Appeal against stamping and cost award dismissed as unfounded; insolvency stamp exemption inapplicable to pre-insolvency filing.

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 17 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în principal, obligarea pârâtei C. S.R.L. la înregistrarea şi plata sumei de 4.309.189,97 RON, reprezentând penalităţi de întârziere şi daune-interese, conform facturii fiscale nr. x din 31 decembrie 2015, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, precum şi la plata altor prejudicii constatate, sumele acordate urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969, art. 1066-1073, art. 1083-1085 şi art. 1270 C. civ., O.G. nr. 9/2000, Legea nr. 82/1992 şi cele din Codul fiscal şi de procedură fiscală.

Prin încheierea de Cameră de Consiliu din 20 decembrie 2016, instanţa a anulat cererea de chemare în judecată în condiţiile art. 200 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva încheierii mai sus arătate, reclamanta a formulat cerere de reexaminare.

Prin încheierea din 1 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, instanţa a admis, în parte, cererea de reexaminare formulată de reclamantă, revenind asupra măsurii anulării cererii numai în ceea ce priveşte primul capăt de cerere.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia insuficientei timbrări a cererii, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată arătând, în esenţă, că nu datorează penalităţile pretinse de reclamantă, factura fiscală în litigiu nefiind emisă cu respectarea prevederilor contractuale şi legale.

Prin sentinţa civilă nr. 4513 din 7 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtă şi a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. De asemenea, a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 23.393,9 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin adresa emisă la 4 aprilie 2018 în procedura prealabilă, de verificare şi regularizare a cererii, Curtea de Apel Bucureşti i-a pus în vedere apelantei-reclamante să depună dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 23.348,44 RON, sub sancţiunea anulării cererii.

La data de 12 aprilie 2018, apelanta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, prin care a solicitat să se constate că nu datorează taxă judiciară de timbru în cuantumul solicitat.

Prin încheierea nr. 38 din 2 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca, nefondată, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, formulată de apelanta-reclamantă A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1802 din 28 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia netimbrării cererii de apel, invocată din oficiu şi a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de reclamanta B. împotriva sentinţei civile nr. 4513 din 7 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a obligat-o pe apelantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 23.682,99 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.A., în insovenţă, prin administrator judiciar D. S.P.R.L. şi administrator special E. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de recurs, autoarea a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., susţinând astfel că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi respectiv, cu încălcarea sau greşita aplicare a dispoziţiilor de drept material.

Fără a-şi structura susţinerile distinct pentru fiecare dintre cele două motive de nelegalitate invocate, autoarea prezentului recurs a dezvoltat critici referitoare la soluţia de anulare a apelului ca netimbrat şi respectiv, cu privire la cuantumul excesiv al cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în favoarea intimatei-pârâte în apel.

Referitor la excepţia de netimbrare a apelului, recurenta a susţinut, în esenţă, că, prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 197 C. proc. civ. şi art. 115 din Legea nr. 85/2014, în condiţiile în care împotriva sa fusese deschisă procedura generală a insolvenţei prin încheierea nr. 19 din 23 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă - Judecător Sindic, în dosarul nr. x/2018, iar administratorul judiciar desemnat, D. S.P.R.L., conform înscrisului depus la termenul din 28 septembrie 2018 şi-a însuşit calea ordinară de atac declarată la 5 martie 2018, prin reprezentantul său legal, respectiv administratorul statutar.

În susţinerea celor de mai sus, recurenta a invocat prevederile art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014, care enumeră între atribuţiile administratorului judiciar formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului.

Cu privire la cheltuielile de judecată acordate intimatei-pârâte de instanţa de apel, recurenta a susţinut că au fost date cu încălcarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi a jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie în materie, care a statuat caracterul rezonabil al acestei categorii de speze.

În acest sens, a subliniat cuantumul excesiv al acestora - 23.682,99 RON - raportat la activitatea efectiv prestată de avocatul intimatei-pârâte în cauză, (apărările formulate prin întâmpinarea depusă fiind identice celor formulate în primă instanţă), la obiectul şi complexitatea fazei procesuale şi a litigiului în general.

Prin rezoluţia de primire a dosarului s-a constatat că cererea de recurs este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 29 alin. (1) lit. l) raportat la art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi că, în memoriul depus la dosar, recurenta a solicitat soluţionarea recursului în procedura prevăzută de art. 493 alin. (7) C. proc. civ., în măsura în care s-ar aprecia că este admisibil în principiu.

În aceste condiţii, cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 21 decembrie 2018, conform dovezii de înmânare aflate la dosar.

La 21 ianuarie 2019, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii primului motiv de recurs în considerarea deciziei nr. 7/2014, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi a solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată, fără a depune dovezi în acest sens.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 28 ianuarie 2019, potrivit procesului-verbal de înmânare de la dosar, fără ca aceasta să uzeze de dreptul de a formula răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Faţă de raportul comunicat, intimata-pârâtă a depus un înscris intitulat "punct de vedere-note scrise".

Prin încheierea completului de filtru din 6 octombrie 2020, Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă şi a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă B., prin administrator judiciar D. I.P.U.R.L. şi administrator special E. împotriva deciziei civile nr. 1802 din 28 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, fiind stabilit termen de judecată la 2 februarie 2021, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de recurs are ca obiect decizia civilă nr. 1802 din 28 septembrie 2018, prin care instanţa de apel a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de autoarea prezentului demers judiciar, obligând-o, totodată, şi la plata cheltuielilor de judecată solicitate de partea adversă.

