Bankruptcy debt priority classification: revision inadmissible where res judicata was addressed in prior litigation and no contradictory judgments exist

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

I. Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 6 aprilie 2021 sub nr. x/2019/a9, contestatoarea-creditoare A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea B. S.A. - prin lichidator judiciar C. SPRL şi intimaţii-creditori D., E. S.R.L. şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE PRAHOVA, a solicitat anularea măsurii privind respingerea cererii de plată, în sensul obligării lichidatorului judiciar la efectuarea distribuirii sumei de 540.002,48 RON, cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 20 C. civ. din 25 mai 2021, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată contestaţia împotriva măsurii lichidatorului judiciar de respingere a cererii de plată formulată de contestatoarea-creditoare A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea B. S.A. - prin lichidator judiciar C. SPRL şi intimaţii-creditori D., E. S.R.L. şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE PRAHOVA.

Împotriva acestei hotărâri, S.C. A. S.R.L. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia şi anularea sentinţei pronunţată de instanţa de fond, iar în rejudecare admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 333 din 13 octombrie 2021, în dosarul nr. x/2019 a admis apelul formulat de contestatoarea-creditoare A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 20 C. civ. din 25 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Prahova, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis contestaţia şi a dispus obligarea lichidatorului judiciar la efectuarea distribuirii sumei de 540.002,48 RON.

II. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - Birou Faliment - sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea B. S.A. - prin administrator special F. şi prin administrator judiciar C. SPRL, a solicitat obligarea la plata sumei de 1.955.255,89 RON, reprezentând despăgubiri ca urmare a denunţării unilaterale a contractului de cesiune de creanţă nr. x şi înscrierea S.C. A. S.R.L. în tabelul de creanţă al debitoarei cu suma de 1.955.255,89 RON, creanţă cu grad de preferinţă conform art. 161 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 20 din 18 ianuarie 2021, Tribunalul Prahova a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea B. S.A. prin administrator special F. şi prin lichidator judiciar C. SPRL, obligând debitoarea la plata despăgubirilor în cuantum de 1.955.255,89 RON.

Lichidatorul judiciar al debitoarei S.C. B. S.A. a declarat apel împotriva acestei sentinţe, apreciind hotărârea pronunţată ca fiind nelegală şi netemeinică, deoarece judecătorul sindic a admis acţiunea precizată formulata de S.C. A. S.R.L. şi a obligat debitoarea la plata despăgubirilor în cuantum de 1.955.255,89 RON, în condiţiile în care creditoarea A. S.R.L. nu s-a înscris la masa credală cu suma de 1.415.253,41 RON, componentă a despăgubirilor reţinute de instanţă.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 163 din 12 mai 2021, în dosarul nr. x/2019 a respins ca nefondat apelul formulat de debitoarea B. S.A. - prin lichidator judiciar C. SPRL împotriva sentinţei nr. 20 din 18 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamanta A. S.R.L., şi debitoarea B. S.A. prin administrator special F..

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă la 12 noiembrie 2021, sub nr. x/2019/a9.1, revizuenta B. S.A. reprezentată de lichidator judiciar C. SPRL a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 333 din 13 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, motivat de faptul că aceasta este potrivnică şi s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 163 din 12 mai 2021, dată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Ploieşti.

În motivarea cererii, revizuenta susţine că ambele decizii evocate privesc aceeaşi chestiune litigioasă, respectiv încadrarea creanţei A. S.R.L., chiar dacă în primul dosar este vorba despre o acţiune în despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 123 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, iar obiectul celei de-a doua acţiuni este contestaţie împotriva măsurii lichidatorului judiciar.

În realitate, ceea ce se încalcă prin decizia nr. 333/13.10.2021 este această chestiune litigioasă tranşată definitiv prin decizia nr. 163/12.05.2021, anume încadrarea creanţei reprezentând despăgubiri în temeiul art. 123 alin. (4), raportat la art. 161 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, respectiv înscrierea ei în ordinea de priorităţi prevăzută de textul de lege indicat.

Revizuenta a precizat că suma stabilită cu titlu de despăgubiri prin sentinţa nr. 20/18.01.2021 a Tribunalului Prahova - definitivă prin decizia Curţii de Apel Ploieşti nr. 163/12.05.2021, este în cuantum 1.955.255,89 RON.

