Inadmissibility of cassation against irrevocable appellate decision declaring peremption of prior appeal

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08.02.2013, pe rolul Tribunalului Argeş, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., a formulat contestaţie împotriva deciziei de sancţionare nr. 2807/11.01.2013 emisă de intimată, solicitând anularea acesteia şi reîncadrarea în funcţia deţinută anterior acestei decizii.

Prin sentinţa civilă nr. 529 din 11 aprilie 2014, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins contestaţia aşa cum a fost completată.

Împotriva sentinţei civile nr. 529 din data de 11 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Argeş, a formulat în termen recurs contestatorul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1192/17.09.2014, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul şi a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare, pentru ca instanţa de fond să facă verificări în legătură cu depăşirea consumului normat de motorină reţinut în sarcina contestatorului ca una dintre abaterile disciplinare în baza cărora a fost stabilită sancţiunea încetării contractului individual de muncă.

După casarea cu trimitere spre rejudecare, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 1813/23.09.2015, a respins contestaţia ca nefondată.

Împotriva sentinţei a formulat recurs contestatorul, în motivarea căruia a arătat că instanţa de fond nu a precizat care dintre cele două contracte individuale de muncă produce efecte juridice, a respins nejustificat obiecţiunile la raportul de expertiză care s-a bazat pe documente falsificate privind consumul de motorină.

În argumentarea soluţiei, tribunalul nu a manifestat consecvenţă în ceea ce priveşte justificarea depăşirii consumului de motorină. De asemenea, a fost apreciată în mod greşit asupra existenţei abaterilor disciplinare, deşi a făcut dovada cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză - Lazăr Ion şi C. - faptul că nu l-a lovit şi nu a adresat expresii jignitoare administratorului societăţii.

Instanţa de fond a făcut o apreciere greşită şi asupra abaterii disciplinare privind lipsa nejustificată de la serviciu.

În cursul judecăţii recursului, prin încheierea de şedinţă din 25.02.2016, a fost suspendată judecata cauzei, în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, până la soluţionarea plângerii penale privind consumul nejustificat a celor 700 litri motorină şi falsul scrisorii de trăsură.

După verificări succesive, instanţa a menţinut măsura suspendării legale până la soluţionarea plângerii penale înregistrată sub nr. x/P/217 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

La termenul de judecată din 19.03.2021 s-au dispus verificări în legătură cu rămânerea definitivă a ordonanţei procurorului nr. 1356/P/2013 din data de 30.05.2018, prin care s-a dispus clasarea cauzei privind pe A..

Împotriva ordonanţei a fost prevăzut în condiţiile art. 339 alin. (4) C. proc. pen. dreptul la plângere în termen de 20 de zile de la comunicarea soluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti din 31.03.2021, a rezultat că în condiţiile art. 339 C. proc. pen. împotriva ordonanţei de clasare din data de 30.05.2018 petiţionarul A. a formulat plângerea înregistrată sub nr. x/2018.

Plângerea petiţionarului a fost respinsă prin ordonanţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti nr. 361/II/2018 din data de 14.08.2018. Ordonanţa i-a fost comunicată petiţionarului la data de 22.08.2018, potrivit dovezii de primire de la dosarul cauzei, din care rezultă că acesta a primit actul personal.

Din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti emisă la data de 20.05.2021, rezultă că în dosarul penal nr. x/2013 nu au fost înregistrate plângeri împotriva soluţiei de clasare formulate în baza art. 340 C. proc. pen.

Faţă de această situaţie, la termenul de judecată din 10 iunie 2021, a fost pusă în discuţie excepţia perimării, potrivit art. 248 C. proc. civ. de la 1865.

Recurentul a solicitat respingerea excepţiei perimării ca nefondată, întrucât din dosarul nr. x/2013 au fost disjunse alte plângeri, care nu au fost soluţionate, aflându-se pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, înregistrate sub nr. x/2017, iar pe de altă parte, recurentul a invocat motive care l-au pus în imposibilitatea solicitării repunerii cauzei pe rol în termenul prevăzut de lege.

Prin decizia civilă nr. 270/2021 din 17 iunie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a constatat perimată judecata recursului declarat de contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 1813/2015 din 23 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2013, intimată fiind S.C. B. S.R.L..

