Contractual liability for unamortized property modernization costs: cassation dismissed, payment order upheld

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2013 la data de 4 septembrie 2013 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia Civilă, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 239.626,80 RON, respectiv a sumei de 297.137,27 RON TVA, reprezentând valoare neamortizată a lucrărilor de modificări şi modernizări efectuate la punctul de lucru cadru Costeşti, judeţul Argeş, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile legale privind răspunderea civilă contractuală din C. civ. din 1864 (art. 969, 1073).

Prin încheierea de şedinţă din 25 februarie 2014, instanţa a dispus înaintarea către Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a înscrisurilor defăimate ca fiind false de către pârâtă, pentru efectuarea cercetărilor ce se impun sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals, iar în baza art. 372 C. proc. civ., a respins, ca inadmisibilă cererea de sechestru judiciar.

Totodată, în baza dispoziţiilor art. 307 din C. proc. civ., a suspendat judecata procesului până la soluţionarea cererii de înscriere în fals.

Prin decizia civilă nr. 494 din data de 10 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul, a schimbat în parte hotărârea, în sensul că s-a respins cererea de înscriere în fals şi s-a dispus continuarea judecăţii.

Prin sentinţa nr. 264/2018 din 17 iulie 2018, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a admis acţiunea privind pe reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. şi a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantei suma de 239.626,83 RON (297.137,27 RON cu TVA), reprezentând valoarea neamortizată a investiţiilor pe care societatea reclamantă le-a făcut la proprietatea pârâtei de la C., din localitatea Costeşti, judeţul Argeş, precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 5.900 RON.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea sentinţei si pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării sale la plata sumei de 137.183,08 RON, valoare neamortizată a investiţiilor.

Prin decizia nr. 441/R-Cont din 22 martie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul, ca inadmisibil, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 466 şi art. 457 C. proc. civ.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat apel împotriva sentinţei nr. 264 din data de 17 iulie 2018, solicitând modificarea în parte a hotărârii şi admiterea în parte a acţiunii, în sensul obligării apelantei la plata sumei de 77.603,11 RON, cu cheltuieli de judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub numărul de dosar x/2013

Prin decizia civilă nr. 546/A-COM din data de 11 octombrie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 264 din 17 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.A.

La data de 6 ianuarie 2020 (conform datei aplicate pe plicul poştal de la dosarul de recurs), pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile anterior menţionate, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanţa de apel.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, modificarea sentinţei nr. 264 din data de 17 iulie 2018 şi, pe fond, admiterea în parte a acţiunii şi obligarea recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 83.094 RON.

A mai solicitat obligarea intimatei-reclamante S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivare, a susţinut, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., decizia recurată fiind nemotivată, deoarece instanţa a preluat în totalitate motivarea instanţei de fond, fără a prezenta propriile argumente pentru respingerea criticilor formulate pe calea apelului.

În legătură cu aspectele reţinute de instanţa de apel în decizia recurată, recurenta a arătat că a susţinut în apel nelegalitatea înlăturării probei constând din raportul de expertiză contabilă, însă instanţa de apel nu a răspuns criticilor formulate, de vreme ce s-a reţinut, succint, că instanţa de fond a prezentat argumentele pentru care a procedat astfel.

A precizat ca, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la greşita interpretare a clauzelor contractului nr. x/2011, făcându-se trimitere la argumentele corecte ale instanţei de fond.

Recurenta-pârâtă a arătat că a criticat, în apel, hotărârea instanţei de fond, menţionând, pe de o parte, că analiza prevederilor art. 7.1 din Contractul de colaborare nr. 255 din data de 20 decembrie 2010, încheiat între intimata-reclamantă şi recurenta-pârâtă, este strâns legată de dovada ce trebuie făcută de intimată privind justificarea plăţilor efectuate către D. potrivit contractlui nr. x din data de 2 septembrie 2011, încheiat între cele două societăţi. Pe de altă parte, recurenta a susţinut în apel că a fost încălcat Ordinul nr. 3512/2008 privind regimul juridic al bonurilor de consum de către executantul D., întrucât, în lipsa bonurilor de consum nu se poate face dovada cantităţilor de materiale utilizate la efectuarea lucrărilor şi nici a justificării valorii lucrărilor plătite de intimata-reclamantă.

În opinia recurentei, instanţa de apel nu a oferit nicio dezlegare acestor critici invocate pe calea apelului.

Arătând că este terţ faţă de contractul nr. x/2011 încheiat între intimata-reclamantă şi executantul D. S.R.L., recurenta a considerat că instanţa de apel trebuia să răspundă şi criticilor ce vizau nerespectarea de către intimată a obligaţiilor prevăzute de art. 4 din contractul menţionat.

