Insolvent contractor's cassation appeal annulled; payment claim for construction works fails as grounds raise facts beyond review.

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 1 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. prin C. - D., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3.998.275,71 RON, reprezentând debit datorat în temeiul contractului nr. x-28-001/001 din 5 octombrie 2013 şi a penalităţilor de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Intimata E. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţionala prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei-pârâte A. S.R.L. la plata sumei de 582.942,23 RON, reprezentând diferenţa de prejudiciu cauzat de aceasta din urmă prin încălcarea prevederilor contractului. Pârâta-reclamantă a precizat cererea reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 5.956.327,71 RON (inclusiv TVA).

Reclamanta-pârâtă A. S.R.L. a depus cerere adiţională prin intermediul căreia şi-a micşorat cuantumul pretenţiilor formulate cu suma de 1.028.032,79 RON (inclusiv TVA), respectiv echivalentul în RON a sumei de 187.761 euro (exclusiv TVA) la un curs leu/euro de 4,4155, sens în care pretenţiile formulate prin cererea introductivă de chemare în judecată vor fi de 2.970.242,92 RON.

Prin încheierea de şedinţă din 11 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea cererii reconvenţionale formulate în cauză de pârâtă şi formarea unui nou dosar, constatând că, raportat la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei faţă de reclamantă, numai cererea principală este în stare de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1113 din 12 aprilie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă şi cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi a luat act că pârâta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. 1997 din 28 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1113 din 12 aprilie 2018.

A. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând instanţei să admită calea de atac formulată, să caseze hotărârea atacată şi să trimită cauza spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta susţine că decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 256 C. proc. civ. şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1517, art. 1350 şi de art. 1516 alin. (2) pct. 1 C. civ.

Prin memoriul de recurs se arată că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că din cauza neemiterii facturilor de către recurenta-reclamantă, intimata-pârâtă nu avea obligaţia de plată a lucrărilor efectuate, raţionament ce contravine dispoziţiilor art. 1517 C. civ. referitoare la neexecutarea imputabilă creditorului şi art. 1516 alin. (2) pct. 1 C. civ. referitoare la drepturile creditorului în cazul în care debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere fără justificare. Se mai susţine că neemiterea facturilor de către recurenta-reclamnată nu o exonerează pe intimata-pârâta de la îndeplinirea obligaţiilor de plată şi că situaţiile de lucrări au fost comunicate acesteia din urmă, dar aceasta nu le-a aprobat, cu rea-credinţă.

Autoarea căii de atac afirmă că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 256 C. proc. civ. raportat la art. 14.2 din contractul încheiat între părţi deoarece aceasta a reţinut că recurenta-reclamantă nu se putea prevala de clauza mai sus menţionată atât timp cât nu a solicitat soluţionarea aspectelor de ordin tehnic de un expert agreat de ambele părţi anterior declanşării prezentului litigiu.

Totodata, recurenta apreciază că instanţele devolutive ar fi trebuit să dea eficienţă art. 14.2 şi să dea prioritate opiniei expertului, iar în cazul în care părţile nu sunt de acord cu privire la numirea acestuia, acest demers să fie îndeplinit de instanţa de judecată.

Recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimata F., a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal, respingerea ca inadmisibil a recursului în ceea ce priveşte motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deoarece se dezvoltă critici ce nu au fost invocate pe calea apelului, iar în subsidiar respingerea recursului ca neîntemeiat.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul declarat este nul.

Prin încheierea din 12 mai 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus punct de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

De principiu, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele instituite de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de "motive de casare."

În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., partea are obligaţia de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această menţiune este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Art. 489 alin. (2) din acelaşi cod stipulează că sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluţia şi argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată. Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autoarea căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, referitoare la modul în care instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 1350, art. 1516 alin. (2) pct. 1 şi art. 1517 C. civ. nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deoarece aduc în discuţie aspecte de fapt, iar partea reia în mare parte susţinerile din cererea de apel, prin care se dezvoltă critici de netemeinicie care au fost deja dezlegate şi pe care instanţa de recurs nu le mai poate cenzura.

Critica recurentei privind modul în care instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 256 C. proc. civ., nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât partea aduce în discuţie calificarea dată de către instanţa de apel a clauzei prevăzute la art. 14.2 din contractul încheiat între părţi. Or, acest aspect nu poate fi analizat de instanţa de recurs nici prin prisma motivului de nelegalitate referitor la nerespectarea normelor procedurale şi nici prin prisma celorlalte motive de nelegalitate statuate de art. 488 C. proc. civ., interpretarea contractului fiind un demers care excede limitelor de analiză ale instanţei de recurs.

Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, respectiv nu se arată şi dezvoltă motivele de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei vizează aspecte de fapt, ce ţin de temeinica deciziei atacate.

În speţă, reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că prin cererea de recurs nu au fost invocate veritabile critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod şi, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1997 din 28 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. ÎN INSOLVENŢĂ împotriva deciziei civile nr. 1997 din 28.11.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2021.