Inadmissibility of appeal against irrevocable annulment decision and scope of public order jurisdiction exceptions

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 38/F din data de 27.02.2020, pronunţată în dosar nr. x/2012 Tribunalul Vaslui, secţia civilă a respins ca nefondată cererea formulată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin Centrul Judeţean Vaslui de intrare a debitoarei S.C. A. S.A. Vaslui în procedura falimentului.

A fost aprobat raportul final nr. 1788/AVC/19.08.2019 cu propunerea de închidere a procedurii de reorganizare judiciară întocmit de administratorii judiciari B. şi C..

În temeiul art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară şi a procedurii de insolvenţă deschisă împotriva debitoarei S.C. A. S.A. Vaslui, ca urmare a îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul de reorganizare.

S-a dispus reinserţia S.C. A. S.A. Vaslui în activitatea economică.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006, au fost descărcaţi administratorii judiciari B. şi C. de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitoare şi averea ei, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin Centrul Judeţean Vaslui şi S.C. D. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 792 din data de 09.11.2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins recursurile formulate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vaslui şi D. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 38/F/2020 din 27 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, hotărâre pe care a menţinut-o.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatoarea D. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 1 din data de 15.01.2021, Curtea de Apel Iaşi a respins excepţia inadmisibilităţii, excepţie invocată de intimat şi a respins contestaţia în anulare formulată de D. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 792/9.11.2020 a Curţii de Apel Iaşi; a fost obligat contestatorul D. S.R.L. la plata către intimatul S.C. A. S.A. Muntenii de Jos la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, curtea a reţinut că, în ce priveşte motivul de contestaţie in anulare constând în nesemnarea hotărârii de către toţi judecătorii, dispoziţiile art. 317 - 318 C. proc. civ. nu reglementează un asemenea motiv de contestaţie în anulare, astfel că aceste critici nu pot fi analizate în această procedură. Mai mult, decizia civilă nr. 792/9.11.2020 a Curţii de Apel Iaşi este semnată de toţi membrii completului de judecată, această critică fiind neîntemeiată.

Aceleaşi considerente au fost reţinute şi în ceea ce priveşte motivul de contestaţie în anulare reprezentat de faptul că instanţa nu s-a pronunţat pe cheltuielile de judecată solicitate în cauză, întrucât în mod evident aceasta critică nu se încadrează în ipotezele avute în vedere de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.

Examinând motivul de contestaţie în anulare referitor la faptul că instanţa de recurs a omis să cerceteze şi să se pronunţe pe excepţia lipsei de interes invocată în cauză de intimata S.C. A. S.A. raportat la prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

Potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Prin urmare, art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare şi modificare invocate în termen de recurentă (motive arătate în art. 304 C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt sau de drept, excepţiile de procedură sau de fond invocate de o altă parte din proces, aşa cum se critică în prezenta cauză.

În dosarul nr. x/2012 excepţia lipsei de interes a recursului a fost invocată în cauză de intimata S.C. A. S.A, şi nu de contestatoare. Invocarea de intimată a unei excepţii procesuale în recurs, excepţie peste care instanţa de recurs a trecut fără să o soluţioneze în mod expres, în mod evident nu se încadrează în condiţiile motivului de contestaţie prevăzut de art. 318 teza a II-a, care se referă strict la motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Fiind o cale de retractare, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuţie a unor chestiuni de drept şi de fapt ce au fost soluţionate de instanţa de recurs în mod definitiv.

Contestatoarea a criticat in fapt soluţia defavorabilă şi tinde la o nouă judecată a recursului, ceea ce contravine principiului securităţii raporturilor juridice, care impune ca nici o parte a unui proces să nu poată obţine redeschiderea unui proces judecat irevocabil numai în scopul de a obţine o rejudecare a procesului şi o nouă soluţionare a cazului (astfel cum a statuat CEDO în cauzele Macovei şi alţii contra Moldovei, Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei).

Conform jurisprudenţei CEDO, instanţele de control nu trebuie sa utilizeze puterea lor de supervizare pentru a proceda la o nouă judecată, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză (Cauza Riabykh împotriva Rusiei).

Împotriva deciziei nr. 1/2021 din 15 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Iaşi a formulat contestaţie în anulare S.C. D. S.R.L..

În motivarea cererii, contestatoarea arată că se află în eroare Completul de recurs 4 asupra studierii temeiului legal al contestaţiei în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2021, reţinând că D. a invocat dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza II vechiul C. proc. civ.. Acest aspect nu este real, societatea pretinzând că a invocat temeiul legal prevăzut de art. 318 alin. (1) vechiul C. proc. civ., care se referă la greşeli de procedură, respectiv, omisiunea cercetării şi pronunţării pe excepţiile procesuale invocate prin întâmpinări în etapa procesuală - recurs.

