Compensation for unauthorized occupation of municipal property: misapplication of positive res judicata based on procedural eviction admissibility ruling

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a civilă sub nr. x/2018, reclamantele PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIN PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 399.517,76 RON reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului proprietatea MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, situat în Timişoara str. x, pentru perioada 1 august 2015 - 31 iulie 2018 şi, totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1385 alin. (3), art. 1531 alin. (1) şi (2) şi art. 1532 alin. (2) C. civ.

La data de 27 noiembrie 2018 reclamanta a formulat o completare a cererii de chemare în judecată, solicitând evacuarea necondiţionată a pârâtei S.C. A. S.A. şi a tuturor ocupanţilor din imobilul situat în Timişoara, str. x, înscris în CF nr. x Timişoara, pentru lipsă de titlu.

Cererea de evacuare a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 1796 lit. b), art. 1797, art. 1797, art. 1817, art. 1820, art. 1821, art. 1829, art. 1831, art. 1832, art. 1169, 1178, art. 1225 şi art. 1834 C. civ., art. 453, art. 1033-1040 din C. proc. civ. şi art. 44 din Constituţia României.

La termenul din 6 februarie 2019, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca fiind neîntemeiată şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat o despăgubire în cuantum de 108.000 RON, reprezentând venitul brut al angajaţilor pârâtei care ar rămâne fără loc de muncă în cazul evacuării din imobil. A solicitat, de asemenea, obligarea reclamantei la plata unei despăgubiri în cuantum de 175000 RON, reprezentând daune pentru imposibilitatea realizării contractului de concesiune, care nu s-ar mai putea desfăşura din cauza lipsei unei locaţii corespunzătoare.

S-a arătat că suma de bani solicitată reprezintă pierderea înregistrată de pârâtă ca urmare a nerealizării acţiunilor concesionate până la finalizarea contractului de concesiune.

Prin sentinţa civilă nr. 1304 din data de 6 februarie 2019, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei sale materiale, în ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 399.517,76 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului ocupat fără titlu.

A declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantele MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIN PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 399.517,76 RON, despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului ocupat fără titlu, în favoarea Tribunalului Timiş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a Il-a Civilă la data de 1 martie 2019, sub acelaşi număr de dosar, respectiv x/2018

Pârâta S.C. A. S.A. a formulat, la termenul din 14 mai 2019, o cerere de modificare a cererii reconvenţionale, având în vedere disjungerea celor două capete de cerere formulate de reclamante, precum şi faptul că în prezentul dosar se judecă doar cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 399.517,76 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului.

Astfel, pârâta a solicitat pe cale reconvenţională: obligarea reclamantelor la plata unei despăgubiri în cuantum de 50.000 RON, reprezentând prejudiciu moral, precum şi la plata unei amenzi judiciare, pentru exercitarea cu rea-credinţă şi în mod abuziv a drepturilor procesuale, cu încălcarea prevederilor art. 12 din C. proc. civ. şi ale art. 57 din Constituţia României.

Prin sentinţa civilă nr. 875/2019 din data de 8 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamantele PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIN PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A.

A respins cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâta-reclamantă reconvenţional S.C. A. S.A., în contradictoriu cu reclamantele-pârâte reconvenţional PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIN PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA.

Împotriva sentinţei anterior menţionate au declarat apei reclamantele PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIN PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamante, respectiv obligarea intimatei S.C. A. S.A. la plata sumei de 399.517,76 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului situat în Timişoara, str. x, ocupat fără titlu de către intimată, despăgubiri aferente perioadei 1 august 2015-31 iulie 2018.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă sub numărul de dosar x/2018

Prin decizia civilă nr. 89/A din data de 12 februarie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de către reclamantele PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIN PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA împotriva sentinţei civile nr. 875 din data de 8 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

La data de 3 aprilie 2020 (conform datei de pe ştampila aplicată pe plicul poştal de la dosarul de recurs), reclamantele PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIN PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA au formulat recurs împotriva deciziei civile anterior menţionate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii judecătoreşti recurate şi, rejudecand pe fond cauza, admiterea cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea intimatei A. S.R.L. la plata sumei de 399.517,76 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului situat în Timişoara, str. x, ocupat fără titlu de către intimată, despăgubiri aferente perioadei 1 august 2015 şi până la data evacuării efective.

