Moral damages for illegal electricity disconnection; applicability of prescription interruption by meter movement

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea transmisă cu plic la data de 14.08.2019 şi înregistrată la data de 20.08.2019, la Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Distribuţie Oltenia S.A., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată la plata de daune morale în sumă de 720.000 RON, prejudiciu moral cauzat prin debranşarea nelegală a locuinţei proprietatea familiei sale, aflată la adresa din Motru, str. x, bl. N.5, judeţul Gorj, în perioada 13.02.2014-13.02.2015, respectiv 365 de zile, de la reţeaua de energie electrică.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 C. civ., 1358, art. 1386 alin. (3) şi (4) C. civ.

Prin sentinţa nr. 1/2020 din 13 ianuarie 2020 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, s-au respins ca nefondate: excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamatei A.; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune - excepţii invocate de pârâtă. S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., împotriva pârâtei Distribuţie Energie Oltenia S.A. (fostă CEZ Distribuţie SA), având ca obiect daune morale şi a fost obligată pârâta Distribuţie Energie Oltenia S.A. (CEZ Distribuţie SA) la plata sumei de 30.000 RON reprezentând daune morale către reclamanta A..

Împotriva sentinţei nr. 1/2020 din 13 ianuarie 2020 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 a declarat apel pârâta DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. (fosta Cez Distribuţie SA) criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi al netemeiniciei.

Prin decizia nr. 487/2020 din 8 octombrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâta DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. (FOSTA CEZ DISTRIBUŢIE SA), a schimbat sentinţa nr. 1/2020 din 13 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta A..

La 2 decembrie 2020, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 487/2020 din 8 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate, menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală, iar, în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În ceea ce priveşte argumentele cricumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, încălcând dispoziţiile art. 2537 alin. (1) C. civ. şi art. 2541 alin. (3) din acelaşi cod, care statuează cazurile de întrerupere a prescripţiei.

A susţinut recurenta că instanţa de apel nu a luat în considerare bonul "mişcare control" şi adresa nr. x/25.11.2016, aflate la dosar, în raport cu care sunt incidente dispoziţiile legale indicate. Astfel, un nou termen de prescripţie începe să curgă de la data de 23.11.2016 şi se împlineşte la data de 23.11.2019, acţiunea introdusă la 14 august 2019 fiind depusă înaintea împlinirii termenului de prescripţie.

S-a mai arătat că instanţa a constatat, conform art. 35 C. proc. civ., inexistenţa vreunei datorii faţă de intimata-pârâtă prin decizia nr. 411/23.09.2016, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2015.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut contrarietatea dintre considerentele deciziei recurate şi dispozitiv, prin aceea că în considerente respinge acţiunea ca prescrisă, iar în dispozitivul deciziei recurate instanţa de apel nu menţine respingerea acţiunii ca fiind prescrisă.

La 22 februarie 2021, intimata-pârâtă a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, iar la 9 martie 2021, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a făcut aprecieri cu privire la apărările formulate de intimată; totodată, la 15 septembrie 2021, recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea este un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reţinute în cauza de faţă, întrucât instanţa de apel şi-a expus într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de admitere a apelului pârâtei şi de schimbare a hotărârii primei instanţe în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca prescrisă.

Instanţa de apel, în analiza efectuată, reflectată în considerentele hotărârii, a prezentat motivele pentru care a fost admisă excepţia prescripţiei privind dreptul material la acţiune, evidenţiind faptul că nu sunt incidente cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei.

Se constată, aşadar, că în cauză, instanţa de apel a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, în raport şi cu criticile invocate în apel, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată de instanţă, astfel că nu se poate susţine cu temei că este vorba de o motivare contradictorie, cum susţine recurenta.

Ipoteza privind existenţa motivelor contradictorii nu a fost demonstrată, recurenta argumentând această susţinere prin simpla citare a unui paragraf al deciziei, în care instanţa de apel reţine că va respinge acţiunea ca prescrisă, şi prin citarea unui paragraf al dispozitivului, prin care, aşa cum arată recurenta, instanţa de apel nu menţine respingerea acţiunii ca fiind prescrisă, situaţie în care nu se poate proceda la un examen efectiv al criticii.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nemulţumirea recurentei vizează faptul că instanţa de apel nu a reţinut ca fiind incidente dispoziţiile reglementate de art. 2537 alin. (1) C. civ. şi art. 2541 alin. (3) din acelaşi cod privind cazurile de întrerupere a termenului de prescripţie.

Potrivit susţinerilor recurentei, aşa cum rezultă din bonul de mişcare contor din 23.11.2016 şi din adresa nr. x/25.11.2016, termenul de prescripţie se împlinea la 23.11.2019, acţiunea fiind depusă anterior împlinirii termenului de prescripţie.

Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii este reprezentat de repararea prejudiciului moral cauzat de vătămarea unor drepturi personale nepatrimoniale (daune morale) care are caracter patrimonial şi se supune regulilor de prescripţie extinctivă potrivit art. 2501 C. civ. şi art. 2517 din acelaşi cod.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune se reţine că instanţa de apel, referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, în mod corect a avut în vedere dispoziţiile art. 1381 alin. (2) C. civ. şi art. 2528 alin. (1) C. civ., statuând că acest termen se raportează la perioada pentru care se solicită despăgubiri, respectiv 13.02.2014 - 13.02.2015, astfel încât termenul de prescripţie general de 3 ani s-a împlinit la data de 13.02.2018.

Potrivit dispoziţiilor art. 1381 alin. (2) C. civ. şi art. 2528 alin. (1) C. civ., termenul de prescripţie a dreptului la repararea prejudiciului se raportează la perioada pentru care se solicită despăgubiri, acesta începând să curgă de la data cunoaşterii pagubei şi a celui răspunzător de ea.

În aceste condiţii, cum acţiunea a fost promovată de reclamantă la data de 14.08.2019, în mod corect s-a reţinut că aceasta a fost introdusă peste termenul legal de prescripţie.

Recurenta invocă existenţa unor situaţii juridice care afectează cursul prescripţiei sub aspectul întreruperii acestuia, prin adresele din 23 noiembrie 2016 care atestă rebranşarea locuinţei la energie electrică, ceea ce nu reprezintă o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei în accepţiunea art. 2541 alin. (3) C. civ., potrivit căruia, "dacă întreruperea prescripţiei a avut loc prin recunoaşterea dreptului de către cel în folosul căruia curgea, va începe să curgă o nouă prescripţie de acelaşi fel".

De altfel, nici existenţa anterioară a altor litigii, nu are ca efect întreruperea curgerii prescripţiei în condiţiile în care reclamanta nu a fost parte în respectivele cauze, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 487/2020 din 8 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2021.