În argumentarea acestei soluţii s-a reţinut că, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire sau orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părţii o perioadă de timp de cel puţin 1 an. Perimarea este reglementată ca o sancţiune de drept procesual civil care operează împotriva oricărei persoane ce a rămas în pasivitate, în sensul că nu a stăruit în judecată în mod culpabil.

Cursul perimării a fost suspendat de drept în condiţiile art. 250 alin. (1) C. proc. civ. pe toată perioada cât a dăinuit suspendarea judecăţii dispusă în baza art. 244 C. proc. civ.

Totodată, s-a reţinut că suspendarea legală dăinuie până când hotărârea pronunţată în cauza, care a motivat întreruperea cursului judecăţii, a devenit irevocabilă, potrivit art. 244 alin. (2) C. proc. civ.

Din actele dosarului, a reţinut instanţa de recurs, rezultă că măsura suspendării legale a încetat la data rămânerii definitive a ordonanţei prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti nr. 361/II/2018 din 14.08.2018, comunicată petiţionarului A. la data de 22.08.2018, rămasă definitivă ca urmare a neformulării plângerii împotriva acestei ordonanţe, aşa cum rezultă din evidenţele sistemului Ecris al Parchetului.

A mai reţinut instanţa că sancţiunea perimării cererii de recurs se apreciază în raport de soluţia pronunţată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti nr. 1356/P/2013, avută în vedere de către instanţă atunci când a dispus suspendarea în baza art. 244 C. proc. civ. şi nu în raport de alte cauze, pe care le invocă recurentul pentru prima dată în apărarea sa faţă de excepţia invocată din oficiu de către instanţă.

Analizând lipsa de stăruinţă a recurentului în continuarea judecăţii după încetarea măsurii suspendării legale dispuse pentru soluţionarea cauzei înregistrată sub nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, instanţa de recurs a apreciat că acesta nu a făcut dovada vreunei împrejurări mai presus de voinţa sa de natură să oprească cursul perimării.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul A., pe care a considerat-o nelegală, arătând, totodată, că motivele de recurs le va depune printr-o cerere separată, ulterioara, in termen legal, imediat ce îi va fi comunicata motivarea hotărârii recurate, înăuntrul termenului de recurs.

La data de 22 septembrie 2021 au fost înregistrate la dosar motivele de recurs depuse de recurent, prin care acesta a solicitat admiterea recursului ca fiind legal, temeinic şi motivat.

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea şi efectele acestora sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

În speţă, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat împotriva unei decizii irevocabile, prin care s-a constatat perimată o cerere de recurs.

Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională".

De asemenea, au acest caracter, irevocabil, hotărârile date în soluţionarea unei cereri de recurs, când pricina a fost soluţionată prin reţinerea unui incident procedural, cum este cel al perimării.

Or, aşa cum s-a menţionat anterior, cu referire la dispoziţiile procedurale care circumstanţiază obiectul recursului, împotriva hotărârilor irevocabile nu mai este deschisă această cale de atac.

Împrejurarea că în art. 253 alin. (2) C. proc. civ. se menţionează că "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului", nu poate fi înţeleasă în sensul că este susceptibilă de această cale de atac şi decizia prin care se constată intervenit incidentul procedural al perimării în faza procesuală a recursului.

Aceasta, întrucât intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a deschide o nouă cale de atac a recursului, după ce hotărârea a devenit irevocabilă fiind epuizat dreptul de a exercita recurs.

La aceeaşi concluzie conduce şi coroborarea dispoziţiilor art. 253 alin. (2) cu cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., texte care, definind obiectul recursului, stabilesc în mod clar că acesta nu poate fi reprezentat de hotărâri irevocabile.

Cu alte cuvinte, hotărârea pronunţată asupra incidentului perimării poate fi atacată cu recurs numai dacă şi hotărârea care s-ar fi pronunţat în cererea perimată ar fi fost susceptibilă de această cale de atac.

Or, cum decizia recurată, este pronunţată tot într-un recurs, rezultă că aceasta este irevocabilă.

Prin urmare, reţinându-se că decizia civilă nr. 270/2021 din 17 iunie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin care s-a constatat perimată judecata recursului declarat de contestatorul A., nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului şi, faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 270/2021 din 17 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2021.