Prin cererea de recurs, recurentele-reclamante au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Au susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit si discreţionar prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., făcând referire exclusiv la dispoziţiile sentinţei civile nr. 11850 din data de 18 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, ignorând conţinutul sentinţei civile nr. 13213 din data de 16 noiembrie 2018, definitivă prin decizia civilă nr. 684 din data de 30 mai 2019, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2017 (şi invocate de către recurente în cererea de apel formulată), hotărâri prin care s-a reţinut că intimata nu deţine nici un titlu cu privire la imobilul situat în Timişoara str. x.

Au arătat că, prin prezentul demers litigios, recurentele au solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 399.517,76 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului proprietatea Municipiului Timişoara, situat în Timişoara str. x, iar această chestiune juridică nu a făcut obiectul vreunei alte judecăţi, aşa cum în mod greşit reţine instanţa de apel, ci litigiul de care se prevalează această instanţă se referă la evacuarea pentru lipsă de titlu a intimatei din spaţiul identificat mai sus, în temeiul prevederilor art. 1034 şi următoarele din C. proc. civ., procedură ce presupune o analiză sumară a chestiunii supuse judecăţii.

Astfel, recurentele au apreciat că, în prezenta cauză, nu operează prezumţia puterii de lucru judecat, aşa cum a reţinut instanţa de apel, raportat la folosinţa spaţiului situat în Timişoara str. x, în condiţiile în care, din înscrisurile existente la dosar rezultă, fără putinţă de tăgadă, faptul că intimata nu deţine niciun titlu cu privire la folosinţa spaţiului, chiar hotărârile judecătoreşti pronunţate in dosar nr. x/2018 prevăd că intimata şi-a desfăşurat activitatea în această locaţie, în trecut şi în prezent, fara a deţine vreun titlu.

In opinia recurentelor, instanţa de apel a ignorat hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2017, în cadrul căruia intimata din prezentul dosar a solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Timişoara str. x, înscris în CF nr. x Timişoara, (CF nr. vechi 4427) teren nr. top. x şi construcţii nr. cad. x, nr. top. x, pe calea prescripţiei achizitive, demers litigios ce dovedeşte faptul că intimata nu a deţinut vreodată un titlu asupra acestui imobil.

A subliniat că şi prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul anterior menţionat s-a reţinut că nu există nici o dispoziţie legală ori convenţională care să fundamenteze folosinţa imobilului de către intimata A. S.A., iar faptul că intimata a fost lăsată în posesia bunului pentru o perioadă lungă de timp, fără să deţină vreun titlu, nu justifică punctul de vedere al instanţei de fond, care a respins demersul litigios formulat de către recurente.

Recurentele au considerat că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 431 din C. proc. civ., deoarece între recurente şi intimata-pârâtă nu au existat raporturi de obligaţii derivate din locaţiune, ci raporturi de drept real, constând în exercitarea fără drept de către aceasta din urmă a posesiei asupra imobilului.

Au subliniat că intimata nu a deţinut vreun contract de închiriere perfectat cu recurentele cu privire la imobilul menţionat, ci l-a ocupat în mod abuziv. Totodată, au precizat că intimata îşi desfăşoară activitatea într-un imobil cu destinaţia de locuinţă (casă), iar nu într-un spaţiu cu altă destinaţie (spaţiu comercial).

Potrivit adresei nr. x din data de 11 decembrie 2017 a Serviciului Economic şi Administrativ din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, pârâta are încheiat un "contract de concesiune" (nr. 611 din data de 1 septembrie 1999) aferent Circumscripţiei Sanitar - Veterinare Fabric, (prelungit până la data de 1 martie 2022), obiectul contractului de concesiune fiind redat de activităţi sanitar - veterinare, fără a fi precizate date cu privire la clădirea şi terenul aferent clădirii, cu menţiunea că intimata nu a concesionat de la instituţia mai sus arătată imobilul din Timişoara, str. x.