Totodată, a criticat decizia recurată, precizând că instanţa de apel nu a oferit nicio motivare plauzibilă în combaterea criticilor recurentei din apel întemeiate pe raportul de expertiză în construcţii, care a arătat că nu există un proiect de execuţie, un proiect tehnic şi detalii de execuţie, astfel încât, în opinia recurentei, nu se pot determina cantităţile de materiale şi deci, nu se poate determina dacă suma plătită de intimată executantului D. era justificată, în raport cu dispoziţiile art. 13.3, 13.1 şi 4 din contractul nr. x/2011, nici care era întinderea obligaţiei de plată a recurentei, în baza art. 7.1 din contractul nr. x/2010.

Recurenta a considerat că instanţa de apel a adoptat o poziţie contradictorie în motivare, pe de o parte, dând eficienţă juridică contractului nr. x/2011 în privinţa plăţii efectuate de intimată, iar pe de altă parte, afirmând ca recurenta este terţ fata de acest contract.

În consecinţă, a susţinut că instanţa de apel a omis să analizeze critica recurentei vizând nerespectarea de către intimata-reclamantă a clauzelor contractului nr. x/2011, ce determina volumul de lucrări, natura acestora, cantităţile de materiale şi documentele obligatorii în justificarea plăţilor, toate de natură a influenţa cuantumul sumelor plătite de intimaţi executantului, în mod nejustificat.

Cu privire la referirile din decizia recurată vizând înscrisurile depuse în probaţiune, recurenta a susţinut că, în realitate, în dosar nu au fost depuse bonurile de consum şi, aşa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă, dintre toate documentele depuse de intimata-reclamantă, doar şase facturi fiscale de aprovizionare cuprind materiale necesare lucrării.

A considerat că simpla trimitere a Curţii de Apel Piteşti la motivele reţinute de Tribunalul Argeş nu pot îmbracă forma unei motivări a deciziei cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de apel nerăspunzând, cu o motivare proprie, niciuneia din criticile formulate.

In ceea ce priveşte criticile subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 969 şi 970 din C. civ. din 1864, în raport cu cele ale art. 7.1 din contractul nr. x/2010 şi ale art. 13.3, 13.1 şi 4 din contractul nr. x/2011.

A considerat că instanţa de apel, pornind de la dispoziţiile art. 969 şi art. 970 din C. civ. din 1864, trebuia să analizeze dacă încălcarea de către intimata-reclamantă a prevederilor contractului nr. x/2011 şi executarea cu rea-credinţă de către aceasta a obligaţiilor contractuale (în sensul decontării integrale a facturii fiscale x din data de 6 septembrie 2011, cu încălcarea prevederilor art. 13.1, 13,3 şi 4 din contractul menţionat), precum şi plata nejustificată a unor sume către executantul D. a născut obligaţia recurentei de a achita acele sume, conform art. 7.1 din contractul nr. x/2010.

A contestat modul în care a rezolvat această problemă instanţa de apel (care a reţinut că factura menţionată mai sus, emisă de executantul D. este însoţită de toate documentele justificative cerute de lege şi că lucrarea a fost executată, dovadă fiind procesul-verbal de recepţie), arătând recurenta că, în executarea art. 13.1, 13.3 şi 4 din contractul nr. x/2011, intimata a efectuat plăţi fără respectarea obligaţiilor contractuale şi fără justificare scriptică, neexistând facturi pentru principalele materiale folosite în execuţie.

A susţinut că instanţa de apel a făcut o interpretare şi aplicare greşită a clauzelor contractului nr. x/2011 încheiat între intimată şi D., deoarece, contrar concluziilor instanţei, lucrările ce trebuiau executate nu au fost dovedite conform art. 2, 3 şi 4 din contractul nr. x/2011, aspectul rezultând, în opinia recurentei, din lipsa unui proiect tehnic, a detaliilor de execuţie, a proceselor-verbale de recepţie cantitativă, precum şi din inexistenţa listei de cantităţi pentru categorii de lucrări întocmită de proiectant, elemente relevate de expertiza înregistrată la Tribunalul Argeş sub nr. x la data de 30 martie 2018.

Ca atare, a apreciat că nu se poate cunoaşte dacă plata efectuată de intimata-reclamantă către executantul lucrării, solicitată a fi achitată de către recurentă în prezenta cauză, este conformă cu cantităţile şi lucrările din proiectul tehnic şi de execuţie.

A mai susţinut că decizia recurată este nelegală, deoarece a reţinut, în mod eronat, că raportul de expertiză contabilă nu se coroborează cu alte dovezi.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat, ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La 22 decembrie 2020, recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 24 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul şi a acordat termen de judecată la data de 22 septembrie 2021.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Deşi recursul pârâtei a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că dezvoltarea criticilor formulate poate fi analizată doar prin prisma argumentelor subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipotezele avute în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată şi existenţa unor motive contradictorii.