În acest sens, se arată că revizuenta a înscris creditoarea A. S.R.L. la masa credală potrivit art. 161 pct. 4, raportat la art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, cu suma de 540.002,48 RON, creanţă certă şi cu suma de 1.415.253,41 RON, creanţă sub condiţie suspensivă (tabelul definitiv consolidat rectificat II).

Cu privire la suma de 1.415.253,41 RON, contestată în apel, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut, prin decizia nr. 163/12.05.2021, că în mod corect a fost încadrată în categoria celor prevăzute la art. 161 alin. (4) din legea insolvenţei.

După pronunţarea acestei hotărâri, revizuenta a înscris creditoarea A. S.R.L. cu suma de 1.955.258,89 RON, creanţă certă, în tabelul definitiv consolidat rectificat III.

Considerând că este o creanţă curentă şi trebuie achitată cu prioritate, creditoarea A. S.R.L. a formulat cerere de plată pentru suma de 540.002,48 RON, care, însă, a fost respinsă de lichidatorul judiciar, iar contestaţia formulată împotriva măsurii lichidatorului judiciar a fost respinsă de judecătorul-sindic prin sentinţa nr. 20 C. civ./25.05.2021, pronunţată de Tribunalul Prahova.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel A. S.R.L., care a fost admis de Curtea de Apel Ploieşti prin decizia a cărei anulare se solicită în cadrul prezentei cereri de revizuire, instanţa reţinând că suma de 540.002,48 RON reprezintă o creanţă curentă conform art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, născută în procedura falimentului şi trebuie achitată cu prioritate, conform documentelor din care rezultă.

A subliniat revizuenta că, deşi creanţa reprezentând despăgubiri este în cuantum total de 1.955.255,89 RON, iar aceasta s-a născut în perioada falimentului (aspect tranşat definitiv prin decizia iniţială), potrivit deciziei nr. 163/12.05.2021 a Curţii de Apel Ploieşti, o parte din aceasta, în cuantum de 1.415.253,41 RON, trebuie încadrată în art. 161 pct. 4, raportat la art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, iar conform deciziei nr. 333/13.10.2021, cealaltă parte, în cuantum de 540.002,48 RON, trebuie achitată cu prioritate fiind creanţă curentă, conform documentelor din care rezultă, potrivit art. 102 alin. (6) din acelaşi act normativ.

Astfel, revizuenta a apreciat că decizia nr. 333/13.10.2021 încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 163/12.05.2021, încadrarea creanţei reprezentând despăgubiri în ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 pct. 4, raportat la art. 123 pct. 4, fiind o chestiune tranşată definitiv în primul proces.

În drept, au fost invocate prevederile art. 509 pct. 8, art. 513 pct. 4 şi art. 430 C. proc. civ., art. 123 alin. (4), raportat la art. 161 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Prin întâmpinarea depusă la 7 decembrie 2021, intimata A. S.R.L. a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, respectiv nu există identitate de obiect şi cauză, iar în dispozitivul celor două hotărâri nu există măsuri imposibil de pus în executare, care să impună anularea deciziei nr. 333/2021 a Curţii de Apel Ploieşti.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 437 din 9 decembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019.1 a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa soluţionării cererii de revizuire formulată de revizuenta B. S.A., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în raport cu dispoziţiile art. 510 alin. (2) teza întâi C. proc. civ.

Această decizie a fost îndreptată, din oficiu, prin încheierea din 29 decembrie 2021, în sensul menţionării corecte a faptului că decizia este dată "fără cale de atac", iar nu "cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la prezenta instanţă", cum din eroare s-a menţionat.

Pe rolul Înaltei Curţi, cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 16 noiembrie 2021 sub dosar nr. x/2021.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat reţine următoarele:

Motivul de revizuire invocat de revizuentă - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi; în atare situaţie executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depăşirea acestei situaţii creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Condiţiile anterior menţionate trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea unei dintre aceste cerinţe conducând la respingerea cererii de revizuire.

