Invalidity of cassation appeal for failure to articulate legal grounds challenging insolvency prohibition on prior claims

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 25.02.2019, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub numărul de dosar x/2019, reclamanta S.C. Orient S.R.L., prin administrator A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Barcelona) Sucursala Bucureşti - C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 277.329,57 RON cu titlu de preţ, reprezentând contravaloarea transporturilor de marfă efectuate de reclamantă şi neachitate până în prezent, precum şi la suportarea dobânzii legale penalizatoare aplicată la această sumă până la data achitării efective a debitului datorat, cu cheltuieli de judecată.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350, 1516, 1951, 1953 şi 2097 C. civ., art. 41-42 C. proc. civ., precum şi pe dispoziţiile C.R.M, la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972.

Prin sentinţa civilă nr. 2974/16.10.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecăţii; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. Orient S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., prin reprezentant contabil şi fiscal D. şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 277.329,57 RON, reprezentând debit principal - contravaloare facturi fiscale şi dobânda legală aferentă acestui debit, calculată de la data scadenţei şi până la achitarea integrală.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta societatea E.., prin D., pentru B., prin care a solicitat anularea hotărârii atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată, iar, în subsidiar, a solicitat suspendarea judecăţii cauzei până în momentul în care decizia de aprobare a concordatului devine definitivă.

Prin decizia civilă nr. 1550A/2020 din 13 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă E.., prin D., pentru B..

Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea apelantei formulată în subsidiar, privind suspendarea judecăţii cauzei până în momentul în care decizia de aprobare a concordatului devine definitivă.

La 21 decembrie 2020, pârâta E.., prin D., pentru B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1550A/2020 din 13 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare in judecata formulata de reclamantă.

În cuprinsul recursului, pârâta a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a considerat că interdicţia de efectuare a plaţilor pentru creanţe anterioare se aplica numai după pronunţarea Decretului din data de 05.08.2019 şi nu se aplica proceselor în curs de soluţionare, ci doar acţiunilor de executare silită sau măsurilor asigurătorii.

Se arată că, într-adevar, prin Decretul din 17.10.2018, a fost acordat un termen de 60 de zile societăţii, pentru a depune o propunere definitivă de concordat preventiv, însă, instanţa omite faptul că, prin acelaşi Decret, a fost instituită de către instanţă interdicţia de a fi efectuate plaţi pentru creanţele anterioare.

Astfel, potrivit prevederilor art. 168 din legea falimentului din Italia, lege care reglementează procedura concordatului deschis cu privire la D. (in conformitate cu prevederile art. 7 din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvenţă, Regulament care se aplica procedurii concordatului preventiv conform art. 1 coroborat cu Anexa a din acelaşi Regulament), "De la data publicării recursului (n.r. cererii de deschidere a procedurii concordatului) la Registrul comerţului şi până in momentul in care decizia de aprobare a concordatului devine definitivă, creditorii cu titlu sau cauza anterioare nu au dreptul, sub sancţiunea nulităţii, sa înceapă sau sa continue acţiunile de executare si de protecţie asupra patrimoniului debitorului".

A învederat recurenta că recursul (cererea de deschidere a procedurii), înaintat de D. Tribunalului din Roma, secţia Falimente, a fost publicat la data de 29.09.2018, cererea fiind admisă de instanţă prin Decretul pronunţat la data de 17.10.2018.

Prin acest Decret, Tribunalul din Roma a dispus că recurenta "nu poate efectua plăţi pentru creanţele anterioare".

Din interpretarea textului citat anterior se înţelege în mod evident, a susţinut recurenta, că legea italiană se referă la toate acţiunile care vizează patrimoniul debitorului, atât la procedurile de executare, cât şi la acţiunile de obţinere a unui titlu executoriu (acestea fiind "...acţiuni de protecţie asupra patrimoniului debitorului.") cum este cererea ce face obiectul prezentului dosar. De asemenea, textul citat prevede clar că nu au dreptul creditorii "...sa continue acţiunile de protecţie asupra patrmoniului debitorului", ceea ce conduce la suspendarea acestor acţiuni.

Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, cu privire la creanţele născute anterior deschiderii procedurii concordatului nu pot fi efectuate plăţi voluntare sau prin acţiuni judiciare sau de executare.

De asemenea, potrivit art. 19 şi art. 32 din Regulamentul nr. 848 din 2015 al Parlamentului European şi al Consiliului, "hotărârea de deschidere a procedurii concordatului preventiv emisă de instanţele italiene în temeiul legii falimentului din Italia este recunoscută în România fără nicio altă formalitate".

Din conţinutul Decretelor menţionate mai sus, pronunţate de Tribunalul Roma-Sectia Falimente, reiese foarte clar, a susţinut recurenta, că D. si D. nu poate efectua nicio plată pentru creanţe născute anterior depunerii recursului referitor la deschiderea procedurii concordatului preventiv faţă de D..

După cum se poate observa, creanţa solicitată de creditoare este anterioară datei la care instanţa s-a pronunţat cu privire la cererea de deschidere a procedurii concordatului preventiv prin Decretul Tribunalului Roma, secţia Falimente din 17.10.2018, având in vedere că se invocă facturi emise in perioada cuprinsa intre septembrie - decembrie 2017.