Învederează că motivul principal al prezentei căi de atac îl constituie încălcarea flagrantă de instanţa de recurs - complet recurs 4 - a normelor de procedură de ordine publică referitoare la competenţa judecătorilor în vederea soluţionării celor două dosare cu care au fost învestiţi, respectiv: contestaţie în anulare - ce face obiectul dosarului nr. x/2021 şi revizuire - ce face obiectul dosarului nr. x/2021, ambele dosare cu primul termen de judecată fixat la data de 15.01.2021.

În opinia contestatoarei, completul de recurs 4, fiecare membru în parte, trebuia să formuleze declaraţie de abţinere pentru soluţionarea contestaţiei în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2021, întrucât acest complet a fost desemnat să judece atât în prezentul dosar cât şi pentru soluţionarea revizuirii ce face obiectul dosarului nr. x/2021, analizând aceeaşi stare de fapt, fiind practic identice ca şi conţinut, cu aceeaşi motivare, ambele căi extraordinare fiind formulate împotriva aceleiaşi hotărâri, pronunţate în recurs, respectiv decizia civilă nr. 792/9.11.2020.

Raportat la dispoziţiile art. 25, art. 26 şi 27 alin. (7) vechiul C. proc. civ., fiecare membru al completului desemnat pentru soluţionarea contestaţiei în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2020 trebuia să-şi formuleze declaraţia de abţinere întrucât aceştia urmau să-şi exprime opinia prin pronunţarea soluţiei şi în dosarul nr. x/2020, având ca obiect revizuire, ambele dosare cu acelaşi prim termen de judecată, respectiv 15.01.2021.

Drept urmare, membrii completului au fost incompatibili a se pronunţa în dosarul nr. x/2020.

Contestatoarea susţine că dispoziţiile art. 25 şi 26 din vechiul cod de procedură sunt foarte clare în acest sens: judecătorii aveau obligaţia formulării declaraţiei de abţinere, această obligaţie fiind una juridică şi profesională.

În ipoteza în care, însă, în cadrul contestaţiei în anulare este exprimată opinia judecătorilor cu privire la exact aceleaşi aspecte ce fac obiectul revizuirii, apreciază că poate exista cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 25 şi art. 27 alin. (7) vechiul C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul este incompatibil atunci când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Învederează că incompatibilitatea nu intervine numai în situaţii în care judecătorul cauzei şi-a spus părerea cu privire la fondul acesteia, ci în orice situaţii în care a rezolvat prin hotărârea pronunţată o chestiune litigioasă.

Hotărârea pronunţată de judecători în contestaţie în anulare este nulă absolut, respectiv sunt lovite de nulitate toate actele de procedură efectuate de judecătorii incompatibili şi va trebui să se dispună refacerea actelor şi dovezilor administrate în faţa instanţei anterioare.

Prin încălcarea normelor de competenţă absolută, anularea unui act de procedură atrage şi nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare.

Prin decizia de contestaţie în anulare, s-a analizat în fond cererea cu care a fost învestită instanţa.

În opinia contestatoarei D., s-a apreciat greşit că motivele de contestaţie în anulare invocate de aceasta nu se încadrează în dispoziţiile art. 318 teza II, deoarece a invocat doar dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că nu sunt analizate, cercetate, excepţiile procesuale invocate în cauză, fiind omis şi motivul de recurs al justificării interesului său.

În final, contestatoarea a reiterat în mod amplu situaţia de fapt.

Prin decizia nr. 251/2021 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1/2021 din 15 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

În fundamentarea acestei decizii, curtea de apel a reţinut următoarele:

C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată. Legiuitorul distinge două categorii de contestaţii în anulare, cea de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile articolului 317 şi contestaţia în anulare specială, la care se referă articolul 318.

În speţă, contestatoarea D. se referă la art. 317 alin. (1) punctul 2 C. proc. civ., susţinând "încălcarea flagrantă de instanţa de recurs - complet recurs 4 - a normelor de procedură de ordine publică referitoare la competenţa judecătorilor". Din această perspectivă, nu se poate reţine inadmisibilitatea contestaţiei în anulare - astfel cum solicită intimata A. S.A. - câtă vreme se invocă unul dintre motivele de contestaţia în anulare de drept comun expres şi limitativ prevăzute în articolul 317 C. proc. civ.

Curtea de apel a notat, însă, că este nefondată contestaţia în anulare, în condiţiile în care, la pronunţarea deciziei nr. 1/2021 din 15 ianuarie 2021, judecătorii nu au încălcat dispoziţiile de ordine publică privitoare la competenţă.

S-a reţinut că, în speţă, judecata se realizează potrivit normelor din C. proc. civ. de la 1865, faţă de data înregistrării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei şi de prevederile articolului 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, pentru punerea în aplicare a Noului C. proc. civ., astfel încât analiza căii de atac de faţă se cuvine a fi circumscrisă pretinsei încălcări a dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Curtea de apel a reţinut că acest motiv de contestaţie în anulare este de strictă interpretare, fiind vorba despre o cale extraordinară de atac, noţiunea neputând fi extinsă la situaţiile în care - precum în cauza de faţă - se susţine că judecătorii nu au respectat prevederile vizând incompatibilitatea şi abţinerea. "Dispoziţiile de ordine publică privitoare la competenţă" se referă la necompetenţa absolută a instanţei în judecarea pricinii.