În cauza de faţă, revizuenta a invocat contrarietatea dintre decizia nr. 333 din 13 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019 şi decizia nr. 163 din 12 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 163 din 12 mai 2021, în dosarul nr. x/2019 a respins ca nefondat apelul formulat de debitoarea B. S.A. - prin lichidator judiciar C. SPRL împotriva sentinţei nr. 20 din 18 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamanta A. S.R.L., şi debitoarea B. S.A. prin administrator special F..

În considerentele deciziei nr. 163/12.05.2021 s-a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă acţiunea în despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 123 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 ca urmare a denunţării unilaterale de către debitoare a contractului de cesiune de creanţă, iar Curtea de Apel s-a pronunţat raportat în limitele învestirii sale, respectiv cu privire la diferenţa de 1.415.243,41 RON, pentru suma de 540,002,48 RON, hotărârea de la fond fiind deja definitivă.

Prin decizia nr. 333 din 13 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 a admis apelul formulat de contestatoarea-creditoare A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 20 C. civ. din 25 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Prahova, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis contestaţia şi a dispus obligarea lichidatorului judiciar la efectuarea distribuirii sumei de 540.002,48 RON.

Dosarul nr. x/2019 a avut ca obiect contestaţia împotriva măsurii lichidatorului judiciar privind respingerea unei cereri de plată pentru suma de 540.002,48 RON, sumă care nu a făcut obiectul cererii de apel în dosarul nr. x/2019, fiind evident că cele două decizii au avut cauză şi obiect diferite.

De altfel, prima decizie nu face nicio referire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 care a făcut obiectul celui de-al doilea litigiu, din contră, în dosarul nr. x/2019 s-a avut în vedere decizia nr. 163/2021.

Prin urmare, prin decizia nr. 163/2021 nu s-a stabilit modalitatea de plată, ci rangul creanţei, aspecte diferite pe care revizuenta încearcă să le eludeze pentru a evita şi pentru a întârzia distribuirea sumei de 540.000,28 RON raportat la faptul că prin decizia nr. 333/2021 s-a stabilit ca această sumă va fi plătită, conform documentelor din care rezultă nefiind necesară înscrierea la masa credală.

În speţă nu se poate reţine contrarietatea de hotărâri, câtă vreme nu sunt întrunite cumulativ cerinţele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar din analiza considerentelor dar şi a dispoziţiilor celor două hotărâri nu rezultă că acestea conţin dispoziţii contrare care să conducă la concluzia că decizia atacată - nr. 333/2021 încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 163/2021, în contextul în care cele două decizii au obiect şi cauză diferite.

În contextul în care chestiunile examinate în cele două litigii s-au analizat prin raportare la obiect şi cauză distincte, nu se poate pune problema existenţei unor hotărâri contradictorii sau a imposibilităţii executării lor, astfel încât să fie posibilă admiterea unei căi extraordinare de atac şi repunerea în discuţie a unor aspecte tranşate prin hotărâre definitivă.

Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a dispus, prin art. I pct. 61, modificarea art. 513 C. proc. civ., alin. (4), după cum urmează:

"(4) Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Astfel, prin această modificare, a fost extins motivul privitor la existenţa unor hotărâri potrivnice în sensul că acesta vizează şi încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia şi care se concretizează în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranşat o chestiune litigioasă.

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi de acţiune (obiect, cauză, părţi).

Pornind de la considerentele precedente, Înalta Curte reţine că în cauză, în raport cu data introducerii litigiului sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, context în care, prezenta revizuire nu poate fi apreciată ca fiind admisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiţia ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.

În speţă, revizuenta invocă efectul pozitiv, respectiv autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 163/12.05.2021, pentru putere de lucru judecat, deoarece ambele decizii privesc aceeaşi chestiune litigioasă şi anume, încadrarea creanţei A. S.R.L., chiar dacă în prima cauză obiectul reprezintă acţiune pentru despăgubiri întemeiate pe dispoziţiile art. 123 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, iar cea de-a doua este contestaţie la măsura lichidatorului judiciar.

Astfel, aceasta susţine că prin decizia nr. 333/13.10.2021, Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţat în sensul că suma de 540.002,48 RON reprezintă o creanţă curentă, conform art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, născută în procedura falimentului şi trebuie achitată cu prioritate.