Totodată, recurentele au considerat că, în mod greşit, instanţa de apel nu a analizat criticile redate de către acestea în cuprinsul apelului, referitoare la aplicarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor O.U.G. nr. 89/2004, deşi apelul formulat de recurente se referea şi la invocarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor acestei ordonanţe, care vizează concesionarea unor bunuri proprietate publică sau privată a Statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, domeniu în care nu se include imobilul în litigiu, aflat în proprietatea MUNICIPIULUI TIMIŞOARA.

Au susţinut că instanţa de apel ar fi trebuit să aplice prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2017, având ca obiect uzucapiune, cu atât mai mult cu cât acţiunea a fost respinsă de către instanţele de judecată, confirmându-se faptul că un drept de proprietate nu poate fi obstrucţionat de un ocupant, prin neachitarea costului folosinţei, deşi ocupantul nu deţine niciun titlu, nici măcar un drept de folosinţă asupra imobilului.

Contrar opiniei instanţei de apel, recurentele au precizat că textul art. 555 C. civ. îl îndrituieşte pe proprietar, în speţă, MUNICIPIUL TIMIŞOARA, să se bucure de toate atributele acestui drept absolut, usus, fructus şi abusus, raportat la dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificat de România.

Întrucât intimata nu a achitat vreo sumă cu titlu de cost al folosinţei imobilului, au apreciat că perpetuarea acestei folosinţe reprezintă o atingere nejustificată şi disproporţionată a dreptului de proprietate garantat şi protejat prin prevederea europeană menţionată.

Recurentele au considerat că în mod eronat instanţa de apel le-a sancţionat pentru cuantificarea prejudiciului conform unor criterii proprii cuprinse în acte administrative intrate în circuitul civil şi neatacate în instanţă, ignorându-se faptul că întinderea prejudiciului a fost stabilită tocmai raportat la prejudiciul suferit prin folosinţa spaţiului de către intimată, timp de peste 30 de ani, astfel că valoarea folosinţei a fost raportată la unele prevederi din acte administrative invocate: studiul de piaţă efectuat de către S.C. B. S.R.L., C.. nr. 294 din 18 decembrie 2012 privind închirierea terenurilor aflate în folosinţa persoanelor juridice.

De asemenea, recurentele au invocat dispoziţiile art. 1531 C. civ., caracterul cert al prejudiciului definit de art. 1532 alin. (2) C. civ., dispoziţiile art. 1381 C. civ. şi ale art. 1385 alin. (3) C. civ., apreciind că aceste texte legale sunt incidente în cauza.

La data de 12 iunie 2020, recurentele-reclamante au formulat, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cerere de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Judecătoriei Timişoara, prin care recurentele-reclamante au solicitat evacuarea intimatei-pârâte din imobilul proprietatea recurentelor, pentru lipsă titlu.

Acest dosar a fost soluţionat definitiv la 13 iulie 2021, prin hotărârea nr. 1332 a Tribunalului Timiş.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Intimata-pârâtă S.C. A. S.A. a depus punct de vedere la raport, prin care a susţinut, în esenţă, că recursul nu este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 24 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul şi a acordat termen de judecată la data de 22 septembrie 2021.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

În argumentarea cererii de recurs, recurenţii au susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit si discreţionar prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., făcând referire exclusiv la dispoziţiile sentinţei civile nr. 11850 din 18 octombrie 2018, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018, şi ignorând conţinutul sentinţei civile nr. 13213 din 16 noiembrie 2018, definitivă prin decizia civilă nr. 684 din 30 mai 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2017, hotărâri prin care s-a reţinut că intimata nu deţine niciun titlu cu privire la imobilul situat în Timişoara str. x.

Conform art. 431 din C. proc. civ., "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Este de menţionat că, prin intermediul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care au legătură cu ceea ce se deduce judecăţii în al doilea litigiu.

Deşi, în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză), trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi, fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.