A subliniat curtea de apel că motivul prevăzut de art. 317 punctul 2 nu poate fi utilizat pentru invocarea încălcării normelor referitoare la incompatibilitate deoarece acestea, chiar dacă sunt aşezate de legiuitor în Cartea I a codului, intitulată "Competenţa instanţelor judecătoreşti", sunt norme de organizare judecătorească, iar nu de competenţă.

Raportat la considerentele expuse, constatând că nu este aplicabil art. 317 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., instanţa a respins contestaţia în anulare formulată de D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1/2021 din 15 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Împotriva deciziei nr. 251/2021 din 12 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, a declarat recurs contestatoarea D. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 4 şi 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii atacate în totalitate, trimiterea cauzei spre soluţionarea contestaţiei în anulare unui complet de judecată competent şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest demers juridic.

După prezentarea istoricului litigiului, în cuprinsul motivelor de recurs, s-a susţinut că obiectul dosarului nr. x/2021 a fost fundamentat pe dispoziţiile art. 317 punctul 2 vechiul C. proc. civ., prin care s-a invocat faptul că, hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă.

Curtea de Apel Iaşi a reţinut faptul că acest motiv de contestaţie în anulare este de strictă interpretare, neputând fi extins la situaţia în care judecătorii nu au respectat prevederile vizând incompatibilitatea şi abţinerea.

In esenţă, instanţa a reţinut pe scurt că motivul prevăzut la art. 317 punctul 2 vechiul C. proc. civ. nu poate fi utilizat pentru invocarea încălcării normelor referitoare la incompatibilitate deoarece sunt norme de organizare judecătorească, iar nu de competenţă.

Fata de aceste aspecte, recurenta a invocat dispoziţiile deciziei nr. 17/2018 a ICCJ privind examinarea recursului în interesul legii referitor la interpretarea dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul de a stabili dacă necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este o excepţie de ordine publică sau privata.

Astfel, trebuie avute în vedere aspectele privitoare la competenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat.

A susţinut recurenta că instanţa a fost în eroare cu privire la interpretarea dispoziţiilor legale invocate în cadrul contestaţiei în anulare, precum şi că normele care reglementează competenţa materială procesuală (specializată) sunt în mod evident de ordine publică întrucât ocrotesc un interes public-buna administrare a actului de justiţie, prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor.

Recurenta a susţinut că instanţei de judecată îi sunt imputabile prevederile sintagmei depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti, raportat la faptul că, prin pronunţarea deciziei contestate, aceasta a emis o hotărâre judecătorească, contestând practic, puterea atribuită textului normativ referitor la competenta instanţei de judecată, criticând astfel pe legiuitor si nefăcând aplicabilitatea deciziei instanţei supreme mai sus amintite.

A mai arătat recurenta că, în baza reglementării din art. 317 pct. 2 vechiul C. proc. civ., au existat soluţii în sensul că textul este aplicabil, constituind motiv de contestaţie în anulare, şi în cazul incompatibilităţii judecătorului sau în alte cazuri de norme imperative referitoare la compunerea sau constituirea instanţei.

În continuare, contestatoarea a prezentat parcursul derulării raporturilor dintre părţi, iar, în final, a concluzionat că instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, prin încălcarea normelor de competenţă de ordine publică, motiv pentru care se solicită admiterea recursului astfel formulat si motivat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.", iar potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ. "hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Totodată, trebuie menţionat că hotărârile pronunţate în recurs sunt irevocabile, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Din analiza dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., art. 320 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. rezultă că, în cazul în care hotărârea a cărei retractare se cere este irevocabilă, este inadmisibil recursul declarat împotriva hotărârii date asupra unei contestaţii în anulare.

În cauză, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. D. S.R.L., finalizată prin decizia nr. 251/2021 din 12 aprilie 2021, a cărei retractare se solicită, a fost îndreptată împotriva deciziei nr. 1/2021 din 15 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă în soluţionarea unei alte contestaţii în anulare. Această din urmă contestaţie în anulare a privit o hotărâre irevocabilă, respectiv decizia civilă nr. 792 din data de 09.11.2020, prin care Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins recursurile formulate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vaslui şi D. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 38/F/2020 din 27 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, hotărâre pe care a menţinut-o.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. şi hotărârea pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare este irevocabilă.

În consecinţă, fiind irevocabilă, hotărârea nu este supusă căii de atac a recursului, neîncadrându-se în categoria de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., situaţie în care recursul declarat de contestatoare este inadmisibil.

Legalitatea căilor de atac înseamnă faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Aşa fiind, în raport de prevederile legale anterior evocate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de recurenta D. S.R.L. va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 251/2021 din 12 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2021.