În acest context, revizuenta arată că deşi creanţa reprezentând despăgubiri este în cuantum total de 1.955.255,89 RON şi că aceasta s-a născut în perioada falimentului, trebuie observat că potrivit deciziei nr. 163/12.05.2021, o parte din această sumă în cuantum de 1.415.253,41 RON trebuie încadrată în art. 161 pct. 4 raportat la art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, iar conform deciziei nr. 333/13.10.2021, cealaltă parte, în cuantum de 540.002,48 RON, trebuie achitată cu prioritate ca şi creanţa curentă, conform documentelor din care rezultă, potrivit art. 102 alin. (6).

În opinia revizuentei, aceasta înseamnă că decizia nr. 333/13.10.2021 încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 163/12.05.2021, încadrarea creanţei reprezentând despăgubiri în ordinea de prioritate prevăzute de art. 161 pct. 4 raportat la 123 pct. 4 fiind o chestiune tranşată definitiv în primul proces.

Totodată, revizuenta susţine că prin decizia 163/12.05.2021 s-a tranşat în mod definitiv chestiunea litigioasă cea a încadrării creanţei A. S.R.L. provenind din acţiunea în despăgubire întemeiată pe dispoziţiile art. 123 alin. (4) în sensul că aceasta are ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 pct. 4 din Legea nr. 85/2014.

În acest context, Înalta Curte, reţine că prin decizia nr. 163/12.05.2021 s-a constatat că suma de 1.415.253,41 RON pretinsă de reclamantă nu reprezintă o creanţă împotriva debitoarei născută anterior deschiderii procedurii insolventei, câtă vreme această sumă, conform contractului de cesiune de creanţă, urma să fie recuperată de reclamantă de la debitorul cedat G. S.A., aşa încât reclamanta nu mai beneficia de legitimarea de a formula declaraţie de creanţă împotriva debitoarei ulterior deschiderii procedurii de insolventă, aşa încât, la data deschiderii procedurii insolvenţei - 25 martie 2019, contractul de cesiune de creanţă era valabil şi în derulare.

Prin urmare, s-a reţinut că nu a existat o încălcare a prevederilor art. 100,102 şi art. 114 din Legea nr. 85/2014, iar în raport cu prevederile art. 123 alin. (4) din lege, în mod corect a fost încadrată creanţa reclamantei în categoria celor prevăzute la art. 161 alin. (4) din actul normativ evocat.

Astfel, în litigiul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel Ploieşti examinând apelul formulat de contestatoarea-creditoare A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 20 C. civ. din 25 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Prahova a avut în vedere autoritatea de lucru judecat a problemelor de drept dezlegate prin decizia civilă nr. 163/12.05.2021.

Astfel, s-a reţinut prin decizia nr. 333/13.10.2021 că, "Prin urmare, câtă vreme dreptul de creanţă al reclamantei constând în despăgubiri s-a născut pe timpul cât debitoarea se afla deja în procedura falimentului, în temeiul hotărârii pronunţate în baza prevederilor art. 123 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, devin incidente prevederile art. 102 alin. (6) teza a III-a din lege, potrivit cărora, creanţele născute după data deschiderii procedurii de faliment vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală".

În acest context, întrucât dezlegările date prin hotărârea invocată au făcut obiectul judecăţii în cel de-al doilea dosar, nu se poate susţine că există posibilitatea valorificării lor şi prin intermediul revizuirii, altfel decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluţiei astfel pronunţate; or, instanţa de revizuire nu poate, raportat la dispoziţiile legale invocate, să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

Referitor la cererea intimatei A. S.R.L. privind obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimata A. S.R.L. a solicitat, în finalul întâmpinării formulate, obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de aceasta în prezentul litigiu.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, instanţa supremă, constatând neîndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nedovedită cererea intimatei A. S.R.L. privind obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

Aşa fiind, constatând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. S.A. prin lichidator judiciar C. SPRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. S.A. prin lichidator judiciar C. SPRL împotriva deciziei nr. 333 din 13 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PBLICE PRAHOVA, A. S.R.L., D. şi E. S.R.L..

Cu recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2022.