Or, această situaţie nu se regăseşte în speţă.

Astfel, se constată că litigiul de faţă vizează repararea unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită, reclamanţii întemeindu-şi cererea de acordare a despăgubirilor pe faptul că pârâta utilizează imobilul situat în Timişoara str. x, fără a deţine un titlu în acest sens.

În conţinutul deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut că deţinerea de către pârâtă a unui titlu care să îi justifice juridic folosirea imobilului a mai făcut obiectul unor litigii, iar prin sentinţa civilă 11850 din 18 septembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018, s-a statuat că ocuparea imobilului de către pârâta nu a fost abuzivă, întrucât locaţia din Timişoara, str. x, în care se desfăşoară activităţile sanitar-veterinare gratuite de interes public naţional, a fost atribuită în anul 1983 de către fostul ICRAL Timişoara pentru a deservi acestui scop.

Contrar acestor reţineri, Înalta Curte constată că instanţa de apel a dat în mod greşit eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, întrucât, prin sentinţa civila nr. 11850 din 18 septembrie 2018, pronunţată Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018, instanţa nu a analizat în fond titlul locativ al pârâtei, ci doar condiţiile de admisibilitate a unei cereri de evacuare în cadrul procedurii speciale.

Din considerentele acestei sentinţe reiese faptul că instanţa a avut în vedere caracterul special al procedurii reglementate în cuprinsul Titlului XI al C. proc. civ. şi a analizat condiţiile de admisibilitate a cererii formulate în cadrul acestei proceduri Astfel a reţinut că ocuparea imobilului de către pârâtă nu a fost abuzivă, urmare a toleranţei îndelungate privind folosirea imobilului.

Analiza existenţei unui titlu locativ al pârâtei asupra imobilului situat în Timişoara, str. x, s-a realizat într-un alt litigiu, soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 1332/13.07.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2020, care a avut ca obiect cererea de evacuare a pârâtei S.C. A. S.A. din imobilul menţionat, pentru lipsa unui titlu locativ, în temeiul dispoziţiilor de drept comun, instanţa dispunând următoarele:

"Admite apelul formulat de apelanţii - reclamanţi PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMISOARA, MUNICIPIUL TIMISOARA prin PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMISOARA, împotriva sentinţei civile nr. 7397/29.07/2020, pronunţată în dosar nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A..

Modifică în parte sentinţa civilă atacată.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMISOARA, MUNICIPIUL TIMISOARA prin PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMISOARA împotriva pârâtei S.C. A. S.A..

Dispune evacuarea pârâtei din imobilul situat în Timişoara str. x înscris în Cf nr. x Timişoara nr. top x.

Respinge cererea privind evacuarea tuturor ocupanţilor din imobil.

Fără cheltuieli de judecată.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă."

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, similar pricinii de faţă, că soluţionarea cauzei la instanţa de fond s-a realizat în mod eronat în temeiul excepţiei puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 11850/18.10.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Judecătoria Timişoara, şi că pârâta nu a făcut dovada că deţine un titlu locativ asupra imobilului, situaţie care a fost implicit recunoscuta de pârâtă în cadrul acţiunilor promovate în dosarul nr. x/2018, prin care solicita obligarea Municipiului Timişoara prin Primar, Primarului Municipiului Timişoara şi Consiliului Local Timişoara să încheie un contract de închiriere pentru acelaşi spaţiu, ori de a-l scoate la licitaţie publică pentru a avea şansă de a-l închiria şi de a continua desfăşurarea activităţilor, sau în dosarul x/2017, având ca obiect uzucapiune, în care afirma că nu a avut şi nu are nici un titlu cu privire la acest imobil însă, în niciun caz, nu este vorba de o posesie abuzivă.

Prin urmare, constatând că prin hotărârea atacată instanţa a făcut în mod greşit aplicarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., fără a mai cerceta fondul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine ca fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 497 teza I C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanţi, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel, celelalte critici ale recurenţilor neimpunându-se a mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere de instanţa de apel, în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA şi PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA împotriva deciziei civile nr. 89/A din 12 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2021.