Într-o primă critică, recurenta a arătat că, deşi a susţinut în apel nelegalitatea înlăturării probei constând din raportul de expertiză contabilă, instanţa de prim control judiciar nu a răspuns criticilor formulate, de vreme ce s-a reţinut, succint, că tribunalul a prezentat argumentele pentru care a procedat astfel. De asemenea, recurenta a precizat că, în mod greşit, a apreciat instanţa de apel că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la greşita interpretare a clauzelor contractului nr. x/2011, făcându-se trimitere la argumentele corecte ale primei instanţe.

Este indiscutabil, reţine Înalta Curte, faptul că instanţa de apel poate să-şi însuşească motivarea primei instanţe, dacă situaţia de fapt şi apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speţă. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuţie faptele, instanţa de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Însuşirea argumentată a raţionamentului juridic al primei instanţe de către instanţa de apel nu poate fi apreciată ca o lipsă a propriului raţionament juridic, iar raportările pe care instanţa le-a făcut în calea de atac a apelului cu privire la hotărârea tribunalului atunci când a cenzurat dezlegările în raport de motivele de apel formulate nu pot fi considerate o nemotivare a propriei decizii.

În speţă, aspectele în legătură cu care se invocă nemotivarea sunt în realitate argumente în susţinerea motivelor de apel.

Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Dreptrurilor Omului s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecaţii a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc toate susţinerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Or, analizând decizia atacată din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanţa a răspuns tuturor motivelor de apel cu care a fost învestită şi, prin urmare, nu se poate reţine că instanţa ar fi omis să se pronunţe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză, câtă vreme instanţa de apel a examinat problema de fond supusă judecaţii, analizând în mod efectiv motivele de apel formulate în cauză.

În speţă, nu poate fi primită susţinerea recurentei vizând lipsa unei motivări prin raportare la o serie de critici invocate pe calea apelului, câtă vreme, astfel cum reiese din considerentele hotărârii atacate, instanţa a răspuns argumentat motivelor de apel care au fost formulate de apelantă în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, aspectele în legătură cu care se invocă nemotivarea fiind în realitate argumente în susţinerea motivelor de apel analizate.

Privită ca o garanţie a imparţialităţii instanţei şi ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară şi concisă şi să se constituie într-o analiză riguroasă şi concretă a problemelor esenţiale ce au făcut obiectul judecăţii, chiar dacă nu este necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părţi.

În aceeaşi măsură, hotărârea trebuie să cuprindă o analiză concretă şi coroborată a probelor administrate, stabilirea împrejurărilor esenţiale în cauză şi normele incidente.

În cauză, instanţa de apel a respectat aceste exigenţe, motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia la care s-a oprit instanţa, astfel că nu se poate susţine cu temei că este vorba de nemotivarea hotărârii.

Critica recurentei vizând motivarea contradictorie nu poate fi primită în condiţiile în care, în considerente, instanţa de apel analizează probele ce au fost administrate, face aprecieri concrete cu privire la acestea şi motivează pentru care anume considerente a luat în considerare probele administrate.

Prin urmare, nu poate fi reţinută nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referitor la ipoteza lipsei motivelor pe care se sprijină şi a existenţei unor motive contradictorii.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că aspectele prezentate în susţinerea motivului de recurs prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează exclusiv situaţia de fapt şi modul de interpretare a probelor de către instanţa de apel, acestea reprezentând elemente de netemeincie.

Or, fiind critici de netemeinicie, acestea nu pot fi evaluate în faza procesuală a recursului, având în vedere că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speţă, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele (raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, care, în opinia recurentei, nu se coroborează cu alte dovezi, factura emisă de executant, procesul-verbal de recepţie, plata nejustificată a unor sume, etc.) şi solicită instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, iar faptul că se indică anumite dispoziţii legale (ex: art. 969 şi 970 din C. civ.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

De asemenea, nici susţinerile recurentei privind încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 969 şi 970 din C. civ. din 1864, în raport cu cele ale art. 7.1 din contractul nr. x/2010 şi ale art. 13.3, 13.1 şi 4 din contractul nr. x/2011, nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme recurenta nu arată în ce a constat în concret încălcarea sau greşita aplicare a dispoziţiilor legale, ci exprimă doar nemulţumirea părţii faţă de soluţia instanţei.

Criticile recurentei vizând greşita interpretare a clauzelor contractului nr. x/2011 încheiat între intimată şi D. de către instanţa de apel şi nedovedirea, conform art. 2, 3 şi 4 din contractul nr. x/2011, a lucrărilor ce trebuiau executate, reprezintă, o evaluare de netemeinicie şi nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerinţelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, recurenta tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel probelor şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 546/A-COM din 11 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 546/A-COM din 11 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2021.