994 şi Ordinul 125/1990 republicat în 1994 grea, periculoasă şi cu un grad ridicat de afectare fizică din condiţii nefavorabile de microclimat (precipitaţii, intemperii, mediu afectat microbiologic etc.) şi cu suprasolicitare nervoasă - stresantă.

Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 2468 din 12.12.2017, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. Bucureşti, reţinând că, potrivit art. 34 alin. (5) Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., susţinând că în mod greşit prima instanţă a soluţionat cauza, fără a intra în judecata fondului şi a solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei şi trimiterea cauze spre rejudecare.

Prin decizia nr. 1478 din 6 iunie 2018, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul, a anulat sentinţa civilă nr. 2468/12.12.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, a trimis cauza spre rejudecare instanţei menţionate pentru a administra probatoriile ce se impun şi a cerceta fondul cererii de chemare în judecată formulate de reclamant.

La Tribunalul Dâmboviţa cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017*.

Prin sentinţa civilă nr. 619/09.04.2019, Tribunalul Dâmboviţa a admis acţiunea, a constatat că reclamantul a desfăşurat activitate în condiţiile grupei I de muncă, în procent de 100%, în perioada 27.08.1986-01.10.1998, în beneficiul pârâtei şi a obligat pârâta secţia L4 (fostă L7) Târgovişte/Titu - Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională CF Bucureşti să elibereze reclamantului adeverinţa corespunzătoare.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta Compania Naţionala de Cai Ferate "CFR" S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică şi nelegală.

Prin decizia civilă nr. 2414 din 16 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins excepţia de nulitate a cererii de apel pentru lipsa semnăturii, invocată de intimat pe cale de întâmpinare şi a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Compania Naţională de Căi ferate CFR S.A. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 619/09.04.2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., a schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată şi a menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei.

Împotriva deciziei nr. 2414 din 16 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, reclamantul A., a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 februarie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurentul a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 19 mai 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a stabilit termen la data de 22 septembrie 2021 pentru soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii recursului, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când a reţinut cauza în pronunţare sub acest aspect.

Prin punctul de vedere la raport depus de recurent a fost formulată o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, care a fost soluţionată prin încheierea din 22 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, invocată de instanţă, din oficiu, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cererea de chemare în judecată are ca obiect o acţiune prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să îi elibereze o adeverinţă constatatoare a vechimii în muncă/încadrării în grupa I de muncă pentru munca prestată în perioada din data de 27.08.1986 până în data de 01.10.1998 (cât a fost angajat permanent ca inginer III la secţia L4 Titu din cadrul Regionalei CFR Bucureşti).

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei.

Prin urmare, obiectul acţiunii introductive se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia nr. 2414 din 16 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Se reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Conform principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2414 din 16 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2021.