Prin recursul formulat, titulara prezentei căi extraodinare de atac critică, sub un prim aspect, faptul că instanţa de apel, anulând apelul ca netimbrat, a încălcat prevederile art. 197 C. proc. civ., apreciind că, în cauză, erau incidente dispoziţiile art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Cu referire la obligaţia extrinsecă constând în timbrarea cererilor introduse la instanţele judecătoreşti, se cuvine menţionat faptul că, potrivit art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se face de către instanţa de judecată."

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, "împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate", iar potrivit art. 39 alin. (2) din acelaşi act normativ mai sus amintit "cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă."

În speţa de faţă, faţă de modul de stabilire a taxei judiciare de timbru în soluţionarea apelului formulat, autoarea prezentului demers judiciar a depus, în condiţiile legii, cerere de reexaminare.

Prin încheierea nr. 38 din 2 mai 2018, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de reexaminare formulată de petenta B., stabilind că aceasta datorează taxa judiciară de timbru în cuantum de 23.348,44 RON pentru soluţionarea apelului formulat.

Aşadar, se observă că, anterior anulării apelului ca netimbrat, stabilirea taxei judiciare de timbru a fost deja supusă controlului, fiind criticată în cadrul cererii de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Având în vedere că soluţia din decizia recurată a fost pronunţată în considerarea netimbrării căii de atac a apelului, iar prima critică formulată prin intermediul recursului promovat vizează însuşi acest aspect, Înalta Curte urmează a hotărî în ce măsură problema caracterului timbrabil al cererii se mai poate ridica prin intermediul prezentului demers judiciar.

În acest sens, se cuvine menţionată Decizia RIL nr. 7/2014 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 137 din 24 februarie 2015, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la interpretarea unor dispoziţii din Legea nr. 146/1997. Având în vedere că respectivele dispoziţii se regăsesc şi în actualul act normativ reprezentat de O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, decizia mai sus arătată, pronunţată în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, este pe deplin aplicabilă şi în litigiul pendinte.

Aşadar, prin decizia mai sus arătată, Înalta Curte a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că reexaminarea priveşte "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operaţiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acţiunii sau a cererii deduse judecăţii în categoriile prevăzute de legea privind taxele judiciare de timbru, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidenţe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situaţia în care se stabileşte că acţiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acţiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În concluzie, chiar dacă, în motivarea respingerii cererii de reexaminare, instanţa de control a conchis în sensul că obiectul cauzei nu se circumscrie materiei contenciosului administrativ, ci are ca obiect pretenţii, afirmate a fi rezultate din raporturile între societăţi comerciale, respectiv dintr-un contract de subantrepriză, Înalta Curte reţine că, la baza soluţiei de anulare a apelului pentru netimbrarea căii de atac devolutive, instanţa a avut în vedere nu numai faptul că autoarea apelului a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în procedura de regularizare a cererii, ci, totodată, a răspuns şi unui alt argument al apelantei, care a susţinut că, deşi la data formulării apelului, societatea nu era în insolvenţă, între timp, s-a deschis această procedură în ceea ce o priveşte, astfel încât, în opinia sa, beneficiază de reglementările legii insolvenţei, în sensul că nu datorează taxă judiciară de timbru.

Dincolo de faptul că încheierea dată în soluţionarea cererii de reexaminare este definitivă, ceea ce înseamnă că, dacă s-ar admite contrariul, ar însemna să se încalce autoritatea de lucru judecat a acelei încheieri definitive, în completarea argumentelor care au stat la baza pronunţării deciziei recurate, Înalta Curte reţine că, pentru a se putea avea în vedere o eventuală scutire de la plata taxei judiciare de timbru în considerarea legii speciale aduse în discuţie, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: cererea să fie introdusă de către administratorul/lichidatorul judiciar, iar titularul acţiunii/căii de atac să fie în insolvenţă/faliment la data introducerii cererii.

Aşadar, cererea formulată iniţial de reprezentantul legal/administratorul statutar, însuşită ulterior de către administratorul/lichidatorul judiciar, nu are niciun efect cu privire scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, fiind avută în vedere strict starea societăţii de la data formulării cererii de chemare în judecată.

Reţinând, aşadar, că autoarea recursului nu se poate prevala de intrarea în insolvenţă după momentul introducerii cererii de apel pentru a invoca scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, Înalta Curte urmează a respinge critica privitoare la încălcarea/aplicarea greşită a prevederilor art. 197 C. proc. civ., raportat la art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte critica referitoare la necenzurarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţial raportat la faptul că, în accepţiunea recurentei, acestea sunt nelegale şi nedovedite, dar şi excesive în raport de activitatea prestată de avocat, instanţa supremă constată că, fiind parte căzută în pretenţii, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., acestea au fost în mod legal acordate părţii adverse.

Cât priveşte critica referitoare la dovada şi cuantumul respectivelor cheltuieli stabilite în sarcina autoarei recursului, instanţa supremă reţine că aceste critici nu privesc chestiuni de legalitate a hotărârii atacate, ci de temeinicie. Neputând fi încadrate în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., criticile care vizează atât dovada, cât şi cuantumul respectivelor cheltuieli nu vor putea fi analizate pe calea recursului.

Totodată, se reţine că, prin decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5.03.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a decis că, "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Constatând, aşadar, că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă B., prin administrator judiciar D. I.P.U.R.L. şi administrator special E. împotriva deciziei civile nr. 1802 din 28 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă B., prin administrator judiciar D. I.P.U.R.L. şi administrator special E. împotriva deciziei civile nr. 1802 din 28 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2021.