Suma respectiva a fost comunicata comisarilor numiţi in cadrul procedurii, fiind înscrisă în tabelul depus în cadrul procedurii de concordat preventiv (Anexa 1).

Concordatul preventiv a fost omologat de către Tribunalul Roma, secţia Falimente prin Decretul din 15.07.2020 (anexa 2), Decret care a fost depus si menţionat la ORC (Anexa3). Prin urmare, creanţa reclamantei anterioara datei de 17.10.2018, creanţa inscrisa in tabelul creditorilor, asa cum s-a arătat anterior, va fi satisfăcuta conform celor dispuse in cadrul acestui decret de omologare.

Totodată, creditoarei i-a fost transmisa procedura de urmat pentru a-si valorifica creanţa inscrisa in tabelul creditorilor (Anexa 4).

In drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum si pe prevederile Regulamentului nr. 848 din 2015 al Parlamentului European şi al Consiliului invocate in prezenta cerere.

In dovedirea celor menţionate, recurenta a arătat că înţelege să utilizeze proba cu înscrisuri, precum si orice alt mijloc de proba a cărui necesitate poate rezulta din dezbateri.

La 26 februarie 2021, intimata-reclamantă a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere că instanţa supremă nu poate hotărî asupra fondului cauzei, aşa cum a solicitat recurenta, în subsidiar, a solicitat anularea acestuia, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în terţiar, respingerea ca nefondat.

La 19 martie 2021, recurenta-pârâtă a transmis la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a cerut respingerea solicitării intimatei de constatare a recursului ca inadmisibil, de anulare a acestuia, precum şi a solicitării acesteia de respingere a recursului ca nefondat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, prin întâmpinare, urmează a o respinge, având în vedere că soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de recurs sunt stabilite de lege prin art. 496 şi art. 497 C. proc. civ.

Apoi, luând în analiză excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, Înalta Curte urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., invocând formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pe care îşi întemeiază recursul şi nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a considerat că interdicţia de efectuare a plaţilor pentru creanţe anterioare se aplica numai după pronunţarea Decretului din data de 05.08.2019 şi nu se aplica proceselor în curs de soluţionare, ci doar acţiunilor de executare silită sau măsurilor asigurătorii.

De asemenea, recurenta a menţionat că, potrivit prevederilor art. 168 din legea falimentului din Italia, lege care reglementează procedura concordatului deschis cu privire la D. (in conformitate cu prevederile art. 7 din Regulamentul UE 2015/848 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvenţă, Regulament care se aplica procedurii concordatului preventiv conform art. 1 coroborat cu Anexa a din acelaşi Regulament), "De la data publicării recursului (n.r. cererii de deschidere a procedurii concordatului) la Registrul comerţului şi până in momentul in care decizia de aprobare a concordatului devine definitivă, creditorii cu titlu sau cauza anterioare nu au dreptul, sub sancţiunea nulităţii, sa înceapă sau sa continue acţiunile de executare si de protecţie asupra patrimoniului debitorului".

Prin criticile formulate, recurenta procedează la redarea unor dispoziţii legale, fără a arăta în concret în ce mod instanţa de apel le-a încălcat ori le-a aplicat greşit.

Or, deşi, invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu indică ce critici de nelegalitate aduce deciziei din apel, care face obiectul recursului, prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţa de control judiciar în fundamentarea acesteia, în conţinutul recursului evidenţiindu-se doar argumente de fapt.

Se reţine că întreaga construcţie a recursului pârâtei vizează aspecte ce constau în redarea unor texte legale şi a conţinutului unor hotărâri pronunţate de instanţele italiene, legate de faptul că, în speţă, potrivit susţinerilor recurentei, creanţa solicitată de creditoare este anterioară datei la care instanţa s-a pronunţat cu privire la cererea de deschidere a procedurii concordatului preventiv prin Decretul Tribunalului Roma, secţia Falimente din 17.10.2018, motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocat doar cu scopul de a repune în discuţie situaţia de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă pentru instanţa de recurs exercitarea efectivă a controlului de legalitate al deciziei recurate.

În cauză, recurenta-pârâtă critică decizia recurată sub aspectul netemeiniciei, tinzând, în realitate, la restabilirea situaţiei de fapt ceea ce nu este posibil în această etapă procesuală.

Susţinerile recurentei, în sensul că, din conţinutul Decretelor menţionate în cuprinsul cererii de recurs, pronunţate de Tribunalul Roma-Sectia Falimente, reiese foarte clar că D. si D. nu pot efectua nicio plată pentru creanţe născute anterior depunerii recursului referitor la deschiderea procedurii concordatului preventiv faţă de D., nu echivalează cu indicarea unui motiv de nelegalitate, ci reprezintă afirmarea unei situaţii de fapt.

Faţă de motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate de către recurentă, Înalta Curte reţine că, în conţinutul acestora, nu se regăsesc critici care să vizeze raţionamentul expus de curtea de apel în cuprinsul deciziei prin care au fost arătate argumentele care au stat la baza respingerii apelului pârâtei şi nici nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind formal invocate.

Întrucât recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă şi va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilitătii recursului, invocată de intimata-reclamantă F. S.R.L.

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă F. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă E. PRIN D. PENTRU B. împotriva deciziei civile nr. 1550A/2020 din 13 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2021.